10 pe linie

Publicat pe Actualizat pe

nu vreau 10 pe linie.
nu vreau sa scrie frumos.
nu vreau sa fie cea mai buna din clasa.
nu vreau sa stie lectia „ca pe apa”.
nu vreau sa arate ca scoasa din cutie.
nu vreau 10 medalii la sfarsit de an.
nu vreau sa castige toate concursurile.
nu vreau cele mai drepte liniute si cele mai corecte bastonase.
nu vreau sa coloreze perfect in contur.

4

vreau sa-i fie intelese emotiile.
sa se simta in largul ei.
sa greseasca si sa poata sa surada, fara sa simta nevoia de a ascunde greseala.
sa spuna senina ca nu stie, dar sa fie curioasa si sa caute raspunsul.
sa aiba curajul de a contrazice, forta de infrunta, puterea de a lupta si scoala sa nu incerce sa o franga.
vreau sa ramana ea.
Vreau respect pentru copilul meu.
Altfel, as zice ca noi am inceput bine, doar sistemul e gresit.

Ii stiti p-aia de la Exploited?

31 de gânduri despre „10 pe linie

    christine a spus:
    20 Septembrie 2014 la 10:59 PM

    Subscriu!

    vavaly a spus:
    23 Septembrie 2014 la 9:15 PM

    ce simplu si frumos ai spus…

    Ramona a spus:
    16 Octombrie 2014 la 3:05 PM

    Ii stim, avem si tricouri!!!

    Adriana B a spus:
    31 Octombrie 2014 la 11:52 AM

    Of, da. SI noi am inceput scoala cu aceleasi ganduri. Copil curios si dotat dpdv cognitiv, indraznez dar cu mult bun simt, non-conformist de fel – nu este usor sa imbinam toatea astea cu cerintele scolare. Si asta in ciuda faptului ca frecventam un sistem alternativ, care ne ofera ceva mai multa flexibilitate (nu la nivelul dorit, caci trebuie sa se alinieze dpdv programe / metode / etc cu varianta publica).

    Din pacate, in sistemul romanesc de invatamant totul se desfasoare dupa tipare invechite, construite pe principii ce nu au nimic in comun cu educatia moderna. Este adevarat, nu sta (in totalitate) in puterea noastra, sa facem o schimbare.

    Insa cu siguranta ajuta daca parintii inteleg ca performanta (clasamente, premii, note) nu reflecta (mai deloc, din pacate la asta s-a ajuns) potentialul copiilor de a valorifica abilitatile individuale pe care le poseda. Este de dorit sa ripostam si sa ne spunem punctul de vedere ori de cate ori avem ocazia.

    Mi-a placut mult articolul de mai jos:

    http://www.contributors.ro/editorial/manual-de-fericire-pentru-clasa-i/

      Maria a spus:
      29 August 2015 la 11:56 AM

      Recunosc , am facut gresala la primul copil. Treceam printr-o incercare mare. Divortasem. Vroiam ca fetita mea sa fie prima, sa am cu ce ma lauda. De fapt sa imi infrang durerea si esecul din viata mea. Nimrni nu a fost langa mine arunci(30ani), sa imi spuna ca gresesc. Erau alte vremuri sa zic asa. La al doilea copil am procedat exact ca in articol. Si scoala a fost mulr mai usoara. Ii multumesc Bunului Dumnezeu pentru ca ambii copii au reusit in viata pana acum. Acum ma pregatesc sa imi duc nepotica la scoala. Am emotii parca mult mai mari. Decat acum 30 de ani. Sper sa fiu o bunica intelegatoare.

        adra_bell a răspuns:
        29 August 2015 la 12:18 PM

        de-ar exista o școală pentru părinți care să ne ferească de tot felul de greșeli…Dar nu există, toți greșim, important e să ne vedem greșelile ca să le putem corecta

    Ionela a spus:
    1 Iunie 2015 la 8:51 AM

    Foarte poetic articolul, insa cred ca e scuza perfecta atunci cand copilul nu este de 10, nu poate fi primul si asa mai departe. Sa fim realisti, cu totii ne dorim ca al nostru copil sa ajunga pe cele mai inalte culmi si competitia se invata inca de cand este mic. Nu vad un lucru rau in a fi prima din scoala si a avea performante la scoala. Va garantez ca acei copii invata din propria lor dorinta, nu pentru ca ii constrang parintii. Cei constransi nu vor fi niciodata in frunte.

      adra_bell a răspuns:
      1 Iunie 2015 la 10:59 PM

      credeți greșit, articolul e scris când fetița mea începuse clasa I de câteva zile. Nu vă simțiți acuzată, nu vi se adresează, n-am nici cea mai vagă idee cine sunteți. Eu îmi doresc un copil fericit, dumneavostră vă doriți un copil notat de terți ca fiind în fața altora. Sunt doar alegeri diferite

        Miki a spus:
        4 Iunie 2015 la 12:57 PM

        Importanta inteligentei emotionale e in cadere libera in prezent comparativ cu inteligenta cognitiva. In 2-3 ani maxim va disparea. A fost un trend care nu a facut decat sa umple buzunarele consultantilor de HR, la fel cum umplu in prezent buzunarele farmacistilor concepte „revolutionare” precum detoxifierea, consumul de antioxidanti si sporirea imunitatii. Oricat de dur suna, societatea prezenta nu are nevoie de oameni emotivi, de oameni care tot ce isi doresc de la viata e ca cineva sa le inteleaga trairile interioare; ea are nevoie de oameni pragmatici, fermi, siguri pe ce spun si fac. Invatamantul romanesc este cel care a dat omenirii prima rafinarie de petrol, primul oras iluminat pe gaz, primele avioane, motoare cu reactie. La fiecare cateva luni aflam ca un roman a fost numit sef al unei multinationale in Paris, Londra, NY, etc, oameni care au invatat aici, in Romania, pe sistemul „invechit” bazat pe matematica, formule, memorie, etc. Competitia ne face sa fim mereu atenti, sa inventam, sa fim mai buni in orice. In lipsa competitiei, ajungem o lume de mediocri, care se inchina cand cineva aprinde un bec. Dovada stau cei 50 de ani de economie centralizata, in care nimeni nu concura cu nimeni, toti mergeam cu un model de autoturism creionat cu 25 de ani in urma si neatins, etc.

          adra_bell a răspuns:
          5 Iunie 2015 la 5:53 AM

          Inteligența emoțională nu are de-a face cu emotivitatea, becul n-a fost inventat pentru că Edison a fost în competiție cu X sau Y, ah, vesnicul mit al olimpicului român care este un produs al sistemului nostru, competiție e ok și vine firesc la gimnaziu, nu și la clasele mici, și oamenii fermi și pragmatici au trăiri interioare, Doamne ferește de mașinării printre noi, și aș continua la infinit dar e plictisitor

      Laura a spus:
      4 Iunie 2015 la 2:12 PM

      Uite, eu, mama de copil de clasa a treia, nu dau doi bani pe notele luate de fiu-miu la scoala. Jur. Dau doi bani pe ce stiu ca stie si pe eforturile pe care le face de a invata, singur, cate putin, in fiecare zi. Restul sunt povesti si impresii personale ale unor robotei pusi in pozitii mult prea mari pentru capacitatea intelectuala si empatica. Parerea mea (atentie, a mea, da? nu adevar absolut, cum prezentati dvs. o parere proprie) e ca aceia „din frunte” sunt aproape toti constransi de niste parinti care ii exploateaza pentru a se autovalida social. Niciunul dintre noi nu preferat cartea jocului si nici ei nu o fac. „Competitia se invata de cand este mic”. Dar jocul, bunatatea, intrajutorarea, prietenia, cand, doamna? Sau astea nu-s considerate importante intr-o societate pe care, pun pariu, o blamati in fiecare zi ca e lipsita de uman?🙂 Live and let live. Daca notiunea de succes pe care o aveti e cea in care copilul dvs. e primul din clasa, foarte bine. Daca a altora e capacitatea copilului de a fi om, mai mult decat niste numere intr-un catalog, atunci e cazul sa inchideti, frumusel, gurita si sa va indreptati spre locuri mai familiare. Gen un concurs.

        jlix a spus:
        9 Iunie 2015 la 7:09 PM

        Ce trist o fi sa treci prin viata crezand ca toti cei care sunt „in frunte” si iti sunt superiori au ajuns acolo constransi sau chinuindu-se. Sa fie asa de departe inteligenta pura, cea care face ca lucruri care altora li se par grele sa fie pt oamenii astia floare la ureche, incat sa nici nu fii capabil sa o recunosti cand o vezi. Olimpicii internationali, studentii si profesorii de la Harvard si Stanford, descurcaretii care-si fac startups pe care ii cunosc eu sunt genul de oameni care au fost de-a lungul timpului in scoala mai mereu primii, la una, la alta, sau in general, si asta fara efort, de multe ori fara sa vrea sa fie primii. Credeti-ma, ei exista. Si e bine sa stie si copiii ca exista, iar daca pot, sa fie incurajati sa isi maximizeze potentialul si sa ajunga si ei la nivelul ala. Daca pot.

          adra_bell a răspuns:
          10 Iunie 2015 la 12:03 PM

          „de multe ori fără să vrea să fie primii”! Bravo, dom’le, sigur că aveți dreptate, e vorba de autodepășire, ceea ce-i cu totul altceva decât competiția asta cu ceilalți, stimulată inutil la vârste chiar foarte mici, prin concursuri – de altfel stupid de ușoare – și mai ales prin dăunătoarea comparație.

        Magda a spus:
        11 Iunie 2015 la 3:37 PM

        Aveti perfecta dreptate. Si eu imi doresc un copil sa invetete pt el si nu pt mine sau pt Invatatori/profesori. Recunosc ca mi-ar placea sa fie printre primii(poate un pic de mandrie si pt el si pt mine) dar nu-i impun acest lucru. Cel mai mult imi doresc sa fie sanatos si sa-i placa ce face si invata. Numai bine.

      Dana C. a spus:
      6 Iunie 2015 la 8:42 PM

      Au si altii fixatia asta…si pare-se ca nu se termina prea bine. Din cand in cand, un parinte mai scoate capul din sacul cu competititvitate si se uita in jur…https://medium.com/synapse/training-for-discontent-42591cf57baf

      Ana a spus:
      7 Iunie 2015 la 11:18 AM

      Ierarhia din scoli se patreaza cand acesti copii devin adulti. Exceptia intareste regula. („Vulpea spune ca strugurii sunt acri, cand nu ajunge la ei”)
      Asadar, invatati copiii sa fie competitivi, ambitiosi si constiinciosi-vor face parte dintre cei 10% multumiti de viata lor. Asta nu inseamna ca pe fiecare fustei al scarii sociale nu se va gasi cineva…

        mara a spus:
        7 Iunie 2015 la 7:21 PM

        Un copil competitiv si ambitios va fi, ca adult, la fel de competitiv si ambitios, dar si egoist, insensibil, pentru el va conta interesul personal. Va obtine un job foarte bun, probabil, dar va fi, oare … fericit?
        Fericirea nu are de a face cu job-ul sau cu pozitia sociala.

        Sunt de acord, in schimb cu constiinciozitatea la scoala, cu a-l invata pe copil sa se straduiasca mereu sa-si indeplineasca sarcinile cat poate el de bine. Poate scoala nu vine in intampinearea nevoilor lui emotionale si materia nu este pliata pe talentul fiecarui copil in parte. Dar toate cate invata ii pun creierasul in miscare, il antreneaza psihic, ii dezvolta gandirea, chiar si daca nu este de 10.
        Eu nu cred ca sistemul e gresit. Menirea scolii e de a le da o cultura generala copiilor, o baza de cunostinte.
        Cea care trebuie sa aiba grija de inteligenta emotionala a copilului e familia, acolo e cel mai important sa se simta copilul iubit, inteles, acceptat.

          Gogo a spus:
          10 Iunie 2015 la 12:04 PM

          Bravo, ați pus punctul pe „i” în toate aspectele pe care le-ați menționat! De-ar fi și mai mulți părinți care gândesc astfel – sau măcar mămici cu capul pe umeri, în cazul în care printre tătici se mai găsesc destui care au „scăpări” la capitolul „inteligență emoțională”, înțelegere și acceptare a copilului când apar micile eșecuri… Doamne, bine-ar fi!

      Roxana a spus:
      11 Iunie 2015 la 12:16 PM

      Ionela, eu nu imi doresc pentru copiii mei sa ajunga pe cele mai inalte culmi. Pe cele mai inalte culmi ale cui? Cine le stabileste „culmile” astea? Sa ajunga ce? Sclavi intr-o corporatie pe bani multi? Asta inseamna azi succes in viata? Nu mersi, un astfel de succes nu imi doresc pentru copiii mei, unde trebuie sa se incadreze in niste tipare si sa devine copii xerox aliniate perfect. Eu imi doresc pentru copiii mei sa fie fericiti, si sa ajunga unde vor ei, nu unde le impun altii culmile. Si nici nu imi doresc pentru ei sa creasca cu stresul ca trebuie sa fie primii, sa colectioneze medalii, si ca sunt mereu in competitie sa fie mai buni decat copilul lui x sau y. Si nu, nu e o scuza pentru faptul ca nu sunt primii, nu sunt primii dar sunt printre cei mai buni din clasele lor. Nu toti parintii avem ambitii de-astea incrancenate si traseul stabilit pentru viata copiilor nostri pana la adanci batraneti.

      Liliana Iancu a spus:
      24 Septembrie 2015 la 2:50 PM

      Sunt in mare parte de acord cu dumneavoastra. Sunt mama, invatatoare si… de vreo 4 ani, bunica. Cei care nu au performante deosebite de la bun inceput pot insa evolua minunat mai tarziu, daca primesc sprijinul si rabdarea noastra. Dar cei constransi nu sunt nicioadata in frunte.

    Diana a spus:
    9 Iunie 2015 la 8:45 PM

    Nu stiu ce sa zic despre asta.Dar stiu sigur ca nu mi-as forta copilul,care la toamna intra la clasa pregatitoare,sa faca mult mai mult decat poate face el.De ce?Pentru ca atunci cand am fost eu in clasele primare,mama mea facea intotdeauna comparatie intre mine si colegii mei,cutare uite cum scrie,cutare uite a luat premiul Intai,tu ai luat premiul doi,nu stii nimic,s.a.m.d.Faceam in vacantele de vara probleme de matematica din culegeri pe care le uram din tot sufletul,in timp ce altii se jucau in fata blocului.Nu mai zic de clasele 1-8,cand pur si simplu nu reuseam sa fac fata,mama cerea tot mai multe de la mine,comparandu-ma de data asta cu sora mea care lua numai premiul intai si participa la olimpiade.Nu mi-a spus niciodata ca e mandra de mine chiar daca am luat un 8 sau poate un 6.Nici cand am incercat si eu la o olimpiada si n-am reusit.Pentru mine ar fi contat asta,poate ca as fi fost si eu altfel in viata,caci oricat m-as fi straduit,nu era bine.Si am jurat atunci,ca nu voi face la fel si cu copilul meu.Cat poate,atata poate.Daca vrea el sa fac mai mult,cu draga inima il las.L-am laudat ori de cate ori a facut ceva productiv,fie ca a fost o mazgaleala pe hartie sau un numar 4 rasturnat si in oglinda.II spun cu orice ocazie ca sunt mandra de el si de ceea ce face.Treaba asta cu competitia intre elevi e aiurea,si asa in viata exista competitivitatepe absolut toate planurile,nu trebuie sa fie si la scoala.In alte tari,copiii nici macar nu sunt notati,cum e unul asa e si celalalt.E absurd.Una e sa-l stimulezi pentru a prinde ceva mai mult si alta e sa-i pui in fata munti de caiete si culegeri.Parerea mea.

      Cruella de Ville a spus:
      10 Iunie 2015 la 12:35 PM

      Îmi pare rău că ați avut parte de abuz emoțional din partea mamei, căci așa se numește ceea ce a făcut ea cu copilul din Dumneavoastră… Orice copil își identifică mama cu omul de la care poate fi sigur că va primi afectivitate, înțelegere, acceptare – în NICIUN caz comparații și paralele (cognitive, comportamentale sau de orice altă natură) cu alți copii, fie ei frați sau surori! Foarte greșit a procedat… Și din păcate, sunt mult prea mulți părinți în țara asta care se raportează la copiii lor ca la un „bun” propriu, pe care, mult prea des și prea devreme, îl folosesc, într-adevăr, ca pe un mijloc de „a confirma”, de a se „realiza” la nivel social, atât vis-a-vis de propriile așteptări, cât mai ales – și foarte, foarte trist – vis-a-vis de „realizările” (copiii-posesiune ai) altora… Există cazuri și mai grave, în care – dau un exemplu pe care-l cunosc personal – tatăl, fost elev de 4 și 5 la școală – nota 6 pentru el fiind „performanță”, abuzator emotional „de profesie”, și-a nenorocit copilul pe viață fiindcă acel copil își „permitea” să vină și cu câte-un 9 (nouă!) în carnet, din când în când… Copilul acela a făcut carieră în IT, fiind, într-adevăr, la ora actuală „cineva” în domeniu, însă abuzul emoțional al tatălui său asupra sa se reflectă în tot ceea ce face în viața de zi cu zi: a decompensat într-un mod înfiorător, a învățat să-și abuzeze și el soția și copiii, așa cum făcea tatăl său, el identificându-se cu „cel mai puternic” din familie (în propria percepție), este profund nefericit, în ciuda „statutului social” și a imaginii „perfecte” pe care și-a construit-o în societate… Foarte târziu, soția, care-l iubea și nu înțelegea de ce ea îi oferă dragoste și înțelegere, iar el, la rândul său, o umilește, o desconsideră, o anulează ca ființă de câte ori i se năzare lui, și-a dat seama cu ce se confruntă ea/el/copiii lor zi de zi… Din păcate, te poți trezi că omul de lângă tine, care „înainte nu era așa”, se transformă într-un adevărat monstru, dar numai acasă – cu străinii poate fi/și este foarte charming, foarte vesel, foarte „open-minded” (căsătoria este, de obicei, momentul „căderii măștilor”, abuzatorii simțindu-se „safe” să fie cine sunt ei, cu adevărat, în anonimatul căminelor lor… În rest, sunt „under cover”)… Există foarte-foarte mulți oameni care nu-și dau seama ce li se întâmplă decât atunci când poate fi prea târziu (unii nu-și dau seama deloc), când sechelele/traumatismele/experiențele de viață prin care trec îi pot pune „în genunchi”, ajung la balamuc sau mai rău, sub glie… li se poate întâmpla chiar și celor cu un IQ peste medie, femei sau bărbați, deopotrivă, și nu trebuie să fie vorba, neapărat, de oameni mai puțin educați – nici vorbă… Poți fi ministru – doamnă sau domn, cu calități reale, congnitive, sufletești sau de altă natură -, iara acasă să fii „desființat” sistematic de un gunoi de om care se simte frustrat, nesigur și plin de ură…

    Ioana a spus:
    10 Iunie 2015 la 7:44 PM

    Nu doriti 10 pe linie, dar veti dori atunci cand va fi vorba de admiterea la liceu. Crede-ti-ma, sunt licee in care nu ati dori sa ajunga fetita dv. nici in vizita, iar acolo ajung cei carora pt. orice nota luata (buna sau rea) starneste o singura reactie parintilor: lasa ca merge si asa, important e ca ea se simte bine….

      adra_bell a răspuns:
      11 Iunie 2015 la 10:56 AM

      Credeți-mă că știu despre aceste licee, am fost în sistem 30 de ani, de o parte și de alta a catedrei. Subliniez doar primul cuvânt

    carmen a spus:
    11 Iunie 2015 la 9:06 AM

    citesc si ma minunez… daca tot sta asa treaba eu cred ca sistemul de invatamant ar trebui regandit nu facand si desfacand legi ale educatiei, ci de la momentul pregatirii dascalilor care ii vor indruma pe copiii ce vor pleca la un anume moment din mediul de acasa…. la cum sta treba astazi si la ce citesc aici nu este altceva decat o lupta surda intre parinti uneori prea posesivi si prea plini de sine care ar vrea sa extinda cocoloseala de acasa si dincolo de peretii scolii. Nu vrem invatatoare care sa ne „streseze” copiii, care sa ii puna sa invete poezii kilometrice de cinci versuri, care sa nu ii lase sa se plimbe prin clasa in timpul orelor DAR cand copilu’ da cu mucii in fasole in fata invitatilor sositi in vizita in masini de lux dam vina pe scoala; dam vina pe scoala cand fiica noastra de 16 ani ramane gravida; dam vina pe scoala cand fiul nostru de 11 ani a agresat un coleg; dam vina pe scoala cand… dar vrem un sistem de invatamant fara „constrangeri”. Citind cometariile de mai sus pot paria ca majoritatea celor care „militeaza” pentru a elimina competitia din scoli isi duc copiii de la trei ani la balet, inot, modelism, dans modern, echitatie, judo, muzica etc. Evident, toate astea pe bani grei. Si vine un biet copil de la Adancatii din deal care s-a saturat de praful de pe ulita si de soarele arzator de vara cand este obligat sa merga cu vitele la pascut si invata si ia medalii si si nu vrea invatamant alternativ dar vrea sa urce mai sus si sa poata duce parintelui macar o diploma sa o puna in „bufetul din bucatarie”. Eu cred ca ar trebui sa ne educam noi, ca parinti si asa cum noi ne facem datoria pana la o anumita varsta sa ii lasam pe cei care ne vor scola copii sa si-o faca pe a lor colaborand cu ei. Poate asa am auzi mai des expresia nostalgica: e un dascal bun, e de moda veche:) Haideti, nu ridicati piatra, dar eu chiar mai sper intr-o societate cu tineri veseli, sclipitori, curajosi, care sa vrea sa munceasca si pe salarii de debut mai mici de 3000 de euro. Doresc succes boboceilor din toamna si mult curaj mamicilor care incep clasa pregatitoare:)

      adra_bell a răspuns:
      11 Iunie 2015 la 10:57 AM

      wow, dar știu că vă pricepeți să judecați oamenii necunoscuți, de orice vârstă ar fi ei. Dacă o puteți face foarte bine, scrieți o postare care să devină virală. Succes!

        carmen a spus:
        11 Iunie 2015 la 11:50 AM

        nu judec pe nimeni, ironia este inutila! Dar sunt in acelasi timp mama si lucrator in educatie si stiu cum ajunge elevul sa nu mai doreasca sa participe la un curs, cum invatatoarea exasperata de nesimtirea unei beizadele isi iese din fire, cum… dar cred ca este inutil, oricum fiecare va intelege ce doreste:)

          Magda a spus:
          11 Iunie 2015 la 3:46 PM

          Ati inteles gresit ce se spune aici. Si nu trebuie generalizat, sunt cazuri si cazuri. Eu provin dintr-o familie de cadre didactice si am invatat si pe sistem vechi si pe sistem nou. Am fost premianta si am invatat si de placere si din constrangere. Adevarul este undeva la mijloc. Este necsar sa tratam fiecare copil separat nu numai acasa si la scoala. Copii nu sunt o turma de oi. Dar numai bine pt toata lumea.

    Nikoll a spus:
    13 Iunie 2015 la 11:55 PM

    Nici eu nu-mi doresc ca fi-miu sa imi aduca numai note de 10 acasa. Vreau sa imi povesteasca cum profesorii l-au invatat sa fie om, sa imi povesteasca cu drag ce a invatat in ziua x la scoala, ce activitati frumoase au facut, activitati care sa ii dezvolte lui personalitatea, nu competitivitatea. Nu am dat doi bani pe a fi competitiv cand am fost eu elev, de ce as da cand e fi-miu elev? Multe lucruri din scoala chiar nu ajuta in viata viitorului adult🙂. Iar profesorii care nu sunt in stare sa rezoneze cu fiecare copil in parte, nu e profesor din punctul meu de vedere. Nu cunoaste pedagogia cum trebuie, nu stie psihologie etc.🙂 Nu exista copil rau, nazdravan poate, dar si acela este un diamant ce trebuie slefuit de catre adultii ce-l au in grija🙂

      Camelia Cirstea a spus:
      27 August 2015 la 9:27 PM

      Textul este extraordinar.Trebuie doar sa-l intelegem.. Copilul meu are aproape 20 de ani.Niciodata nu a fost de nota 10 la toate.Nici nu i s-a impus de catre noi, parintii. La 11 ani mi-a spus ca isi doreste doreste sa fie programator, lucru care in scoala generala lasa de dorit.A invatat singur cum a putut, si-a urmat visul, pe tot parcursul anilor viitori.Norocul lui , ca in liceu a avut un profesor care a inteles pasiunea lui si l-a ajutat in primii doi ani enorm, Apoi l-a lasat liber sa se dezvolte in directia pe care si- o dorea. A avut sansa sa lucreze in domeniu in clasele 11-a si a 12-a, Nu ne-am suparat niciodata pe el care are nota 6 la romana, ca are nota 6 la isorie si alte materii, timpul lui a fost dedicat informaticii in proportie de 90%..Vacantele lui au fost impartite intre concurcusuri la inprmatica si munca. BAC-ul l-a luat cu 6.65 la romana, 10 la mate si 10 la info.Trebuia sa fie de 10 pe linie? Noi parintii, nu am facut decat sa stam in spatele lui si sa-l sprijinim .Am inteles ca asta e drumul pe care si-l doreste si i-am respectat decizia Azi este programator respectat. Nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat.daca am fi cerut sa fie de 10 la toate materiile.face ceea ce-si doreste, se duce la serviciu cu placere, 10 pe linie nu inseamna ca sti sa fi om, ca te vei descurca in viata.ca adult. La 19 ani si o luna, s-a angajat in urma unui interviu si este pe picioarele lui.Sta singur in alt oras, se descurca. Lasati copii sa-si aleaga drumul in viata,, doar fiti prezenti in orice moment cand au nevoie de sprijin. 10 pe linie nu inseamna totul.

    roromeo a spus:
    26 Februarie 2016 la 8:48 AM

    Exploited? Punks Not Dead !! F k the system… zic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s