un an si 9 luni

Publicat pe Actualizat pe

Creste, s-a dus bebelusia, e un baietel inaltut si voluntar. Catarator, sare, cade, o ia de la capat. N-are frica, Ivan ii mai zicem noi. Urca si coboara singur, cu incapatanare, cand nu mai poate o ia si de-a busilea dar nu se lasa. Nu merge, nu cunoaste un pas mai lent, fuge continuu. Tot nu vorbeste, cate un cuvant apare din senin, dar nu-l mai repeta. D-aia e un mim excelent, cand vrea sa ne spuna ceva incepe sa joace o adevarata scena, gesticuleaza, scoate sunete graitoare, e perfect inteligibil si foarte caraghios. Cand nu-i inteligibil, nu mai e nici caraghios, devine furios.
Toate se compenseaza in viata, dupa un copil calm si bland cum a fost Eva, incercam sa ne adaptam acestei furtuni de vara.
Creste si relatia dintre ei, frumos, dar mai dificil decat am anticipat. Fiecare cauta sa fie in centrul atentiei si solicita in acelasi timp si atentia celuilalt frate. Fiecare e primadona in propriul spectacol si se supara cand publicul nu e la inaltime. Si publicul fie are putin sub doi ani si nu intelege sa stea linistit si sa se joace de-a scoala, fie are ceva peste 5 ani si se declara plictisit de nivelul prea ludic al spectacolului.
Seara se inteleg cel mai bine, amandoi topaie de parca i-as tine numai pe energizante, trag de talpi mici incercand sa pun pijamale, prind burtici rotunde care se zvarcolesc incercand sa fuga, ma scufund in rasete si gadilaturi. Cand pot si mai am o rezerva de energie, altfel cedez, amenint si ma supar.
„Imi spui cuvinte urate”, imi reproseaza Eva, care se refera de fapt la tonul vocii mele.
Invariabil ajung sa pup vindecator capsoare lovite, picioare zgariate, manute julite,
Unde te-ai lovit? il intreb pe micutul Tarzan, stand cu pupicul pregatit. Iar el se duce si-mi arata coltul patului de unde tocmai a plonjat periculos,

Nu vor sa plece din parc desi soarele a inceput sa ne coaca incet. Dupa ce am epuizat toata logica, am trecut si prin tertipuri, imi iau geanta si o pornesc agale spre scara blocului. E vorba de parcul din spatele blocului. Le spun ca merg incet sa ma ajunga din urma, altfel n-au decat sa vina singuri. Eva se da in leagan nepasatoare, Filip sta incapatant pe tobogan. Ma opresc la primul garaj si-i spionez. Credeam ca Eva va veni in fuga dupa mine, dar nu, se duce si-l ia de mana pe Filip, il ajuta sa se ridice de pe tobogan si sunt suficient de aproape sa aud ce-i spune: „Hai sa mergem, ca mami e aici, dupa garaje”. El o tine cuminte de mana si vin amandoi, fara sa se grabeasca, avand incredere unul in celalalt si in mama pe care o stiu ei pitita dupa garaje.
Sunt recunoscatoare, dar cumplit de obosita. Si incerc sa invat pe role.

crestem

Un gând despre „un an si 9 luni

    alina a spus:
    1 Mai 2013 la 4:13 AM

    ce frumos e, pe masura oboselii aleia crunte!! si ce repede, repede-nainte se duce, se duce, atata vartej ca odata te trezesti cu ei marisori, dandu-te, ei, la o parte …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s