Sfânta Mărie

Publicat pe Actualizat pe

Ma gandesc de multe ori ca blogul este ca o scrisoare peste timp pentru Eva. Stiu ca suna pretentios, dar asa imi doresc sa fie, real dar si curat, despre noi, despre ea si despre vremurile copilariei ei, fara sa las prea mult loc mizeriei din jurul nostru, pe care nu o ignor, nici n-as avea cum, dar stiu ca Eva nu o vede.

Si asa am ajuns cu gandul la marile sarbatori crestine, cele care aduc cu ele o atmosfera speciala pe care toti o asociem cu copilaria. Era ceva mai frumos decat Craciunul, mai luminos decat Pastele, mai senin decat Sf Elena, mai vesel decat Sf Ion, mai gustos decat Sf Maria?
Se apropie Sf Maria si, de mai multi ani, mi se pare o zi trista. Soarele este inca torid, dar racoarea serilor are adieri de toamna, summer’s almost gone/we had some good times/but they’re gone, imi rasuna din ce in ce mai des in minte, nici nu imi dau seama cand si de ce am invatat sa ma sperii de celelalte anotimpuri. Vara trece incet in amintire, se duce langa celelalte – se strang din ce in ce mai multe de-acum – langa verile cand Sfanta Marie era asteptata cu bucurie mare.
Venea balciul si eram atat de mica incat nu stiam ce zi sa astept, baietii din vecini fugeau, lipaind cu picioarele goale pe trotuarul fierbinte din curte, sa ne intrebe daca mergem cu ei la balci. Tot ei erau primii gata si ne asteptau in picioare, nerabdatori si sarbatoreste gatiti, langa ligheanele de tabla in care mama ne spala, in spatele curtii, la soare. Pe drum ne faceam atatea planuri, ce o sa ne cumparam, in ce masinute o sa ne dam, daca o sa avem curaj pentru caracatita, de parca ne-am fi dus la cine stie ce mare parc de distractie. Nu auzisem de Disney Land, ne era de ajuns oborul giurgiuvean, maidanul plin de praf, pe care se intindea balciul, taramul fermecat cu calusei, ciubuc facut de tigani, ineluse cu pietre lucitoare, hopa-mitici miraculosi, care reveneau in pozitia initiala fara mecanisme, fara cheite. Era o lume fermecat-stralucitoare care s-a stins cand am crescut, odata cu frumusetea si cu bucuria cu care copiii poleiesc totul.

Balci se mai face si astazi, un loc inecat in praf si asurzit de manele, nu ma duc decat foarte rar, cand imi trebuie cate o lingura sau vreo tingire de la lingurari sau caldarari, tiganii-mestesugari, cu dinti de aur si mari palarii negre. Vin acasa obosita de zgomot, calcata pe nervi de inghesuiala si mirosind ingrozitor a fum de mititei.

De fapt, la balci mergeam cumva inainte de Sf Marie, imi dau seama scormonind prin amintiri, vad patru copii, doua fetite si doi baietei, topaind gatiti spre statia de autobuz. La porti, femeile stateau de vorba si unele lucrau, iar asta nu s-ar fi cazut in zi de mare sarbatoare. Cred ca aveam in jur de 4-5 ani, pe vremea aia batranele inca mai torceau lana si ma fascinau miscarile fusului de lemn, vopsit impodobit cu liniute rosii si verzi, degetele lor care il pocneau cu miscari repezi, gramada calda si pufoasa de lana care se transforma miraculos in fir.
N-am mai vazut pe nimeni torcand lana, probabil acum un copil de 5 ani nu stie ce-i ala fus si a vazut razboi de tesut numai la muzeul de etnografie. Eu pastrez, in sifonier, un macat negru cu trandafiri mari, rosii, tesut de bunica, lasa, tine-l acolo, sa aiba fata zestre!

Bunica era o gospodina exceptionala. Citea, obicei atat de ciudat printre tarancile cu 4 clase, incat mai toate vecinele o barfeau si mereu ma intrebau „mai citeste fa, mătamarea carti?”. Cred ca invidia lor pornea de la uriasele fete de masa cusute cu „muste” si de la reteta aia secreta de scovergi, pe care nu vroia sa o dea nimanui. Aiurea, nu exista nici o reteta secreta, tot ce facea era incredibil de gustos, de la cea mai umila mancare si pana la inghetata cu lapte proaspat muls si oua atunci luate din cuibar.

Facea mari pregatiri de Sf Marie, taia cativa pui pentru ostropel si cocea mai multe tavi de placinta cu mere. Toata ziua dinaintea onomasticii ei, statea in picioare, afara, la masa de scandura din curte si dadea prin razatoare merele culese de pe jos. Nu stiu cum de era placinta aia atat de gustoasa, cu crusta crocanta, de mancam pana si marginile aurite si scorojite, bunica a murit demult si n-a apucat sa ma invete, nici eu nu m-am grabit, am crezut ca va fi vesnic acolo, pentru mine.

Incerc sa creez pentru Eva traditii si zile de sarbatoare, fac placinta cu mere si ea sta langa mine pe scaun, astepand sa scot merele de la robot si sa o las sa le inveleasca in foi, asa cum odinioara stateam si eu langa bunica. Foi cumparate, robot de bucatarie si mere turcesti, care nu fac niciodata viermi si nu se strica nici intr-o luna, dar nu conteaza, astia mici cred ca inghetata facuta din praf dr Oetker e aia adevarata
Am sa o duc anul asta la balci, atat cat pot sa suport, am sa ma uit numai la lumina din ochii ei, cred ca acum e suficient de mare sa se dea chiar si in calusei. Iar eu am sa ma opresc sa cumpar un ibric de la un caldarar, poate si un ceaun, imi plac aceste obiecte, au ramas neschimbate.

Anunțuri

13 gânduri despre „Sfânta Mărie

    nycthantes a spus:
    13 August 2010 la 4:40 PM

    pai n-ar trebui sa te temi de sfarsitul venirea, am inteles ca evei ii place la nebunie iarna:)
    in alta ordine de idei, te invidiez putin pentru frumusetea copilariei prilejuita de bunici si-ti spun si de ce: eu si fratele meu n-am avut parte de bunici, pur si simplu in casele bunicilor rareori se gasea loc si pentru noi, erau alti nepoti de regula (deh, mama are alte 2 surori si tata alti doi frati, cu tot cu odraslele lor), asa ca noi crescut-am singurei, dar foarte iubiti de parinti, parinti care ne sunt sprijin si adevarati prieteni si acum.
    insa am si eu niscaiva amintiri legate de bunici: tataia gogu vindea borcane de iaurt si sticle de lapte si-mi lua inghetata, mamaia stefania ma ducea la fabrica de sucuri unde lucra si beam brifcor cu nemiluita, mamaie maria mi-a aratat cum sa fac covorase la razboi si impreuna mergeam la cules de zmeura, iar tataie gigi imi aducea bomboane vrac cu miere si grisine in pungi de gartie dungate alb cu rosu:D sunt amintiri care se lasau cu castiguri materiale, eram o profitoare:))

    nycthantes a spus:
    13 August 2010 la 4:40 PM

    sfarsitul verii, scuze!

    adra_bell a răspuns:
    14 August 2010 la 9:37 AM

    Eu tin foarte mult ca Eva sa aiba o relatie buna cu bunicii Evei, dincolo de orice divergente dintre noi, mai ales ca pentru o pereche de bunici este unica nepoata.
    Eu am fost nepoata preferata a bunicii, care imi facea toate capriciile si valorizam si eu partea materiala a relatiei, cred ca asa-s toti nepotii:))

    adelamaria a spus:
    14 August 2010 la 4:21 PM

    Mi-ai adus lacrimi in ochi. Multumesc!

      adra_bell a răspuns:
      15 August 2010 la 8:41 AM

      cu placere, da’ imi pare rau pentru lacrimi:)

    mariana a spus:
    14 August 2010 la 5:28 PM

    Comentez tarziu, ca abia azi am citit…dar n-am putut rezista…mi-ai facut asa un dor de draga si unica bunica ce o mai am….si bunicul din partea tatalui…si cata distanta ne desparte!!!! Printre randuri cred ca ne regasim toti in povestea ta!Multumesc

      adra_bell a răspuns:
      15 August 2010 la 8:35 AM

      poate o suni, in zilele noastre bunicii au mobile:)

    Paula a spus:
    15 August 2010 la 12:47 AM

    Zilele trecute chiar ma gandeam ca in copilaria mea stiam toti sfintii mari din calendar, pentru ca mai toate rudele aveau nume de sfinti si mergeam la onomastica lor. Neinvitati. Pe default.
    Acum mai rarut cu onomasticile :(, pe fi-mea o cheama Roxana, pe nepoata-mea Laura, ioc sarbatori.
    Dar Sfanta Maria e o sarbatoare pe care o tinem, pe sot il cheama Marius, pe cumnata-mea Ana-Maria, pe unchiu’, Marian.

      adra_bell a răspuns:
      15 August 2010 la 8:36 AM

      aha, deci Marius se sarbeaza de Sf Marie?
      la noi, in familie se pun cate doua nume copiilor. Eva e si Elena, iar nepotii au al doilea nume Ioana si Stefan. La multi ani celor din familia ta!

    ceska777 a spus:
    15 August 2010 la 6:18 AM

    Si noi, si noi sarbatorim pe 15 August. O sora, care taman atunci a vazut lumina zilei, cand in catedrala din Timisoara clopotele chemau la slujba mare, si pe mama cu zi de nume…
    Azi sunt departe dar mi-ai amintit cum din 1987 le serbam impreuna….
    Mai storc o lacria si mai spun ca de prin clasa a 7-a 15august insemna vacanta aproape dusa, struguri care incepeau sa se coaca, seri racoroase si o amenintare in spate de toamna care vine negresit. Candva printr-a 9-a am aflat de indian summer si cercetam de la Sf Marie semne ca vom avea o toamna lunga si calda…
    Cred ca am trait si savurat constient cel putin 5 veri tarzii, una sau chiar doua, pana la inceput de octombrie.
    Sa aveti o Sf. Marie cu bucurie, amintiri si miros de placinta cu mere!

      adra_bell a răspuns:
      15 August 2010 la 8:40 AM

      imi place si toamna, zilele calde cu multe frunze colorate chiar si cele reci, cand ploua, dar tot sunt nostalgica dupa vara. a, da, imi mai canta in cap si summertime a lui Janis:)
      La multi ani mamei si sorei tale! Si eu sunt Maria:)

    alina downunder a spus:
    16 August 2010 la 1:04 AM

    Marie, sper ca ai avut o zi frumoasa! 🙂 Povestile tale mi-au trezit nostalgii … si la noi balciul se tinea in aceeasi perioada, plus ca eu ma bucuram dublu, era si ziua mea in preajma. Toate bucuriile simple – vata de zahar pe bat, porumb fiert, pepeni, carusel, masinute, circ … eh … :). Pentru copii nu e decat magie, ca adult nici eu n-am mai fost asa de incantata!

      adra_bell a răspuns:
      16 August 2010 la 5:02 PM

      Frumoasa zi, dar cam fierbinte:) Pana la urma, n-am mai dus-o pe Eva la circ, lesinai de caldura pe strada

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s