Plaja Gostinu in spabioi

Publicat pe Actualizat pe

Apreciez ca pe un dar orice zi de relaxare pe care o petrecem impreuna, dincolo de eternele treburi casnice. Suntem mereu in cautare de spatii deschise, de cer albastru, de liniste, de locuri pustii, lipsite de forfota si ne bucuram cand le gasim, ne simtim ca niste nababi, posesori de plaje private sau de gradini fabuloase, macar pentru cateva ore. Iubesc si planuirea, si drumul pana acolo, cu tot stresul doarme-ori nu doarme, caci daca Filip nu reuseste sa doarma, se duce pe copca linistea noastra. Am mai scris despre satul Gostinu si despre plaja pe care o cunosc inca din copilarie, de padurea care insoteste apa, de nisipul fin, de apa curata si albastra, cu valuri mici trimise la mal de vapoarele care trec in larg.

Le-am promis copiilor o zi intreaga pe plaja si, desi am ratat dimineata, ne-am grabit sa prindem ce a mai ramas din zi. Am incarcat cortul, cartofi si porumb pentru jar, gratarul pentru carne, sacosa de jucarii pentru nisip, puradeii dornici de aventura si Dunare venim, sa scapam macar o zi din iadul betonului incins.

Satul ne astepta linistit, cu cuiburi de berze cocotate pe fiecare stalp – aici pare sa fie un fel de cartier general al berzelor – din care ne priveau, cam de sus, puii, doi cate doi, gata de zbor. Am trecut pe la cateva magazine satesti in cautare de alune sau fistic, ulitele erau goale sub soarele bezmetic, doar afisele electorale se zgaiau de pe garduri la noi, admonestandu-ne apasat si agresiv: Ti-a taiat pensia! si-a batut joc de familia ta!
In fata magazinelor se vedea ceva viata, batranele satului ne studiau curioase de sub dirmelele lor negre, clatinindu-si papucii de plastic pe calcaiele crapate, gata sa se aventureze cu intrebarea „de-ai cui sunteti, maica?”. De-ai lui Rusescu le-as fi spus, mintind putin ca sa nu ma complic, in vapaia altor veri am batut ulitele astea gonind cu bicicleta prin nori de praf sau topaind candid spre cofetarie, tinand strans in pumnul transpirat cei 5-10 lei pentru prajitura si suc. In multe vacante eram toate patru, verisoare prin alianta, inveselind ulita cu jocurile noastre, am amintirea bragagiului trecand cu caruta si strigand „Braga rece! Braga rece! Poftiti la braga”. Nici nu stiu exact ce este braga, mi-am cumparat acum cativa ani din Russe si am gasit-o oribila, n-avea nimic din stiutul gust savuros, copilarie care indulcesti si infrumusetezi toate amintirile!

Plaja nu era atat de pustie pe cat ne-am fi dorit, m-a bodoganit M ca stie el niste fete de scriu pe bloguri despre cum curge Dunarea la Gostinu, dar ne-am gasit un copac cu umbra generoasa, ne-am intins cortul si prosoapele si am rasturnat alaturi jucariile de nisip.

Pana s-a mai dus soarele, copiii au mancat iar Eva s-a mai aventurat prin nisipul fierbinte pana la Dunare, ca sa care apa cu galetusa. Si-au facut o groapa ca in Peppa pig, Filip a participat cu entuziasm la balaceala. Dormitul in cort a fost un esec lamentabil, Eva a reinceput sa faca drumuri pana la apa spabioi.
Ma duc si ma intors spabioi, tati, nu stau in soare. (spabioi=pas vioi)

Dunarea e scazuta, plaja generoasa si apa destul de mica, copiii se pot juca fara grija la mal, in zare era ditamai bancul de nisip iesit din apa, o caruta de satra a trecut pe langa noi si s-a dus pana la banc, acolo s-au spalat in voie mai multi copii tuciurii si un cal alb. Dupa ce au plecat – am apreciat bunul lor simt – bancul a fost umplu de pasari, egrete albe si cocori.

Copiii s-au distrat foarte bine, cand s-a mai domolit soarele a fost imposibil sa-i mai scoatem din apa, indata ce-l duceam pe prosop, Filip o pornea de-a busilea spre apa, ca testoasele acelea micute de la National Geografic.

As fi vrut sa stam pana seara tarziu, sa plecam goniti de tantari, imi doream sa mergem mult cu apa in jurul gleznelor, pana ajungeam la bancul de nisip si sa fac de acolo multe fotografii strambe cu cerul pufos, apa albastra si padurea verde imbratisandu-le pe toate dar s-a lasat cu chiote de oboseala, si am plecat grabiti, am prins in fuga cateva raze de apus stracurandu-se printre copaci.

Cand ai copii mici iti cam fac ei programul, visele cu fotografii luate pe indelete, studiind unghiuri si imbinari de culori raman doar niste vise deocamdata.
Speram sa mai prindem o alta zi la plaja Gostinu, dar sa fie de dis-de-dimineata, fara picior de om, sa se auda doar pasarile cantand in padure si valurile spargandu-se de mal.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s