Emotii de adult, nerabdare de copil

Publicat pe

PIXIE3

Si a fost primul atelier in casuta lui Pixie, o locatie calda si luminoasa. Am avut ceva emotii, nu stiu daca sunt inerente inceputului sau le-am produs eu ca sa fie. Ma stresam sa n-am mai lucrat cu copii atat de mici, doar cu adolescenti. Si cum eram eu asa stresata, si copiii tot soseau, i-am observat ca sunt nerabdatori sa picteze, deschisi si plini de bucurie.
Am mai avut ceva de invatat de la ei, au folosit materialele in alt mod decat le-as fi folosit eu. In partea intai aveau de imprimat folosind niste frunze, iar cativa s-au gandit sa puna mai multe culori pe aceeasi frunza. A iesit foarte frumos, ba chiar am avut si o sigla „salvam Rosia Montana”. A fost si haios, pentru ca s-au apucat sa manance din merele pe care le taiam tot pentru imprimat.
Maine avem urmatorul atelier, si nu miros inca emotii prin aer. M-am gandit la personaje ciudate, imaginare gen monstri, dinozauri, vrajitoare, genul de povesti ciudate pe care le mai spun copiii si uneori sunt respinse de adultii din jur, fara sa intelegem ca aceste personaje sunt doar o modalitate de a verbaliza tot felul de frici sau supape pentru o imaginatie bogata. Sper sa avem niste tricouri frumoase, haioase si bu-hu-hu.
Eva a participat si ea, iar azi am avut o discutie caraghioasa:

Ai vazut ca eu le-am spus copiilor ca te cheama Ana?
Da, multumesc, ai fost un asistent de nadejde.
Asa le-ai zis sa-ti zica, nu? Ana!
Sigur, doar asta e numele meu.
Si eu sa-ti zic Ana?
Asa vrei tu sa-mi zici? Am vazut ca mi-ai zis „mami”
Da, dar nu de la inceput.
Auzi, zgatie, cat ai stat tu si te-ai gandit daca sa-mi spui Ana sau mama?
Aaaa, destul de mult.

Nota: Educatoarea Evei il avea in grupa si pe baietelul ei si insista ca acesta sa-i zica pe nume, sa nu o strige „mami.”

credit foto: http://www.mepixie.wordpress.com

Un gând despre „Emotii de adult, nerabdare de copil

    mepixie a spus:
    5 Noiembrie 2013 la 11:16 PM

    Copiii sunt simpli. Lucrurile simple sunt extraordinare. Din pacate, multi dintre noi, cei „mari”, am uitat exercitiul simplitatii… Casuta asta, cu tot ce e in interiorul ei, vrea sa ne apropie de simplitate, de emotie, de autentic. Asa, in felul nostru. Iar cand reusesc sa descopar oameni frumosi, care simt si traiesc aceleasi lucruri, nu pot decat sa ma bucur. Multumesc, Ana!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s