Hai-hui

Publicat pe Actualizat pe

Sa nu le spui copiilor, ia ceva de mancare, ne suim in masina si mergem la….
Ca urmeaza un drum de 1000km sau unul de 100km, eu aflu cu putin timp inainte, ei afla pe drum sau la destinatie, cred ca nici mie nu mi-ar spune, daca ar putea sa faca bagajul copiilor pe ascuns. Nici destinatia nu este prea planuita, lasam loc suficient pentru aventura, obicei din studentie, de cand deschideam harta, puneam degetul si asa alegeam.

Copiii sunt initial imbufnati cand se prind ei ca nu mergem in parc, doar in orasul bunicilor sunt alte parcuri de explorat, dar se lumineaza cand facem un popas pe malul Slanicului. Traverseaza paraul sarind din pietroi in pietroi, Eva isi aduna pietre „pretioase” de pe prund, Filip gaseste un bat frumos pe care-l vom picta impreuna.

lopatari6

lopatari9

Ne indreptam spre Lopatari sau Bisoca, nu stim exact unde sunt focurile vii, nici n-am mai fost prin zona, de Bisoca am auzit intr-o iarna la radio, cand au cazut zapezi enorme, iar oamenii au ramas blocati in case cu zilele, nametii umpladu-le ferestrele.
La intersectie o luam spre Lopatari, si primul ne iese in cale grunjul la a carui vedere copiii se entuziasmeaza de-a dreptul. Sunt impartititi intre dorinta de a fugi inainte si inapoi pe o punte si cea de escalada pietroiul ala enorm pe care s-a suit tata.
Piatra asta uriasa rasare brusc din apa, straluceste alba in soare, atenti la copii sa nu cada rupem un pic si gustam. E sfaramicioasa si nu e sare, dupa aia citesc pe harta ca e tuf vulcanic, marna, destul de logic, suntem aproape de muntii Vrancei. Mie imi place cerul brazdat de avioane sclipitoare care lasa in urma lor lungi dare pufoase, probabil e vreo ruta, ca au trecut deja vreo 6.

lopatari7

lopatari8

O sa vedem si o pestera, Filipele, o pestera intreaga numai din sare!
Saaaa! repeta si Filip

Prin peretele de sare, pentru ca dupa grunj la vreo 2 km urmeaza peretele sau muntele de sare, cautam pestera mica dupa vagile indicatii ale localnicilor. In buna traditie romaneasca, nu exista indicatoare turistice, ca asa suntem noi, un pic orbi la ce avem in jurul nostru.

Entuziasmul pentru alpinism devine ingrijorator si molipsitor, ajungand si co-autor care se transforma intr-un Bear Grylls roman.

lopatari10

lopatari11
Pentru ca sunt multe poze de micsorat si incarcat continui in alta zi povestea despre satul uitat de timp si cum (n)-am fost noi la focurile vii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s