Despre chineza vorbita si deloc despre scoala

Publicat pe Actualizat pe

Imi place ca blogul a ajuns ca un caiet uitat pe un raft, de care imi aduc din cand in cand aminte. Dar tot trebuie sa mai notez cate ceva despre vizigoti.

Filip se apropie de 3 ani, este extrem de activ, foarte afectuos si teribil de frustrat ca nu vorbeste bine. Dintre toti, sora-sa il intelege cel mai bine. Formuleaza propozitii dar suna mai degraba a chineza, ba chiar este foarte fluent si se repede potopindu-ne cu un fluviu de silabe, apoi se supara cand nu intelegem. Suna cam asa:

Filip, stii unde este telefonul meu? (da, daca primiti apeluri repetate de la mine, a pus mana Filip pe telefon)

Nuciu!

Esti sigur?

Oto, ata ete! (uite, acolo este!) si mi-l arata sus pe dulap, intr-un loc in care nu-l putea pune el, dar Filip este si iedul ispasitor al familiei.

(De ce e ud aici? Filip, ai facut pipi pe parchet? ai turnat apa?)

Compenseaza vorbirea prin niste abilitati sportive de invidiat, bun alergator, excelent catarator, aterizeaza bine cu daune minime.

Eva a terminat clasa pregatitoare si daca ar fi sa o iau de la inceput as amana un an. S-a descurcat excelent, nu de ea sunt dezamagita ci de scoala. Mi-e teribil de greu sa dezvolt asta, mai mult mi-e scarba si astept sa se sedimenteze totul, poate indulcesc un pic tonul. Pentru vacanta si-a propus sa citeasca multe carti, ca sa invete sa citeasca cursiv si isi da silinta zi de zi. Scrie destul de greu si se supara cand mai scrie cate o litera o oglinda, dar nu-mi vine sa pun accentul pe scris, pentru ca au invatat sa scrie cu litere de tipar si nu mi se pare neaparat util.

Relatia dintre ei pare ca a evoluat de la o ciondaneala continua la o ciondaneala cu intreruperi in care se mai joaca impreuna. Isi tin partea cand ii cert si se mangaie reciproc cand unul dintre ei da in plans ceea ce intra in contradictie totala cu momentele in care unul incearca sa-l faca pe celalalt sa planga prin metode specifice de necajeala si de sacaiala. Eva exceleaza aici, Filip e mai mic si rabufneste fizic dand la gioale (la propriu).

Azi am adormit la pranz, chiar dupa ce s-a trezit Filip. Dupa vreo 10 minute, m-am trezit si i-am urmarit printre gene. Eva a venit si m-a invelit cu un cearceaf, apoi s-au jucat amandoi la calculator, indemnandu-se reciproc sa faca liniste.  S-au dus la bucatarie, si Eva i-a dat apa lui Filip, apoi au planuit cum sa se bage langa mine in pat fara sa ma trezeasca.

Au crescut si e nu neaparat mai usor, cat intampin altfel de greutati. Cand mergem la curte, au si cate o ora in care nu-i simt, se duc printre copaci, aduna fructe si flori, fac cuiburi pentru fluturi, vin doar sa-mi arate cate o minunatie sau sa parasca pentru vreo greseala. Seara ne intoarcem cu vreo galetusa de „ceva” adunate din gradina noastra, obositi si cadem lati. Dimineata o luam de la capat, intr-o succesiune de momente magice si clipe in care-ti vine sa-ti iei campii.

 

IMG_0034

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s