Casa cu nuc

Publicat pe

– Să tai, Stănică, nucul, auzi tu? E bătrân şi face umbră degeaba. Dă numai nuci seci, mătur frunze toată toamna. Taie-l, Stănică, am avea lemne o iarnă întreagă, şi-n locul lui punem roşii, apoi varză, să fim şi noi în rând cu lumea.

Când venea vorba de nuc, Stănică asurzea, îşi scurta gâtul şi mai tare până-i dispărea între umeri cu totul şi pleca în sat. Milana se temea de nuc, ura cu înverşunare umbra pe care o arunca peste bătătură, pământul sterp şi rece din jurul lui. Credea că de acolo le venea viaţa grea, nucul aducea necuratul, cu crengile lui încleştate în cer şi rădăcinile atât de adânci încât se înfigeau drept în iad de unde sugeau seva răului, iadul unde se zvârcolesc în chinuri toţi copiii lepădaţi de femeile din sat cu ajutorul moaşei Răchiţoaia, bătrâna familiei, iadul care o aştepta şi pe soacră-sa, cu descântecele şi farmecele ei, cu buruienile de leac culese pe lună plină.

Milana nu era sânge din neamul lor de moaşe şi vindecătoare, se măritase de copilă cu Stănică, orbită brusc de bărbatul cu mult mai mare decât ea, holtei bătrân de care …(continuarea)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s