Consiliu de familie

Publicat pe Actualizat pe

Cand ramaneam singura acasa scoteam din debara o pereche de pantofi cu toc mic si ascutit si incercam „sa invat sa merg pe tocuri”, pasind caraghios de atenta pe holul ingust si lung al apartamentului. Probabil era prin iarna anului 87 sau poate 88. Era destul de cald in casa, desi caloriferele se dezmorteau abia pe seara, aveam o spirtiera care ardea permanent „oaispirt”, la flacara mica, doar seara ii scoteam partea cu fitilulul si ardea cu valvataie, dand o caldura puternica care se mentinea cat sa ne imbracam in pijamale si sa ne bagam in pat. 

Intr-o seara dintr-asta, ne-am strans toti in jurul mesei de mijloc din sufragerie pentru un consiliu de familie. Priveam drept spre vitrina, pe vremea aia toate casele aveau o vitrina in care se expuneau valorile familiei, bibelouri cu soricei calare pe cate un cotolan de porumb, balerine tinandu-se gratios de rochia din portelan, sticle goale de whisky, pachete de tigari, care mai primea pachet avea chiar cate o cutie de Coca-Cola. Noi aveam un pachet gol de KOCMOC si o cutie de Fanta pe care o aruncase un sofer turc din tir, o taiasem si pusesem creioane in ea.

Tema consiliului era o suma de bani disponibila. Ce cumparam? Covor sau televizor? Banii nu ajungeau pentru amandoua. M-am uitat lung la televizorul Opera, cu bete de chibrit stranse in dinti, la un capat si infipte pe langa butoane ca sa stea apasate. De ar fi fost asta singura lui hiba, dar mai mult nu mergea decat sa mearga. Lasa ca n-aveai ce vedea la el, dar noi prindeam bine bulgarii care aveau Studio X si cateodata cu purici mari vedeam cate un concert pop la rusi. Cand ti-era lumea mai draga incepea sa se dea peste cap si il fixai numai dupa ce-i ardeai niste palme serioase peste carcasa din lemn sau i se ardea cate o lampa, lasand in mijlocul ecranului negru un punct intens luminos.

Ne trebuia si covor, nu ca la 13 ani mi-ar fi pasat cu adevarat de asta, dar mergeam acasa la colege si aveau covoare persane cu set de fata de masa si pernute pentru scaune. apoi mi-era un pic rusine sa le invit la mine, la varsta aia e foarte important sa fii acceptat si validat de un grup. Am renuntat la toate filmele bune de la Studio X, la teatrul de marti seara si la Telecinemateca de miercuri si am ales covorul. Surprinderea a fost atat de mare incat a trebuit sa-mi justific alegerea. 

A doua zi, televizorul Opera disparuse si in locul lui trona un Sirius nou-nout, cu carcasa neagra din plastic. Si pe jos era un covor „persan” turceasc, cu desene mari, florale.

Nu stiu de ce mi-am amintit asta acum cateva zile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s