Un pic de istorie personala (II)

Publicat pe Actualizat pe

Sondez istoria locului si o scriu aici pentru vizigoti, ca sa citeasca mai tarziu unde le sunt radacinile, cand aripile ii vor fi dus prin lumea larga. Nu-mi este usor, cunostintele mele de istorie sunt minimale si e zapacitor sa citesc pitaci in limbaj medieval.

Paraipani apare in mai multe documente istorice incepand cu anii 1800. La 1812, are loc o revolta a bajenarilor, satenii romani si bulgari din Paraipani refuza sa mai plateasca darile si sunt chemati la judecata. Un an mai tarziu, in primavara lui 1813, izbucneste ciuma lui Caragea care decimeaza satele de la Dunare. Boala se aprinde in lunile de vara si vatra satului este parasita, cocioabele sunt daramate – adesea se daramau peste muribunzi – iar satul se muta mai la est. La 1819, mosia Paraipani este cumparata de la manastirea aflata in executare silita de catre tanarul doctor Apostol Arsachi, aroman, nascut pe teritoriul de azi al Albaniei. Desi doctorul isi terminase studiile la Viena si avea o cariera de succes in fata, se intoarce in Romania si cumpara doua mosii langa Giurgiu, Paraipani si Stanesti, tatal sau, Chiriac, avand mosia vecina care azi se numeste Chiriacu. Arsache, un erudit care cunostea sapte limbi straine, isi construieste un conac frumos pe mosie si face o cariera de succes in politica, fiind cel care l-a propus pe Cuza ca domn aducand argumentul ca si alte tari europene au rege comun (Suedia si Norvegia), mai tarziu este ministru de externe. Trece prin doua drame personale intense, dupa moartea sotiei, baiatul, student la Viena, se sinucide impreuna cu iubita sa. Cuprins de remuscari pentru ca se opusese casatoriei intaiului fiu cu o evreica, Arsache construieste pe mosie o biserica in numele fiului sau si in memoria celei care i-ar fi putut fi nora ridica o scoala de fete in Atena.
Reforma agrara a lui Cuza il indeparteaza definitiv de politica si se retrage la mosia Paraipani. In ultimii ani ai vietii, satul isi schimba numele din Paraipani – preluat se pare de la turcul care il stapanise inainte sa fie sat manastiresc – in Arsache.
Se pare ca doctorul Arsache a fost considerat un mosier bun de catre tarani, statea mult la mosie si isi ingrijea medical supusii, a ridicat o biserica, a construit scoala stabila in sat si multi tarani din satele apropiate se mutau pe mosia lui. Conacul sau elegant era inconjurat de havuzuri si gradina era conceputa ca o gradina botanica, cu multe specii de plante rare. Statuia Dianei aflata azi in rondul de la Gara Giurgiu, ii impodobea gradina. Dupa moartea sa, mosia le revine fiicelor si nepotilor iar de aici am cam pierdut sirul.
Cam acesta este momentul cand stra – stra- bunicul meu se muta din Arsache fosta Paraipani, intre moartea mosierului si razboiul de Independenta si fie cumpara, fie dobandeste prin dota cam 90 de ari loc de casa in satul vecin, azi Slobozia, ieri Islobozia (pe turceste), alaltaieri Ildârâk, dar desigur ca asta este o alta poveste.

Cum se traia la Paraipani

Acest om, stra-strabunicul, caruia nu-i stiu numele si nici nu mai am pe cine sa intreb, trebuie sa fi invatat la scoala din Paraipani. Inainte ca mosierul sa construiasca o scoala stabila cu locuinta pentru invatator, scoala din sat era temporara. Doar 7-8 copii mai maricei invatau carte pe timp de iarna, in tinda bisericii, scoliti de un logofat tocmit de sateni si platit in mertic (produse). Invatatura era religioasa, citeau din ceaslov si memorau cateva rugaciuni. Probabil s-a nascut intr-un bordei semi-ingropat si acoperit cu stuf, iarna primeau in casa viteii si purceii abia fatati. In bordei era un singur pat de pamant batut cu maiul, pe pat se asternea o rogojina si se invelea cu o velinta tesuta de mana. In pat exista un capatai lung, umplut cu paie iar iarna, odaia se incalzea cu o soba oarba, care se alimenta pe afara cu lemne si coceni de porumb. Mamaliga si zemurile erau hrana de baza, desi prin sat trecea Drumul Untului, un drum vechi pe care veneau turcii sa colecteze untul de la tarani, trag concluzia ca mai mancau si altceva, probabil in zilele de sarbatoare. Dupa Reforma agrara a lui Cuza, satul evolueaza rapid catre prosperitate, si casele se inalta, se intaresc si capata invelisuri de tinichea, cam cum sunt si in zilele noastre.

Probabil se ducea la camp de cum dadea primavara, sa are si sa grapeze impreuna cu tatal lui si distractiile copilariei erau scaldatul in baltile de langa Dunare si marele balci de Sf Pantelimon cand in satul lor veneau oameni din toata plasa cu speranta ca biserica cu acelasi hram ii va tamadui.

Toata aceasta istorie care m-a purtat superficial prin vietile stramosilor imi intareste convingerea ca traim in cea mai buna perioada a istoriei. Singurele mele amintiri, din povestile bunicului, pe care nu aveam atunci rabdare sa le ascult, tin de ideea ca bunicul lui e venetic de la Arsache, de o baioneta din razboiul romano-bulgar pe care am vazut-o in copilarie si pe care strabunica ar fi luat-o sa se apere, intr-o noapte in care a traversat campul dintre Arsache si Slobozia si o bucata de pamant la Mahâru-Arsache pe care o detin impreuna cu familia.

bordei

Bordei taranesc de campie (sursa foto)

streasina

Streasina ornamentala de casa batraneasca din Vedea (Arsache)

Surse
http://www.comunavedea.blogspot.ro
http://www.wikipedia.com
http://www.optimalmedia.ro/stire-dosare-istorice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s