Rasfat pe bat

Publicat pe Actualizat pe

Cea mai mare enervare a mea din toata cariera de mama tine de ostilitatea cu care romanii isi trateaza copiii. Ca sunt ai lor sau ca sunt ai altora, nu conteaza. Am foarte multe exemple, atat de multe incat n-am cum sa le scriu pe toate si nici n-are sens, le stiti foarte bine.

De la parcurile cu leagane si balansoare grele, din metal ruginit – UE ne-a impus demult  sa le facem numai din plastic usor, dar ne doare undeva de ei, de copii, zic –  la caca omniprezent de caine, ooh, si cate boli se transmit in acest fel; de la cuconetul pe la 50-60 de ani, alea de merg orbeste, le stiti? tine-ti dom’le copilul de mana daca nu stie sa mearga! la gardianul public care se repede la o fetita ce desena cu creta pe asfaltul din parc: nu mai scrie pe asfalt ca ramane urat!

Vecinul de la parter, vanzatoarea de la supermarket, functionarul public, omul de pe strada, toti au un intreg arsenal de  priviri reprobabile  care judeca educatia pe care i-o dai copilului, pun etichete, catalogheaza.

Plange in magazin? e ne-educat, uite-o si pe ma-sa cum ii sufla in fund in loc sa-i arda vreo doua!

Vorbeste tare cand stai la coada la Fisc? zeci de ochi se intorc posomarati spre tine si pana la urma o voce din multime te va admonesta.

sa nu-l tii in brate

sa nu-l mangai cand plange

sa-l ignori daca face vreo criza

sa-i spui ca iti gasesti alt copil

sa-l ameninti ca il lasi in parc daca nu inceteaza

sa nu creasca rasfatat, sa nu fie alintat, sa nu ajunga vreun ratat.


Toata indignarea mea porneste de la Google, care tine sa imi arate in fiecare zi ce mai cauta lumea. Cum sa-l opresc sa mai planga fara sa-l iau in brate? Da’ ia-l in brate femeie,  deconecteaza-te de la net, da-l incolo de gugal si asculta-ti macar o data instinctele de mama, ia-l in brate, mangaie-l, vorbeste-i, fa-l sa se simta important,  iubit si ascultat.

Si de aici , de la judecata pretioasa si verdictul neiertator, de la eticheta pusa copilului altuia, de la superioritatea nedisimulata, eheee, daca ar fi al meu, n-ar face asa! desi nu ai unul al tau si nu pricepi, nu ai cum sa intelegi, ca viziunea despre educatie ti se va schimba fundamental cand vei deveni parinte.

e rau

e rasfatat/alintat

e egoist

e agitat

Toate astea mi-au adus aminte de o intamplare de demult tare,  eram la serviciu alaturi de o colega in varsta si in farmacie a intrat o femeie cu un copil de vreo 8-9 ani. Copilul a fost foarte nelinistit, a dat un ocol in fuga, a daramat o reclama din aceea din carton si, fara sa ne asteptam, a zbughit-o pe langa noi in depozit, cat timp mama lui isi scotea banii din portofel. M-am dus dupa el, cand m-a vazut s-a ascuns dupa o perdea. Sincer, am crezut ca se joaca, am dat perdeaua la o parte si i-am zis Bau! te-am gasit! S-a tras in spate, dar nu parea speriat, avea o privire ciudata, mi-am retras mana si i-am zis incet:

Hai la mama ta! Vrei?

Mama-sa a venit, rosie de rusine, cerandu-si un milion de scuze, mi-a soptit

E autist. Scuzati-ne, nu avem ce sa-i facem

Colega mea aparuse in usa,

mai copilule, pai tu esti mare, nu-ti dai seama ca n-ai voie aici?

si a continuat si dupa ce femeia si copilul au plecat

I-am spus incet,  ma durea inca sufletul de ce citisem pe figura acelei mame

E autist, e un fel de boala, sunt copii inteligenti dar au probleme de comunicare

Pai si de ce nu si-l tine acasa?

Poate aceasta intamplare nu este cel mai bun exemplu, nu e vorba de un copil rasfatat ci de cat de usor se pot erija cei din jur in judecatori, fara sa aiba dosarul pe masa si fara sa existe un avocat al apararii.

Pana la urma cum se poate caracteriza un copil rasfatat? (intreb foarte serios, chiar nu stiu)

E cel care se tavaleste pe jos in supermarket? Dar daca este doar obosit? sau doar prea mic ca sa spuna ca el vrea sa se uite la ursul ala mare de plus in timp ce mama lui il trage spre raionul de peste?

E cel care nu vrea sa plece de la groapa cu nisip, desi se intuneca? Dar daca ma-sa, in loc sa-l smuceasca violent de mana si sa-l tarasca urland juma de parc i-ar propune sa umple o forma cu nisip si sa i-o duca acasa bunicii? O pacalim ca e cafea!

Solutii se gasesc in permanenta, cu imaginatie, cu rabdare si cu intelegere. Sa te pui in locul copilului, sa fii empatic, sa te pui in locul parintelui, sa nu-l judeci.

Anunțuri

19 gânduri despre „Rasfat pe bat

    Andreea a spus:
    30 Septembrie 2010 la 10:44 AM

    Matei este un copil fericit si am invatat ca asta sa fie singura asteptare pe care o am de la el. In parc nu il smucim, il lasam sa exploreze ca vrea, o ia pe unde vrea. S-a dezvoltat foarte frumos, nu ii este teama de nimic, se joaca frumos cu copiii, le da jucariile daca le cad sau daca incep sa planga. Are si bucati de comportament considerate semne de rasfat, dar le iau ca pe o manifestare specifica varstei si asta este.

      adra_bell a răspuns:
      30 Septembrie 2010 la 3:21 PM

      Andreea, deci n-ai un raspuns la intrebarea mea. Felicitari, nici eu nu cred in rasfat

        Andreea a spus:
        30 Septembrie 2010 la 8:15 PM

        In perspectiva majoritatii, copiulul meu este un rasfatat. In a noastra este foarte, foarte iubit. Si asta este, sper sa imi pastrez rabdarea si comportamentul rational pe masura ce va creste.

    mugur a spus:
    30 Septembrie 2010 la 3:06 PM

    una dintre piesele copilăriei noastre :http://www.youtube.com/watch?v=8ldLNHKa2CQ

      adra_bell a răspuns:
      30 Septembrie 2010 la 3:23 PM

      biiine, ma pui tu sa ascult Irina Loghin, de ce mama, de ce tata, cand s-o trezi fata, am sa ma razbun crunt. si sa stii ca la muzica copilariei mele nu are loc de Dolanescu si Maria Ciobanu:P

    Mamiţuni a spus:
    30 Septembrie 2010 la 3:47 PM

    Daca te consoleaza cu ceva, ostilitatea aia-mi pare prezenta in felul in care boborul trateaza orice – aproape si pe sine.
    Ce ma crispeaza pe mine e insistenta cu care tin diversi cetateni (de ambe sexe) sa fie-n filmul cu cainele care moare de drum lung…

    Ca un soi de contraexemplu la ce povestesti tu: un tata si fiu-sau de vreo 4-5 ani stau la rand la casa la supermarket. Copilul urla ca vrea camionul X. Tatal insira cat poate el de calm toate argumentele: ca o sa aduca Mos Craciun camionul, ca nu mai sunt bani, ca acasa mai sunt parcate sapte mii de alte camioane, ca… etc. Copilul o tine pe a lui. Tatal ajunge sa explice notiunea de „decor”. „Camionul nu e de vanzare, e doar expus”. Cei doi ajung la casa. Vanzatorul schimba o privire rapida si compatimitoare cu tatal. Copilul urla „vreaaaaau camioooonul!”. „Nu se poate, tati, sa-l luam acum, ti-am explicat deja de ce, asta e de decor!”
    „Si am si inchis!” intervine salvator vanzatorul 🙂 🙂 🙂

    Hai, ca daca ne ajutam, se poate!

      adra_bell a răspuns:
      30 Septembrie 2010 la 5:15 PM

      aha, 4-5 ani, vin vremuri interesante, a mea mai cere cate ceva prin magazine, dar este foarte intelegatoare. Acasa, se schimba schimbarea, mor de ras ca se pune pe tropait marunt pe loc. Si tropai si eu, se supara si mai tare: mami, tu esti mare, eu sunt mica:)), dar ii deturnez atentia.

        Lala a spus:
        1 Octombrie 2010 la 8:17 AM

        Bun asa. Eu am fost deliciul „spectatorilor” intr-un magazin cand avea Boda vreo 2-3 ani si l-am imitat in topaiala si jelania „dar eu vreeeeeaaaauuu” cu „si eu vreeeauuu dar nu obtin 🙂 De la faza aia a concluzionat ca ma-sa e dusa cu pluta si nu a mai facut never ever asa 🙂

        adra_bell a răspuns:
        1 Octombrie 2010 la 10:20 AM

        =)), in magazin nu stiu daca as putea. Dar pana la urma o da si Eva in ras.

    alina downunder a spus:
    1 Octombrie 2010 la 6:49 AM

    rasfatul nu e niciodata al copiilor, ci o carenta a parintilor. de exemplu eu consider rasfat o atitudine „copilul meu trebuie sa aiba cele mai scumpe haine/jucarii/chestii si sa se laude cu asta peste tot”. am un caz in imediata apropiere. consecinta este ca acel copil este agresiv, incapabil de toleranta, empatie. pentru ea asta e universul: al invingatorilor (cei care au mai multe si mai bune lucruri) si al invinsilor (despre care radem). desigur copilul nu e pervers, ci pe cale de a fi pervertit. numai bunul Dumnezeu stie daca in calea ei se vor aranja circumstantele de asa natura incat sa iasa pe potriva tiparului croit de parinti. caci, din pacate, cam croim tipare. in care pruncii nostri se pot sau nu incadra.
    deci eu zic ca exista si rasfat. sub 2 ani insa nici nu as indrazni sa scot la inaintare aceasta definitie. sub 2 ani avem de-a face cu bebelusi. punct.

      adra_bell a răspuns:
      1 Octombrie 2010 la 11:25 AM

      oh, da, cunosc genul, am avut o colega pe la generala. Ca in cantecul ala „cornulet cu lapte”

    SabinaY a spus:
    1 Octombrie 2010 la 1:03 PM

    Stii ce e mai trist?Ca nu se intampla doar in Ro.
    Intr-adevar,aici nu te apostrofeaza nimeni pe strada,magazin,institutii publice,ba daca copilul se plictiseste,cineva sigur va incerca sa il distreze.
    Insa tot exista unii care iti dau bomboane pentru un copilas de un an,sau cioco,sau orice fel de dulciuri.Si cand le spui ca nu ii dai „inca”,fac niste ochi mari si raspund:Aaa,da?De ce?
    Sau si aici bataia este rupta din rai,chiar cunosc pe cineva care a fost batuta de tata cand era mica(cu pumnii si picioarele) si isi trateaza copiii la fel,bine ca ne vedem rar,de rusine,eu imi plec ochii.

      adra_bell a răspuns:
      2 Octombrie 2010 la 6:01 PM

      e mai degraba un exces de familiaritate, dar nu ma asteptam sa fie si la japonezi. Eu am patit-o cu un nene, pe cand avea Eva mai putin de un an jumate, abia mergea in picioare si se tot tinea dupa nepotica lui, indopata firimitura cu firimitura cu prajitura Magura (o porcarie cu crema). Nici gand, la varsta aia nu-i dadeam asa ceva si nici acum nu-i dau prajiturele d-astea cu crema (ciocolata, da). Asa ca-l anunt pe domn ca nu cumva sa-i dea Evei prajitura. Ghici ce mesteca Eva cateva minute mai tarziu?

    salmi a spus:
    1 Octombrie 2010 la 2:07 PM

    Rasfat e acela de care vorbea Alina. Dragostea nelimitata, intelegerea si luatul in brate(alde atachment parenting) nu este rasfat. La 2 ani e inca prea mic sa se vorbeasca de rasfat, dar anumite aspecte le poate intelege un copil caruia i se vorbeste cu calm si rabdare si i se da acelasi raspuns de 1000 de ori, ca in exemplul de mai sus cu tatal si camionul.
    Iar tu adra mi-ai placut mult ca tropai si tu ca Eva :)). Asa faceam si noi cu Silvia(Diana din pacate a avut parte de educatia romaneasca 100% la varsta mica si regret enorm ca pe acea vreme nu era computer, forumuri si bloguri, singura sursa fiind revista mami care mai spunea si „pe langa”) si mereu dadea pana la urma in ras si ne spunea aceeasi replica ccc ca si Eva. Inca mai procedam cu ea uneori asa, caci nici la 7 ani nu se poate discuta mereu ca de la adult la copil mare, desi ea acum spune ca e mare! 😉

      adra_bell a răspuns:
      2 Octombrie 2010 la 8:09 PM

      din pacate am tot auzit faze de genul „are 4 luni si nu vrea decat in brate, mi-e teama ca l-am rasfatat”, ca sa nu mai spun de la ce cautari s-a ajuns pe blogul asta, de ex, pot sa-l educ fara bataie?
      Si Eva sustine sus si tare ca e „fetita mare”. Sa vezi ce se supara daca-i spun ca e fetita mica, iar daca-i zic ca e bebelusul meu plange de-a dreptul:))

    renata a spus:
    3 Octombrie 2010 la 9:22 AM

    eu am un caz in familie de copil rasfatat. nu se pune problema, asa cum sper ca vor invata toate mamele cu orizonturi mai largi, de rasfat pana in 2,3, chiar 4 ani. dupa aceasta varsta insa, cand deja ii poti explica unui copil destul de multe lucruri, cred ca mai apar capricii care pot fi temperate sau nu, satisfacute sai nu. capricii, nu nevoi.
    varul meu, caci despre el vorbesc, copil singur la parinti si, evident, lumina caminului lor, are acum 22 de ani. circa 20 de ani in care nu i s-au refuzat chiar si sume colosale de bani, haine de firma, pierce in ureche la 3 ani, cca 20 de ani de boacane grave saptamanal (batai in spatele blocului, capete sparte, sarit de la etaj, vandut bunuri ale parintilor de prin casa, toate bolile pamantului, muscaturile de caine si intepaturile de albine in fundu’lui, vesnic strica jucariile altora, musca si scuipa). matusa mea i-a mijlocit intrarea la cele mai bune scoli (de unde a si fost exmatriculat), a inceput vreo trei facultati particulare si momentan freaca elegant tiparul in garsoniera cumparata cu mari eforturi in Buc. bineinteles, cluburi scumpe seara de seara.
    tin mult la varul meu, eu si frate-meu am crescut cu el, dar faptul ca nu i s-a refuzat niciodata nimic de natura financiara, ca nu a fost pedepsit defel cand a facut lucruri grave, nu a fost conditionat si mai ales nu i s-au explicat cat de grave pot fi consecintele faptelor lui, toate astea au dus la impasul in care el si ai lui se afla acum, cand el nu are nicio pasiune, nici un interes mai deosebit, nu stie pe ce drum s-o apuce si mai grav, nici macar nu-i prea pasa…
    deci exista rasfat, totul a pornit de la rasfatul din partea parintilor si pe alocuri a bunicilor. de pilda, cand plecam in vacante, numai varu’meu avea castronelul cel mai frumos, anumite tacamuri de la bunici, maica’sa il obliga sa pape tot din farfurie, sa doarme cat vroia ea, in functie de el se hotara unde mergem la plaja si care era programul zilei, eu si frate’meu nici ca ne uitam la ce mancam, abia asteptam sa terminam sa plecam la joaca…

    renata a spus:
    3 Octombrie 2010 la 10:07 AM

    a, si ca sa completez ce aveam de spus: eu cred cu tarie ca toti copiii sunt ingerasi, buni, dulci si iubitori si doar noi, cei care-i crestem, gresim pe undeva de se strica lucrurile. sau poate nu ghicim ce se intampla, ne mai insala intuitia cand copiii sunt foarte mici si nu-si pot exprima neajunsurile. nu stiu daca trasaturi ca egoismul, posesivitatea sunt innascute. poate doar incapatanarea 🙂 marturisesc ca atunci cand nu ma inteleg cu nora si suntem in public (bine ca nu se intampla des!), incercand asa o calmez cum pot eu mai tandru si mai bine, simt deseori priviri dezaprobatoare si-mi vine sa urlu si sa ma justific si sa tin o intreaga pledoarie, si mi-e jena ca simt asta, nu ai cum sa schimbi mentalitati si nici cum sa-i ceri copilului sa se comporte ca o domnisoara de pension. mai rau e ca imi dau seama ulterior ca, de fapt, eu am gresit, nu eu trebuia sa-i arat ca poate sa se catere pe gard ca sa vada mai bine gasca si nici sa-i dau popcorn, ca nu mai scap de pitica:)
    ca sa nu mai spun ca asa am o oftica pe toti cei fara de odrasle care-si inchipuie ca detin adevarul absolut si-si permit sa emita judecati de valoare, vai de ei! cat de stearpa poate fi viata unui om obisnuit (deci care nu e un artist desavarsit, ca eu pe ei ii consider o specie aparte:) fara de copii care sa-ti dea o menire! le doresc decat sa aiba copii,sa vada cat de greu poate fi uneori, cum stai cu sufletul strans chiar si cand au progeniturile 40 de ani, dar si cat de minunat, inaltaor,inegalabil!

      adra_bell a răspuns:
      4 Octombrie 2010 la 10:11 AM

      Renata, poate cheia comportamentului varului vostru sta in fraza: „maica’sa il obliga sa pape tot din farfurie, sa doarme cat vroia ea”. Odata scapat fizic din copilarie s-a revoltat, face numai ce vrea el. Inca mai copilareste, omul este intr-o copilaria si intr-o adolescenta prelungita. Nu are busola si nu poate lua decizii singur fiindca nimeni nu l-a lasat sa faca asta.
      Sa-ti impui in felul acesta vointa de parinte in fata copilului e la fel de nociv ca si sa-l faci centru atentiei, sau sa-i oferi, cum zice si Alina, tot ce-i mai scump, sa nu-i refuzi nimic.
      Da, in meseria asta de parinte trebuie sa ai o adevarata arta e echilibrului, pana nu te vezi sus pe sarma jongland cu tot felul de situatii, crize copilaresti, pana nu esti parinte n-ai cum sa stii ce te asteapta, oricat ai citi, oricat ti-ar povesti ceilalti

    Adandala a spus:
    13 Noiembrie 2010 la 10:14 AM

    Eu cred ca un copil rasfatat este acel copil suficient de mare incat sa comunice atunci cand are o nevoie sau o dorinta si totusi apeleaza la gesturi agresive.Rasfatat aici nu inseamna iubit prea mult ci tocmai invers,ignorat.Inseamna o problema de comunicare intre el si parinti.Daca un copil este suficient de mare incat sa vorbeasca si totusi alege sa se tavaleasca pe jos ca sa obtina ceva,atunci e o problema.Culmea e ca nu copiii iubiti ajung sa faca asa.Cat despre cei sub 3 ani,e cu totul alta poveste.
    Apropo de ceea ce s-a scris mai sus,eu am ajuns cu fetita mea de 4 ani la un fel de compromis:nu o oblig sa faca anumite lucruri,ii explic de ce trebuie sa le faca,apoi ea alege.Nu vrea sa se imbrace,iese afara in chiloti,constata ca ii e cumplit de frig,se intoarce si se imbraca de buna voie.La fel si cu mancarea,la fel si cu somnul.O las sa constate singura de ce e nevoie sa facem anumite lucruri.Nu ma imbrac la timp dimineata,intarzii la gradinita si nu mai mai primesc in ziua aia (si ratez o lectie de engleza de exemplu iar data viitoare voi fi in urma).Prefer conditionarile cauza/efect direct,nu cauza/efect dorit de parinti (nu mananc,nu primesti desene).
    E greu fiindca mai sta si la bunici,iar acolo totul se face impus,la program,militarie,iar asta cred ca o debusoleaza.Da,toti ma condamna,deh.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s