Noiembrie, pe soare

Publicat pe

Noiembrie a fost mereu luna ceturilor. Peste lunca se lasa o pacla groasa care se ridica abia inainte de pranz, cand noi mancam la masa noastra mica, tipand sau razand incrucisat unul catre celalalt. Odata cu inserarea coboara iar valatuci de ceata rece. Dar in casa e mereu soare, sunt cel putin doua raze care se tavalesc zglobii pe covor. E drept, cateodata ploua cu lacrimi, uneori straluceste cu zambete, foarte rar soarele asta particular lasa sa apara un curcubeu, atunci cand razele se joaca impreuna. Ca orice om care vede un curcubeu, imi vine sa ma reped la aparatul de fotografiat, dar am invatat sa nu deranjez curcubeul si sa ma bucur de aparitia lui.

Nici luna nu se vede toata luna asta incetosata. Asta ma enerveaza, un pic de lumina alba strecurata noaptea m-ar ajuta sa ma dezmeticesc cand una dintre vocile mici clopoteste langa mine. Mama, caca! Mama, apa! Mama, ma doare burtica. Mama, am visat urat, vin si eu sa dorm langa tine.

Toate lunile noiembrie sunt senine de ceva timp incoace. Inainte le uram, uram ceata si iminenta iernii, umezeala taioasa, intunericul devreme, de dupa-amiaza. Noroc cu soarele personal, cat o fi el de capricios, plangacios, tavalitor, urlator, are raze puternice care incalzesc din interior.

1

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s