Cum am alergat la maraton

Publicat pe

Cand al doilea copil isi anunta sosirea citesti peste tot ca dragostea se inmulteste cu doi, te alini cu gandul ca e nelimitata, ca amandoi vor fi iubiti enorm, ca nu-i furi nimic copilului mai mare ci ii daruiesti. Dupa nastere, constati ca oricat ti s-ar fi parut de imposibil sa mai ai loc de inca o iubire mare, inima de parinte e expandabila la infinit.

Si apoi traiesti intr-o curgere de fericire crescuta pe oboseala, cateodata esti atat de obosit ca nu mai realizezi cat esti de fericit, altadata esti atat de fericit incat uiti complet de oboseala. Mai un strop de endorfine, mai un pic de adrenalina, zilele curg, copiii cresc pana la momentul X, acela al marelui maraton. Ziua in care amandoi copiii se imbolnavesc. Doi copii mici bolnavi egal maraton? Aiurea, e mama maratonului, e o incercare psihica secatuitoare pentru ca daca dragostea se inmulteste cu doi, si am stabilit ca este adevarat, tot cu doi se inmulteste si stresul, se dubleaza si grijile si spaimele. S-o vad pe Eva tremurand de frica de salta patul de la urgente sub ea sau rosie de febra mare, intinzand spre mine manute tremuratoare, sa-l tin in brate pe Filip fierbinte tot, ore intregi din noapte, nu mai vreau sa trec prin asta.

Numai orele de somn se reduc, se impart la doi, doi suntem si noi, si abia  facem fata, n-avem voie sa cadem. Doi copii bolnavi nu vor dormi in acelasi timp, dar vor avea nevoie de tine exact in acelasi moment, vor plange in acelasi timp si vor avea chiar acelasi  vis urat. Cand unul vomita, celalalt are nevoie sa fie spalat la fund, cand unul vrea in brate, celalalt se agata de tine privindu-te cu ochi rugatori, ochii aceia tristi, de copil bolnav. Nu mai conteaza ca noapte de noapte nu  am dormit decat 4 ore si acelea cu dese intreruperi, seara nu ne culcam pana nu vedem ca fata respira bine, ca baiatului i-a scazut febra, pandim in intuneric momentul cand respiratia devine supla, mangaiem frunti incinse,  adormim ca si cum am cadea in gol ca sa ne trezim la cel mai mic fosnet, sa mai punem inca o data termometrul cu gesturi incredibil de fine, sa aducem putina apa, sa linistim un scancet speriat.

E un maraton dar acum ii vedem linia de finish

Anunțuri

6 gânduri despre „Cum am alergat la maraton

    mariana a spus:
    6 Iulie 2012 la 2:38 PM

    insanatosire grabnica!

    christine a spus:
    6 Iulie 2012 la 3:27 PM

    Bravo! E tot ce pot sa spun din perspectiva cuiva care nu are curajul sa-l „incerce” pe al doilea. In rest, sunt perfect de acord ca `inima de parinte e expandabila la infinit.”

    abramburika a spus:
    7 Iulie 2012 la 8:57 AM

    oooff, sanatate multa la amandoi. si voua putere si odihna!! va pupam!!

    zicolorata a spus:
    7 Iulie 2012 la 11:15 AM

    Dragii de voi, m-am mai linistit cand am citit ca se vede totusi in sfarsit linia de finish…

    ch_dana a spus:
    7 Iulie 2012 la 12:58 PM

    Multa sanatate ! Voi respectati proverbul care spune „sa nu-ti dea Dumnezeu cat poti sa duci…” mai ales un parinte poate duce la infinit !

    mariamirabela a spus:
    8 Iulie 2012 la 12:34 AM

    Aoleu, imi pare rau, imi inchipui (putin) cat poate fi de greu cu doi cazuti si tu singura. Nu as sti cum sa ma impart. Multa sanatate va dorim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s