Extremul sud

Publicat pe Actualizat pe

L-am insotit pe co-autor intr-o lunga plimbare, de o zi-lumina, prin sudul extrem. Oricat de exotic ar suna asta, e vorba de sudul extrem al Romaniei, cel mai mic, mai puchinos si unul dintre cele mai sarace judete din Romania. Dar nu si neinteresant, m-am plimbat o zi printre contraste izbitoare, am intalnit oameni grozavi si am vazut lucruri nemaivazute, cel putin de mine.
Intai domnul X din Prundu, penultimul sat din judet, cum iesi spre Calarasi, dupa aia mai e doar Greaca, unde se face un vin excelent. De cum intram in sat o tin numai intr-o exclamatie. N-am mai vazut asa sat in campie, trotuare din dale, podete dichisite in fata fiecarei porti, asfaltat 90%, basca stalpi de iluminat cu fotovoltaice peste tot. Bani europeni, ne lamureste domnul X, primar istet care-si da silinta, de altfel e priceput, invarte afaceri mari. Chiar el, primarele, l-a chemat pe domnul X si i-a zis ca sunt bani, doar proiectul lipseste, orice om din sat ar putea sa-si puna pe picioare o afacere cu banii aia. Dar nimeni nu se baga, e stres mare, trebuie sa fie totul randuit la sange, legal, altfel nu primesti banii. El s-ar baga, e singurul care ar incerca, dar timpul e scurt pana la sfarsitul anului, si nici noi nu-l putem ajuta, pana la banii europeni te mananca institutiile romanesti. Domnul X incearca sa ne convinga, zambindu-ne cu toata forta ochilor albastri si a unui sir de dinti perfecti, discutam la o cafea intr-o curte pavata, ferita de ochii curiosilor de un gard din beton. Copiii se joaca cu un pui de amstaff, apoi mergem la alta casa, gospodarie tipic romaneasca unde Filip se sperie de o scroafa cu purcei si este imbunat doar cand mangaie un catel mic, inca fara ochi.

amstaff puppy

exsouth2

exsouth3

De la Prundu suntem lamuriti ca nu vom reusi sa ajungem la Gostinu, este drum, dar unul de tara care trece printre lanuri cultivate, mai bine sa ne intoarcem in satul dinainte, ca se poate pe acolo. Si ne intoarcem, de ce n-am face-o, imi zisese bunicul ca-i un drum prin padure asa ca suntem curiosi sa mergem si noi p-acolo. Un drum betonat care merge nicaieri, in camp, dupa vreo 20 km se opreste brusc in dig, asa cum ne spusesera niste muncitori de la un fel de semeteu, cercetandu-ne cu mare atentie, sa vada daca n-om fi nebuni, o familie cu copii in zi de vara stralucitoare, ratacind prin praful gros al campiei. Am dat peste o tufa de porumbe si am luat cateva sa pun acasa, la dig, in liziera padurii erau multi apicultori campati cu stupurile lor in toate culorile curcubeului, dar campasera cu tot confortul, panouri solare pe rulota, antene parabolice. Miere de mana cred ca se numeste, dar ajunsesem deja pe dig si eram mai degraba ingrijorati sa nu rupem masina, decat preocupati sa cumparam miere.

exsouth4

porumbar

exsouth6

Dupa o scurta vizita la bunicul, o pornim in alta directie, tot pe linia de sud, dar mergem spre cealalta iesire, spre Teleorman, ultimul sat din judet. Pe masura ce ne departam de oras, peisajul se intristeaza, casele sunt mai mici, copiii mai saracacios imbracati, praful mai apasator, satele parasite, casele vechi, din paianta s-au culcat pe o parte sau au cazut doborate de timp si de ploi, lasand la vedere cate un perete zugravit cu mici buchetele de flori verzi pe care inca mai este prinsa o candela murdara. La Pietrisu, oamenii stau pe la portile strajuite de mormane de caramizi. Ce aranjament de mastaba, ma gandesc, tot incercand sa vad mai indeaproape mormanele caramizii cu spatii ciudate lasate in interior. Apoi observ un perete de pamant lipit si ars de foc si-mi dau seama. Sunt cuptoare in care se coc caramizi din lut, din asta traiesc, trebuie sa fie tare greu sa fii la distanta mare de doua orase mici, in copilaria mea veneau tigani pe garla, sapau in lutul galben, il puneau in forme si il coceau zile intregi, dar n-am vazut niciodata doar auzeam ca au venit tiganii pe garla.

cuptor de caramizi

Ne oprim intr-o curte din mijlocul careia se iteste umila o biata casa batraneasca, cu geamurile cat palma, lipite cu chirpici. O batrana pazeste cateva rate lesesti, indrumandu-le cu un bat in care se si sprijina cand se ridica sa ne intampine.

Cati ani ai mata? o intreb
Cati imi dai? imi intoarce ghidus intrebarea
Optezeci? ma aventurez eu sa-i ghicesc varsta dupa ridurile sapate in piele si greutatea care-i apasa imaginar umerii
Optzășipatru, dar ma tin bine, maica, sunt sanatoasa si nu ma dau inapoi de la treaba. Am rate, gaini, si uite, acolo in spate, o gradina de legume, care coboara pana incolo, hăăăt, in garla.
Aa, gradina da direct in garla? Si le dai drumul ratelor pe apa? Gastele cresc bine la garla.
Nu, mama, cum sa le dau drumu’?! Mi le fura, nu se mai intorc. Da-i frumos mama, la mine, uite la astia mici ce se joaca, sa-ti dau niste gutui pentru ei, imi arata cu degetul spre gutuile uriase care atarna amenintator deasupra capetelor noastre. Pot sa mor si maine, numai sa se rezolve cu casuta asta, ca mi-au mai luat comunistii una, atunci la demolari, in Giurgiu, am zis ca mor, dar eram tanara si am luat-o de la capat, acum chiar ca n-as mai putea.

Strang in brate punga cu gutui si ma uit la cele doua lumi din fata mea. Copiii mei uitandu-se curiosi cum vecina batranei scoate apa, invartind de o roata si o toarna in galeata din ciutura grea. Si copiii ei, cei trei mari care plimba cu caruciorul un bebelus, hurducaindu-l prin curte, printre gaini si rate, s-au oprit si se uita tacuti la ai mei, doi copii galagiosi care se inghesuie sa vada cum se scoate apa din fantana si se sperie cand aud mugind o vitea, pe care tatal lor a cumparat-o cu greu anul asta, ca sa le fie un pic mai usor anul urmator.

self-portrait

3 gânduri despre „Extremul sud

    Christine a spus:
    26 August 2013 la 7:23 AM

    Doamne, cat de bine seamana cainele asta cu Hans al nostru cand era mic!
    Zici ca-s gemeni. E si el o corcitura de amstaff… Calatorii placute in continuare!

      adra_bell a răspuns:
      26 August 2013 la 7:25 AM

      Hans pare un nume foarte potrivit pentru un amstaff:) P-asta o chema Sacha, era o fetita, asa-mi imaginez eu ca se scrie

    Stan Roxana a spus:
    26 August 2013 la 8:26 AM

    foarte frumos ai scris, emotie pura!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s