Fara ranjet arian despre Abebe Bikila

Publicat pe Actualizat pe

Intr-una din acele zile blande, cand soarele isi stralucea razele caldute in baltile de pe trotuar, ma intorceam alene de la servici. Neatenta la ce se intampla in jurul, incantata si lenevita de inceputul de primavara.
„Maa! De cand nu te-am mai vazut!!”, aud langa mine o voce masculina. Sunt surprinsa neplacut sa vad oprit in drum un tigan. Poate stiti genul, se opreste, se uita lung, iti spune ceva si apoi te injura foarte urat. Si, nu, chiar nu sunt rasista, le zic tigani fiindca asta e numele lor, bine pe langa ala de rom,cu unul sau cu doi de „r”. Nu ma opresc, vreau sa trec mai departe inciudata, in asteptarea injuraturii care urmeaza sa-mi strice ziua.
Ma uit in ochii lui hotarata sa-l infrunt, sa nu ma las intimidata. La urma urmei stiu si eu sa injur, ce naiba, nu, nu o sa las un mojic sa-mi sperie buna dispozitie. Ceva din privirea lui ma face sa ma opresc. Mirat chiar usor jignit, se relaxeaza, zambetul fioros de tigan agresiv capata dimensiuni umane, imi zambeste si ma intreaba „Ce mai faci?” Sunt in continuare circumspecta, nu las garda jos, risc si eu un zambet mic in locul clasicului raspuns. Omul intelege nedumerirea mea si ma intreaba: „Cum?! nu ma mai cunosti?”
„Nu”, zic si continui in gand, cunosc eu d-astia din neamul tau, oameni de treaba… si nu numai, sare vocea interioara cu tenta rasista.
Coloratul, mai marunt decat mine, cu o geaca albastra de ceferist, aratand putin obosit, dezvaluie incantat misterul persoanei sale : „Sunt Stanel maaa! Stanel Ion”
Si continua cu dezvaluirile, imi spune ce mai face, cati copii are, ca l-au disponibilizat de la CFR si isi cauta de lucru. Nu mai pare deloc fioros, doar e Stanel Ion, baiatul cu care am fost in clasa la generala, pe care nu-l mai vazusem de aproape 20 de ani.
Mi-l amintesc clar, avea constitutie de negru, la orele de sport alerga cu alura de Abebe Bikila si apoi juca sah.
Se purta frumos cu fetele, maaaare lucru pentru un baiat de 11-12 ani.
Sigur ca mi-l aduc aminte pe Stanel Ion! Zambesc si ii povestesc despre mine, imi promit in gand ca nu voi lasa niciodata aroganta mea ariana sa treaca pe langa cine stie ce alti Staneli din copilarie ascunsi sub ten masliniu si geci albastre de ceferist.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s