Butelia

Publicat pe Actualizat pe

Nu de colinde e legat Crăciunul în mintea mea, nici de bradul împodobit, sarmale și cozonaci sau zăpadă imaculată, Pentru mine, Crăciunul aduce a butelie. O butelie groasă și negricioasă, cu vopseaua scorojită și capacul inșurubat ca un gât de pe care lipsește capul.
Nu mai știu la câte luni avea dreptul la butelie o familie de patru persoane, dar îmi amintesc că butelia se termina prea devreme, moment în care mama își lăsa mâinile să atârne pe lângă corp, a disperare. Butelia se lăsa moștenire, butelia era un bun valoros la care orice hoț râvnea, butelia se strecura cu rugăminți în portbagajul vărului de la București pentru că acolo se putea încărca fără cartelă, butelia trebuia să fie plină de Crăciun ca nu cumva să-ți facă pocinogul și să te lase fără flacără sub oala cu sarmale sau să-ți rămână toba nefiartă.
Te asigurai că ai butelie de Crăciun, așa cum te asigurai că ai reparat toate hachițele pe care ți le făcea televizorul, să fii sigur că n-o să se dea peste cap sau să facă prea mulți purici chiar în noaptea de Anul Nou.
Oamenii chiar se organizau pentru a duce la bun sfârșit operațiunea ”butelie”, ar fi trebuit să stea zile în șir la coada din spatele PECO, dar cumva se adaptaseră, la coadă lăsau doar capacele legate în șir cu o sfoară și cu un număr mâzgălit cu creta. Numărul corespundea unui nume trecut pe o listă, iar lista era în posesia paznicului capacelor, schimbat la câteva ore de alt număr de pe listă. Paznicul capacelor patrula de colo prin frig, atașa la coadă un nou capac, nota numărul și numele, comunica cu angajații PECO, străduindu-se să afle noutăți despre ”când vin buteliile”, și transmitea veștile celor de pe listă.
Paznici de noapte la capace erau doar bărbații, tata fusese spre dimineața și acum plecaseră la țară, să taie porcul.
Eu urma să încarc sifoanele, să cumpăr pâine și să dau o fugă pe la PECO, pentru ultimele noutăți. Aveam banii și ceva în plus, în caz că se bagă lămâi, cartela de pâine și o dimineață întreagă pentru a sta pe la cozi.
Mai aveam un pix pe care o femeie îmbrăcată în costum de baie se dezbrăca, în funcție de cum înclinai pixul. Unul dintre cei cu lista plecase și-l uitase acolo, descrierea lui era vagă, un bărbat cu șubă și căciulă de miel, asta era moda vremii la bărbați, femeile purtau paltoane și căciuli de vulpe polară.
Am plecat la pâine jucându-mă pe furiș cu pixul din buzunar. Coada era uriașă, dar știam să stau răbdătoare, avansând pas după pas, făceam des cozi de tot felul, mai puțin la carne unde era ”omor”, acolo coada devenea un fel de animal monstruos și viu care se frământă și mugește. Coada era o lume cenușiu uniformă din care apăreau câteva personaje, mereu aceleași, chiar dacă chipurile difereau. De agitator fusesem avertizată să mă feresc, ca și de cel care spunea bancuri în gura mare, nimeni nu-mi spusese de labagii, nu erau chiar rari, profitau de înghesuială, dar instinctul mi-a fost dintotdeauna un paznic alert, a suplinit cu succes pudoarea stupidă cu care erau educați copiii. După vreo juma de oră de stat la coadă a trebuit să abandonez din cauza unui astfel de personaj, măcar am rămas înciudată pe margine cât să văd cum idiotul o ia pe coajă de la bărbatul celei care era în fața mea. Îmbrâncelile și chiar bătăile pe marginea cozilor nu erau ceva neobișnuit, mai ales la carne sau ouă, oamenii ieșeau cu hainele sfâșiate, se certau pe motiv de furat rândul sau dacă s-au luat mai multe pungi decât aveau dreptul, iar tensiunea creștea când se afla că nu va ajunge pentru toată lumea.
Pe labagiu l-am regăsit ca paznic la capace, mi-era frică de el și, în loc să mă duc să-l întreb când vin buteliile, am stat stingheră, lăsând între mine și el șirul lung de capace negre. S-a dus un băiat mai mic decât mine, de la blocul Turn.
Băi, băețică, i-a zis, proptit în picioare, cu căciula de miel dată pe ceafă, fruntea transpirată și burta revărsată din șuba descheiată, tu știi ce înseamnă PECO?
Petrol comerț, i-a răspuns băiatul.
Hă, hă, hă, nu bă, înseamnă altceva, și i-a hohotit răgușit răspunsul, du-te și spune-i și gagicii tale, dar eu fugisem deja, și așa, din fugă, fără să mă opresc, i-am aruncat pixul la container.

sursă foto
12662655_1115570248483160_3045768220935360107_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s