Nasterea lui Feli – partea a II-a

Publicat pe Actualizat pe

Stau lungita pe spate, intr-o stare ciudata de fericire si nervozitate, in salonul de la ATI. Fericirea imi vine de la tipatul interior, cineva umbla pe acolo si striga in gura mare „ai un baiat, ai doi copii”, mi-am vazut copilul, as fi vrut sa fie langa mine, dar ma analizez in amanunt, senzatia de juma de corp lipsa e stranie, nu-mi imaginam ca n-o sa pot misca nici macar un deget, si ca nu o sa-mi pot misca nici partea superioara a corpului fara participarea muschilor lombari si abdominali.  In aceste conditii, as fi avut nevoie de un pic de ajutor pentru a ma ocupa de copil si nimeni nu pare dispus sa faca asta.  Nu raman mult timp singura, in patul vecin este adusa proaspata mama a unei fetite, se starneste o mica agitatie, mama e purtatoare de hepatita B si medicii se asigura ca are nu stiu ce vaccin pretios si ca nu intentioneaza sa alapteze. As fi vrut sa-i spun ca ar putea cerceta singura despre subiectul asta, dar nu am atat de multa energie incat sa daruiesc si altora si, cu mult egoism, ma concentrez pe propria-mi persoana.

Stiu ce ma asteapta, nici dupa nasterea Evei nu am dormit toata noaptea, poate e efectul anesteziei, poate al sufletului meu care s-a triplat, eu una, Eva a doua, Filip al treilea. Primesc vizitele apropiatilor, M e dulce-emotionat, cu lacrimi in ochi, si-a vazut baietelul frumos, prietena mea si nasa copiilor, plina de grija pentru ce am nevoie,  ei impart banii,  ma incurajeaza, din pacate Eva nu are voie, nici un copil sub 12 ani nu poate intra in spital. Inteleg masurile de precautie, dar mi se par extreme, aia cu „statul sprijina familia” e o minciuna uriasa, parca-s pusi contra familiei, e abuziv sa interzici unui membru al familiei sa vada nou-nascutul, si sa privesti copiii sub 12 ani ca niste rezervoare mergatoare de virusi. In urmatoarele ore, meditez indelung la porcaria de sistem in care am intrat, sunt mama a doi copii si nici unul nu este langa mine, de undeva se aud in noapte  plansetele nou-nascutilor,  seamana a macaieli de ratuste si ma umplu de mila pentru micutul meu care asteapta in vreun salon sa-mi simta mirosul si sa-l iau in brate.

Toata noaptea ma conversez cu colega de salon, nici ei nu-i este somn, si ascultam ce se intampla la sala de nasteri, unde, pana spre dimineata,  au nascut vreo 4-5 femei. In general  li s-a vorbit frumos, atunci cand era si medicul de fata chiar foarte frumos, mai rece si mai profesional daca medicul lipsea si era vreo gravida a nimanui, mai lipsita de posibilitati. Pe la mijlocul noptii a inceput sa treaca si efectul anesteziei, am incercat sa-mi misc degetele de la picioare si tot bazinul, facand usoare exercitii, in ciuda durerilor coplesitoare, vreau sa ma recuperez cat mai repede cu putinta, sunt constienta ca primele zile, saptamani, cu doi copii nu vor fi deloc usoare.

Sunt multumita ca eu nu am o drena care sa-mi iasa din corp, nu vreau sa arat ca un zombie care taraste o punga cu sange dupa el, medicul a fost exceptional, doctorita care a asistat vine noaptea sa-mi verifice starea, imi spune ca a sunat-o Dobritoiu sa vina sa vada cum ma simt.  Dimineata apare si doctorul care ma mobilizeaza si ma expedieza sus, urc pe scari tinandu-ma de burta si injurand, „ce spital e asta, doamna, n-aveti si voi un lift? si cum carati cazurile grave?” Hai, lasa, ca eu urc scrasnind din dinti si inclestand degetele pe balustrada, la fiecare treapta cucerita, ba chiar sunt uimita de cat de bine ma simt, comparativ cu prima operatie, urc si ma asez, cu infinite precautii, in patul din salon, sa-mi trag sufletul. Apare iar medicul, glumeste in stanga si-n dreapta,  apoi ma asigura ca exista un vaccin, un singur vaccin pentru incompatibilitatea de Rh, si ca o sa vina cineva sa mi-l faca. In minutul urmator sunt la salonul bebelusilor, sa-mi iau copilul, si ascult uluita explicatiile asistentei, nu-l pot lua, se pare ca sunt in singurul salon care nu are rooming-in, dar pot veni sa-l alaptez la fiecare 3 ore, exista un salon pentru alaptare si…cred ca ma urmareste cum ma schimb la fata, ma infurii si probabil nu sunt tocmai placuta la vedere, „nu-i nimic, doamna, vorbiti cu medicul dumneavoastra si o sa va spuna cand se elibereaza un salon”.

Nu incurajam alaptarea si relatia mama-copil!

Vorbesc cu M, vorbesc cu medicul, ma bufneste si plansul, doar d-asta am nascut la Cantacuzino ca sa am copilul langa mine, M ameninta ca ne externam, bietul doctor este foarte calm, cred ca are in fiecare zi de-a face cu lauze explozibile, ma asigura ca se rezolva in cel mai scurt timp posibil si sa am incredere in el. Mai linistita, ma duc iar la Filip, merg in salonul de alaptare, e ridicol si aici, trebuie sa ma spal pe maini intai, apoi sa imbrac un halat care se leaga la spate, sa-mi pun o boneta de unica folosinta si o masca chirugicala, parca as fi o bomba plina de boli, nu mama copilului meu. In salon, fiecare isi mufeaza odrasla cum se pricepe, nu vine absolut nimeni sa dea sfaturi, nici neonatolog, nici asistente, mamele vorbesc intre ele despre alaptare, despre ceilalti copii de acasa, circula aceleasi mituri ultracunoscute, laptele care apare si dispare precum cucu-bau, pompele de san cele mai eficiente, biberoanele cele mai chic, bla-bla-bla, ascult cu lobul urechii,  alapteaza pret de cateva minute, apoi se duc sa ceara biberoane.

N-a trecut o jumatate de ora si suntem instalati intr-un salon de doua paturi, eu cu Filip, nu avem colegi. Imi petrec ziua alaptand si incercand sa-mi gasesc o pozitie cat de cat confortabila, Filip nu-mi da drumul nici macar o secunda, acum, cand are 13 luni, realizez ca a fost un preview al relatiei noastre, acest copilas care a continuat sa doarma un an de zile exclusiv la mine-n brate, cu capul pe un san. Periodic, se infiinteaza  cate o asistenta, cele de la neonato incearca sa ma convinga ca nu am lapte, mai ales seara a venit una tanara, foarte draguta si politicoasa, hotarata sa ia copilul si sa-l duca la salonul bebelusilor.

N-aveti lapte, trebuie sa-mi dati bebelusul sa-l hranesc

Multumesc frumos, il hranesc eu.

Dar n-aveti lapte,  nu vedeti?! cand ati nascut?

Aseara, la 6.

Sigur n-aveti, o sa-i fie foame.

Uitati-va aici, ce-i asta? E lapte! 

E prea transparent, asteptati sa va vina laptele, si atunci veti putea sa-l alaptati.

E colostru. Il tin eu la san, sa stimuleze secretia si asta ajuta sa vina laptele.

Discutia s-a repetat si in zilele urmatoare, intr-un fel avea dreptate, secretia lactata nu era pe deplin instalata ca dupa o cezariana la rece, iar Filip apucase deja sa bea lapte praf si sa-si largeasca stomacelul. Ziua urmatoare am cedat, dupa ce a stat la san de dimineata de la 6 pana pe la 10.30, a inceput sa planga foarte tare si i-am dat un biberon cu formula. Never say never, a fost cu martori, pe langa asistenta zeflemitoare, a mai picat si dr Dobritoiu care m-a certat ca nu tin copilul la san si mi-a povestit experienta sotiei sale, spre incurajare.

Dezorganizare

Spitalul mi-a lasat impresia unei mari dezorganizari:

Banuiesc ca serviciile erau externalizate, lenjeria era schimbata constiincios in fiecare dimineata, era curat, dar existau doar doua WC-uri pe etaj si un singur dus, asta inseamna vreo 12 saloane, cu o medie de trei paturi.

Mancare ioc, efectiv mori de foame fara sprijinul familiei si al prietenilor, mi-au adus o singura data de mancare, si atunci erau in stare sa-mi toarne ceaiul in poala, ar fi trebuit sa am cana de acasa, la fel pentru farfurii si tacamuri

Avand Rh negativ, trebuiau sa-i faca o analiza de sange bebelusului, in caz de Rh pozitiv urmand sa mi se administreze un vaccin. Ei, acea analiza nu se facea in spital sau probele nu puteau fi trimise printr-un curier spitalicesc sau orice alta metoda sigura la Institutul de hematologie. Trebuia sa vina cineva din familie la ora 6.30 dimineata, sa ia sangele si sa-l duca la institut, urmand sa astepte rezultatul si sa vina cu el in dinti inapoi. Totul pe repede inainte, fiindca vaccinul isi pierde eficienta odata cu trecerea orelor de la nastere. M nu putea sa vina pentru ca era cu Eva si ar fi fost inuman sa o trezeasca atat de dimineata, asa ca a venit prietenul B, calare pe mijloacele de transport in comun, iar la intoarcere nici cel putin nu i s-a mai dat voie sa intre in spital ca sa aduca rezultatul.

Neonatologia a lipsit cu gratie de la apel, pe doctorita nici n-am vazut-o la fata, asistentele au oferit din greu sfaturi contra alaptare. Bani ioc, evident, imi pare rau daca s-au asteptat, apreciez chiar si financiar gentiletea si profesionalismul, dar altfel n-am bani de aruncat degeaba-n vant.

Asistentele de la ginecologie au devenit agresive atunci cand am refuzat sa mai merg la toaletare. Ca sa detaliez cat mai decent, toaletarea insemna spalarea intravaginala cu un „bat” cu vata in capat, care era rotit in interior de-ti ieseau ochii din orbite de durere. Dupa ce am suportat de trei ori, am zis ca-mi ajunge, am nascut cu cezariana si nu-mi mai trebuie, e dreptul meu de pacient sa refuz orice tratament. Madamele s-au suparat si m-au hartuit pana la externare.

Medicii

Nu am decat cuvinte de multumire pentru cei trei medici, cei trei crai de la rasarit. Daca mi-ar fi spus cineva, acum 6-7 ani ca voi ajunge pe mana unor ginecologi barbati care vor mai fi, pe langa excelenti profesionisti si buni psihologi, si empatici si simpatici, n-as fi crezut.

Dr Celus Tarpan, cu care am nascut primul copil, mi-a urmarit si a doua sarcina. N-am nascut cu el, pentru ca s-a mutat la Regina Maria, probabil asta ne asteapta cu toti medicii buni. A fost foarte amuzat cand am refuzat un tuseu vaginal, pe motiv ca nu-s pregatita..psihic.

Dr Cosmin Mihailescu, la care am facut ecografia pentru triplu-test, ecografia de trimestru 2 si fluxurile din trimestru 3

Dr Dragos Dobritoiu, medicul cu care l-am nascut pe Filip, banuiesc ca a avut un aport masiv la recuperarea mea rapida, in numai trei zile, la externare, eram bine-mersi pe picioare, basca n-am facut parte din armata de zombies taratoare de pungi de drenaj. Eram singura, parol, care mergea falnica pe picioare si singura vizitata de medic, macar o data pe zi.

O uriasa bila neagra pentru comportamentul medicului anestezist, o doamna gretoasa ca o maioneza taiata, tematoare ca nu-i dau bani, din pacate bila e in vant pentru ca nu-mi mai amintesc numele.

Ploaie de bilute negre pentru medicii neonatologi, doua femei tinere, pe prima n-am vazut-o deloc la fata, a intrat in concediu, dar mi-a lasat o mizerie de foaie batuta la calculator, plina de sfaturi, inclusiv cu ce marca de LP sa-mi servesc copilul.  A doua a fost cea care ne-a externat si dumneaei m-a sfatuit de „bine”, sa nu cumva sa-l tin mult in brate, sa nu sar la primul scancet, ca se invata si speculeaza. Pe foaia de externare era recomandata suplimentarea cu lapte praf, recomandare pe care n-am urmat-o si nici n-am avut intentia, recomandare proasta dupa cum se vede, pentru ca am un copil care a fost alaptat exclusiv 6 luni si primeste in continuare lapte matern.

Prietenii

Poate o sa sune ca la Oscar, dar le sunt indatorata pe viata prietenilor mei, pentru modul cum s-au comportat. Poate familia extinsa a fost rece si indepartata, dar prietenii sunt de nota 10.

Raluca P, care m-a hranit, m-a incurajat si m-a legat la net.

Adi Kitz si Bosmanel pentru ca au gazduit-o pe Eva, au plimbat-o prin parcuri si au facut pe bonele, cu randul. Le va prinde bine pe viitor, cand vor fi tatici.

Fetelor de pe DC si FB, Anamaria C.  si Cristina C., care s-au oferit sa o gazduiasca pe Eva, din pacate, asa cum am spus, Eva a racit si nu o puteam trimite racita intr-o familie in care mai exista un copil de aceeasi varsta.

Cristina C, pentru vizita si prima masinuta din viata unui baiat, galbena, de curse, Irina A, stie ea pentru ce, Luminita-fluturasa, Gena ca un zambet solar, cu florile mele preferate.

In spital am ramas doar trei zile, recuperarea a fost uimitoare, din fericire natura ne pacaleste si am uitat multe amanunte neplacute. Adevarata noastre viata a reinceput atunci cand am avut amandoi copiii alaturi, cand ne-am reintregit si continua cu o fetita devenita o grijulie sora mai mare si un baietel ca argintul viu, zambaret, curios si curajos, in continua miscare. Cea mai scurta definitie ar fi ca am doi copii, unul  vorbeste continuu, celalalt se misca tot timpul.

Anunțuri

12 gânduri despre „Nasterea lui Feli – partea a II-a

    cojocarii a spus:
    13 Septembrie 2012 la 1:51 PM

    mi-au dat lacrimile… pentru mine spitalul acela inseamna multa suferinta, dar totusi si o mare bucurie: am inca un copil sanatos si sunt in viata!
    E bine ca totul s-a terminat cu bine pentru voi si ca ati ajuns acasa sanatosi!
    m-ai facut sa rad cu zambetul tau solar! 🙂 eram vai de mine, cu o gaura cat degetul mare in abdomen, care refuza sa se inchida si veneam zi de zi la control… 🙂 eram multe atunci, dar nu zambet solar. 🙂
    Scarile acelea m-au chinuit si pe mine…. si pe mine chiar m-au chinut… ca aveam burta taita in cruce, vre-o 5 tuburi in mine, si ma chinuiam sa cobor de la 2 din sectia de gineco 2 si apoi sa urc pana la 2 in cladirea in care erai si tu, sa imi vad copilul… uneori ajungeam, alteori mi se facea rau pe drum… E un spital al groazei.
    Si eu am avut noroc de medic bun! Cred ca asta m-a salvat. 🙂 .. si il stiu si pe medicul tau… dupa atata vreme in spital ii stiam si eu pe ei dar si ei pe mine. 😀 Chiar mi-a placut de el, chiar daca nu i-am fost pacienta, mereu cand ma vedea ma intreba cum sunt, mai arunca o gluma… ba chiar isi facea tim si intra in salon la mine daca ma vedea singura…
    Pe anestezista o chema cumva ARIANA UNGUREANU? .. eu pe ea o recunosc in ceea ce spui.

      adra_bell a răspuns:
      14 Septembrie 2012 la 3:15 AM

      Ba ai fost o raza de soare si o surpriza foarte placuta.
      Chiar nu-mi amintesc numele anestezistei, era o doamna spre 50 de ani, stiam de la nasterea Evei ca banii trebuiau dati dinainte, dar cand a venit sa vorbeasca cu mine, inainte de operatie, m-am fastacit, aveam si o perfuzie in mana, geanta era departe, ar fi trebuit sa ma ridic in timp de vorbea cu mine, sa ocolesc patul, ce mai, gestul nici nu-mi iese f natural. Pana si doctorul, care este un finut, ne-a precizat, dupa operatie, sa nu uitam de anestezista:D. Sora Ralucai a nascut in august, cu acelasi doctor, tot cezariana si a avut o experienta foarte placuta cu o alta anestezista.

    ch_dana a spus:
    13 Septembrie 2012 la 2:46 PM

    Sa-ti traiasca cele doua bucurii, lasa amintirile urate in urma…totul e bine cand se termina cu bine. Cred ca este insa util altor femei care vor dori sa nasca acolo, pacalite de sintagma „spital prieten al copilului”, sa stie ce se ascunde de fapt indaratul acestei lozinci…aia cu urcatul pe scari mi se pare cumplita, un fel de selectie naturala, care rezista bine, care nu…urat !

      adra_bell a răspuns:
      14 Septembrie 2012 la 3:21 AM

      Dana, comparativ cu prima nastere a fost mult mai bine. Eu am descris asta ca parte a unui proiect in care se vor strange mai multe povesti despre nasterile in diverse maternitati din Romania. Nu m-a afectat direct lipsa sfaturilor despre alaptare, de ex, chiar nu mi-a pasat, stiam prea bine ce am de facut, dar n-am putut sa nu le remarc lipsa. Chiar si asistenta care a insistat sa ia copilul era f draguta, zambitoare si amabila, nu era vina ei, doar facea parte dintr-un sistem prost conceput. Cu un pic de training si ceva bunavointa din partea sefilor ei, lucrurile s-ar putea intoarce la 180 de grade.
      Mai presus de toate apreciez timpul scurt petrecut in spital

    ch_dana a spus:
    13 Septembrie 2012 la 2:47 PM

    Si o completare: am renuntat la ginecoloaga mea femeie, pentru dr. T 😀 Alta prejudecata demolata…

      adra_bell a răspuns:
      14 Septembrie 2012 la 3:24 AM

      oh, da, dr Tarpan alaturi de ceilalti doi – sunt si prieteni – imi face impresia ca exista o generatie tanara de medici care dau speranta sistemului de sanatate din Ro. Dau ce dau ei la speranta si se muta la privat:D

    GERMINA a spus:
    13 Septembrie 2012 la 2:56 PM

    Ce cunoscute imi suna partile astea rele… Dupa atatia ani nu s-a schimbat nimic. Noroc insa ca doctorii sunt aia exceptionali si nu asistentele. Iti dai seama cum ar fi fost sa fie invers? Sa fiti sanatosi!

      adra_bell a răspuns:
      14 Septembrie 2012 la 3:26 AM

      tot la Cantacuzino s-au nascut fluturasii?

    Adelina a spus:
    13 Septembrie 2012 la 10:32 PM

    Am citit şi am vrut să trec mai departe. Nu prea las eu comentarii pe bloguri… Însă nu mă pot abţine. Şi eu am născut tot la Cantacuzino, anul trecut. Chiar nu mi s-a părut atât de rău. Am născut normal. Copilul a stat cu mine în salon, îl mai duceam eu seara (fiind primul copil mi-era frică că nu mă descurc), dar mergeam noaptea să-l pun la sân. Am fost internată la et. 1. Din câte am înţeles de la doctoriţa mea, la et. 2 erau cazate mămicile din provincie. Le era frică că nu se descurcă cu copiii (ceea ce mi se pare absurd) şi de aceea nu era rooming-in.

    Condiţiile… hm, ca într-un spital de stat. Curăţenie era, dar nu am avut unde să fac un duş normal. Marea mea problemă. A şi groaznic de cald în saloane. Mâncare îmi aducea soţul de acasă.

    Asistentele din sala de travaliu şi moaşa: de nota 10. Mai puţin o asistentă care mi-a spart toate venele posibile.
    Asistentele de la nou-născuţi nu mi-au plăcut deloc. Dacă nu le strecurai ceva bani prin buzunare îţi vorbeau de-a dreptul răstit.
    Neonatologul a fost ok, mai puţin o chestie, dar nu-i de spus pe blog.
    Doctoriţa anestezistă, după câteva ore, pe un ton ironic: „Doamna nu cred că rezistă fără epidurală.” Am rezistat. Probabil era supărată că nu i-am dat bani, deoarece am refuzat din start anestezia.
    Doctoriţa mea a fost ok. A stat pe tot parcursul naşterii cu mine şi venea des şi în timpul travaliului.

    În ceea ce priveşte alăptarea îţi dau dreptate. Nimeni nu mi-a arătat nimic.

    N-aş mai naşte tot acolo. Dar din alte motive pe care nu le-am menţionat.

      adra_bell a răspuns:
      14 Septembrie 2012 la 2:58 AM

      Cred ca, in mare spui aceleasi lucruri ca mine: neonatologia, dus, mancare, anestezista, sprijinul pt alaptare. Exista o parte intai a povestirii, mai luminoasa, unde, si la mine, asistentele de la sala de operatii sunt foarte ok, iar aici am precizat ca am fost aproape de sala de nasteri si am auzit cum li se vorbea gravidelor, f frumos. Am descris cat am putut de obiectiv o experienta subiectiva cum este nasterea, n-am intentionat sa arunc gratuit cu noroi, ca sa nu mai spun ca am trecut sub tacere unele aspecte cum ar radiografierea (prezentata ca fiind) obligatorie a tuturor lauzelor la clinica privata de alaturi. Mici robineti prin care se scurg banii din sanatate, si poate si d-aia spitalul nu avea nici macar catgut.
      La etajul 1 am stat, din cate inteleg trecerea prin singurul salon fara rooming-in era o experienta initiatica, de bifat pt toate fetele. Mancare am avut de acasa, ma rog, de la prieteni, dar am fost surprinsa ca in 3 zile nu m-a intrebat nimeni nimic si nu mi s-a oferit de mancare decat o singura data.

    christine a spus:
    14 Septembrie 2012 la 8:49 PM

    Da, mai… Ce sa zic? Trebuie sa fi fost groaznic pentru tine care te asteptai sa ai bebelusul langa tine si sa vezi ca asta nu se intampla. Si mie mi se pare o cruzime sa tii despartita o mama de puiul ei nou-nascut si sa o duci la alaptat o data la trei ore! Eu am nascut la maternitatea de la CFR II, o maternitate mica, dar cu sistem de rooming-in. Am nascut natural si am avut pe Ioana langa mine cele doua zile cat am fost internata acolo! Asa ca din punctul asta de vedere, jos palaria in fata celor celor de acolo! Din pacate, la un an sau doi dupa ce am nascut a aparut scandalul acela cu infectia chiar in sectia de ginecologie! Pacat! In rest, o experienta cu bune si rele. Asistentele OK, doctorita minunata… As fi vrut si eu mai multe sfaturi si incurajare pentru alaptare, dar desi nu se descuraja, nici nu se chinuiau prea mult sa ne arate ceva. Parti rele: inghesuiala mare, o experienta tragic-comica, caci era sa cada peste mine si peste bebelusa o bucata destul de mare din tavanul fals. Incepuse sa se topeasca zapada si apa s-a infiltrat in tavanul fals. Noroc ca m-am mutat la timp intr-un alt pat cand a inceput sa picure chiar pe fata mea! Dupa aia, nu stiau cum sa ma trimita mai repede acasa de teama unui scurt circuit!
    Cu mancarea alta distractie! Cat am stat acolo n-am vazut colt de paine! La capitolul dotari, stateau foarte prost: am venit cu lenjeria de pat de acasa! Fusesem avertizata dinainte!
    Insa, merita retinut spitalul pentru incurajarea nasterii naturale si a aducerii bebelusilor in salon cu mamicile! Sper sa nu fi renuntat la sistemul asta!

      adra_bell a răspuns:
      19 Septembrie 2012 la 11:24 AM

      am mai auzit lucruri bune despre CFR2. Ma bucur ca exista si astfel de spitale care incurajeaza relatia mama-copil. Desi e un amarat de spital de provincie, si are niste lipsuri enorme in multe privinte si spitalul Giurgiu sta bine in directia asta, copilul sta cu mama si nu prea ti se da LP la discretie. In acelasi timp nimeni nu le ajuta pe fete cu initierea alaptarii. E mult de lucrat la asta, mai peste tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s