Oda Imparatului

Publicat pe Actualizat pe

Intr-o zi am intrat intr-un magazin de jucarii si am cumparat doua papusi marionete, dintr-acelea care se baga pe mana. Nu stiu ce mi-a venit, erau urate, un imparat si un bufon cu trasaturi exagerate, nasuri mari si coroiate, barbii mult aduse in fata, ochi ficsi  desenati pe cauciucul din care le sunt facute capetele. Haioase totusi in uratenia lor, pentru ca si Eva le-a gasit nostime, desi i le-am aratat cu prudenta, sa nu se sperie. Avea pe atunci ceva peste un an, statea in scaunul de masa iar eu ma bagam sub tavita scaunului si manuiam marionetele pe deasupra, salutand, facandu-le sa se pupe sau sa bata in nasurile lor mari. Eva radea cristalin si imi cerea mereu sa ne jucam cu Minatu’ si Peacă, asa se numeau pe vremea aia, Imparatu’-Luminatu’ si Domnul-Ciupearca.

Domnul Ciupearca era cel care o spala pe dinti, manuind periuta cu manutele lui de marioneta si spunand repede povesti menite sa distraga atentia de la nesuferita activitate. Tot Domnul Ciupearca a sters o zi proasta de-a mea, cand am certat-o pe Eva ca a facut nu stiu ce gresit incercand sa ma ajute la bucatarie. Copilul meu hipersensibil s-a retras si a refuzat sa mai incerce lucruri de teama sa nu greseasca. Ii puneam in fata un puzzle incastru si spunea ca nu stie sa-l faca, asa ca aparea Domnul Ciupearca, un incredibil de natang,  punea  vaca in locul oii, gaina cu picioarele in sus si se lauda ca el a facut bine. Iar Eva radea si-l ajuta, ii arata cum se face. Ziua proasta in care am certat-o aiurea a fost stearsa de Domnul Ciupearca abia dupa cateva saptamani bune.

Cand a mers la gradinita, o asteptam nerabdatoare sa-mi spuna ce-a facut, daca-i place, daca a suparat-o ceva. Scoteam de la ea doar ca a fost „bine”, asa ca l-am chemat in ajutor pe Imparatu’-Luminatu’ care era foarte curios in privinta gradinitei si-i punea zeci de intrebari. Spre deosebire de mine, – al naibii papusoi! – obtinea tot atatea raspunsuri, ba mai era potopit si cu o gramada de descrieri si explicatii in plus. E uimitor cate ii spunea Eva acelei marionete pe care stia prea bine ca o manuiesc eu.

Zilele trecute i-am gasit prafuiti pe un raft. I-am scuturat si i-am aruncat pe pat. Imparatu’-Luminatu’, a exclamat Eva, hai sa ne jucam. Eu manuiesc marionetele, intreb, ma mir, spun povesti, cer explicatii, iar ei se implica, aduc pisica sa participe si ea, schimba cursul povestilor. Mai obtin cate o privire furisata in lumea lor, unde realul se amesteca cu fantasticul, si nu e vorba doar de Filip, ci si de Eva.

De exemplu, Imparatu’-Luminatu’, acum rebotezat la cererea publicului cu un nume mai interesant  Nabucodonosorcuckoonajerabazavangha, isi cauta sotie in lumea oamenilor. Eva nu vrea sa se marite cu el, dar vrea sa-i faca lipeala cu pisica, pe care o da drept pui de leu. Cum imparatul refuza casatoria cu o pisica, Eva ii propune sa se insoare cu mine. Chiar daca manuiesc papusile, particip si eu cu adevarata mea infatisare ca actor in piesa de teatru. Eu accept cererea in casatorie si imparatul imi spune ca va trebui sa vin cu el, in imparatia lui. Spre surprinderea mea, vizigotii se pun amandoi pe jelit cu lacrimi cat pumnul. speriati sa nu le fuga mama in lume cu o marioneta.

Sau:

Ma joc cu Filip care le aduce daruri papusilor, o curea lucitoare pe post de colier pentru imparat si o bratara pentru bufon. Papusile multumesc frumos, ii strang mana baietelului si anunta ca se vor duce in imparatie sa se laude cu minunatele daruri primite din lumea oamenilor. Filip se supara, plange, isi ia darurile inapoi si le inchide intr-un sertar.

Toate explicatiile mele ulterioare ca sunt doar niste papusi care stau la noi in casa, ca noi le manuim si par vii (!), dar altfel zac aiurea prin casa, nu prea i-au convins ca una-i realul, altul e fantasticul, pur si simplu ei traiesc povestile ca si cum s-ar deschide o poarta nevazuta si lumile astea doua s-ar amesteca.

Dar marionetele si teatrul de papusi, in care putem interactiona ludic cu copiii, sunt minunate pentru ca poti obtine niste a-ha-uri lamuritoare si poti strecura o privire in lumea lor magica. Acum vreo 2-3 ani am aflat ca marionetele sunt folosite si de psihologii care lucreaza cu copiii. Si mai minunat de atat este ca uneori se joaca doar ei amandoi, isi iau papusile si dau o mica reprezentatie.

Era sa uit! Si Domnul-Ciupearca a fost rebotezat, il cheama Dezoxiribonucleicsternocleidomastoidian, tot ca sa sune interesant.

teatru de papusi 1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s