O compozitoare la cafeaua de dimineata

Publicat pe Actualizat pe

Pe cand eram inca o mama in devenire, ma luptam din greu cu timpul. Nu-mi ajungea, mi se parea ca sunt foarte ocupata si am prea multe de facut. Ma intorceam pe jos de la munca, incercand sa-mi antrenez conditia fizica, cam la modul in care am auzit un sfat dat de cineva priceput, altcuiva care astepta un vitel pe batatura: „Plimba, Ioane, vaca, ca sa fete usor”. In drum, ma opream la toate magazinele, si cantaream, alegeam si pipaiam, hainute pentru fetita cuibarita in interiorul meu, faceam liste imaginare si, ingrijorata, stergeam, adaugam, modificam. Ajunsa acasa, imi faceam singura de lucru, mancaruri laborioase, choux umplute cu crema de ou si captusite cu ciocolata, vanam fiecare particula de praf, aveam grija ca razele de soare sa se reflecte perfect in ferestrele transparente si in parchetul lucios. Apoi ma asezam la calculator si citeam tot ce gaseam despre sarcina, alaptare si cresterea copiilor. Cu inima stransa ca n-o sa ma descurc, cu admiratie pentru toate acele mame teribil de pricepute care impartaseau lumii din experienta lor.
La inceput, nu desluseam limpede in noianul de sfaturi, toate erau bune, salvam constiincioasa modele de biberoane anti-reflux, moduri de a face copilul sa doarma noaptea, ultimele tipuri de carucioare. Apoi am inceput sa leg vocile de oameni, de nickurile lor de pe net, mai bine zis. Erau cam la fel, cantau la unison, numai doua dintre ele aveau tonalitati aparte. Ma uimeau dar si ma enervau Gazella si Degetica, mereu contraziceau, intotdeauna aveau alta parere, mi se parea ca sunt agresive si nepoliticoase. „Bine ca sunteti voi destepte” le raspundeam in gand, dar ecoul vocilor lor imi ramanea in minte, si apoi, intotdeauna i-am ascultat si pe cei care sunt altfel. Asta a fost norocul meu, de la Gazella am ajuns la AP si am rezonat, mi-a fost greu sa-mi cern propria-mi copilarie, mai greu sa acuz, deloc usor sa iert. De la Sabina am aflat despre purtarea copilului, wrap, alaptarea prelungita, empatie si respect fata de micuta fiinta.
In scurt timp, am ajuns sa ma identific cu vocile diferite, sa-mi fie simpatice, apoi Gazella a plecat de pe forum, dar a ramas Sabina sa lupte cu parerile preconcepute, si nu mi se mai parea deloc agresiva, chiar eram uimita de atata rabdare si blandete, de calmul cu care raspundea multor atacuri. Am fost acolo cand s-a nascut Ghe.,i-am fost alaturi Sofiei in prima ei zi de scoala, si langa ei toti cand S s-a imbolnavit.
Forumul si apoi blogurile au adus langa mine oameni diferiti de anturajul meu obisnuit, exact si ingineresc, unde poate doar economistii pot parea ceva mai artisti decat ceilalti. O compozitoare prietena e la fel de obisnuita ca un extraterestru care vine la cafeaua de dimineata, adica deloc. Pun si eu o muzica, ma critica, fac si eu o fotografie, mi-o critica si p-aia, M. se mira, „ce are fata asta cu tine?”. „N-are nimic, e sincera, cred ca are dreptate”, ii raspund si apoi ma pufneste rasul, nu-i usor de gasit un om care ti-o zice verde-n fata si cand il gasesti trebuie sa ai grija de el, sa-l priponesti, sa nu cumva sa plece.
Acum despre fotografie, caci la muzica ma pricep prea putin, desi mi-a placut sincer o compozitie cu sunete de iarna grea afara si inauntru. Nu ca la fotografie m-as pricepe, dar aici imi place mai mult sa-mi bag nasul. Inainte de fotopoeziile Sabinei credeam ca fotografiile frumoase sunt cele clare, cu culori care se disting bine, eventual fundal blurat. Acum savurez compozitia buna, sentimentul pe care ti-l mangaie sau surprinde o fotografie, lumina ca personaj principal. La altii, candva voi incepe si eu sa fotografiez cu sufletul, nu cu aparatul.
(Si aici mi-am adus aminte de un banc pe care am sa-l spun oricui ma mai intreaba „Da’ ce aparat ai?”
Un fotograf la o expozitie de fotografie este intrebat de o doamna care ii priveste cu admiratie lucrarile, ce fel de aparat are. Fotograful ii raspunde, iar doamna trage concluzia ca d-aia sunt fotografiile bune, si-l invita la masa, ca sa discute despre aparate de fotografiat. Omul vine, mananca tot cu mare pofta, gazda il intreaba daca i-a placut. Da, raspunde fotograful, a fost foarte buna, cred ca aveti un aragaz foarte performant, imi aratati si mie cum functioneaza?)
A fost chiar dificil sa scriu despre Sabina si armoniile ei, am incercat sa nu ma pierd in laude si metafore si sa imprim esentialul. Gazeluta este prezenta pentru ca aveam demult un astfel de text in cap, despre oamenii din virtual care m-au influentat iar ei nici macar nu stiu asta. Cu multumiri

Anunțuri

4 gânduri despre „O compozitoare la cafeaua de dimineata

    ralu' a spus:
    2 Mai 2012 la 9:15 AM

    Le cunosc pe fetele astea de care vorbesti, si-s fericita ca le cunosc. Am avut norocul sa dau de Gazella (pe parinti.com, ca pe dc nu activez) la putine luni dupa nastere; acum doi ani am avut bucuria sa o cunosc si IRL; pe Sabina inca n-am vazut-o „de-adevarat” (desi paradoxal, e mult mai aproape fizic decat Andreina), ne-am cunoscut doar pe forumuri si la telefon; sunt mandra ca mi-am intersectat viata cu a lor, si cu a altor mame frumoase care m-au ajutat, uneori fara sa stie.

    degetica a spus:
    2 Mai 2012 la 9:32 AM

    nu trebuie laude si metafore…astea-s usor de facut 🙂
    Iti multu,esc mult ca te-ai deschis asa de mult! Te imbratisez.

    Roda a spus:
    2 Mai 2012 la 12:39 PM

    Foarte frumos! Si eu o citesc pe Degetica si imi place mult!
    Da’ ce aparat ai? :))))

    hanasultana a spus:
    3 Mai 2012 la 12:11 AM

    pe gustul meu:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s