Legendele toamnei

Publicat pe

Exasperati de raurile de muci si chinuiti de concertele de tuse pe doua voci, am decis sa ducem copiii la salina. Nu se mai putea, de o luna jumate mergem din raceala in raceala. Eva, apoi Filip, iar Eva, se pregateste Filip. Fara pic de pauza, ba dimpotriva si noi, adultii, ne straduim sa tinem pasul cu ei. Am intrebat pe FB care-i faza cu salina, pentru ca nu-mi mai aminteam recomandarile pediatrei, ne-am gandit ca va fi haios, o iesire, o rupere de ritm si ne-am imbarcat cu catel si purcel. Pardon: pisicuta si iepuras. Paradoxul calatoriei cu doi copii este ca transporti mult mai putine bagaje decat luai cand plecai cu un singur copil. Fara carucior, fara scaun de masa, niste haine, incaltari de rezerva si cam atat. E inexplicabil totusi cum de m-am trezit ca am luat pentru Filip 4 – patru! – geci de diferite grosimi si doua pulovere.
In mine ticaie o inima mica si claustrofoba, la ultima vizita in subsolul planetei nu m-am simtit grozav, pe langa oribilul lift ruginit care se izbea de pereti, am fost convinsa ca blocurile alea de sare se vor prabusi cat de curand, exact cand sunt eu acolo. Asta pentru ca mi-a ramas amintirea vizitei si mai dinainte, de cand aveam 10 ani si eram in excursie cu scoala, iar cineva a spus ca salina e la 300m sub pamant. As fi acceptat 10, 20, hai, fie, 30m sub pamant, dar greutatea atator milioane de tone de roca deasupra fragilului meu cap ma copleseste.

Bineinteles ca Eva nu are astfel de framantari, nu o deranjeaza nici lipsa luminii naturale, ba chiar e incantata ca totul in jurul ei este din sare. Filip aude explicatiile si linge in graba un perete. Eu ma simt chiar bine, doar am plecat hotarata sa infrunt claustrofobia, n-am incotro, trebuie sa trec peste asta pentru copii.

Nu-i bine in salina, e frig, nici facilitati nu prea sunt, e al dracului de plictistor. Exista totusi un parc gonflabil pentru copii, o trambulina, Eva se imprieteneste cu o fetita si se joaca in voie, doar ele doua. Eu discut cu mama ei, avem niste lucruri in comun, fetita ei e mai mare cu doar o zi decat Eva, iar fetita mica e mai mare cu doua luni decat Filip. In plus amandoi parintii sunt degajati, nu se tin disperati dupa copii sa nu cada si, in sfarsit, am intalnit pe cineva care imi spune sa mai dezbrac copilul pentru ca s-ar putea sa-i fie cald. Nu stiu daca are neaparat o legatura, sunt romani dar locuiesc in Bruxelles.

Mami, dar de ce nu exista o salina din zahar?
O zahalina?

Plictiseala in subsol, mama plictiselii la suprafata, fara nici o legatura, dar Slanicul e plin de spanioli intre doua varste care stau pe banci si se uita in gol, cel mai interesant din toata salina mi s-a parut un domn savant care lucra intr-o camaruta de PVC pe care scrie cu multa importanta ceva de genul „Laborator medical de cercetare in conditii de radiatii foarte joase”, si pe ecranul monitorului se deruleaza un joc vechi, ca un fel de Tetris foarte colorat. Sunt dezamagita ca zona nu a evoluat fata de acum 10 ani, desi ar fi multe posibilitati. Imi amintesc ca am vazut un documentar despre o zona din Suedia, cat se poate de anosta, nu mai stiu cum se numea orasul, un oras mic, de campie, singurul loc interesant era o mina. Suedezii facusera un muzeu intr-o galerie parasita, o cafenea in alta galerie parasita, era undeva in nord, ierni lungi si probabil crunte, se gasisera cativa localnici care ofereau, nici mai mult, nici mai putin, lectii de supravieturire, afara, in frig. Pe bani, in zapada, o sanie, niste reni la orizont, si chiar aveau clienti. Din nimic poti avea ceva, sau ai ceva dar poti sa-l privesti ca pe un nimic.
Decidem ca ne-a ajuns, pana la urma copiii nu sunt astmatici, racelile se mentin cel mult la nivelul faringelui si apoi le-ar prinde bine sa traga pe nas si niste ozon montan.

Ne scaldam in lumina si culoare, am prins niste zile foarte frumoase de toamna blanda, muntele are zeci de nuante de la verde la rosu, copacii se dezfrunzesc in fosnete colorate, am fost de multe ori in zona Siriului, dar niciodata toamna. Ultima data Eva era mica, avea vreo 9 luni, acum topaie ca o caprita din piatra in piatra si pune zeci de intrebari pe minut despre cascada. O cascada mica, dar ei ii place, si Filip e si el atent, intinde bratul si-mi arata nemaipomenitul suvoi de apa.

Zona a ramas aproape la fel de izolata ca acum 20 de ani, cand noi, eu si tatal lor, haladuiam pe aici cu rucsacii in spate, s-au construit doar cateva pensiuni, asa ca acum ai macar unde sta peste noapte. Adanc, in munte este ascuns un lac de poveste, la care n-am ajuns niciodata pentru ca nu exista traseu marcat, dar vor creste copiii si vom ajunge negresit. Lacul Vulturilor are si o legenda foarte frumoasa, in care se spune ca daca arunci ceva in lac, il vei gasi negresit, mult mai departe, in Marea Neagra.. Ne multumim cu lacul de la baraj, cu incantarea Evei, chiuiturile lui Filip, combinatia de albastru cetos a muntilor si galben luminos a padurilor. Lumea a fost creata de un artist.

Lectia de geografie si de geologie pentru sefa clasei – exista sefi ai clasei la gradinita, hmmm – ca sa se simta ca a lipsit de la ore dar totusi a invatat decva in timpul asta se incheie la vulcanii noroiosi.

Mami, tu stii ca eu fac matematica la gradi si mie-mi place matematica?

Aici nu mai suntem singuri, asteptam sa se trezeasca copiii si stam de vorba cu paznicul, urmarind-o pe ciudata care isi falfaie rochia de mireasa printre conurile noroioase de o schioapa.

2000 de euro le ia, doamna. Sunt trei fotografi cu 3 aparate, da’ cica-i 10 mii de euro un aparat d-ala. Ii duce intai la cascada si apoi vin aici. Va spun eu, ca i-am auzit vorbind la astia la restaurant, merg apoi si mananca o ciorba. Mai imi dau si mie astia de alaturi cate o ciorba, sunt particulari, eu sunt la stat, am 5 milioane salariu, dar eu cred ca e ce ramane de pe la mese

Barbosul priveste inciudat la femeia slabuta care continua sa alerge pe noroiul uscat fluturandu-si rochia vaporoasa in fata camerelor de fotografiat. Acum mi se pare trist peisajul, imi scapa ratiunea pentru care doi miri pierd o zi intreaga sa-si faca poze in niste locuri straine lor. Daca ar fi fost locul in care s-au cunoscut, s-au pupat prima data sau s-au culcat prima data, as fi inteles. Dar nu vad ce-i asa misto sa te lasi tarat de fotografi cand mai bine iti face barbatul poze in fata unui zid alb, sarind de pe un picior pe altul, le decupeaza in fotosop si le pune pe niste poze de la vulcani. Asa scapi si mai ieftin, nici nu mai tremuri de frig cu spatele gol, nici nu mai duci rochia la curatat.

 

Prindem si noi apusul soarelui, pandim un vulcan mai mic si mai rebel sa erupa, cica stropeste bine in jur, dar nu avem noroc. Filip e in extaz cu atata  noroi vorbitor in jur, nu mai vrea sa stea in sling, se da jos si alearga fericit, imi arata soarele sangeriu apunand si luna rasarind rotunda si alba, a remarcat el ca sunt in acelasi timp pe cer, sau doar il mira  cele doua cercuri opus colorate.

Nuna-nuna, ar fi strigat Eva acum aproape patru ani. Filip e si el aproape de primele cuvinte, le asteptam curiosi, il vad cum imi arata lucruri, botezandu-le in silabe si gangureli, la Eva printre primele cuvinte am avut: luna, lalea, barca si butoi. Si aici, cu soarele mare si rosu cazand dupa dealuri se termina si calatoria noastra prin legendele toamnei, subteranele planetei, cascade, si vulcani jucausi.

 

 

Anunțuri

8 gânduri despre „Legendele toamnei

    eumiealmeu a spus:
    27 Octombrie 2012 la 7:04 PM

    ce mi-a plăcut faza cu fotoshopul… cât chin pentru a fi veritabil un moment care e chiar … chinuitor…
    când am avut niște probleme de respirație am fost la salină în București, sunt multe în case, particulare, dar o prietenă care are și ea blog mi-a spus că la banii dați pe salină ar fi trebuit să cumpăr un aparat de la farmacie și că ea s-a vindecat de o chestie mult mai gravă decât mine.
    poate ar fi mai bun pentru copii (decât să se plictisească la salină 🙂 ) un aparat ca acela.
    spor-t. 🙂

      adra_bell a răspuns:
      27 Octombrie 2012 la 10:33 PM

      daca-i vorba de nebulizator, abem, dar la Filip nu poate fi folosit.
      Astia cu mireasa, treaba lor, pana la urma 3 oameni, cu 3 aparate, o zi intreaga, poate pretul e chiar rezonabil. Dar nu mi-a placut ideea traseului impus sau propus de fotografi, ceva strain de cuplul respectiv. Sunt convinsa ca pozele vor fi iesit minunate, dar cu peisajul ala selenar de la vulcani, cerul colorat in contrast, soarele urias si rosu, trebuie sa fii foarte nepriceput sa nu-ti iasa pozele de nunta

    g.cojocaru a spus:
    27 Octombrie 2012 la 9:10 PM

    plictiseala, neplictiseala, peisajele sunt minunate. 🙂 sper sa scapati de raceli.

      adra_bell a răspuns:
      27 Octombrie 2012 la 10:34 PM

      copii sunt bine, eu am racit ingrozitor din cauza salinei:d pentru ca ma adaptez f greu la frig, am prins si niste zile calduroase, inauntru erau 12-13C

    G. a spus:
    27 Octombrie 2012 la 11:01 PM

    Uitasem cat de frumos scrii. felicitari! Daca ajungeti in zona Clujului neaparat sa vizitati salina Turda. Acolo e chiar spectaculos si ai ce face. Oricum inteleg ca e nevoie de o cura de 10 zile de mers la salina ca sa aibe efecte cat de cat vizibile.

      adra_bell a răspuns:
      28 Octombrie 2012 la 10:57 PM

      Poate ajungem si vom sta 10 zile, daca-i frumos, la Slanic e f plictisitor.

    Andreea Agoston a spus:
    28 Octombrie 2012 la 10:47 AM

    Buna….ffff frumoase pozele…si noi incercam sa ne facem drum la salina insa asa am inteles si eu, sunt indicate mai multe intrari la salina ca sa aiba si efect…Iar vizitarea e indicata fie primavara fie toamna, cand variatia de temperatura dintre suprafata si interior nu este asa de mare…altfel te pricopsesti cu alte raceli….:))
    Ref la sesiunea de poze, am si eu o colega ce acum 2 saptamani a avut o sesiune de pozat – trash the dress, ii zice mai nou…ceea ce inseamna ca dupa nunta fie in ziua imediat urmatoare fie mai tarziu, mirele si mireasa se costumeaza de nunta, dar ceva mai relaxati, si merg sa se pozeze (si aici pot fi nenumarate locatii, fiecare dupa preferinte) numai ei singurei, fara agitatia invitatilor, fara emotiile aferente acelei zile, numai ei si fotograful…Si tot in cazul colegei, am facut diferenta clara intre cele 2 tipuri de poze si am ramas uimita de cat de mari diferentele au fost…:)
    Asta m-a pus pe ganduri, poate imi gasesc si eu un voucher si merg sa ma pozez cu sotul…:) Facem o sesiune de poze profi dupa 8 ani de la nunta….:))))

    Pupam si sanatate!! :*

      adra_bell a răspuns:
      28 Octombrie 2012 la 10:56 PM

      pai e toamna, nu? Nu ne asteptam sa fie zile atat de calduroase, dar atata timp cat singura afectata am fost eu, nu conteaza.
      Nu stiam de moda asta, trash the dress, vine ea zapada si va da bine cu rochia de mireasa:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s