Cum (n)-am fost la focurile vii

Publicat pe Actualizat pe

M-am luat cu atelierul si n-am mai avut timp sa scriu despre excursia noastra de week-endul trecut sfarsita fabulos intr-un sat uitat de timp. Cand urci de la Lopatari spre munte, pe un drum neasfaltat plin de gropi, ajungi la Terca, cu masina siroind de praf. Case modeste din lemn, aruncate in mijlocul unor curti abrupte. Adesea, alaturi de casa sta protapita cate o stanca uriasa alunecata de pe munte acum cine stie cati ani. Ne-au intampinat doi versanti dezgoliti de vegetatie, pe care mai atarnau trunchiuri uscate de copaci, cazute ca niste bete de chibrit. La poalele muntelui, stancile de zeci de tone m-au facut sa ies din indignarea initiala in care ii invinovateam pe locuitori ca taiasera padurea si sa-mi dau seama ca acolo fusese o alunecare spectaculoasa si periculoasa de teren sau poate o avalansa.
Pe la porti, cate un copil mic ne privea sfios, stergandu-si mucii cu maneca. Copiii mai mari adunau frunzele uscate, carau lemne in curte sau calareau pe deselate cai voinici.

De focurile vii ne desparte un rau de munte peste care este aruncata o punte subreda, formata din doua tuburi de ciment uriase, dintre care al doilea a fost spart si partial scufundat de o forta misterioasa. De tuburi e legata un rest din punte de lemn cu balustrada pe o singura parte. Copiii din sat traverseaza puntea in fuga si urca spre casele lor fugind pe ulite. Animalele, calaretii si carele cu boi traverseaza prin apa. Sunt multe care cu boi aici, mi se pare spectaculos, cand eram copil boii inca se mai injugau la car si aici, in sud, dar de un timp nu am mai vazut. Viata acestui sat pare de inceput de secol XX si ne face sa ne simtim ca niste calatori in timp. Tot ca noi probabil ca este si soferul unui Aro ruginit care trece vitejeste prin apa, urmat de doi tineri care stau pe osiile unei carute fara loitre, indemnand caii cu chiote.

Filip doarme si raman cu el in masina, Eva si M. traverseaza prudent puntea si urca pe colina spre care un localnic ne-a aratat vag cu mana ca ar fi focurile vii. Nu sunt indicatoare si cred ca putini turisti se aventureaza pe aici. Nu exista semnal de mobil, cum stau in masina si ma uit spre puntea subreda savurand peisajul de sat montan peste care cade inserarea inteleg de ce strainii gasesc savuroasa aceasta incremenire in trecut. Mi se pare totusi nedrept pentru localnici, e frumos sa vii p-aici cocotat intr-o masina de teren cu DSRL-ul agatat de gat, dar nu le poti cere oamenilor sa ramana la calarit si care trase de boi. Totusi, modernitatea care intra aici e suie si urata. In patria lemnului, cei mai instariti si-au facut ferestre si usi din PVC ieftin, probabil si la ei, ca si aici, in sud, e greu sa mai gasesti un meserias priceput care sa-ti faca o tamplarie buna din lemn.
Mugur si Eva se intorc obositi. Au urcat mult dar pe drumul gresit si n-au gasit focurile vii. Altadata.
Fotografiile sunt facute din masina prin parbrizul plin de praf.

lopatari3

lopatari1

lopatari4

lopatari2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s