Flori, sori si printese filiforme

Publicat pe Actualizat pe

Avea 5 ani, parul scurt cu breton tuns stramb si sortulet albastru cu buzunarele pline de pietricele si fire de iarba. La gradinita ii placea cel mai mult  cand statea in curte si desena cu un betisor pe pamantul umed. Desena flori, sori si printese filiforme, mai ales cand gasea cate un betisor bun care nu se rupea la apasare. Il lua in clasa si-l ascundea pentru printesele din pauza urmatoare.  Betisorul pentru dresat melci, daca ii atingea usor pe coarne, dar usor sa nu-i doara, melcii isi retrageau cornitele.

Doare daca dai mai tare, domna Peța avea si ea un bat al ei dar nu-l ascundea, se plesnea incet cu el peste palma trecand printre copii. Poate avea de 10 ori mai mult, vreo 50 de ani, desi e posibil sa fi fost mai tanara, o imbatranea basca crosetata, albastra pe care o purta pe parul coafat in sarmale. Aceeasi basca, acelasi bat, zi de zi. Si lovea, cand se apropia doamna Peța fetita stia sa lase capul in jos. Intr-o zi a batut-o rau, cu ura,  pentru ca desenase gresit, altfel decat desenul de pe tabla care infatisa o fetita cu o papusa de mana.

Dupa asta, fetita cu breton stramb a iesit afara, in curtea gradinitei, s-a asezat pe trotuar, pietrele din buzunarul sortuletului au zornait, dar n-a mai desenat flori, sori si printese filiforme, nu si-a mai ales betisoare „bune”, nu stia sa deseneze.

Treizeci de ani n-am mai italnit-o pe doamna Peța, am uitat de existenta ei. Intr-o zi, am ridicat privirea dintr-o reteta si i-am vazut basca albastra, aceeasi basca ponosita, privirea rece schimbata in tulbure, obrazul ridat. Cand a ajuns in fata, mi-a intins reteta. I-am dat-o inapoi, incercand sa-mi controlez vocea sugrumata. „N-avem compensate, s-au terminat fondurile, veniti de la 1”.

„Nu poti sa tii reteta la tine?”, m-a plesnit vocea ingrosata, de fumatoare, desi n-o vazusem vreodata fumand.

Fir-ar, ma recunoscuse, am simtit ca am bretonul stramb si halatul alb s-a transformat in sortulet albastru. Fetita i-a spus taios ca nu poate, abia de am putut strecura un zambet indiferent ca sa o maschez pe fetita aceea razbunatoare.

A doua zi, nu mi-a venit sa cred, dupa ce n-o mai vazusem timp de 30 de ani, am dat iar peste doamna Peța cu basca ei albastra, cand ma duceam sa duc gunoiul. Avea un bat ca sa se apere de maidanezi si cand am trecut pe langa ea, am plecat usor capul, nu a frica, nici a salut ci a iertare pentru fetita care dresa melci.