Osacazi

Publicat pe Actualizat pe

Am o amintire foarte veche, aveam pana-n patru ani, purtam rochita mea cu cirese, papuci de plastic si topaiam pe niste buturugi in curtea bunicii. Buturugi dintr-acelea care se tin in mijlocul curtii pana spre toamna, cand satul se umple de zgomotul drujbei. Am amintirea placerii si bucuriei cu care saream din buturuga in buturuga, dar si pe a bunicii care statea pe langa mine ca o closca speriata, Anisoara, ai sa cazi! vezi sa nu cazi! Si mirarea mea sincera, siguranta cu care abordam fiecare salt, nu pot sa cad, ea nu vede ca nu am cum sa cad?!

Si acum aud foarte des osacazi, ma intreb daca exista cu adevarat bunici care topaie pe sotronul nepotilor si gonesc cu bicicleta alaturi de ei, sau acesti bunici traiesc doar in reclamele proaste la medicamente? (chiar, de ce toate reclamele la medicamente sunt atat de proaste incat n-ar putea sa vanda nici elixirul tineretii fara batranete, daramite un amarat de nurofen?).

Zilele trecute am stat pe banca langa o bunica, privind cum nepotul ei se joaca cu fetita mea. Alergau dupa o minge, se urcau pe un gardulet, topaiau din toate puterile lor. As fi zis liberi, daca nu ar fi fost bunica sa acompanieze fiecare pas al nepotului: stai cuminte, o sa cazi! Atat de des a repetat asta ca incepuse deja sa ma irite si as fi plecat daca Eva nu s-ar fi distrat atat de bine. Eu n-am avertizat-o deloc, desi in anumite conditii imi scapa si mie de pe buze osacazi. Culmea, ca nici un copil nu a cazut, nici nepotul somat la fiecare pas, nici a mea.

Ironia este, dragi bunici, ca un copil nu cade fiindca este mai imprudent decat un adult, ci pentru ca experimenteaza mai mult decat adultul si are intr-adevar un echilibru mai precar, data fiind proportia dintre cap si restul corpului.

Dar nu-mi place osacazi, copiii il aud inca de cand pornesc sovaind in picioare si li se intipareste atat de bine in cap ca un spectru al esecului, le clatina incet-incet  increderea in ei insisi, ramane mai tarziu ca o voce ascunsa care avertizeaza soptind mustrator: Eu nu pot face asta! O sa cad!

Si nici macar nu indrazneste sa incerce.

Anunțuri

8 gânduri despre „Osacazi

    Anca a spus:
    13 Iunie 2012 la 3:01 PM

    Și la maturitate chiar vor cădea! Într-un fel sau altul cuvintele astea aducătoare de eșecuri le influențează toată viața. (eu nu îl mai suport nici pe „Ai grijă!” și încerc să scap de tot de el)

      adra_bell a răspuns:
      13 Iunie 2012 la 7:01 PM

      dar greu, greu de tot se scapa de cuvintele astea. Eu le rostesc fara sa vreau, ma trezesc ca am vorbit, cum ar veni:))

    Stan Roxana a spus:
    13 Iunie 2012 la 9:19 PM

    asa e, si eu aud asta mereu, dar din pacate nu de la bunici, mai de generatie statica, sezatoreasca:), ci de la parintii tineri, parca au niste lasouri din cuvinte sa-si agate copiii

      adra_bell a răspuns:
      14 Iunie 2012 la 6:16 AM

      da, sigur, si la parintii tineri, dar eu am stat cu bunica baietelului, a repetat la infinit osacazi. La parintii tineri, mai ales la cei cu bebelusi, am observat folosirea obsesiva a servetelului umed. A pus mana pe banca, il sterge cu servetelul, a pus mana pe vitrina magazinului, pac, servetelul. Cateodata, ma simt de-a dreptul inconstienta, eu am consumat doua pachete de servetele umede de cand s-a nascut Filip, si asta pentru ca le am in casa in caz de se opreste apa, si daca le prinde Eva sterge toata casa cu ele

    salmi a spus:
    13 Iunie 2012 la 10:48 PM

    Mie-mi placea mai mult replica, de dupa cazatura: „ai vazut? Ti-am spus ca osacazi!” 😉

      adra_bell a răspuns:
      14 Iunie 2012 la 6:17 AM

      eheee, e o replica binevenita oricand, chiar si la maturitate sa ti se spuna „ti-am spus eu!?”

    alina downunder a spus:
    14 Iunie 2012 la 3:44 AM

    Pentru mine a fost terapeutica perioada toddlereasca a Annei, oglinda copilariei mele la fel de baietos-nastrusnic-cataratoare-saritoare. „Anna, te rog, sa nu cazi, ai grija!” urmata de „Ba nu, nu cad, VEZI?”. Eh, a si cazut, ba cum nu … dar am si invatat, eu, sa-mi musc fraza aia sperietoare de pe buze.
    Macar stiu ca e genetic, inevitabil, inerentul prunciei: cazut, ridicat, julituri si vanatai pe tot corpul. Eh. 🙂 (deci, da, la noi chiar se cade!!)
    Stai sa vezi, hi hi hi, uite, asta e alta forma de „osacazi”, sa vina Filipel tare de tot naravas acusica, cum o sa navaleasca iar, fie si mut, avertismentele alea din subconstient peste tine! 🙂

      adra_bell a răspuns:
      14 Iunie 2012 la 6:19 AM

      da, el e alt aluat, Eva a fost un bebelus prudent, abia dupa 3 ani a apucat-o cataratul si topaitul, pe cand Filip se arunca cu capul inainte, nu-i pasa de ce este in fata lui. Eu incerc sa-i spun si Evei „mi-ar place sa nu te urci acolo”, dar osacazi tasneste de multe ori fara sa vreau

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s