Micutul si maricica

Publicat pe Actualizat pe

Cum e la a doua sarcina

Citisem dinainte ca o sarcina nu seamana cu alta, plauzibil si nu prea, ma gandeam eu, doar acelasi corp le poarta. In cazul meu s-a confirmat, sarcina cu Eva a ridicat niste probleme care au dus la cezariana, dar a fost usoara in alte privinte, fara greturi, ceva arsuri, compensate din plin de picioarele umflate si extra-kilogramele  pe care le-am achizitionat. Cu greutatea in plus, am fost pedepsita probabil pentru rautatea mea, atunci cand esti gravida, mai toate femeile din jur vor sa-ti povesteasca experienta lor, si o colega m-a asigurat ca o sa ma ingras pentru ca ea a pus 30 de kilograme. „Dumnezeule, cat poti sa fii de nesimtita sa te ingrasi in halul asta?!” i-am zis eu – in gand, evident – ca sa ma vad ajunsa la termen cu 25 de kilograme in plus, pentru care chiar am tinut ceva regim.

Comparativ cu prima sarcina o duc mai bine, nu au aparut niciun fel de probleme, m-am obisnuit cu senzatia permanenta de esofag in flacari, greturile au revenit si sunt insomniaca, eu bantui la 3 dimineata pe feisbuc, nu vreun virus.

Schimbarea majora e la nivel psihic si se numeste relaxare. Nimic nu ma streseaza, stiu ce ma asteapta dupa nastere, nu mai cred ca voi veni acasa cu un bebelus care adoarme sarutat pe frunte in timp ce-i cant usurel un cantec de leagan, stiu ca startul in alaptare poate fi dificil, si primesc cu entuziasm cele 9 luni de sarcina africana. Doar de mine are nevoie, nu mai caut sa cumpar carucioare sofisticate, bouncere, lampi de veghe cu Thomas locomotiva, carusel cu n-spe melodii, termometre de camera si de apa.

Cumva timpul a trecut foarte repede, n-am mai stat sa-mi analizez fiecare senzatie fizica, nu mai cant in „concert din muzica de Bach” si uite cum, mai sunt nici 3 luni pana la nastere, si ma gandesc senina ca vom avea un baietel. Abia acum a devenit Filip, copilul meu, dupa ce luni de zile a fost al doilea copil si i-am privit existenta numai prin relatia cu sora mai mare.

3 ani jumate 

Eva m-a ajutat foarte mult, primind fara framantari si imbratisand cu drag rolul de big sis. Imi povesteste cum o sa-l plimbe ea cu caruciorul ei roz de papusi, cum o sa-l tina in brate si cum o sa creasca Filip cu „lapte de la ţiţi si mustar pentru bebelusi”, probabil borcanelele cu mancare pentru copii. Se lauda la toata lumea ca va avea un fratior si, daca eu nu sunt de fata, anunta din prima ca „mami e gravida”. Imi aduce lapte din frigider, sa beau o gura pentru arsuri, ma mangaie pe burta si a tinut sa se asigure ca ii voi da lapte lui Filip asa cum i-am dat si ei, „ca sa creasca mare”. Vestea cea mai vesela este ca si ea „e gavidă”, inainte de culcare isi potriveste o perna intre picioare si se intoarce gemand usor de pe o parte pe alta. Va avea o fetita care va fi si pisica in acelasi timp, pe principiul „ce se naste din pisica soareci mananca”.

Mai are putin si face 3 ani jumate, s-a schimbat mult in doar cateva luni, dintr-un copil mic a devenit o fetita mare, iar eu nu incetez sa ma mir de independenta ei.  Are o memorie de elefant, tine minte cele mai mici amanunte, dar vorbeste foarte mult si este sociabila, povestind cu nonsalanta copilareasca toate intimitatile noastre de familie, oricui se arata dispus sa le asculte. E si un fel de sefa:

„Sa nu uiti mami sa inchizi televizorul cand iesim din casa”

„Sa nu bei toata cafeaua aia ca n-ai voie”

Canta de una singura, danseaza stangaci cu mainile ridicate deasupra capului, vorbeste intr-o engleza inventata de ea si are cosmaruri cu dinozauri prea verzi.  Doarme cu aerul unui bebelus, sprijinindu-si obrajii rotunzi pe perna, rade cristalin si vorbeste clar astfel incat ne putem da seama cam ce viseaza.  Ofera multa afectiune si cere si mai multa in schimb, are nevoie permanenta de imbratisari si mangaieri si se supara des doar ca sa o impacam. Se lungeste pe covor, intinzand mainile cat poate ea de mult si asa imi arate cat ma iubeste. Stie ca eu o iubesc „cat un curcubeu”

N-au aparut abilitati si talente fizice, alearga incet si caraghios, aruncand picioarele in lateral, la fel ca mine, doar ca o face dezinvolt si fara sa se rusineze, cu entuziasm, chiar daca este ultima din grupul de copii. Are jocuri pe roluri pe care si le inventeaza singura, ne opreste brusc in fata unui perete invizibil si ne pune sa deschidem usi imaginare, ne invita la o masa pe care nu se afla nimic si ne serveste smantana din aer. Imi povesteste patanii caraghioase de cand „era ea mare si mergea la scoala lui Andrei”, acolo unde copiii au multe jucarii si mananca numai ciocolata, se preface ca plange uitandu-se pe sub gene sa vada efectul si daca ma supar pe ea, ma pune sa ma uit frumos „nu asa urat mami ca sunt fetita ta”.

Nu deseneaza coerent, dar cotrobaie indelung prin bucatarie dupa farfuriuta cu floricele, pe care o intoarce cu fata in jos pe o foaie de hartie, traseaza un cerc cu creionul, ii pune ochi si gura si gata papusa. Daca nu poate doar din creion?!

Ii place sa gateasca, isi ia din frigider un ou, din dulap punga de faina, se aseaza tacticos la masa si face un amestec plin de cocoloase pe care-l rastoarna in chiuveta. Poftiti la clatite!  Trebuie sa fie langa mine cand gatesc, altfel se lasa cu jale ca „s-a terminat treaba” si n-a ramas nimic si pentru ea. Crede ca pot face orice, prajituri sofisticate, tricouri cu personajele ei imaginare si fanteziste pisici de jucarie. Are o mie de nuante colorate si cate un zambet pentru fiecare, n-o pot descrie in cuvinte, e ca un curcubeu.

Anunțuri

30 de gânduri despre „Micutul si maricica

    svea77 a spus:
    12 Mai 2011 la 7:17 PM

    Superb! Am citit cu sufletul la gura si cu multa placere! E o adevarata relaxare sa te citesc si sa parcurg virtual evolutia Evei! Este o scumpica! Sa va traiasca! Abia astept sa citesc pas cu pas si despre Filip!

      adra_bell a răspuns:
      12 Mai 2011 la 9:08 PM

      sa vedem cum va fi si Filip:) Multumesc!

    Carmen a spus:
    12 Mai 2011 la 7:59 PM

    Ce frumos! M-am topit toata- esti o mama minunata, deci e firesc ca ai o fiica minunata si ca o sa ai si un fiu la fel de special!

      adra_bell a răspuns:
      12 Mai 2011 la 9:09 PM

      cred ca ea este o fetita minunata, eu doar incerc sa tin pasul:). Cat despre baiat nu ma indoiesc ca va fi foarte frumos si foarte destept:))

    ralu' a spus:
    12 Mai 2011 la 8:31 PM

    Ce faina-i 🙂 Dulce, mititica si asa de mare, stiu si eu.
    Pentru arsuri, daca zici ca-s asa rele, ai incercat cu lamaie? Paradoxal, da’ trece. La mine functioneaza in cateva secunde, cand am arsuri mananc un pic de lamaie si gata.

      adra_bell a răspuns:
      12 Mai 2011 la 9:11 PM

      Ralu, m-au innebunit complet, inca din trim 1 nu ma lasa deloc. Am zile cand ma mai slabesc si ma apuca dupa amiaza, dar de obicei sunt pe flux continuu, inclusiv noaptea. N-am luat nici fier, ca sa nu le inrautatesc si bineinteles ca m-am trezit cu anemie.

      Multumesc pentru sfat, o sa incerc desi lamaia e acida, dar zau ca as lua si o dusca de apa regala daca mi-ar garanta ca scap

        alina downunder a spus:
        13 Mai 2011 la 3:05 AM

        Rennie ai incercat?

        adra_bell a răspuns:
        13 Mai 2011 la 9:00 AM

        da, Rennie sau Dicarbocalm, efectul tine cam juma de ora:(

        alina downunder a spus:
        15 Mai 2011 la 6:18 AM

        Eu mestecam rennie ca pe bomboane, asa de rau mi-era si mie … Bine, eu vomitam si mult si des, asa ca arsurile deja erau problema secundara. Beam apa minerala ca sa-mi treaca greata si dupa aia muream de arsuri … :). Vorba Bogdanei, singurul lucru cert e ca trec! 🙂

        adra_bell a răspuns:
        15 Mai 2011 la 7:23 AM

        stiu ca se poate si mai rau, macar eu nu vomit. Dar ma doare spatele si nu numai, eu banuiesc ca osatura mea subtire tolereaza greu extra-greutatea

    a. a spus:
    12 Mai 2011 la 9:21 PM

    poate ar trebui sa scoti bannerul cu „ajuta-l pe Andi” . Din pacate nu-si mai are rostul…

    cojocarii a spus:
    12 Mai 2011 la 10:39 PM

    Minunata atmosfera! 🙂 Eva este un copil minunat si sunt sigura ca micutul ii va calca pe urme. 😉 Mi-a placut la nebunie faza cu mustarul pentru bebelusi. 😀
    Cu arsurile incep sa ma obișnuiesc si eu… 😦 iar insomniile devin si ele din ce in ce mai pronuntate. 😦 Iti doersc din toata inima ca pana la sfarsitul sarcinii sa ai parte numai de simptome suportabile.

      adra_bell a răspuns:
      13 Mai 2011 la 9:01 AM

      Cred ca te-am si vazut la ore f mici pe facebook:))

    mariamirabela a spus:
    12 Mai 2011 la 11:42 PM

    Excelent articolul, l-am citit cu sufletul la gura. Felicitari, Eva este o fetita minunata si tu o mama cum nu-s multe.

      adra_bell a răspuns:
      13 Mai 2011 la 9:02 AM

      Multumesc, imi dau silinta dar mai am multe de invatat, inclusiv de la copil:)

    Andreea a spus:
    13 Mai 2011 la 10:25 AM

    Grozav scrii! Parca eram acolo, invitata la clatite sau privind-o cum doarme cu obrajii rotunzi sprijiniti de perna …
    Sa-ti traiasca minunile!

      adra_bell a răspuns:
      13 Mai 2011 la 4:36 PM

      Doar obrajii ce i-au ramas bucalati! S-a dus tot baby fat-ul:)

    vasari a spus:
    13 Mai 2011 la 11:21 AM

    Foarte frumos! Desi sunt asa diferite, Maria si Eva au in comun imaginatia. Desi incep sa banuiesc ca e comuna tuturor copiilor.:P
    Nu-mi vine sa cred ca au mai ramas doar trei luni! Sarcina usoara in continuare si ma bucur ca esti asa relaxata!:*

      adra_bell a răspuns:
      13 Mai 2011 la 4:37 PM

      Cred ca este comuna tuturor copiilor, ramane sa-i lasam noi sa se manifeste

    Bogdana a spus:
    13 Mai 2011 la 7:59 PM

    mare grija, andra. vezi ca si fii-mea la fel a fost, dupa care s-a transformat intr-un mic monstrulet. asta fara sa i se fi luat vreo secunda din atentia permanenta care i se acorda inainte de nasterea lui Raducu. cu david a fost la fel, am avut o perioada in care parca aveam un turc in casa… daaaar, cu toate ca in momentul asta suntem la un apogeu nefericit (sper eu ca mai rau de atat nu poate fi), eu sper ca suntem pe drumul cel bun. auto amagire, nu stiu, om vedea….

    cat despre greturi, arsuri si batuit pe la 4 dimineata, le stiu din pacate. ajunsesem sa ma rog sa treaca mai repede zilele. din pacate a treia sarcina in ultima luna a fost horror… vestea buna este ca se termina dupa ce nasti 🙂 stiu sunt sadica acum, dar cu gandul asta am reusit eu sa supravietuiesc… doamne, crunt a fost zau… aveam arsuri de cand ma trezeam si pana adormeam noaptea. pe stomacul gol le aveam! si juma de zi se suprapuneau peste greturi si peste senzatia infioratoare de foame…
    brrr, groaznic 😦

      adra_bell a răspuns:
      13 Mai 2011 la 8:10 PM

      nici nu stiu daca sa ma rog sa treaca mai repede, parca e mai greu ce urmeaza dupa nastere. De fapt, eu nu-mi aduc aminte din saptamanile de dupa ansterea Evei, totul e in ceata, dar trag concluzia ca n-a fost usor. Ma rog numai sa stea mai jos, nu ca sor-sa care mi-a strivit cutia toracica, de respiram ca Darth Vader si aveam pulsul peste 100-110
      Cu Eva nu ma astept sa fie totul lapte si miere, chiar m-ar ingrijora sa nu fie geloasa, dar sper sa stiu sa reactionez atunci si sa ma descurc.
      Dar acum nu sunt amandoi copiii mai mari gelosi?

        alina downunder a spus:
        15 Mai 2011 la 5:51 AM

        Sa stii Ana ca depinde de copil. La noi scantei apar doar intre Maria si Anna, fiindca mijlocia nu e neaparat geloasa (oricum n-are de-a face cu impartitul nostru, al parintilor), ci invidiaza anumite privilegii si putinte ale celei mari. Din cauza acestei tensiuni si a faptului ca Anna e extrem de independenta si nu accepta sa primeasca indrumari de la Maria, oricat de inofensive ar fi, de multe ori si cea mare intra intr-o stare defensiva si reactioneaza exact cum nu-i place Annei – prin manifestarea unei autoritati impuse si a atitudinii aleia atotstiutoare pentru-ca-e-mai-mare …
        Insa gelozii si crize din lipsa de atentie nu am avut niciodata.
        Sigur, au fost probleme – Maria incepuse sa minta fiindca la preschool inceputul a fost mai putin placut decat la kindy de 3 ani; Anna a facut figuri multiple cand programul a fost complet dat peste cap de mersul la scoala al Mariei, Catrina la fel … insa rebeliuni din cauza de impartit parintii nu am avut ever.
        Eu le-am implicat f mult cand a venit bebelusul si le-am dat voie, si Mariei, si Annei, sa-si exprime posesia, posesia bebelusului. Ele inca mai spun despre Catrina, catre interlocutori diversi, ca este „my baby” (in loc de baby sister). Asta a fost feelingul meu, ca daca le implic, nu percep cu gelozie excesul (normal) de atentie.
        La noi e asa: cand unul dintre parinti o pupa pe Catrina nu vin cele mari sa ceara sa fie pupate, ci vin sa pupe la randul lor „bebelusul”. Si la fel si daca e vorba despre ele …
        Probabil ca e o combinatie de personalitate si atmosfera.
        Insa eu zic ca va fi bine cu Eva. 🙂

        adra_bell a răspuns:
        15 Mai 2011 la 7:26 AM

        sper sa fim si noi la fel de intelepti. Pe mine ma relaxeaza gandul ca al doilea copil e baiat, dar ma ingrijoreaza diferenta destul de mare de varsta

    mariana a spus:
    14 Mai 2011 la 9:55 AM

    cat de fascinanta e viata la 3 ani, mai ales vazuta prin ochii unei mamici, cred ca un copil scoate din tine ce-i mai bun , te trezesti ca scrii atat de frumos si uneori poti fi si poet(astea-s complimente pe care le meriti) Pupici

      adra_bell a răspuns:
      15 Mai 2011 la 7:28 AM

      Nu stiu daca mi-a descoperit Eva vreun talent scriitoricesc, eu neg ca as avea vreun astfel de talent, e mai mult o abilitate de a manui cuvintele, pe care mi se pare ca o am dintotdeauna. Dar mi-a descoperit alte talente, asta-i clar. Va pupam si noi!

    Bogdana a spus:
    15 Mai 2011 la 11:03 AM

    Deci si noi i-am implict. Si plus de asta, la noi apoape tot timpul mai e cineva, nu au fost legati exclusiv de mine ca sa imi simta lipsa dupa nastere. Si totusi…. Uff sunt atat de multe de spus pe subiectul asta…. Nu iti face griji cu diferenta de varsta. Intre chiti si david sunt 3 ani si 3 luni si deja se vede complicitatea dintre ei. Si ca se inteleg dincolo de vorbe…. E greu in primul an, dar o sa vezi dupa. Cum se cauta, cum se iubesc, cum

      adra_bell a răspuns:
      19 Mai 2011 la 10:13 PM

      ei, trece si greul si ramanem cu frumosul. Ma dau eu viteaza acuma, dar mi-e cam teama de ce va urma. La noi nu-i niciodata nimeni, doar noi doi

    Bogdana a spus:
    15 Mai 2011 la 11:06 AM

    Cum o soarbe david din priviri. E ceva incredibil. Ceva minunat, si abia acum realizez cat de mult isi priveaza copiii cei care aleg sa aiba doar un copil. Cei care pot si isi permit adica

    corinamirela a spus:
    18 Mai 2011 la 11:21 PM

    Minunat- mi-a mers la suflet ce-ai scris…nu mai citisem de mult din lipsa de timm, mi-era dor sa stiu de voi…Bine ca e bine :-)Ganduri calde si urari de vara splendida pentru tine si toti ai tai!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s