Eva si Filip

Publicat pe Actualizat pe

Nu e prea mult spus, intre ei doi exista deja o relatie, initiata si sustinuta de Eva, inceputa chiar din clipa din care i-am spus ca va fi surioara mai mare. A fost o clipa tensionata pentru mine, poate altcuiva i s-ar parea un fleac, dar primul meu gand cand am vazut a doua liniuta a fost: „Eva! Cum va reactiona, cum se va comporta? o va rani? o va durea?” Ok, de fapt a fost al doilea gand, primul a fost un tipat mut si panicat, „omg, omg, ce ma fac?!”

Revin la momentul aducerii la cunostinta, l-am ales cu grija, am asteptat sa avem ceva palpabil, respectiv o burta vizibila si sa stim sexul, intrucat Eva tot batea apropouri cu „o sulioala”. Sa fie o atmosfera relaxanta si relaxata, Eva sa fie odihnita, dar nici prea de curand trezita din somn cand e morocanoasa, si cu stomacul plin altfel e agresiva la foamete. Cand toate aceste conditii s-au reunit si nici mie nu-mi era (prea) rau si tati era si el cu noi am intocmit comunicatul oficial. N-am intrebat-o nimic, cum ca „ti-ar place sa ai un fratior?” „ai vrea sa …?”, no, a fost un comunicat care ar fi sunat chiar sec spus de altcineva, dar mama are vocea calda si imbratisarea dulce asa ca domnisoara n-a bagat de seama ca nu i s-a cerut si ei acordul pentru noul rol pe care o sa i-l punem in brate.

Reactia ei a fost mult peste asteptari, am rasuflat usurata dar m-am ingrijorat imediat in alta privinta.
Oare o subestimez?
Nu o cunosc suficient?
Sunt o mama rea? Cat de rea? putin rea sau teribil de rea?

Dulceata mica a intrebat daca poate sa mangaie casuta lui bebe si daca e bine sa-l pupe. Atat! Cat de simplu! Si de atunci o tine tot intr-o iubire, care creste deodata cu burta mea. Dimineata, prima isi aduce aminte de bebelus si ma intreaba
ce mai face?
Se misca acum?
Doarme?
da din picioruse?

Ma pune sa mananc ca sa manance si Filip, ma pune sa beau apa ca stie ea ca daca beau multa apa bebelusul iese afara si…vine in bratele ei. Hmmm, adica o sa ne batem pe el, care sa-l tina in brate?
Il apara, chiar si de mine, mama neatenta care citeste si tine cartea pe burta. Mami, ia repede cartea, pe bebe il doare!
Stie ca daca ii vorbeste, el o aude, ca Filip o iubeste deja si ca o sa o admire pentru cat de frumos canta si danseaza (m-am gandit eu ca asa impusc doi iepuri, ma fac cu un bebelus care sta cuminte si urmareste cu ochi uimiti dansuri de indian si cu o fetita ocupata sa dea spectacole). Stie tot, are un simt in plus pentru asta si apoi si ea va fi mamica, are un pisoi in burtica, asa cum, cu mandrie, i-a spus ieri doctorului de la eco. E baiat, bineinteles, si sunt sigura ca se va naste odata cu Filip. Vom avea un baietel si un ipotetic pisic de ingrijit.
Sunt sigura ca vor aparea gelozii, dar nu ma mai sperie, gelozia e normala, mi-am propus sa o las sa si-o exterioreze, sa o constientizeze si sa vorbim despre asta. Mi-am propus sa nu o mai subestimez si sa am incredere in ea, e dulce, e afectuoasa si e inteligenta.

Anunțuri

26 de gânduri despre „Eva si Filip

    alina downunder a spus:
    29 Martie 2011 la 7:27 AM

    Mi-am adus aminte de mine, insarcinata cu Anna. 🙂
    Fix aceleasi sentimente si spaime. Cumplit mi-era de frica. Pentru Maria, de reactia ei, de felul in care o va afecta pe ea. Si Doamne … nu vrei sa stii cum se multiplica aceste tandrete si dragalasenie si iubire DUPA ce se naste bebele! 🙂
    Opinia mea umila (si poate tarata de oaresce noroc chior, recunosc) este ca un copil caruia i se spune, este implicat, ii este modelata dragostea si protectia fata de membrul junior al familiei, nu va avea cum sa fie gelos. Am spus-o si-o repet, la noi nu au existat gelozii, nu pe relatia cu parintii, nu pe impartitul nostru. Fetele s-au comportat, asa cum era si firesc, natural, au luat viata asa cum le-a fost daruita: cu surori, nu de copii unici. Sunt infinit mai bogate sufleteste pentru ca se au. Sigur ca mai ies si scantei, oho, ba chiar si usoare paruieli, dar cine crede ca asta are vreo legatura cu fratia, ori cu parintii (si felul in care ei isi aloca timpul, iubirea, atentia) se inseala amarnic. Motivele de sibling rivalry sunt in diferentele de varsta, temperament si preocupari, niste variabile largi si care cu usurinta pot aparea si in afara familiei, din alte surse – veri, prieteni, vecini, colegi de gradinita si mai apoi de scoala etc. Caci strict in rutinele zilnice, chinul exclusiv este al parintilor, copiii doar se sprijina reciproc (joaca impreuna, dormitul impreuna, consolatul una alteia, conversatiile, protectia samd).
    Pe scurt … va fi minunat, sa nu ai nicio indoiala!! 🙂
    Iar Eva va fi o fantastica surioara mai mare, are un potential extraordinar! 🙂

      adra_bell a răspuns:
      29 Martie 2011 la 4:58 PM

      Mercic, tu mereu ma incurajezi, numai cand ma gandesc la tine ma imbarbatez si eu:)

        alina downunder a spus:
        29 Martie 2011 la 11:33 PM

        Pai n-am de ce sa nu te incurajez, ma recunosc in ce scrii si stiu ce urmeaza, e purul adevar. Hugs.

    abramburika a spus:
    29 Martie 2011 la 7:53 AM

    Ooofff … ma bucur tare pt. voi si pt. Eva!! Imi este greu sa nu constat ca aceleasi temeri le-am avut si eu, iar reactia Silviei a fost aceeasi ca a Evei. A acceptat bucuroasa si afectuoasa rolul de surioara mai mare. Insa nu vrei sa stii ce dezamagita a ramas. De viata, ca nu a depins de noi. Insa sufletelul ei poate nu intelege pe deplin asta. Are dese momente seara, cand ne facem rugaciunea, cand ii cere lui Doamne-Doamne sa ii „pregateasca o surioara mica”. Mi se rupe sufletul …

    Am stat mult sa ma gandesc daca sa iti scriu acest comentariu, nu vreau sa te intristez. Insa imi aduc aminte cu drag de momentele pe care le povestesti tu.

    Va doresc tot binele din lume si sarcina usoara in continuare.

      adra_bell a răspuns:
      29 Martie 2011 la 5:00 PM

      Multumesc, Petro! Uite ca Silvia va fi si ea surioara mai mare chiar daca a trecut printr-o asa durere cumplita. Sarcina usoara si tie!

    Andreea a spus:
    29 Martie 2011 la 9:15 AM

    Ca totul despre voi, frumos tare:)

      adra_bell a răspuns:
      29 Martie 2011 la 5:08 PM

      Multumesc, frumos dar atat de inspaimantator cateodata:)

    luckyrock a spus:
    29 Martie 2011 la 9:42 AM

    esti „mama rea?” ce inseamna pana la urma „mama rea”? aceasta intrebare ar trebui sa vina in momentul in care pe chipul copiilor tai se vede clar nefericirea. or, nu e cazul tau / vostru.

    nu cred ca ti-ai subestimat fetita, poate ca ai avut anumite asteptari, anumite preconceptii mai exact, din cauza povestilor auzite de la altii, despre „eterna” gelozie intre frati.

    dar asa cum si adultii au reactii neasteptate in anumite situatii, asa au si copiii. nu poti sti cu adevarat ce este in mintea si in sufletul altei fiinte umane, poti doar sa presupui. insa oamenii sunt atat de diferiti incat ofera mereu surprize [placute / neplacute].

    da, Eva putea sa faca niste crize. sa nu manance. sa nu vorbeasca. sa dea cu jucariile de pamant. dar… are parinti care i l-au prezentat pe noul membru al familiei drept o alta „sursa de iubire” si nicidecum ca pe un rival sau o „responsabilitate” – una prea apasatoare pentru niste umeri atat de firavi.

    fiindca unul dintre motivele „urii” dintre frati este faptul ca parintilor li se pare normal ca [,] copiii cei mari sa devina un fel de inlocuitori pentru ei, cand sunt prea obositi, stresati, plictisiti de atata responsabilitate parinteasca. [cred ca stii deja postul meu „fratii… ca fratii!”, am spus mai multe acolo]

    evident apare frustrarea la fratele / sora mai mare si, oricat de mult ar vrea sa-l iubeasca pe cel mic / cea mica, nu-i „vine”, fiindca aparitia [nasterea] sa i-a schimbat complet viata [mai mult in rau decat in bine…].

    chiar de curand mi-a povestit cineva cum, atunci cand s-a nascut fratele mai mic, parintii si bunicii au inceput efectiv sa-l cocoloseasca, sa-l rasfete s.a.m.d., iar copilul cel mare a fost „uitat” [neglijat] aproape de tot.

    nu cred ca la voi in familie se va intampla asa ceva. refuz sa cred.

      adra_bell a răspuns:
      29 Martie 2011 la 5:07 PM

      „mama rea” este un bau-bau personal, un fel de monstru compus din trasaturi reale sau imaginare ale altor mame. Eu am tendinta de a intoarce lucrurile pe toate fetele, tot incercand sa privesc din diverse perspective, pana cand gasesc sau mi se pare ca gasesc mici bubite.
      Eu sunt o sora mai mare „responsabilizata” de mic copil, am fost acolo si stiu ce se intampla, sper ca intre ai mei copii nu vor exista altfel de relatii

    v_florina a spus:
    29 Martie 2011 la 1:13 PM

    Nu va cunosc, insa din postarile tale de aici este atat de evident ca ai inconjurat-o pe Eva cu atat de multa dragoste, incat acum si mai tarziu ea se va manifesta asa cum a fost invatata. Eva este o fetita dulce si foarte receptiva. Altfel cum ar fi stiut ea ca pe bebe in deranjeaza cartea de pe burta? 🙂

      adra_bell a răspuns:
      29 Martie 2011 la 4:58 PM

      E foarte sensibila la orice ar crede ca provoaca durere, de ex acum am o arsura mica pe antebrat, mi-am facut-o cand am scos o tava din cuptor. In fiecare seara ma vede in tricou si ma plange, biata mami, biata mami. Ca sa nu mai spun ce se intampla daca sparg cate ceva, asa le caineaza, biata farfurie, biata cana etc, de am ajuns sa ma tem de spartul obiectul mai rau decat in copilarie, cand mi-era frica de mama.
      Si nu i-am spus niciodata ca obiectele sufera sau sa nu mai dea cu jucariile ca le doare

        alina downunder a spus:
        29 Martie 2011 la 11:34 PM

        Exact ca Maria! 🙂 Va fi sora mai mare PERFECTA, trust me!!

    degetica a spus:
    29 Martie 2011 la 3:13 PM

    eu cred ca o sa fie f bine, pt ca Eva are f mare incredere in voi. Sofia mea ne s[unea clar: azi m-am simtit cam neglijata 😛 era mai mare, asa este, insa totusi, cred ca increderea a contat.
    Si da, la inceput nu dadea voie nimanui sa il tina in brate pe Gh. Era al ei :)) Eu si sotul mai aveam voie asa, treaca de la ea…:)

      adra_bell a răspuns:
      29 Martie 2011 la 5:13 PM

      Sofia avea deja 4 ani cand s-a nascut Ghe?
      Sper sa aiba incredere in noi, iar noi sa fim intelepti

    alina downunder a spus:
    29 Martie 2011 la 11:35 PM

    Si Maria, la 2 ani, era foarte posesiva cu Anna, care, bineinteles, ii apartinea in exclusivitate. 🙂
    Iar Anna acum, cu Catrina, mereu o prezinta drept „she’s MY baby”, rareori adauga (indemnata de mine) „sister”. 🙂

      adra_bell a răspuns:
      30 Martie 2011 la 10:20 AM

      :)) pot doar sa-mi imaginez scena, Anna cea poznasa xoxo

    cojocarii a spus:
    30 Martie 2011 la 9:42 AM

    am citit si rascitit aceste randuri cu jind si admiratie. 🙂 .. trebuie sa fie minunat sa traiesti o astfel de etapa… 🙂

      adra_bell a răspuns:
      30 Martie 2011 la 10:19 AM

      Gabi, esti in aceeasi etapa, doar ca Maria ta e mai mica si e mai greu sa comunici cu ea.

    Micky a spus:
    30 Martie 2011 la 10:00 AM

    Off, ce frumos a reactionat Eva. M-a induiosat. Si tu ma induiosezi, cu temerile si preocuparile tale, esti o mama deosebita, si vei fi la fel si pt Micul care va veni, e doar o etapa asta cu „oare cum va fi?”, pe care o veti trece cu bine, sunt sigura.
    Te citesc de mult timp, poate si pt ca locuiesti in Giurgiu si din ceea ce scrii incerc sa gasesc ceva frumos despre orasul asta, incerc sa retraiesc un pic perioada in care am stat acolo, sa-mi schimb parerea, dar nu-mi iese :(…. N-am reusit sa ma adaptez, m-am obisnuit incet-incet, dar nu m-am adaptat, nici cu oamenii, nici cu ritmul de viata de oras de granita, nici cu „limba”, asa ca dupa doi ani, cand a trebuit sa plecam, am rasuflat usurata.
    Imi pare rau, Andra, poate ca tu iubesti Giurgiu si eu iti vorbesc asa… mi-ar fi placut tare mult sa te intalnesc in anii aia, cand nu eram inca mame, poate am fi fost prietene….

      adra_bell a răspuns:
      30 Martie 2011 la 10:18 AM

      Inteleg ce spui, Giurgiu este un oras greu de inghitit. Eu am stat o perioada lunga in Bucuresti si cand ne-am mutat aici aproape ca am avut un soc.
      Cat despre oameni, eu m-am nascut si am crescut aici, sunt de-a lor si/sau sunt obisnuita cu ei, depinde mult din ce zona vii, fata de romanii din alte zone, giurgiuvenii sunt mai reci, mai neospitalieri si mai rai. Cu limba nu inteleg ce vrei sa spui, mie mi se pare cat se poate de „romaneasca”

      adra_bell a răspuns:
      30 Martie 2011 la 10:53 AM

      si ca sa dezvolt putin, giurgiuvenii se nasc si cresc orientati spre Bucuresti, pana acum 2-3 ani nu gaseai mai nimic serios prin magazinele giurgiuvene, mie chiar mi s-a intamplat ca o patroana de magazin sa ma trimita la Bucuresti, chiar s-a enervat, nu mai stiu ce vroiam sa cumpar. Asa spirit de comerciant mai rar:)). Apoi preturile sunt mult mai mari, Giurgiu poate fi comparat cu o statiune estivala, in privinta asta. Cat de cat s-a mai reglementat situatia, s-au mai deschis supermarketuri, mai bine mai tarziu decat niciodata, pana acum primaria nu vroia sa-si dea acordul.
      In plus, m-am mai intalnit cu situatii socante, care m-au facut sa rad. De exemplu, intrarea la strand costa 10 lei, dar in bazine nu e apa. S-a mai construit langa bazinele vechi o piscina, e in acelasi spatiu, acolo e apa, dar intrarea o platesti separat. De pomina!

    Micky a spus:
    30 Martie 2011 la 11:25 AM

    Eu veneam de la Brasov (toti imi spuneau socati „si ce cauti aici???”), era in perioada 2003-2005, fostul meu sot era topograf si ne tot mutam dupa santierele lui.
    Pur si simplu nu m-am putut obisnui cu felul de a fi al oamenilor, mai rai, cum zici, putin prietenosi si deschisi, mai „tiganosi” (iarta-mi termenul), mafia si coruptia era pe fata, nu se ascundea nimeni sa dea spaga sau sa „cumpere” ceva… Tin minte ca ne-am imprietenit cu o familie care lucra in Vama, iti dai seama ce viata aveau aia, cu un alt amic care avea un restaurant-vapor pe Dunare iar eram in relatii bune, apoi am mancat prima pizza facuta cum trebuie la Alpizzetto (parca se chema), il cunosteam bine pe Marius… etc etc. Asa am luat contact cu viata de acolo, dar iti spun, cand s-a terminat santierul nu mai puteam de bucurie, pana cand am aflat ca ne mutam la Slatina :((. Acolo a fost si mai rau, dar asta e alta poveste.
    Ai dreptate cu magazinele si cu preturile, singurul lucru fain era pestele, proaspat si ieftin fata de Ardeal.
    Ar trebui sa caut ceva poze recente, sa vad cum s-a schimbat orasul, noi locuiam in fata turnului, exact „in centru”….
    Scuze pt off-topic… m-au napadit amintirile…

      adra_bell a răspuns:
      30 Martie 2011 la 11:32 AM

      Restaurantul-vapor e inchis demult, cica nu gasesc bucatar. Treaba cu Vama a luat sfarsit dupa ce a intrat Romania in UE, si vamesii aia bogati au cam disparut, unii deja si-au halit averile, altii s-au dat la fund acum in ultimul timp, de cand e scandalul cu vamile.
      Pizza tot de la All Pizzetto luam. Altfel, orasul nu s-a schimbat, e aceeasi mafie omnipotenta, poate doar bataia de joc la adresa locuitorilor a luat ceva amploare
      Daca ai stat in centru, eu in perioada aia lucram la o farmacie din centru, asa ca sigur ne-am intersectat.

    Micky a spus:
    30 Martie 2011 la 11:48 AM

    Ce ciudat, nu??? Ce mica e lumea!!!
    Si mafiotii din vama nu dispar ei asa de usor, sigur s-au reprofilat, daca exista si vama privata, n-am mai auzit de atunci asa ceva, ca daca vrei poti sa-ti cumperi o bucata de granita, sa-ti faci vama ta!!
    Deci orice era posibil acolo, asta ma frapa (ex: discutie in fata noastra, la masa la restaurant „cat il costa pe sotul meu sa avanseze in rang, 2-3000 euro?”…. eram amici, ne cunosteam cat de cat, dar sa-ti permiti sa intrebi asa ceva de fata cu toti… si domnul respectiv, care era un superior nu s-a jenat nici el sa raspunda).
    Aaa, si de limba ziceam pt ca pe langa unele cuvinte de dialect local (normal, de altfel, cum exista peste tot), era „drecu” la fiecare 3 cuvinte, vb foarte urat unii cu altii, mamele cu copiii, cuplurile intre ei… ma rog, eu fiind o fire asa, mai domoala, nu prea intelegeam cum de se aprind asa de repede. oricum radeau de mine ca eu am doua viteze: prima si pe loc… :))

      adra_bell a răspuns:
      30 Martie 2011 la 4:31 PM

      Drecu da, dreacu’ de fapt, il stiu, dar il aud f rar. N-am auzit de vama privata, astia din vama chiar au cam disparut, multi au plecat pe frontiera cu Moldova sau cu Ucraina, altii si-au pierdut aiurea averile castigate mult prea usor. Intrarea in UE a fost o fericire pentru Giurgiu, toate padurile de pe marginea Dunarii s-au deschis, altfel erau zavorate cu bariere. Accesul era permis numai politistilor de frontiera si vamesilor, parca ar fi avut propriile domenii private de vanatoare, pescuit si ce smecherii mai faceau ei. S-a mutat in alta parte si traficul de droguri pe care-l faceau spoitorii, de astia n-am scapat, s-au reprofilat. Acum au scazut si bulgarii taxa de pod, care-i o belea pentru oras, romanii nu cedeaza asa de usor, probabil vor mai trece 2-3 ani.
      Mamele cu copiii, da, nu numai ca vorbesc uart si tipa, dar e o cafteala generala in parcurile giurgiuvene

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s