Mărțișorul

Publicat pe Actualizat pe

Mărțișorul vine dintr-o vreme magică în care nu măsuram anotimpurile după calendar, în luni și zile, dar le simțeam prin toți porii, le miroseam și le gustam.
Mărțișorul deschidea primăvara, urmau grăbite și alte semne: mucenicii, ciorbica dulce cu nucă și scorțișoară, așa cum se face în sud, apoi înflorea caisul uriaș din fața curții într-o copertină de flori parfumate și totul se încheia cu Paștele, când bunica îmi cumpăra rochiță și pantofi noi.
Îmi amintesc și acum unul dintre primele mărțișoare primite, un înduioșător ghiocel din tablă vopsită, trimis de un văr care a crescut în familie. Aș evita să spun ieftin sau chinezărie, cuvinte care se vehiculează acum, mărțișorul era un semn de afecțiune.
Mai târziu, în primii ani de școală, la tradiția de o oferi un obiect mic, legat cu șnur alb și roșu s-au adăugat noi semnificații. Era bucuria de a merge împreună cu mama, să-mi aleg mărțișoare pentru colege, dar și un semn de prietenie, pentru că se ofereau și se primeau mărțișoare doar între prietene. Ni le înghesuiam pe toate pe pieptul uniformei, nu voiam să supărăm pe nimeni nepurtând mărțișorul primit, asta ar fi însemnat o ofensă gravă și un semn de respingere.
Purtam mărțișoarele aproape toată luna, treptat unele se mutau în grădină, le agățam de crengile pomilor, iar pe cel mai frumos îl dăruiam caisului de care era legat un leagăn de sfoară, pentru că-l știam bătrân și voiam să-l păstrez sănătos ca să-mi țină leagănul.
Mărțișorul n-a crescut deodată cu mine, l-am uitat o perioadă, și-a pierdut toate aceste semnificații, l-am redescoperit ca semn de dragoste în tinerețe, când îl primeam de la băiatul iubit, dar era altfel, un dar mai scump, îl recunoșteam doar după șnurul alb și roșu.
Cred că într-o primăvară am și uitat de el, probabil a fost în anul în care nici măcar n-am observat că au înflorit pomii. Dar n-a murit, mărțișorul doar a încheiat un ciclu și a revenit în familie. Aduce și mai multă bucurie, pentru că acum eu merg împreună cu copiii mei să își aleagă mărțișoare pentru colege. N-are cum să fie un obiect mic și ieftin care să stimuleze comerțul, e mai mult, se vede după bucuria cu care ei se pregătesc dinainte, își fac liste și știu exact ce și cui i se potrivește, după grija cu care își pun punguțele pline de culoare de cu seară, când își fac ghiozdanele.
I-am învățat din anii trecuți că mărțișoarele se mută apoi în livadă, e felul nostru de a transmite generației următoare o tradiție veche într-o lume care pare să se schimbe de la o zi la alta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s