Ca niste prizonieri

Zilele se scurg la fel, egale cu ele insele. Scoala, acasa, masa, somn, teme, un pic pe afara. Nou e doar capitolul din “Cipi, acest pitic urias” pe care-l citim, sau planurile lor de casa noua. Ce va fi in camerele lor, ce culoare sa fie peretii, cum va fi covorul de flori din gradina, din ce fructe vor face salata la vara. Sa avem de toate, mami! exclama ea, si eu aprob si incerc sa duc la indeplinire, fericita ca “de toate” inca inseamna un pumn de zmeura pentru ea si un buchet de flori “mof” pentru el. Inca atat de mic incat nu stie ca baietilor n-ar trebui sa le placa movul pentru ca nu e deloc o culoare barbateasca. Cand se supara pe mine ma ameninta ca nu ma va primi in camera lui in care vor intra doar Beca si Hamu’, o broscuta testoasa si un catel de plus, prietenii lui care-l asculta atunci cand nimeni nu-l mai intelege. Daca il ascult si-i dau ce cere, “pâne pe cotoiace si bomboio”, ma re-primeste in camera lui, fie numai ca sa fac curat, asa il ameninta sora-sa, daca n-o primesti pe mama, cine o sa-ti faca tie curat? Nimeni, sâc-sâc!

Asteptam primavara cu libertatea pe care doar ea ne-o poate aduce. Mai putine haine de imbracat, rabdarea lui inca se termina repede cand e vorba de impachetat in pulovere si pantaloni grosi, locuri noi si uscate de colindat. Mai apare chiar si acum ceva nou, prima data cand am adunat oua din cuibarul cald, prima data cand am mangaiat niste iezi, prima plimbare cu barca printre bucati subtiri de gheata.

gostinu2

gostinu3gostinu1

Ce face un pitbull cu un jujub

Stateam candva intr-un parc la Aviatorilor si ma uitam cum un pitbull sarea la o creanga imposibil de atins. A facut asta timp de o jumatate de ora, incapatanarea cu care vana creanga a sapat o groapa mica in jurul labelor patrupedului. In anumite privinte am incapatanarea acelui pitbull, cum ar fi inmultirea jujubului care creste langa curtea tatalui meu. Am cerut un pui, vecinul m-a refuzat. Am plantat din cuttings (marcote?) recoltate in august cand rata de succes este foarte mica si am obtinut o planta care a murit ulterior. Anul urmator am incercat cu seminte si iarasi cu cuttings in primavara. Nimic.

jujub4

Nu m-am lasat, cum a venit toamna le-am spus copiilor sa nu mai scuipe samburii, sa mi-i dea mie. Aveam mereu samburi umezi de jujube in buzunar, Eva chiar mi-i aducea si p-aia de la fructele care fusesera in pachetelul ei de scoala. Am decis ca nu perseverenta imi lipseste, ci cunostintele, asa ca m-am pus temeinic pe cautat date si am reusit in final sa am 7 plantute de jujub obtinute din samburi. Intr-adevar e o “mecheie” la mijloc, asa cum zice Filip.
Se aleg samburii cei mai rotunzi, mai plini si se sparg cu cheia franceza, pe latura lunga a samburelui, apasand gradat ca sa nu se distruga miezul. Miezul se pune la germinat intr-o cutie, pe un servetel de hartie umezit bine cu apa, se acopera cu alt servetel umezit, apoi cu un capac transparent si se plaseaza intr-un loc cald.

jujub5

Dupa cateva zile avem plantule, nu toate semintele germineaza, rata de germinare e in jur de 50%, nu stiu de ce, probabil pentru ca n-au fost stratificate.

jujub6

Le-am plantat in niste cutii inalte si le-am invelit cu o folie transparenta. Aici intervine greseala mea, toate astea au fost plantate la inceputul lui decembrie, luna absolut lipsita de soare, ziua a fost in scadere, in plus motanul Nelson nu si-a cedat deloc usor locul de la fereastra bucatariei si le-a rasturnat in mod repetat.

jujub1

Cand au inceput sa se inalte, am dat folia la o parte si am incercat sa le ajut tragand usurel de coaja aceea (imi lipseste complet limbajul de specialitate, bine ca-l am in engleza).

jujub0

Destul de repede apare si prima frunza adevarata. S-a terminat si decembrie si au venit cateva zile insorite, astfel ca plantutele ramase au parut sa se intremeze. Cred ca au fost 9 in total. Doua le-am facut cadou, doua sunt si acum la fereastra, una chiar s-a ramificat si pare sa se lemnifice la baza, celelalte au murit, fie ca n-am reusit sa le scot cojita aia din cap, fie au fost ucise de vajnicul motan Nelson. Impotriva lui si spre protectia jujubilor a fost conceput un sistem special cu sarma si bete de frigaruie. Fereastra nu mai poate fi deschisa decat batant, geamul nu mai poate fi spalat, dar cui ii pasa, mie nu, pitbullul sare in continuare la creanga lui.

jujub3

Cum inmultirea unui arbore prin seminte nu-i cea mai fericita metoda, mai incerc si la primavara cu cuttings, mai ales ca acum am aflat cate ceva despre stimularea inradacinarii si tunelul de ceata. Am cumparat doi jujubi de la o pepiniera, dar eu imi doresc in special de la acel jujub pentru ca il stiu rezistent la ger, neingrijit, plantat in umbra si totusi plin de fructe in fiecare toamna.

Lumanarica insetata

Acesta este un experiment stiintific pentru copii foarte simplu si care nu necesita multe materiale.

Aveti nevoie de:

o lumanare

o farfurie plata

apa

2-3 picaturi de colorant alimentar pentru a colora apa si a observa mai bine efectul

un pahar transparent

un adult care sa supravegheze

 

Puneti putina apa cat sa acopere fundul farfuriei si colorati-o. Plasati lumanarea in centrul farfuriei si aprindeti-o (adultul face asta, da?). Acoperiti lumanarea asezand peste ea paharul cu gura in jos. Observati ce se intampla. Se vor intampla 3 fenomene, succes in incercarea de a le explica unui prescolar. Nu merge nici sa sariti peste explicatie, nu o sa va lase.

In primul rand, lumanarea arde si incalzeste aerul din interiorul paharului, crescand presiunea. Gazele vor incerca sa scape catre exterior unde presiunea e mai mica, si se pot observa mici bule la buza paharului. Alea-s gazele care fug. Primul fenomen.

In al doilea rand, lumanarea se stinge. A consumat oxigenul din pahar, nu mai poate arde. Al doilea fenomen.

In al treilea rand, apa incepe sa urce in pahar si face lumanarea sa pluteasca. Cand lumanarea s-a stins, temperatura scade, oxigenul e consumat, presiunea in interior e mai mica decat cea atmosferica. Diferenta de presiune face apa sa urce, in incercarea de a egala presiunea cu cea atmosferica. Al treilea fenomen.

lumanarea1

Poza de la Pixie, pentru mai multe poze de la ultimul atelier de stiinta distractiva pentru copii faceti-i o vizita pe FB

Mai multe experimente pentru copii:
Balonul care se umfla singur
Laptele curcubeu
Vulcanul
Experimentul cu diferite densitati

Secretele vedetelor

Niculina si Lucica se duceau in fiecare duminica la hora din sat, unde jucau cu mare foc. Erau cele mai frumoase fete, dar nu doreau sa se marite, desi fusesera cerute de multe ori.

wooden spoon dolls2

Intr-o zi, in sat a venit un strain, John, care le-a vazut, le-a pus sa dea niste probe si le-a propus sa mearga la o scoala de actorie la el in tara. Fetele au acceptat si in scurt timp au devenit vedete internationale, acolo, in satul ala mare numit Hollywood. Si-au schimbat si numele, Lucica a devenit Lucy Liu, iar Niculina era cunoscuta ca Nicole Kidman. Doar cateodata, duminica, isi mai impleteau cozi, isi puneau camesile si fotele si dansau o hora romaneasca.

wooden spoon dolls3

Caruciorul

Danseaza serioasa, tinand buzele stranse a concentrare, privindu-se in oglinda, atenta la fiecare miscare. Pas, pas, fandare, intoarcere, scutura pampoanele, abia dupa asta are timp sa-mi arunce o privire de zambet zglobiu. Eu il intampin prin usa intredeschisa cu un zambet de incurajare si cu ochii mustind de acea induiosare specifica mamelor. Pauza, se imbraca cat poate de repede, cu gesturi precise si triseaza la incaltat, vine cu cizmele in mana sa i le pun eu. Mica zeitate nestiutoare, ma plec, asez ciorapi, leg sireturi, mecanic imi vine sa-i depun un pupic pe genunchi, i-l las in gand, nu se mai cade, ar vede-o colegii, ar fi jenata. Ma impiedic de un carucior metalic si se rade de mami, cea care e mai impiedicata decat ei, copiii astia mari, care nu mai sunt bebelusi si doar seara se inghesuie si se cearta pe cuibul matern al bratelor mele, acasa unde nimeni nu-i vede.

Caruciorul ala, mami, stii ce zic colegii mei despre el?

Care carucior?

Ala albastru, de fier, din usa de la dansuri, il stii? De te-ai impiedicat tu de el.

Aha, il stiu, ce zic?

Eee, o prostie inventata, le e frica de el, cica e viu.

Un carucior viu? Si tu ce crezi?

Nu se poate, mami, e doar un carucior care cara laptele si cornurile, dar ei cred ca peste noapte prinde viata si colinda pe la fiecare clasa. Fura din dulapuri, e un carucior rau.

Adica e un carucior hot?!

Mai mult de atat. E viu. Colegii se apropie ziua de el, tiptil-tiptil, si apoi fug inapoi si tipa. Dar nu se poate sa fie viu, nu-i asa?!

Ne oprim pe scari sa le pun manusile, tot repetam, fiecare manusa se pune de mai multe ori, degetele mici nu nimeresc mereu culcusul cald destinat fiecaruia, si ma gandesc la toate personajele care ma inconjoara. Monstri voiosi si inofensivi care traiesc in intunericul baii, spiridusii cariei care au izgonit-o pe Zana maseluta asta iarna cand i-a cazut al 5-lea dinte, Momomo cel care locuieste pe hol si acum caruciorul viu. Cu toti m-am luptat, i-am stropit cu apa, i-am izgonit cu povesti si le-am dat suturi in fund.

Le deschid usa, cu grija, le zic, sa nu cadeti pe scari, nu fugiti in strada, nu mergeti pe langa blocuri, nu fugi, copile, ocoleste cainele ala, ai grija la bicicleta, ce-ai facut azi la scoala, a mai tipat doamna la voi, i-ai mai vazut pe copiii aia mari la toaleta….

Am 10 ochi, o suta de maini, o mie de cuvinte iscusite prin care iscodesc si scot de ciuf  din ciripeala copilareasca gesturi nepotrivite ale adultilor, posibile amenintari ale strainilor. De pe blocuri cad sloiuri mari de gheata, un biciclist goneste pe trotuare, printre oameni, poate e beat, un maidanez urias se apropie prea mult de noi, o toanta se impiedica de copii, chipuri zeci sub care se pot ascunde abuzatori, pedofili, hoti adevarati.

Auzi, iubita?! Caruciorul ala n-are cum sa fie viu, dar si daca ar fi, sa nu va speriati de el. Pana la urma ar putea doar sa patruleze noaptea pe holuri si sa fure cel mult vreun creion uitat prin banca. Ziua n-are cum sa va faca nimic.

Pe vremea mea se facea scoala, nu ca acum

Este o afirmatie care ma surprinde si ma revolta de fiecare data, mai ales cand vine din partea cuiva din generatia mea.  Rar am intalnit oameni care sa aiba o cultura generala solida, asa cum se cuvine dupa terminarea liceului, fie se scuza ca nu au citit prea mult pentru ca au urmat un profil real, fie se lauda ca n-au nici cea mai vaga idee de chimie sau matematica pentru ca au fost la profil uman.

Am intrat in sistemul de invatamant la 3 ani, cu gradinita (daca numim asta invatamant) si am iesit la 30 de ani, pe partea cealalta a catedrei. Mai bine de jumatate din anii astia i-am petrecut in sistemul comunist, o parte la o scoala de tara, alta parte la o scoala bunicica din oras. Am fost mereu o eleva buna, am citit cu pasiune, mi-a placut la nebunie chimia si am lipsuri enorme la fizica si istorie. Sunt un produs cat se poate de obisnuit al acelor ani si sustin ca pe vremea mea nu se facea scoala, in orice caz nu mai serios decat se face acum.

Las la o parte gradinita, care ar trebui sa fie mai mult un spatiu de joaca si de socializare pentru copii, si de unde nu am prea multe amintiri, cred ca le-am reprimat pe majoritatea din cauza unei educatoare abuzatoare. Am fost soim al patriei, cu tot cu acea uniforma ridicola si cu cantecelul aferent, soimii patriei, soimii patriei, spre lumina vom zbura,  am recitat la serbari poezii cu partidul cel drag, poezii lungi si idioate, greu de memorat, carora nu le pricepeam sensul.

Scolile erau supraaglomerate. La un mment dat eram 42 de elevi in clasa, inchipuiti-va ce inseamna sa predai la 42 de copii, cat timp poti sa aloci fiecaruia dintre ei. Profesorii se ocupau doar de primii 5-6, cei mai buni din clasa, si nu se sfiau sa o arate. Invatam in 3 schimburi, programul era ridicol de scurt, orele de 35 de minute,  pauzele de 5 minute, schimbul 2 incepea de la 10.30 si se termina la 14.30, schimbul trei se termina pe la 19.30, iarna era o aventura sa vin acasa, traversand un intreg cartier neluminat, nu e vorba numai de iluminatul stradal, adesea lipseau luminile de la ferestrele blocurilor pentru ca “se lua .lumina”

Scolile nu erau incalzite. Se facea economie pentru plata datoriei externe, iarna era cumplit de frig, scriam greu cu manusi in maini, frigul nu este cel mai bun prieten al oamenilor, te incetineste, iti rupe ritmul. Pentru a evita incalzirea scolilor, vacanta de iarna se prelungea adesea pana pe la inceputul lui februarie.

Anul scolar era mult mai scurt. Daca trimestrul doi era mai scurt din cauza vacantei de iarna prelungite, trimestrul I aloca un numar ridicol de zile scolii in favoarea practicii agricole. Asa se numea un fel de munca fortata la care eram toti supusi, incepea pe 16 septembrie, chiar din a doua zi de scoala si se termina cu ploile de toamna tarzie, au fost ani in care prima fulguiala ne-a prins la cules de rosii. Stiu din experienta mea de profesor ca elevilor din ziua de azi li s-ar parea cool o astfel de “etapa” in anul scolar. Nu era nici pe departe asa, mergeam la cules de rosii, la scos arpagic, la sortat ceapa sau la depanusat porumb. Niciodata la capsuni sau la struguri pentru ca am fi mancat prea mult din recolta. Daca se nimerea o astfel de cultura delicioasa langa campul cu rosii, aceasta era pazita de brigadieri ai CAP-ului, care pareau sa ne socoteasca un fel de mici infractori. Aveam o “norma” de indeplinit, adica un anumit numar de galeti cu rosii si abia dupa aia puteam sa ne odihnim sau sa ne jucam. Profesorii umani si cu mintea pe umeri trageau de noi sa nu zorim norma, ca nu cumva sa primim alta, dar aveam si dintre cei foarte zelosi care mai ca ne fugareau cu biciul pe plantatie, ca pe negrii care culegeau bumbac. Pentru ca am facut clasele primare la sat, “am beneficiat” de aceasta munca agricola inca din clasa I, cand ne-au dus la cules spicele cazute in urma combinei, undeva prin iunie, si acum imi amintesc arsita aceea coplesitoare si apa fierbinte din sticluta cu care incercam sa racoresc. Cred ca a fost un fel de introducere, probabil un director prea zelos al scolii a nimerit peste un director la fel de cretin al CAP-ului si li s-a parut o idee buna sa nu se risipeasca nici un bob de grau. In anii care au urmat, am fost la practica agricola in programul obisnuit, din septembrie, pana in noiembrie, incarcati tranca-tranca in niste autobuze care se umpleau cu un praf  gros de nu mai puteam respira nici prin batista, intrerupti de zilele ploioase cand se mai facea un pic de scoala, ca sa revenim iarasi la rosii si arpagic. Cand nu se mai putea din cauza frigului, incepeam scoala si intram in “recuperat materia”, profesorii trebuiau sa ajunga la zi cu planificarea, se predau si cate 3 lectii in ora aia de 35 de minute si se suplimenta cu conspectarea altora. “Conspectati acasa de la pagina x la pagina y”, conspectam ridicol demonstratiile teoremelor matematice sau lectii enigmatice de fizica.

Manualele erau gratuite. Aici nu am nimic negativ de spus, pentru ca invatam foarte bine aveam dreptul sa-mi aleg manualele din teanc. Era un privilegiu al celor buni la invatatura. Pe masura ce media elevului scadea, teancul de manuale se reducea si el, ramanand cele rufoase, murdare, cu pagini lipsa, mazgalite. Asa observam noi ca “toti suntem egali in comunism” si ne scoleam in construirea unei societati multilateral dezvoltate.

Manualele erau proaste. Erau? Nu sunt foarte sigura, imi amintesc lectii cretine de limba romana, istoria era varza, nu doar pentru ca era rescrisa de comunisti, era conceputa in general prost, fara sa existe o corelatie intre evenimentele istorice din diferite tari, memoram in nestire date istorice si clisee de-ale regimului. Am crescut toti cu impresia ca am fost o forta in istoria Europei, totul era hiperbolizat, personaje istorice erau scoase fara de merit in fata, iar altele trecute intr-o tacere mai grea decat a mormantului lor. Nu mai vorbesc de lectiile care proslaveau regimul, de poeziile stupide ale lui Nicolae Tautu si ale altora pe care bine ca i-am uitat. Cred ca la stiintele exacte aveam totusi manuale bune.

Programa scolara era incarcata cu materii inutile. “Studiam” niste materii complet inutile, care nu aveau nici un aport la dezvoltarea noastra intelectuala, ba dimpotriva erau menite sa ne faca slugi pioase ale regimului, era o indoctrinare cumplita care incepea  de la gradinita. “Informare politica” se numea o astfel de materie, trebuia sa cumparam Scanteia sau un alt ziar, sa decupam activitatile tovarasului si ale soatei, si sa le lipim pe caiet. Apoi discutam la ora despre asta, in acel limbaj laudativ de lemn. Daca multi profesori isi predau materia lor in ora de dirigentie, putini indrazneau sa sara peste ora de informare politica pentru ca se temeau de colegii lor. Ca in orice colectiv existau turnatori si dupa ce s-au publicat listele de colaboratori ai securitatii, mi-am regasit cativa profesori pe acolo si nu am fost deloc surprinsa, pe unii ii banuiam chiar si noi, elevii lor.

Profesorii nu erau mai buni. Am avut profesori execrabili care nu puteau sa mentina linistea in clasa si sa faca lectia atractiva,  profesori spagari care-ti cereau de la obraz un metru de material (ai mei lucrau la o fabrica de textile), 5 kile de branza daca aveai bunici la tara, carne “la negru”, sapun, oua, becuri, hartie igienica, chibrite, orice ti-ai putea imagina ca ar lipsi din casa unui om care gaseste la Alimentara doar morcovi in apa si sampanie Zarea. Nu condamn si nu judec, viata era foarte grea si acei oameni trebuiau sa puna ceva pe masa copiilor lor, evitau o coada de doua ore, faceau rost, se descurcau, era o calitate de nepretuit in vremurile acelea.

Am avut profesori care ne bateau in masa, cu rigla la palma, profesori care-i bateau crunt pe baieti, profesori de sport care le ajutau pe fete sa sara “pe aparat” cu o mana bine plasata intre picioare. Am avut cativa profesori exceptionali, care mi-au insuflat o adevarata pasiune pentru materia lor, n-au fost multi dar scoala capata sens cand ei intrau in clasa.

Scoala nu era mai sigura. Bullying-ul, hartuirea, mi-au fost foarte cunoscute. Nu am fost o victima standard,  nici nu m-au ocolit, eram o tinta datorita siluetei mele desirate, dar am reusit cumva sa ma apar.

Uniforma urata, bluza bleu-ciel si sarafanul de supraelastic pe care profesorii se straduiau sa-l mentina sub genunchi, parul strans in coada si urechile chinuite de cordeluta, toata acea infatisare de fata cuminte pe care multi o regreta cand se uita la tinuta elevilor de azi, nu le-au protejat pe colegele mele de maritis in gimnaziu si nici de sarcini la 14 ani.

Tragedii se intamplau si atunci, imi amintesc de o fetita de 13 ani rapita de la scoala si violata, de o alta eleva ucisa in lift, toate astea se auzeau intr-un oras mic, dar nu erau mediatizate la nivel national. Aveam un coleg de clasa a 8-a care invata deasupra clasei noastre, il vedeam zilnic cazand prin fata ferestrei, din teribilism sarea de la etajul I. Zilnic! cateodata in timpul orelor, in fata profesorului. Nu am vazut nimic de genul asta la scoala Evei, as fi cat se poate de revoltata, desi am alte motive, voci imberbe de baietei isi baga si-si scot ce inca n-au, fetele de 13-14 ani vorbesc mai urat decat o pot face eu cand sunt nervoasa si injur. Asta nu prea e treaba scolii, tine de familie, de acasa.

Nu mai stiu, cred ca am mai multe zeci de motive pentru care cred ca pe vremea mea nu se facea scoala, mi-a mai ramas de vorbit despre temele pentru acasa pe care le faceam la lampa de gaz, adesea necontrolate de parintii prea ocupati sa stea pe la cozi, despre cadourile din partea clasei care se dadeau si atunci, despre promovarea la norma ca sa dovedim ca alfabetizarea a atins cele mai inalte cote samd. Cel mai grav e ca nu am avut modele, traiam intr-o societate care ne scotea in fata doar doua personaje de care si noi, copiii, ne indoiam. Da, acum sunt si mai multe, dar  ca adult am gasit si oameni pe care sa-i admir, adevarate personalitati, nu jalnice personaje construite din minciuni inlantuite. Poti selecta, atunci cand ai de unde, poti citi pentru ca se gasesc carti la librarie, exista reviste bune si avem acest internet care poate fi folosit drept comoara sau hazna.

Drag soim al patriei, iubit pionier, tovarase utecist, daca ai citit un roman de-al lui Dostoievski, bajbai inteligibil o limba straina, stii sa definesti chimia organica in trei cuvinte, sa rezolvi o ecuatie de gradul doi, sa-l legi pe Louis al XIV-lea intr-un context istoric, daca  pozitionezi 90% din tarile lumii pe o harta fizica, il scoti pe V din pV=nRT, nu scoala de pe vremea aia te-a adus aici, ci este meritul tau, probabil cu aportul parintilor si al catorva, prea putini profesori adevarati.

scoala1

Fabule romanesti cu desene romanesti

“Copile drag, cartea ce-o tii in fata nu-i o carte oarecare. E o carte isteata, ce te-nvata despre viata.” Asa frumos, ca si cum ar povesti un bunic, incepe cartea cu “Fabule” de la Editura Cartea Copiilor, cel putin mie imi aduce aminte de bunici, care imi recitau astfel de fabule cand eram copil. Poate tocmai d-aia nu ma asteptam la ceva nou, doar toti am auzit fabule in copilarie, ba unele erau incluse si in programa scolara. Cum au ei cartile la editura asta, nu le mai are nimeni, carti inteligente, frumos ilustrate, asa ca au reusit sa faca ceva deosebit dintr-o culegere de fabule, dand ilustratia pe mana Liviei Coloji.

fabule1

Ma bucur de fiecare data cand gasesc carti pentru copii ilustrate de desenatori romani, pentru ca avem desenatori foarte talentati care lucreaza pentru edituri din toata lumea, ar fi pacat sa nu fie cunoscuti la ei in tara. Cel mai sincer compliment a venit din partea Evei, care uitandu-se pe cartea a exclamat “Ce tare! Ia uite ce tare e pagina asta!” Nu stiu daca a cucerit-o tenta de arta naiva populara sau stilul geometric, stiu ca mie mi-au placut mult motivele populare care apar ca ornamente si straiele taranesti pe care le poarta personajele: iile, ilicele, cojoacele.

Unele fabule imi erau foarte cunoscute, cele de Grigore Alexandrescu, Alecu Donici sau George Toparceanu. Surpriza mare a venit la Anton Pann, am savurat efectiv “Copacul si dovleacul” sau “Calatorul si stejarul”, iar Eva s-a distrat copios incercand sa dezlege cunoscuta dilema a taranului care merge la targ cu “Lupul, tapul si varza”. Mandra am mai fost, mai ceva ca musca la arat, mai ales ca si-a dat seama repede ce este o fabula, de ce vorbesc animalele si ca fiecare poezioara te invata o lectie. Un pic cam greu sa le citeasca singura datorita exprimarii arhaice, mai ales la Donici si Pann, dar le-a gasit distractive citite de mama, si nu pot spune ca eu n-am savurat ironia pe alocuri usturatoare a versurilor. Pentru scolari exista un glosar de arhaisme la sfarsit si o scurta descriere a fiecarui autor.
Am si preferate, ca la prima citire, Ciobanul si magarul pe care am mai intalnit-o ca poveste balcanica intr-o carte cu povesti populare bulgaresti, si

Copacul şi dovleacul

Pe lângă un copac mare,
Un dovleac, din întâmplare,
Primăvara răsărise
Şi pe dânsul se suise;
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung ş-în lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Şi pretutindeni umpluse
De dovleci care făcuse.
Deci cu această estime
Văzându-se la-nălţime,
Începu să se mândrească
Şi zicând să se fălească:
– “Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui şi tot cresc iară,
Şi tu, copac din vechime,
În sumă de ani mulţime,
D-ai fi crescut voiniceşte,
Precum şi vrejul meu creşte,
Mai-mai ajungeai la stele,
După părerile mele.”
Iar copacul cel cu minte
I-a răspuns aste cuvinte:
– “Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da şi zăpadă
Atuncea eşti jos grămadă!”
*
Gândeşte la viitoare
Şi la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălţa cu firea,
Pân’’nu-ncerci nenorocirea.

sursa: http://www.poezie.ro

fabule2

ilustratie din “Ciobanul si magarul”, adorabila traistuta ciobanului si frumoase foc costumele tarancilor.

Mai multe pagini din carte in catalogul lor, frumoasa pagina a Liviei Coloji cu tot felul de printuri, picturi si ilustratii pe illustration.ro.
Surse fotografii:www.carteacopiilor.ro

Anul gradinaresc

gradina 10
Anul 2014 a fost debutul meu gradinaresc. Am luat-o chiar de la seminte, cele mai multe traditionale, urmarind sa am legume sanatoase si gustoase pentru masa familiei. Desi planul este sa ocup cea mai mare parte din curte cu pomi fructiferi, voi pastra un spatiu pentru legume, un altul pentru flori nepretentioase si o mica portiune cat mai aproape de bucatarie pentru plantele aromate.

gradina 1

gradina 4

Copiii au participat cu mare bucurie la treburi, strangand iarba cosita, ajutand la construit rasadnita sau potopindu-ma cu intrebari.

gradina 3

gradina 2

Probleme au aparut doar cand trebuia sa udam. De fiecare data se dadea o batalie teribila pe furtun, invariabil unul dintre ei iesea invins si in lacrimi, asta cand nu sfarseau amandoi uzi fleasca. Ca parinte de doi copii trebuie sa fii mereu foarte creativ si sa impaci cu succes capra si varza, asa ca tatal vizigotilor a…bifurcat furtunul si s-a facut pace.

gradina 15

gradina 8
Nu mi-a fost greu, de unde ma asteptam ca totul sa fie o corvoada, munca fizica, statul in soare si contactul cu pamantul, m-am trezit cu un nou hobby, imbratisat ca o relaxare. Abia asteptam sa ajung la gradina, sa mai plivesc, sa mai vad care a inflorit, cat de mult au crescut, cand obtinem primul fruct.

gradina 6

gradina 9

Am facut foarte multe greseli, de fapt cred ca am facut numai greseli. Oricat m-am straduit sa ma informez inainte pe net despre cum se planteaza diverse plante, am dat-o in bara. Rosiile au fost prea apropiate, incorect aracite, apoi am pus langa ele, pe o parte dovlecei si pe alta parte dovleci placintari, care s-au dovedit a fi foarte vigurosi si s-au catarat peste rosii. Gogosarii au fost sugrumati de nesuferitele cucurbitacee, ce a mai ramas a fost distrus de mine sau de Filip. N-a ajutat nici anul foarte prost, cu potopitoare ploi aducatoare de boli.

gradina 11

gradina 13

Peste toate greselile mele si dandu-i cu tifla anului ploios, am adunat ladite de rosii gustoase cum n-am mai mancat din copilarie, din iulie pana tarziu in octombrie, si mi-am capatat porecla de “sarbotei”, pentru ca eram de gasit ori printre rosii, ori la bucatarie fierband borcane de ketchup si de bulion.

www.facebook.com/TimpApaSoare

Anul asta am deja experienta, asa ca nu voi repeta greselile, voi face altele noi. Asteptam sa infloreasca pentru prima data arbustii ornamentali plantati anul trecut, sa culegem fructe, sa ne bucuram de flori si sa mai crestem un pic impreuna.

Cine stie…raspunde!

Coacem tot felul painici aromate, jucam tabinet cu Eva care umbla cu cartile dupa ea si te invita una-doua la un joc si descoperim jocuri vechi de  cand erau “mama si tata mici ca noi.” A avut nevoie de ceva reparatii, dar acum e functional. Putin depasit, la multe intrebari cu “cel mai inalt, cel mai bogat, cel mai cucuiat” trebuie doar sa raspunzi automat cu URSS si beculetul se aprinde multumit.

joc1