Un fel de sfarsit dar unul dulce

Publicat pe Actualizat pe

Cate maini ai, Filipele?
Dou, dou! pronunta cu un ou frantuzesc apoi intinde mainile spre mine zambindu-mi larg si imi inconjoara picioarele, lipindu-se strans de mine.
Al meu, a lui.
Alte doua maini mici se fac colier la gatul meu, de la ea primesc cele mai duioase si cele mai usturatoare lectii. Am izbucnit odata in lacrimi de neputinta in fata insolvabilelor lor certuri.
S-a grabit sa ma stranga in brate si sa ma consoleze, incercand sa puna stangaci in cuvinte ce simtea.
Noi nu suntem tu, mama! Nu stim ce-ti trebuie, nu stim mereu ce sa facem, suntem mici, eu sunt mica, Filip e bebelus.
Lectie de empatie de la o fetita de 6 ani.
A mea, a ei.

Plajele sunt mai pustii decat de obicei, apa e calda la mal, serile sunt racoroase.
I-am cumparat carioci si culoare colorate, n-are nevoie de uniforma, dar cautam penar cu pisici.
Sta asezata pe o poteca din padure si deseneaza fantome fericite si fetite zambitoare cu ochi uriasi.
Sfarsitul copilariei mici, sfarsitul verii.

toamna1

toamna