Primul fluture

Publicat pe Actualizat pe

Ieri a fost ieri, o zi trecuta, as fi zis banala, daca n-as fi ramas toata dimineata cu ei acasa si mi s-ar fi facut rau. Rau, de l-am pus pe Filip in pat, l-am depus usurel, rugandu-ma sa nu-l scap, rugandu-l sa nu se trezeasca. In 3 secunde, a facut ochii mari si a inceput sa tipe. Lez-majestate, sa ma pui pe mine sa dorm in pat! Eva s-a precipitat, i-a adus repede un brat de jucarii, o rugasem, o rog mereu sa ma ajute cu Filip, iar ea o ia foarte in serios. Resemnata, m-am asezat langa ei in pat, Filip la mijloc, si am povestit cu Eva. Despre orice, despre gradi, despre copii, despre bebelusi. Am dat-o in filozofie si intrebari existentiale. Sau pre-existentiale. Ea a inceput.
„Mama, dar inainte sa stau la tine in burtica, eu unde eram?”
„Erai in Tara bebelusilor, mama te astepta, dar tu nu veneai. Ce faceai acolo?
Ma jucam cu Filipel, vorbeam ca bebelusii, ngheee-nghee, apoi te-am vazut pe tine ca vrei o fetita si un baietel. Si am venit eu prima, apoi l-am chemat pe Filip. Sa stii, mama, ca mai sunt doua fetite ale noastre, Ancuta si Veronica, gemene, mami!”

Desigur, gemene si nu prea, cu blana, coada si urechi pufoase. Un labrador si o birmaneza, asa o sa le cheme, Ancuta si Veronica.
Apoi, m-am gandit sa ne jucam cu marionete, ganduri ascunse, ia tu purcelusul, e Eva, si eu soricelul, e Filipel. Manevram marionetele pe deasupra lui Filip, incantat, nevoie mare. El e spectator, Eva se joaca, doar eu incerc sa o psihanalizez, nu-mi place asta, dar poate ies la suprafata ceva frustrari de sora mai mare. Cine stie?! Scopul scuza mijloacele.
Marionetele se pupa, isi dau buna ziua si se hlizesc.
Soricelul Filip cere jucarii de la sora mai mare.
Nu se poate, nu e voie!
Soricelul insista.
Vreau jucarii, vreau jucarii! si apuca o cutie din plastic in care sta o minge cu tepi si niste maruntisuri
Marioneta Eva vrea sa-i ia cutia:
Nu e voie, nu e voie!
Soricelul plange si tipa:
dar vreau jucariile astea
Bine, dar ia doar mingea, da?!  restul sunt prea mici pentru tine si ai putea sa le inghiti

Halal psihanaliza, mai bine ma las de meserie.

In schimba, azi a fost mai mult decat frumos. Plan de stat pe plaja, ne era dor, nu mai fusesem din toamna si atunci n-a mers prea bine, Filip cu colici, plangand neincetat, eu alaptand continuu, incercand sa-l linistesc, plimbandu-l pe sub copacii desfrunziti, el mic, fara sa vada in jur, fara sa stie de nimic decat de disconfortul lui de ne-alinat.
Am ajuns cu iarna inca in oase, am coborat pe frumusetea de nisip incalzit, jumatate inca umed, jumatate cu crengute uscate aduse de apa, de iarna, de ger. Eva l-a instalat pe prietenul Geli, in plin soare, eu m-am intins direct pe patura si am rugat-o sa faca niste poze. Mandria ei, „doar eu si mama umblam cu aparatul de fotografiat”

Capul familiei se ocupa cu facutul focului, o groapa in nisip, vreascuri parfumate aduse din padure, padurea e in tonuri frumoase de maro, nici un pic de vedere, doar miroase a muguri ascunsi. Inca o data regret ca nu prea le am cu botanica si nu stiu ce arbori sunt aia, atat de parfumati, firicelul de fum se ridica frumos mirositor, avem cartofi si carne, am uitat dovlecelul si ciupercile

Filip petrece grozav, a crescut, pare deja baietel, nu bebelus, se uita la apa, se uita la copaci, are o mutrita dulce si zambitoare si ne comunica prin sunete ca e bucuros. Comunica foarte bine chiar si fara cuvinte, nici macar silabe, deunazi a venit M de la baie, proaspat barbierit, mirosind a after-shave si l-a pupat. Filip a izbucnit vocal, zambind, razand, ne spunea clar ca simte el mirosul putin ascutit si deosebit.

Pe langa el trece un fluture, e primul fluture pe care-l vede, alta izbucnire de bucurie, probabil si pentru fluture e primul baietel, caci se aseaza aproape de noi si zboara – bineinteles! – doar cand vreau sa-l fotografiez

In celalalt capat sunt niste ambarcatiuni ancorate si mai multi pescari, dar aici nu ne deranjeaza nimeni, bete infipte din loc in loc asteapta pescarii cu unditele, asta arata ca locul este vizitat, altfel pare un paradis neinceput. Mai sus, in padure, e un acoperis de tabla cu gratar, acolo da, sunt oameni stransi, pe scaune confortabile aduse de-acasa, eu ma tavalesc prin nisip facand fotografii, Eva se tavaleste si ea, rostogol-rostogol, doar n-are de la cine sa invete altceva. Vine o mama cu o fetita, se plimba putin, fetita vrea sa mearga mai aproape de apa, mama o smuceste de mana, „ai sa cazi! Chiar trebuie sa tip de fiecare data la tine ca sa intelegi?” N-ar fi cazut, fetita are in jur de 4 ani, ma deranjeaza atata violenta, atata lipsa de incredere, ma deranjeaza dar cumva surd, m-am saturat sa vada mame smucind copii, copii plangand ne-ogoiti, d-asta si evitam parcurile. Mai vin doar doi tineri incercand sa mearga cu bicicletele pe nisip, si apoi iarasi e liniste si pace.

Eva nici macar nu cere voie, se duce si baga mana, e rece, mama, ii spun doar sa nu intre cu cizmele ei textile, aduna nisip umed in pumni, aduce crengute, isi construieste o casuta.

Facem o plimbare spre capatul unde plaja se pierde in padure, Eva alearga, eu cu Filip incercam sa o prindem, e prima, prima, ea ne-a invins. Filip rade, repetam plimbarea, Eva fuge iar pana la copacul doborat.

Filip mananca cu mare pofta cartof copt la jar, intelege multe cuvinte, de fiecare data cand il intreb daca mai vrea, deschide gurita ca un pui de pasare care asteapta de mancare. Diversificare cu cartof, pe plaja de martie.

Si gata, cam asta a fost, mergem in vizita la pescari, o barca soseste chiar atunci, cumparam doi pesti, morunasi ni se spune ca sunt, proaspeti pe cat se poate, ca misca inca, peste salbatic, de apa curgatoare, una dintre mancarurile preferate ale Evei.

Ziua in care am uitat de iarna, nu fac mare caz, dar mi-e din ce in ce mai greu sa trec peste posomoreala si frigul de februarie, poate ar trebui sa plecam intr-o tara insorita, sa duc dorul zapezilor si gerului rusesc.

Am venit in geci si plecam in tricouri, sus, in padure, unde am lasat masina, oamenii stau stransi sub acoperisul de tabla, dintr-o masina canta o manea, ceva despre emigrat, bani si muncit in Anglia, cativa copii se invart nauciti printre masini sub strigatele mamelor, ce-o fi in neregula cu oamenii astia nu stiu, dar ma bucur ca ne lasa noua plaja asta frumoasa.

Anunțuri

10 gânduri despre „Primul fluture

    Stan Roxana a spus:
    18 Martie 2012 la 5:52 PM

    frumos, frumos, de la inceput pana la sfarsit, si fotografiile spun totul si mult mai mult, esti ca o terapie pentru mine cu scrisul tau despre doi copilasi de parca ar fi si ai mei, asemanatori, difeirti, imi sunteti dragi, dragi!

      adra_bell a răspuns:
      19 Martie 2012 la 11:09 AM

      Sa speram ca primvara ne va face viata mai usoara, noua, mamelor. Da, ai mei sunt foarte diferiti intre ei, nu stiu cum sunt Andrei si Eliza, dar abia asteptam sa va cunoastem

    Madalina a spus:
    19 Martie 2012 la 11:01 AM

    Buna, am stat eu m-am uitat atent la poze si parca recunosteam privelistea :), esti din Giurgiu? Si pozele sunt la Malul Rosu nu? Oricum mi-a facut placere sa-ti citesc postul.

    adra_bell a răspuns:
    19 Martie 2012 la 11:10 AM

    Da, Giurgiu, dar nu Malul Rosu, piciorul podului. Multumesc:)

    ch_dana a spus:
    19 Martie 2012 la 2:24 PM

    Si ieri si azi i-am aratat primii ghiocei din gradina, ceva viorele, ies si zambilele, lalelele, a trecut azi un bondar pe langa noi…vine primavara ! Am stopat-o pe Alka (pe labradoarea noastra o cheama Alka, nu Ancuta) sa nu sara pe ea, avea un chef de joacaaaa…

    Si acum doarme dusa…:)

    O primavara faina sa aveti !

      adra_bell a răspuns:
      21 Martie 2012 la 8:02 PM

      Tare frumos trebuie sa fie la voi. Acum pare ca a meritat sa te lupti cu zapada:)

    Mami de huni a spus:
    19 Martie 2012 la 4:55 PM

    frumos post, frumoasa zi, frumoasa familie! ma bucur pentru ziua pe care ati avut-o.

      adra_bell a răspuns:
      21 Martie 2012 la 8:03 PM

      multumesc, si voi sa aveti numai zile frumoase!

    Bijuterii a spus:
    21 Martie 2012 la 12:03 PM

    Frumos povestit, frumosi copii, frumoase poze. Azi am descoperit blogul tau si, pentru ca am si eu doi copii, rezonez cu ce scrii aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s