Țărăncile

Publicat pe Actualizat pe

Bunica paternă era țărancă, purta basma legată sub bărbie și șorț negru brodat pe margini. Se așeza seara pe marginea prispei din pământ și chema rațele ”mani, mani”, iar eu stăteam lângă ea și o băteam la cap cu întrebări, dar era tăcută, sătulă de câți copii crescuse, frații mai mici, plus încă 7 ai ei. Cea mai mare din șapte copii, pe vremea ei prima născută nu era dată la școală, rămânea acasă să-și crească frații mai mici, iar eu insistam seară de seară să o învăț să citească, aducând argumente peste argumente, fără să dau înapoi în fața tăcerii ei.
Bunica maternă era tot țărancă, făcuse 4 clase. Era magiciană, turna făină și apă și apoi scotea o foaie atât de subțire încât vedeai prin ea și sucitorul n-o mai putea subția. Atunci o ridica pe pumni și o învârtea prin aer de o făcea cât un cearceaf. Cosea pe ”itamină” fețe de masă cu modele complicată, iar iarna punea războiul și făcea macate din lână și preșuri din ațe. Îmi amintesc războiul, ocupa toată odaia, îmi rămânea loc să mă strecor pe margine, pe lângă drugii de lemn lustruit, era neted ca lemnul de la jugul boilor. La ea, cel mai tare mă fascina că citea. Citea tot ce-i pica în mână, romane polițiste de Rodica Ojog Brașoveanu, romane românești, cărțile de povești mi le punea mie deoparte. Mai târziu, îmi făcea și recomandări, ea mi-a pus în mână Jar a lui Rebreanu și mi-a zis:
Citește-o, mamaie, că ai crescut, să vezi ce proaste sunt fetele, să nu fii și tu așa.
Mamaia de pe deal era o mătusă în curtea căreia am crescut, cumnata bunicii materne. Nu se aveau bine, între ele era o rivalitate care pornea de la foile de plăcintă și mergea până la citit.
Și ea tot țărancă, tot patru clase, era croitoreasă, inmuia în gură creionul chimic și nota cu litere chinuite măsurătorile. Și p-asta o dădea hărnicia afară din casă, toată ziua scutura, spăla, curăța, preșurile de ață din casa n-aveau fir de praf și gătea cu mare artă, dar fără să-și întreacă rivala. Mă lua pe mine pe post de juriu:
Vezi, fă, că am făcut dolangaci, e pe poliță. E bun?
Aham, mormăiam eu cu gura plină.
E mai bun al meu sau al mă-tii marii?
Alu mamaie e mai bun dar și alu mata e bun.
Se înnegura.
Mai citește, fă, mă-ta marea? Ce cărți a mai citit? mă întreba cu glas ușor amuzat și, fără să mai aștepte răspunsul meu, adăuga: Fi-i-ar citania a moartii, femeie bătrână stă cu cartea în brațe!
Și acum regret că eram brutal de sinceră, măcar o dată să-i fi spus că ea face cel mai bun dolangaci, deși cred că o distra răspunsul meu de copil, când am mai crescut nu m-a mai pus să jurizez dolangacii, plăcintele sau ostropelul.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s