Alaptarea dupa cezariana – doua povesti scrise cu lapte

Publicat pe Actualizat pe

Mi s-au scris doua povesti de dragoste, nascute intai sub forma de vis. Vis de celula crescand, dospind, pana explodeaza in zeci si sute de altele, stranse miraculos in ochii cei genati, in burtica cea rotunda, toate cele 20 de degeţele, pulpele mici si cutate. Crescuti cu sangele meu, leganati in mers, adormiti sub mangaierea mainii inca necunoscute, trecand bland peste invelisul de carne. Visuri devenite realitate in dureri si sub bisturiul medicilor, n-as putea niciodata sa zic „din pacate”, pentru ca orice vis care devine realitate e o fericire completa, orbitoare, fara urma de regret.

In tot acest timp, tot eu, asa cum ma stiu si totusi altfel, schimbandu-ma imperceptibil, intai din interior, mirata de sufletul cel vechi care gazduieste altul nou, de respiratia cunoscuta care pregateste intaiul tipat, de unul care se va naste in doi. Apoi din exterior, abdomenul suplu rotunjindu-se incet, gleznele agile devenind greoaie, inima batand deplasat, in gat, mersul elegant transformat in leganat chinuit. Intrebandu-ma, cautand, speriata de gramada de informatii venite peste mine, plimbandu-ma printre ele, asa cum te plimbi intaia data pe strazile unui oras necunoscut si nu stii care-i cea mai importanta, nu te hotarasti unde sa te opresti.

La prima sarcina asta a fost cel mai greu, liste peste liste, pregatite inca din luna a cincea, scris, adaugat, taiat si scris iar.
biberoane anticolici cu gat nustiucum, anticurgere
sterilizator
lapte praf (de care? sa intreb medicul. Care medic?)
protectii pentru mameloane
pompa de muls
suzete (de silicon sau de cauciuc?)
tetine anatomice

Anatomice? ce-i aia anatomice? Aha, care imita mamelonul mamei, am chiar eu doua, as putea sa le folosesc. Si m-am trezit, am taiat, taiat, tot, inca de la primul item de pe lista, biberonul care aducea si restul acareturilor, plastic sec si rece, fabricat sa stea intre mine si prunc. Au crescut milioane de copii inca din negura istoriei fara toate astea, va creste si al meu la fel. N-aveam nici un dubiu asupra beneficiilor alaptarii, intentionam sa alaptez inca de cand i-am ales numele, cu trei ani inainte sa se anunte sub forma de liniuta roz colorata in tipete de bucurie si tasnete de lacrimi. Dar biberonul e ceva banal, ce vezi pe strada zi de zi, tinut cu o mana in timp ce cealalta inconjoara cald trupusorul fragil, infipt strasnic in acele lacasuri speciale de la carucioare, afisat in supermarketuri, farmacii si dughene de cartier, adorabil colorat si desenat cu ursuleti si ratuste.

Alaptarea e ascunsa, nu vezi nimic sub mana care trage deasupra un colt de esarfa, nu indraznesti sa te uiti la mama care se intoarce cu spatele, izolata intr-un colt de parc. Rara, neobisnuita, se petrece mai mult in noptile nedormite, in intunericul strabatut de lumina obosita a lampii de veghe. Asociata cu dureri, ragade si sangerari, invaluita in prejudecati si experientele ratate ale altora. N-am avut lapte, am avut putin, mi-a pierit laptele, a fost prea slab, a fost prea gras, s-a stricat. Ma speria ideea asta, desi cunosteam indeaproape toata fiziologia laptelui, tot mecanismul fin al glandelor care se pun in miscare, se asociaza si se conduc reciproc, conspira ascuns in corp pentru a fabrica picatura de lapte.

Am cautat informatii, am citit, am vazut filme, first latch, pozitia minge de fotbal, leagan, leagan incrucisat, m-am antrenat cu un ratoi urias de cauciuc, m-am incapatanat si am staruit, m-am imbarbatat ca sunt puternica.
M-am injurat singura printre dinti cand medicul m-a sunat sa vin imediat la spital, fiindca va fi cezariana, m-am certat amarnic pentru incapanarea mea. Pentru ca laptele vine greu la cezariana, mai ales la cea la rece, cand glandele n-au apucat sa se pregateasca, oxitocina nu porneste, tot organismul e anesteziat, uimit de ce i se intampla, nu stie ca a nascut, nu are timp sa se pregateasca. Iar eu, am mai spus taiasem tot de pe lista, si plecasem inarmata doar cu un tub de Garmastan. Aveam imaginea idilica a capsorului cu puf fin, lipit de pielea mea si cateva informatii despre cum voi face asta. Plus o vaga speranta ca voi primi un pic de ajutor.

Sub lumina orbitoare a lampilor de deasupra mesei de operatie, am numarat rar pana la 5, asteptand ca anestezia totala sa-si faca efectul. M-am trezit mai tarziu (o ora? doua? cinci), furioasa pe durerea extrema, hotarata sa ucid si ultimul barbat de pe planeta, simtind ca-mi lipseste ceva, cu sentimentul isteric ca mi s-a furat burta.
Am vazut capsorul pletos – nici urma de puf fin – doar intr-o poza pe mobilul sotului, si n-am dormit toata acea noapte, gandindu-ma la ea. Nu a venit nimeni sa-mi aduca copilul, iar eu, naiva si incepatoare, n-am stiut sa-l cer. Naiva am fost si cand i-am spus unei asistente ca n-am lapte, dar tasnirea lichidului alb-transparent m-a umplut de bucurie, mi-a luat din durere si m-a dus la etaj, acolo unde erau bebelusii. „Cezariene” scria pe usa, iar indaratul ei stateau cuminti aliniati, in patucuri patrate, bebelusi satui, asteptandu-si mamele.
Intram, lasam halatul, ne spalam, si-i luam in brate. A mea s-a repezit flamanda, stiutoare si isteata, s-a agatat imediat, m-a facut sa rad de simplitatea gestului ei si de temerile cu care eu il incarcasem. In naivitatea mea, chiar am crezut ca nu li se da lapte praf decat noaptea, ca se alapteaza numai timp de 15 minute, intai dintr-un san, apoi din altul, „ca sa nu va faca rani fetelor”, si de preferat o data la trei ore. Asta se batea cap in cap cu ce mi-a spus neonatalogul la externare: „la cerere, exclusiv, nu-i faceti voi program, ea va face voua”. Un medic batran, cu parul alb, opusul fetiscanei care l-a externat pe Filip: „dati completare, ca nu aveti lapte si va sfatuiesc sa nu-l tineti prea mult in brate si sa nu sariti la primul scancet.”

Ajunsa acasa, Eva cea cuminte, care-mi adormea ingereste la san s-a transformat intr-un bebelus rapace, care dormea 10 minute, sugea o ora, urla, sugea, atipea, iar urla. Puseu de crestere, n-am stiut atunci, dar am avut incredere in mine, am cedat, m-am daruit, am renuntat la carnetelul in care scriam cate minute a stat la san si la care san, am uitat de mine, n-am mai fost doar eu, am fost noi doua. Mi-a stat in brate cu orele si am privit-o cum doarme cu capul pe globul cald si rotund din care se hranise, am fost tetina prin definitie anatomica, suzeta perfecta pentru ea, cantecul de leagan si alintul de plans.

Am avut un drum lin si aproape perfect, deviatiile au venit de fiecare data cand m-am indoit de mine. Fara ragade, fara suzeta, fara biberon, fara lapte praf, fara pompa, fara ceai, cu nesfarsite nopti in care adormeam in sunetul discret al laptelui inghitit, iarasi si iarasi cerut.

La al doilea copil, am fost relaxata, sigura pe mine, le-am contrazis surazand pe asistentele care incercau sa ma convinga ca n-am lapte, am insistat sa iau copilul cu mine in salon, am plecat cu el acasa stiind ce ma asteapta. Puseurile de crestere ale lui Filip au fost mai ascutite, el – un copil mai solicitant si mai lipicios. Intr-o zi (noapte?) a sta la san de la 7 seara la 6 dimineata, atipind, motaind, scurgand laptele picatura cu picatura. Dimineata, exasperata si cu nervii praf, obosita dincolo de uman, m-a pufnit rasul cand m-am vazut in oglinda, nu ma recunosteam.
Povestile de iubire continua,
6 luni exclusiv, intarcare treptata la doi ani – Eva
6 luni exclusiv, timp necunoscut pana la intarcare, nehotarat, neimpus – Filip

Alaptarea dupa cezariana – un succes fara stres, de fapt doua succese, cladite din informatie, sprijinul sotului, din increderea pe care el a avut-o in mine si din incapatanarea mea.

Si daca reiese de undeva ca e greu sa alaptezi, am scris prost, gresit si-mi cer scuze pentru nepriceperea mea. Inceputul poate fi greu, fireasca adaptare de la independenta la dependenta, de la a fi unul la a fi doi, o trecere de la femeie la mama, o lupta cu noptile intretaiate de treziri. Dar apoi, dupa doua saptamani – o luna, e un miracol, o iubire noua care se scrie cu alb, cu lapte. O culegere de mici povestioare induiosatoare in care descoperi cat de minunat sunt oranduite toate,
cum endorfinele care se secreta in timpul alaptarii iti iau oboseala cu mana si treci usor peste noptile nedormite
cum se calmeaza un plans, altfel de neostoit,
cum se vindeca un ochisor rosu stropit cu o picatura de alb,
cum paleste o iritatie tratata cu lapte,
cum scapi de lohii in numai 7-10 zile alaptand necontenit
cum abdomenul tinde sa-si revina rapid, pregatindu-se sa redevina suplu
cum se calmeaza durerile lasate de trecerea bisturiului (sau poate doar uiti de ele)
cum slabesti fara sa faci ceva special pentru asta
cum copilul mic e sanatos sau doar vag mucios desi copilul mare cara acasa raceli dupa raceli
cum poti haladui prin toata tara cu laptele la purtator

Si as putea continua, dar ma opresc aici, aceasta este povestea mea, povestile noastre de iubire, in doi, in trei si in patru. Poate fi luata ca o incurajare, in nici un caz ca o lectie sau un apropos la alte povesti. Pentru Rox si blogul Mami, alapteaza-ma!

Anunțuri

7 gânduri despre „Alaptarea dupa cezariana – doua povesti scrise cu lapte

    mihaela a spus:
    29 Mai 2012 la 1:15 PM

    Superb, minunat!Am retrait povestea alaptarii fetitei mele citindu-te, insa nu as fi putut niciodata sa o spun atat de frumos!

    abramburika a spus:
    29 Mai 2012 la 2:49 PM

    frumos!! stii ca ai fost un punct de plecare acum, pt. mine la elisa, nu??

    Micutele martisoare de Martie 2012 - Pagina 79 a spus:
    29 Mai 2012 la 3:35 PM

    […] […]

    andreearodica a spus:
    29 Mai 2012 la 3:56 PM

    Minunate randuri! Le-as lipi pe usile maternitatilor sa le citeasca toate proaspetele mamici!

    Oana a spus:
    30 Mai 2012 la 12:36 AM

    Sper sa mai fac unul, sa pot alapta si eu, tare mult imi doresc! Mersi de incurajare!

    florina a spus:
    31 Mai 2012 la 9:50 AM

    superb, m-am regasit in randurile tale despre alaptare, mi-au dat lacrimile. Si eu am pornit la drum cu incredere si mai ales cu credinta ca nu este greu, ca asa este natural. Despre alaptare si despre prunc. Ne-am adaptat la viata in 3 in mod natural si cu placere.

    Paula a spus:
    12 Iunie 2012 la 2:26 PM

    Cred ca si asta e una dintre postarile tale care o sa-mi revina mult timp in minte, sa-mi trezeasca emotii si sa ma incurajeze.

    Mi-au dat lacrimile de la primele randuri, mi-am amintit de o poza cu manutele Evei, manute care vor iubi, vor mangaia, vor darui…apoi mi-am amintit de o postare cu pisicuta crescuta cu biberonul, dar care a avut instinctul sa-si alapteze puiutii…

    Pediatra imi spunea ca la al doilea copil mamica esti mai relaxata si e mai usor cu alaptatul. Stiu si eu?! Sper sa-l pot alapta si pe junior cel putin cat pe sora cea mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s