Libertate cu cheia la gât

Publicat pe Actualizat pe

Vii cu noi? Mergem la vamă să facem cu mâna la mașini.
Haide, mă! Tu nu vii niciodată! Gelu a fost ieri cu Florin și au venit cu gume! Turbo! Le-au aruncat unii din tren.
Nu-mi plăcea să merg la vamă, nu mă dusesem niciodată cu ei, pe de o parte am fost mereu mai leneșă, chiar dacă vama era la doi pași, preferam să stau acasă și să citesc, decât să iau tot praful de pe Tineretului în picioare. Pe de altă parte, eram timidă și nu mă vedeam stând la marginea șoselei și făcând cu mâna în speranța că străinii ne vor arunca un pumn de bomboane. Dar adevăratul motiv era că nu credeam în șansele de succes ale unei asemenea aventuri, nu vedeam de ce cineva ar arunca cu bomboane d-alea delicioase, străine sau cu gume scumpe de 5 lei bucata. Apoi Tineretului era plin de copii, grupul nostru ”de la bloc”, deși unul mare, era doar unul între multe altele.
Dar ei se duceau, nu știu cum miroseau când era mai aglomerat la vamă, înjghebau un grup vesel din copiii ai căror părinți nu erau acasă și plecau să hălăduiască printre blocuri, de-a lungul căii ferate, până la intrarea în vamă. Români și țigani de-a valma, murdari de atâta jucat în praf, cu cheile legate la gât cu sfori.Dacă n-o purtai la gât, riscai să o pierzi, Florin și-a pierdut cheia într-o zi. Stătea la 1, mă-sa trecea mereu printre băncile de la intrare fără să salute, ta-su zicea un bună ziua răgușit și își urca clătinat bicicleta până la etaj.
Uite-l fă și pe pulă asta! Iar e mort, să vezi circ ce avem în seara asta, comentau femeile de la scară.
Câteva minute mai târziu se auzeau țipetele lui răgușite și urletele ei înfundate, Florin rămânea afară, mulțumit că scăpase de data asta.
Nu-mi plăcea de el, deși mai mic decât mine era un copil de care trebuia să te ferești, cu accese bruște de violență, un bătăuș, dar atunci, când cu cheia, l-am ajutat și eu să o caute.Când s-a înserat de tot, ne-am dus în casă și ne-am întors cu lumânări, lanterne, sau doar șomoioage de Scânteia și chibrituri. Eram ca niște licurici în întuneric, pe terenul din curtea școlii, luminându-l centimentru cu centimetru. Cu fiecare băț ars de chibrit și cu fiecare secundă care se ducea spre noapte, Florin se gândea cum să scape mai ieftin.
Înfrânți, ne-am întors toți la scară, curentul se luase, ne-am așezat în beznă și am așteptat.
O lanternă ni s-a aprins în față și Florin s-a ridicat.
Tăticule, să nu mă bați! Am pierdut cheia.
Câte? a întrebat vocea răgușită
20 cu furtunul de la mașina de la spălat, a spus Florin, ținând grăbit pasul în urma tatălui său.
Noi am tăcut în întuneric și când țipetele au început să se audă, urmând ritmic loviturile de furtun, am urcat fiecare în apartamentele noastre. Uneori își alegea furtunul, alteori bățul sau cureaua cu cataramă lucioasă de la pantalonii tatălui, aici Florin hotăra, era singura libertate pe care o avea.

Fotografie de Shirren Lim

11907193_934313613274270_1951128918453681417_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s