Botezul la noi

Publicat pe

Nu m-as putea descrie ca o non-conformista, desi am pastrat destul din spiritul adolescentin de fronda, am fost atat de mult timp adolescenta incat revolta, incapatanarea si interogarea mi s-au intiparit in oase.  Totusi, nu sunt non-conformista, imi plac traditiile si le urmez cu placere. Ma gandesc mult inainte sa deschid gura si sa-i supar pe cei apropiati cu opiniile mele. Las de la mine. Cedez. Fac chestii pe care le consider stupide doar fiindca asa vrea societatea, desi nu ma pot opri sa nu chicotesc in interiorul meu, dar asta-i ok atata timp cat afara nu se vede nimic. Toti facem asta, asa se tese panza legaturilor sociale,  mintind mai putin, mai mult, mai cu talent, mai scrasnind din dinti.

Fac tot ce trebuie sau cel putin ma straduiesc, pana la copii.  Aici, orice traditie se loveste de mine si pot sta al dracului de nemiscata. Asa a fost cu traditia cerceilor . Asa a fost cu botezul Evei. Nascuta in prag de iarna, ar fi trebuit sa o botezam in miez de iarna. Cred ca tine de traditie si nu de religie ca nou-nascutul sa fie botezat la 6 saptamani, de niste vremuri nu demult apuse cand mortalitatea infantila era ridicata si era bine sa botezi copilul cat mai repede dupa nastere, ca sa nu moara nebotezat.  Eva a fost botezata la 6 luni, abia atunci incepusem sa ne relaxam, sa ne dam seama ce inseamna copil mic si chiar si asa a fost prea devreme. Prea greu ne-a fost sa alergam dupa cumparaturi cu bebelusul dupa noi, sa pregatim, sa alegem, sa vorbim, sa invitam.

In biserica, mi s-a soptit mereu din spate: „sa n-o iei in brate, mama n-are voie”, „sa n-o pupi, ca-i furi botezul”. Erau niste voci reale, nici n-am observat cui apartineau, eram atenta la copil, pe care l-am luat in brate si l-am si pupat. Preotul a fost cumsecade si nu a scufundat-o cu totul, desi ne-a atras atentia ca nu se raceste la botez.  Una peste alta a fost bine, Eva n-a plans deloc,  dar stresati am fost. Mi-am promis ca data viitoare voi reduce stresul la minim.

La al doilea copil mi-am luat timp pentru familie, pentru adaptarea la viata in patru. Cand inca jonglam cu alaptarea non-stop, cu micile gelozii fratesti, cand inca ne mai cautam fiecare locul si ritmul, adica la nici o luna dupa nastere, a inceput sa se auda the question.

Cand il botezati?

La vara

La inceput, nimeni nu m-a luat in serios, dar cand s-a vazut ca nu-i de gluma au inceput sa curga argumentele. Boteaza-l:

ca sa poti iesi cu el afara

sa nu se mai sperie

sa doarma

sa nu mai planga

sa nu-i iasa blande pe corp

sa fie linistit

ca nu e bine sa stea nebotezat

Nimeni, dar absolut nimeni, nici macar un sustinator al botezului devreme nu mi-a adus argumentul pe care-l asteptam. Boteaza-l  fiindca e o mare taina, un dar spiritual. Pe acela l-as fi intrebat daca nu cumva Iisus a spus „Lasati copiii sa vina la Mine”. Lasati-i nu aduceti-i, sa vina ei cum pot, taras, de-a busilea sau cu pasi sovaitori.  Atunci cand sunt destul de maricei, cand nu mai au acea pielicica transparenta, cand mama se va fi relaxat si nu va mai sta cu inima cat un purice ca-i raceste puiul mic, gol pe masa, intre oameni imbracati in cojoace.

Nu cred ca sunt neaparat non-conformista, doar ca nu iau regulile de-a gata, fara sa ma intreb daca-s bune sau nu, ce se afla cu adevarat in spatele lor, daca ni se potrivesc noua, daca e chiar obligatoriu sa le aplic. Pentru o tara majoritar ortodoxa, in care populatia are cea mai mare incredere in biserica, cred ca  traditiile asociate botezului ar putea fi mai prietenoase cu micutul care intra intr-o mare comunitate crestina.

De ce se intra numai cu bani, de ce se percepe o taxa de botez, deja nu mai tine de traditie. I-o mai fi inghetat cuiva sangele in vine, cand intrebat fiind ce fapta buna a facut, presedintele tarii majoritar ortodoxe a raspuns ca a botezat un copil musulman!?

Anunțuri

43 de gânduri despre „Botezul la noi

    moni a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 5:06 PM

    Ma intreb si eu mereu, ortodoxismul la noi, cat e traditie, cat credinta clara si curata dar mai ales cat e superstitie.
    Asa mi-am zis si eu, daca va mai fi un al doilea copil, sa fie totul in ritmul nostru, cu mai multa bucurie decat stres si cu inima aplecata mai mult spre taina decat spre masa incarcata de dupa.

      volimte a spus:
      13 Ianuarie 2012 la 6:57 PM

      Iti raspund numai un pic. Ortodoxia nu e niciodata superstitie, intotdeauna e taina si credinta.
      Batranelele – de altfel bine intentionate – tin multe obiceiuri care nu au nicio legatura cu Ortodoxia si uneori sunt asa de credibile incat oamenii ajung sa nu mai poata face diferenta intre randuiala bisericeasca si obicei omenesc/superstitie. Si asta e rau. Pentru din cauza noroiului (=superstitiile), nu se mai vede piatra pretioasa (=Ortodoxia) 😦

    roxanasieliza a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 5:20 PM

    te inteleg foarte binme, sunt cu Andrei in brate, o sa scriu al`data despre botez, ca e chiar de pus la rana postarea ta, si e discutabila, cu siguranta:)

    salmi a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 7:31 PM

    Same here :). Pe Diana am botezat-o la 6 saptamani, in ianuarie. Dar a fost musai, pana atunci nu am avut voie sa o scot afara(pe balcon tot am iesit, sic!)…eram tanara, nu ma puteam opune marii de oameni de la tara care imi spuneau ce as fac.

    La Silvia am fost muuuuult mai relaxata. Nu mai era marea :), eram doar eu cu sotul care hotaram ce si cum. Initial am discutat sa nu o botezam deloc, sa isi aleaga ea ce religie va vrea. Dar pana la urma am cedat (a fost totusi un fluviu) si am botezat-o la 8 luni. Vara, relaxati, frumos…ceea ce va doresc si voua. 🙂

    adra_bell a răspuns:
    10 Ianuarie 2012 la 7:38 PM

    In primul si-n primul rand, va iubesc. De ceva timp am inceput sa ma tem sa-mi mai spun parerile p-aici, nu-mi plac scandalurile

    Moni, asta ma intreb si eu. Fiecare ritual ortodox este atat de impanat cu superstitii, incat nici nu stii exact ce tine de religie, traditie sau superstitie. Cand am botezat noi o fetita, in spatele meu a stat o doamna, care nu era invitata, doar venise in biserica, fiindca in timpul slujbei s-ar spune nu stiu ce rugaciuni si pentru cei prezenti. Toata slujba m-a comentat cu voce potrivit de tare incat sa aud si eu, ca nu faceam nu stiu ce gesturi ritualice pe care le-ar fi dorit ea

    Roxana, te astept.

    Mihaela, si noi am avut discutia asta, daca sa-l botezam sau nu

    roxanasieliza a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 8:29 PM

    noi am botezat fata la 3 luni, cosmarul meu, si al ei, preot tanar, zelos, a tinut slujba cea lungaaa de 1 ora sii, cu 7 copii odata, cica vor fi frati de cruce????, cu Lizuca disperata ca eu nu eram langa ea, desi eram in biserica, ii era foame, sete, nasul nu mai stia cum s-o linisteasca, totul era un stress, si preotul, cel tanar, tipa la noi, da-i doamna biberonul sau suzeta!!!!!, asa ca, mi-am zis, pana aici, am luat-o si am alaptat-o acolo, in strana, cu ochii la ritual, la ceilalti 6 bebei care dormeau molfaind suzete, cu ochii la nas, care statea nemiscat in rand, cu lumanarea aprinsa, dar fara finutza, cu ochii la toata lumea, ca hai mai repede, hai ca pierde slujbaaaa…a fost chin si jale, totul

    la Andrei a fost altfel, am facut o petrecere simpla, frumoasa, l-am botezat de sf. Maria, preotul era aghezmuit si a bajbait o slujba de juma de ora, noi am zambit, eu am fost bucuroasa ca eram cu fratii mei, Andrei a fost cuminte, vesel, totul a fost simplu si ceva de genu…cand a trecut botezul???

    acum in leg cu botezul copiilor, nu fac o predica aici, desi am facut FacultateadeteologieortodoxadelaIasi, lasa-ma sa fiu putin mai protestanta, mai libera si rebela, cum esti si tu:)

    si sa ma abtin de la alte comentarii

    sfatul meu e asta: botezati-l, simplu, ortodox daca asa ii e familia, neamul, undeva la tara intr-o bisericuta mica, daca se poate, fara mari tamtamuri, fara petreceri de stresat oamenii ca tre sa dea bani invremedecriza, la vara, la soare, cu flori si apa sfintita, atat!

    e un ritual binefacator, oricare ar fi fost, de orice rit, face bine oricum, sunt sigura, cred in magia unor cuvinte rostite cu duh de oamenii cu duh, si mai ales face bine celordinjur care abia asteapta asta, si ai sa vezi, iti va face si tie bine, ca o usurare, de toate felurile

    cred in duhul sfant revarsat peste mititei acolo in cristelnita, dar nu si in cei care-i ineaca acolo, in cei care-i jupoaie nu doar de omul cel vechi, ci si de bani

    inca ceva, noi avem niste prieteni buni, amandoi profesori, undeva pe la Slanic, aau 2 copii, tatal student la filosofie, ea la engleza, el ortodox, ea protestanta, el a iubit-o tare, parintii au zis ca nuuu, ca nu-i crestina, ca la telenovele, el a ramas cu ea, n-a mai vb cu parintii lui, e evanghelist, linistit, face cursuri de pastor, sunt frumosi, deschisi, au o viata si o casa frumoasa, cu cei 2 copii nebotezati, ii lsa sa creasca, sa fie constienti de acest ritual, si….au spart barierele familiei, ale suspiciunii, ca vor muri copilasii, ca se vor imbolnavi mai des, ca vor fi neascultatori, ca nu-s crestini ortodocsi….si n-au nimic, sunt destepti si sensibili amandoi, iar noi suntem foarte bunio prieteni, desiiiiiiiiiii, ai mei copii sunt botezati deja.

    tot cu baiatul pe fundal am scris…of:)

      adra_bell a răspuns:
      10 Ianuarie 2012 la 8:37 PM

      ah, ce frumos! Noi am fost fortati la Eva sa facem petrecere, sub motivul ca nu se poate sa nu inviti si pe X si pe Y, se supara oamenii. Asa ca ne-am trezit cu foarte multi vag cunoscuti sau total necunoscuti. Eu am stralucit prin absenta, ca am stat cu fata acasa.
      Nu credeam ca mai este posibil ca dragostea dintre doua persoane de religie diferita sa mai duca la conflicte familiale in zilele noastre. Romantic:)
      Si eu am scris cu Filip in brate:)
      da, da, frati de cruce se numesc, si baietii se baga primii in apa

      salmi a spus:
      10 Ianuarie 2012 la 8:43 PM

      protestantii sunt crestini :).

        adra_bell a răspuns:
        10 Ianuarie 2012 la 9:10 PM

        da, sunt crestini, dar citisem undeva ca biserica cea mai apropiata de cea ortodoxa ca rit (regret ca nu am vocabular de specialitate, mi-e ca nu pot sa explic) este cea catolica, astfel incat sunt permise doar casatoriile ortodox-catolice

    Bulancea Madalina a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 8:49 PM

    eu stiam ca se numesc frati de apa si nu au voie sa se casatoreasca,daca la botez sunt si fete si baieti,si intr-adevar se baga baietii primii in apa!!!

      adra_bell a răspuns:
      10 Ianuarie 2012 la 9:10 PM

      interesant cum ar putea afla doi tineri care vor sa se casatoreasca ca au fost frati de apa

      marieanna a spus:
      11 Ianuarie 2012 la 9:41 PM

      Noi am botezat fetita doar la trei saptamani, in duminica Floriilor, fiindca n-am mai scapat de gura vecinilor „ca nu trebuie s-o prinda Pastele nebotezata”! Dar am avut noroc de dascalul bisericesc,deoarece ne cunostea, si vazand ca nasa baietelului care, dupa traditie trebuia botezat primul, isi tot etala toaletele aduse finului, n-a mai asteptat si a luat-o pe micuta noastra si i-a dat-o preotului spre a fi crestinata! Cat priveste petrecerea, mama mea a insistat sa facem botez” fara dar”,ca „observase ea „ca acei copii sunt norocosi! De voie, de nevoie, am ascultat-o, fiindca eram dupa cezariana, mai era si post…asa ca am facut botezul in familia largita. Iar cu norocul, cred ca mama a avut dreptate, fiindca a fost si este un copil binecuvantat, desi singurii bani pe care i-a primit in dar au fost 10 lei de la o benzinareasa cand o aduceam de la maternitate! Dumnezeu i-a dat insa mult mai mult!

    salmi a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 8:54 PM

    Aici in Suedia dat fiind faptul ca cca 85 % din populatie este declarata atee sau agnostica, desi un procent de 50 % sunt inca inscrisi la biserica, multi sunt nebotezati. Adulti, copii, de toate varstele.

    Ce imi place mie tare tare mult e ca e o biserica tare libertina. Nu stiu, e posibil sa mai fie in lume alta asa, eu pe asta o cunosc. In primul rand sunt acceptate si femeile preot, sunt multe. Apoi de cativa ani sunt acceptate si casatoriile intre gay. Specific ca aici casatoriile sunt facute ori la Primarie-de cei atei, ori la biserica-de cei credinciosi, asadar biserica are dreptul de a casatori legal. Multi gay sunt credinciosi si se casatoresc la biserica.

    Diana e botezata ortodox. Anul trecut a dorit tare mult sa participe la programul de confirmare protestant. Dureaza in fiecare an, in anul in care copiii implinesc 15 ani, timp de 10 luni. A fost primita fara probleme, alaturi de un baiat nebotezat. Amandoi au primit la sfarsit propunerea sa fie botezati in religia lutherana ca sa poata confirma si ei. Nu au dorit niciunul, asa ca amandoi au participat la tot cursul, apoi la procesiune, dar fara a primi confirmarea ci doar binecuvantarea preotilor. Si da, baiatul a ramas nebotezat. Diana mea spune ca pentru ea a fost o lectie extraordinara, au invatat nu numai religie dar si cum sa se poarte unii cu altii, a cunoscut oameni noi, au relationat…a fost tare frumos. Eu inca raman muta de admiratie in fata multor chestii de aici…si sunt atee. 😉

      adra_bell a răspuns:
      10 Ianuarie 2012 la 9:22 PM

      da, stiu despre suedezi si credinta, biserica, eu am o mare admiratie pentru poporul asta.

    roxanasieliza a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 9:04 PM

    da, Salmi, sunt! spune asta babelor care inafara de patrafirul popei bun de pupat si de pus in cap, nu mai stiu altceva

    salmi a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 9:16 PM

    Ah am inteles acum…desi e ciudat, eu am alte exemple in familie…am crescut intr-o familie mixta, tata ortodox si mama reformata (protestanta). E adevarat ca nu au fost casatoriti la biserica, pe motivul ca nici unul nu crede(nu stiu daca sa le spun atei sau agnostici). DAR situatie similara e in familia nasilor mei de botez: el ortodox, ea reformata(verisoara cu mama) si s-au cununat la biserica, la ambele biserici din cate tin eu minte(nu eram nascuta pe vremea aceea, stiu ca i-am intrebat) dar daca nu la ambele, atunci la ortodocsi sigur. De asta ma mir ca acum ortodoxismul a devenit si mai inchistat?

    Apoi am niste prieteni din studentie…ea ortodoxa si el greco-catolic. Bunicul lui preot. Ea a fost nevoita sa treaca la religia lui ca sa le poata oficia casatoria la greco-catolici. Si de asta m-am mirat…

      adra_bell a răspuns:
      10 Ianuarie 2012 la 9:21 PM

      ori nu stiu eu bine, ori asta depinde de cat de deschis la minte si citit e preotul respectiv. Nu m-ar mira deloc

        salmi a spus:
        10 Ianuarie 2012 la 9:29 PM

        Eu cred ca e foarte mult dupa preot, eu am mai auzit de cununii mixte, la ambele biserici, dar am auzit si piedici…imi povesteau ai mei ca pentru botezul meu, pentru ca ai mei nu erau cununati la biserica, au fost nevoiti sa mearga la o biserica anume ca sa ma boteze, pentru ca preotul de la biserica unde voiau, le-a spus ca nu poate in aceste conditii :).

        La sora mea nu a intrebat nimeni. Nici pe noi la botezul Silviei (nici eu cu sotul meu nu suntem cununati la biserica).

    salmi a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 9:20 PM

    Eu si sora mea suntem botezate ortodox ca cica asa e obiceiul, fetele in religia tatalui si baietii in religia mamei…dar eu as fi preferat sa nu fi fost botezata…de asta am ezitat la cea mica.

    Nasii mei nu au copii.

    Delia a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 11:00 PM

    Naissss:)! Ai scris pe sufletul meu. Eu la car stres am tras in biserica am zis ca pe al doilea nu il mai botezam deloc. Desi l-am botezat la 4 luni, in toiul verii, tot a urlat de frica si de frig. A fost groaznic.

      adra_bell a răspuns:
      11 Ianuarie 2012 la 9:25 AM

      Eu am participat la un botez al unui copil de 2-3 ani. Statea in picioare, radea, a fost doar putin stropit, eheee, alta treaba

    oana a spus:
    10 Ianuarie 2012 la 11:56 PM

    Aaaa pe sufletul meu articolul asta, noi l-am botezat la 3 luni si a fost groaznic, cred ca la ortodocsi traditia e sa fie cu chin cu plansete, sa tina copilul de gat ca sa il bage neaparat cu capul in apa „sfanta” de la robinet, mama sa nu intre ca nu stiu ce molifta nu are, iar dupa sa platesti greu pentru toate astea neoficial, caci oficial ai platit taxa inainte……..oribil. Oare de ce la alte religii se poate sa nu fie asa…nu e tot botez? Asta e stresul meu cel ma mare la al 2-lea copil.

      adra_bell a răspuns:
      11 Ianuarie 2012 la 9:23 AM

      Da, cu chin si plansete, cred ca bietul copil se intreaba unde e ma-sa cand i se intampla asemenea chestii neasteptate. Eu am poza de la botezul meu urland ca din gura de sarpe in timp ce preotul ma tine suspendata de un picior deasupra cazanului. Cand eram mica si vedeam poza intrebam mereu de ce ma chinuiau asa.
      La al doilea copil vei sti ce sa faci

    alina downunder a spus:
    11 Ianuarie 2012 la 1:51 AM

    Toate trei botezate la 6 luni +. Desi primele doua sunt nascute vara, ha ha ha. Se pare ca faza cu 6 lunile e ca pana atunci bebelusii sunt mai siguranta cand sunt scufundati in apa de catre preot, la botez, mai mici riscurile de inec … Nu stiu cat e mit si cat e real. Asta apropo de tragediile petrecute recent in tara. 😦
    (una din ele a fost publicata si in presa de aici!!).

    Eu am botezat copiii pentru romanismul din noi. Pentru ca e o mare taina, pentru ca Dumnezeul asta ortodox tine istoria de familie sa curga, pentru ca le daruieste un trecut pe care altfel nu stiu daca il pot avea la fel de bogat. Nu le impun religia mea, le-o daruiesc. Daca mai tarziu in viata vor dori sa fie atee sau agnostice sau sa se converteasca la alta credinta, so be it, nu voi avea nici cea mai mica tresarire. Deci da, pentru traditia transmisa a fost, atat, dar o traditie din care am ales ce mi s-a lipit de suflet, nu babismele propagate insistent si fara imaginatie.

    Eu mi-am pupat copiii dupa botez, am stat langa ele si le-am tinut de manute, le-am luat in brate cand au plans prea tare (da, am pus pauza la slujba), desi am primit si eu cateva batai din gene si repros in priviri … putin mi-a pasat. Am si alaptat in incinta bisericii, voila. 🙂 Nu au fost propriu zis scufundate in apa (CALDA, testata de mine!!), ci ceva intre stropire si bagat cu picioarele in apa (sub ochii mei vigilenti!!). Nu a indraznit nimeni sa-mi spuna nici du-te mai incolo, cred ca sfasiam cu dintii jugulare daca ar fi fost asa. 🙂

    Si aici majoritatea copiilor sunt nebotezati, desi undeva la origini cei cu stramosi engleji sunt protestanti sau catolici, nimeni nu prea mai merge la biserica zilele astea. Cei practicanti crestini sunt italienii, in catolicism, si grecii, de care Melbourne-ul e plin, in ortodoxie, sarbii samd. Musulmanii indieni sau arabi etc.

      adra_bell a răspuns:
      13 Ianuarie 2012 la 9:16 AM

      pai da, 6 luni, dar uite un comentariu mai jos spune ca e musai pana la 40 de zile, si linkul acela din ce am citit eu pe diagonala la fel.
      Si la noi a fost apa calda, parca am incalzit-o acolo, nu mai tin minte, la finuta am adus-o noi gata calda

    ch_dana a spus:
    11 Ianuarie 2012 la 7:58 AM

    Doamne-fereste, cum sa nu mai scrii, nu e blogul tau ?! De cand opinia e un delict ?!?!

    Ontopic: eu-s din familie mixta rau, adica mama crestina ortodoxa (si nepoata de preot), iar tata evreu. Nu m-a botezat, mama voia sa nu o supere pe soacra-sa (care oricum era neagra ca fi-su se insurase cu o crestina), asa ca m-am auto-botezat pe la vreo 7 ani (stateam vis-a-vis de biserica). Motiv din care am luat botezul f.f. lejer.

    Pe Amelia (care nu are si alt nume crestinesc ortodox, in ciuda insistentelor ambelor bunici :D) am botezat-o la 3 luni, la sfarsit de septembrie; daca nu se putea, o botezam vara asta, nu imbolnavesc copilul. Nu am fost decat familia+nasii, fara circ, masa acasa si basta. Mi-a placut foarte mult biserica, e una maramureseana 100%, foarte frumoasa, respect preotului care s-a chinuit sa faca in Bucuresti cu echipa si proiect de la Sighetul Marmatiei. A fost emotionant, foarte frumos si foarte linistit.

    Nu lua pe nimeni in considerare, voi sunteti parintii si voi decideti. Daca ceilalti nu va trateaza de adulti responsabili, e problema lor, nu a voastra.

      adra_bell a răspuns:
      12 Ianuarie 2012 la 7:35 PM

      Ei, asta da hotarare, sa te botezi singura:) Ai mei au si al doilea nume crestinesc, trecut pe certificatul de nastere, Elena si Costin, m-am gandit sa aiba aceeasi onomastica, poate cand vor fi mari vor sarbatori impreuna, cu familiile, sa nu se uite, sa nu se piarda, sa-si aminteasca unul de celalalt, chiar daca vor fi la distanta

    kiusimus a spus:
    11 Ianuarie 2012 la 10:52 PM

    Traditia cerceilor? Ce-i asta?
    Am observat ca in toata scoala doar fiica mea nu poarta cercei. Dar nu stiam ca exista o traditie.

      adra_bell a răspuns:
      12 Ianuarie 2012 la 5:08 PM

      o traditie este un obicei incetatenit in cadrul unei comunitati sociale, nationale. Faptul ca majoritatea romanilor gauresc urechile fetitelor la nastere imi suna a traditie

        ch_dana a spus:
        13 Ianuarie 2012 la 7:53 AM

        Sincera sa fiu, eu i-am facut gauri acum ca sa nu pateasca precum mama ei 🙂 ai mei nu mi-au facut gauri de cercei cand eram mica, iar cand am crescut, mi-a fost frica. Asa ca am una pereche urechi intacte, unde nu pun decat clipsuri (din an in Paste) 🙂

          adra_bell a răspuns:
          13 Ianuarie 2012 la 9:20 AM

          si de ce nu-ti dai acum? cu pistolul ala, nu cred ca e mare durere.

            ch_dana a spus:
            13 Ianuarie 2012 la 1:27 PM

            de frica :)))) nu mi-a fost frica sa nasc natural, dar mi-e frica de gaurile de cercei…nu-i nostim ?!

    Volimte a spus:
    12 Ianuarie 2012 la 9:39 AM

    Botezul e una din Sfintele Taine si atunci copilasul primeste ingerul pazitor care-l va proteja toata viata, atunci primeste si Taina Mirungerii si prima Sfanta Impartasanie (Taina Euharistiei).
    Si desigur, i se sterge pacatul orginar (de la Adam si Eva) pentru ca altfel el este pur, fara pacate.

    Ca de obicei si acest eveniment din viata omului (care este important pentru ca devine crestin) abunda in superstitii, din pacate. Parintii trebuie sa se informeze singuri, de preferinta de la preot si sa nu asculte tot ce spun babutele. Pentru ca ele chiar daca sunt bine intentionate tin uneori niste obiceiuri care nu au nicio legatura cu Ortodoxia 🙂 Si atunci lucrurile se confunda si toate lumea e tentata sa acuze credinta ortodoxa ca e absurda si, prin urmare, sa se indeparteze mai mult de biserica.

    Cel mai frumes e ca pentru botez sa se aleaga o bisericuta mica (nu una renumita pantru ca acolo va fi aglomeratie si lipsa de timp din cauza altor botezuri ca sa puteti trai cu adevarat Taina) si botezul sa se faca intr-o zi din cursul saptamanii, intr-un cadru restrans (familie, nasi, prieteni apropiati). Nu va lasati tentati sa-i judecati pe preotii care va cer bani, cel mai bine cautati un alt preot (dedicat misiunii sale).
    Ortodoxia e foarte frumoasa si-mi pare rau ca multe exemple negative ne indeparteaza de ea. Nu uitati ca nu exista padure fara uscaturi. 🙂

    Botezul ortodox se face prin scufundare de 2000 de ani, nu prin stropire sau afundare incompleta. Stiu ca in ultimul timp au fost 2 exemple la tv, dar ….. aici intervine si interpretarea oamenilor si a ziaristilor (care abia asteapta un subiect fierbinte ca asta). Nu credeti tot ce auziti.

    Stiu doi bebelusi care si-au revenit dupa botez:
    – finutul meu s-a nascut cu cateva probleme grave (la inima si ficat), medicii nu i-au dat sanse de supravietuire la nastere. L-au luat si l-au dus la incubator, doar ca sa … nu-l arunce :|. A fost botezat de urgenta, in spital, imediat dupa nastere. Iar dupa o luna era deja suficient de intremat sa poata pleca acasa! Astazi are 5 ani si e bine, sanatos. Medicii continua sa se minuneze si acum (merge in fiecare an la control)
    – fetita unei prietene s-a nascut bine. Au plecat din maternitate, dar dupa 2 zile a inceput sa nu prea mai manance si slabea, nu avea vlaga, parintii erau foarte ingrijorati. Au botezat-o imediat, avea doar vreo 10 zile (era luna decembrie si foarte frig afara!), in biserica. De a doua zi a inceput sa manance normal si sa se faca grasunica. 🙂

    Si in zilele noastre (nu numai in vechime) se poate intampla orice, Doamne fereste, de aceea pruncul trebuie sa fie botezat pana la 40 de zile (asta nu e superstitie, ci randuiala bisericeasca) ca sa se poata mantui. El este pur, nu are pacate, dar se naste cu pacatul originar (care este iertat prin Botez)
    Mai este si o randuiala la 8 zile dupa nastere cand mamei si pruncului li se citesc niste rugaciuni. Ambii sunt firavi si vulnerabili in perioada asta si rugaciunile pentru ei sunt binevenite.
    Lucrurile sunt mult mai profunde si eu nu ma pricep sa explic pentru ca nu sunt preot dar cine vrea poate citi, de exemplu aici: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/ierurgiile-privitoare-nasterea-botezul-pruncilor-70626.html

      adra_bell a răspuns:
      12 Ianuarie 2012 la 5:18 PM

      este absolut sigur ca botezul ortodox se face numai prin scufundare? fiindca pe fiica mea nu a scufundat-o, ea s-a nascut cu mult par, iar la botez deja i-l prindeam cu clame. L-am rugat pe preot sa nu o scufunde cu capul si doar i-a pus putina apa pe par.
      Multumesc pentru lamurire, nu stiam ca botezul pana la 40 de zile tine de randuiala bisericeasca.

        volimte a spus:
        13 Ianuarie 2012 la 1:43 PM

        Da, botezul ortodox se face prin afundare de trei ori in apa sfintita.
        Am cautat, insa, cuvintele unui parinte – pentru ca ale mele nu au valoare si nici nu stiu sa explic – si uite ce-am gasit in vol. 1 din colectia „Ne vorbeste Parintele Cleopa”; Biserica Ortodoxa este si ingaduitoare fata de anumite situatii limita:

        „Botezul este cea dintai taina, cea mai mare si mai dogmatica.
        Insa si Botezul, ca orice taina, se face cu scumpatate si cu iconomie, adica cu pogoramant,de nevoie.

        Botezul cu scumpatate se face numai de episcop si de preot si numai in biserica si numai prin trei afundari.
        Asa este Botezul desavarsit.

        Botezul prin stropire sau prin turnare este aprobat de Biserica numai cu iconomie, adica de nevoie.
        Ca ce-ai face cu Bucovina si Ardealul, unde se boteaza prin stropire si prin turnare?
        Mai rar reusesc preotii nostri undeva sa faca Botez prin afundare in Ardeal. Este o traditie ramasa de la catolici.

        Dar Biserica noastra l-a primit cu pogoramant, cu iconomie. Stiti cum l-a primit? Cum un gospodar care are sapte copii, s-a intamplat ca unul din ei s-a nascut chior de-un ochi, sau ciung de-o mana, sau olog de-un picior, sau are o meteahna ceva: n-aude bine sau nu vede bine. Dar pentru ca-i al lui, nu-l creste si pe acela? De la Dumnezeu sunt toate.Asa si Biserica noastra.

        Cu toate ca Botezul prin stropire si turnare nu-i desavarsit, este cu lipsa, dar Biserica il primeste cu iconomie, ca este facut in numele Preasfintei Treimi.

        Apoi, la mare nevoie, cand pruncul dupa nastere este amenintat sa moara, Biserica ingaduie sa-l boteze nu numai preotul, ci si un diacon, un calugar, un mirean, o femeie si chiar moasa care ajuta la nastere, numai sa zica cuvintele acestea: „Se boteaza robul lui Dumnezeu cutare, in numeleTatalui.Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Duhului Sfant. Amin””

        Asa a fost cu finutul meu, cum zice Parintele Cleopa: a fost botezat repede, prin stropire cu apa sfintita (ca nu era timp de toata slujba). Iar la o luna si jumatate, cand era deja bine, preotul a facut slujba Botezului in biserica, dar fara afundare pentru ca el era deja botezat.

    volimte a spus:
    13 Ianuarie 2012 la 1:49 PM

    Erata: Iar la o luna si jumatate, cand era deja bine, preotul a TERMINAT slujba Botezului in biserica, dar fara afundare pentru ca el era deja botezat.

    Cantemir a spus:
    13 Ianuarie 2012 la 7:11 PM

    Ca o completare la nedumeririle tale legate de taina Botezului: anul trecut a fost OFICIAL anul cu cele mai putine botezuri si nunti in Romania, de 20 de ani incoace, acelasi an care, culmea ironiei si cinismului, pentru BOR s-a numit anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. Asta e tara in care traim:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2012/01/12/viata-la-romani-in-2012/

      adra_bell a răspuns:
      13 Ianuarie 2012 la 7:13 PM

      E posibil ca scaderea numarului de botezuri sa n-aiba nicio legatura cu BOR-ul ci su scaderea natalitatii. De cununii nu ma mai pronunt, cert e ca noi n-am catadicsit sa crestem numarul:))

        luigi ella a spus:
        11 Februarie 2012 la 3:39 AM

        Poate sint limitata, poate unii ma cred necredincioasa, insa eu mi-am botezat fetita la aproape 7 luni, vara,( si daca vara urma in 14 luni, atat asteptam) nu am lasat sa o bage in apa, decat a udat-o pe par, am tinut-o in brate, am pupat-o….si am un copil sanatos si frumos. Nu m-a interesat niciodata ce au avut de spus vecinii, familia, babele…Traiesc in Italia si am prieteni nebotezati sau care nu si-au botezat copii, sunt oameni normali, ca mine, ca voi. Si pana la urma a intrebat cineva copilasul ala de cateva luni daca-i de acord sa-l dezbrace iarna in frig, sa-l bage in apa rece? Oare noi ca adulti ce-am avea de spus daca ne-ar lua cineva cu forta si ne-ar face asa ceva? In sfarsit, cred ca in asazisa taina a botezului se ascunde mult prea multa superstitie. Ca o paranteza, am prieteni care fac botezul in cateva zile, copilul nascut cu probleme la plamani, a stat in spital cu perfuzii cateva saptamani, la botez nu are nici 2 luni. Si ma intreb cum pot fi atat de astupati la minte? Pe gerul din Ro., in febr la minus 10 grade, sa-ti chinui copilul in asa hal doar pt ca-ti dicteaza religia? Mi se pare o crima! Daca parintii nu-si apara copiii atunci cine sa o faca? Fara suparare dar nu am intelegere pt asa ceva. Chestii de genul: copilul trebuie botezat in 40 zile, nu in Post, dar nici dupa Post, sa nu tuseasca, sa nu se-nverzeasca etc…Unde-i educatia? In ce secol traim? V-am citit si majoritatea mi-ati mers la suflet cu comentariile. Putine lume gandeste asa, din pacate. Din pacate pt evolutia omului care se pretinde a fi civilizat si educat.

          adra_bell a răspuns:
          11 Februarie 2012 la 1:53 PM

          nici eu nu cred ca un om botezat la 35 de ani este mai putin crestin decat unul botezat la 35 de zile. Pana la urma BOR este o institutie ierarhica, nu democratica, lucrurile astea se schimba f greu, cu pasi mici, si schimbarea cred ca va veni intotdeauna de jos, de la oameni

    Alexandra Popescu a spus:
    14 Ianuarie 2013 la 10:26 PM

    si noi ne-am relaxat de tot la tura a 3-a. candva in vara botezul, si il facem aici, intre prieteni, fara stresul rudelor. poate o fi si cald in vara 😀

    Olivia a spus:
    14 Ianuarie 2013 la 10:30 PM

    Minunat ai scris.

    Maria a spus:
    14 Ianuarie 2013 la 11:49 PM

    Pe mine ma fascineaza o intrebare…. inca din clasa a IV-a: daca Isus a fost botezat la 30 de ani, ba chiar Ioan Botezatorul e celebrat de biserica ortodoxa… noi de ce am fost botezati si ne botezam copiii cand habar nu au de ei?
    ce valoare are botezul cand o nasa raspunde IN NUMELE UNEI ALTE FIINTE, CARE NU STIE DE NIMIC PE LUME, ca se lepada de satana?

    personal am decis: eu imi voi binecuvanta copilul la 6 saptamani, e o ceremonie frumoasa, 10 minute, se roaga pastorul si tatal copilului, il cresc in spirit crestin si cand e mare decide el.
    o sa fie razboi cu familiile noastre cele ultra-ortodoxe, but who cares? odata ce am citit Noul Testament si am priceput ce era de priceput, ma lasa rece viitorul razboi.

    Toate bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s