Ana are mere

Caruciorul

Publicat pe Actualizat pe

Danseaza serioasa, tinand buzele stranse a concentrare, privindu-se in oglinda, atenta la fiecare miscare. Pas, pas, fandare, intoarcere, scutura pampoanele, abia dupa asta are timp sa-mi arunce o privire de zambet zglobiu. Eu il intampin prin usa intredeschisa cu un zambet de incurajare si cu ochii mustind de acea induiosare specifica mamelor. Pauza, se imbraca cat poate de repede, cu gesturi precise si triseaza la incaltat, vine cu cizmele in mana sa i le pun eu. Mica zeitate nestiutoare, ma plec, asez ciorapi, leg sireturi, mecanic imi vine sa-i depun un pupic pe genunchi, i-l las in gand, nu se mai cade, ar vede-o colegii, ar fi jenata. Ma impiedic de un carucior metalic si se rade de mami, cea care e mai impiedicata decat ei, copiii astia mari, care nu mai sunt bebelusi si doar seara se inghesuie si se cearta pe cuibul matern al bratelor mele, acasa unde nimeni nu-i vede.

Caruciorul ala, mami, stii ce zic colegii mei despre el?

Care carucior?

Ala albastru, de fier, din usa de la dansuri, il stii? De te-ai impiedicat tu de el.

Aha, il stiu, ce zic?

Eee, o prostie inventata, le e frica de el, cica e viu.

Un carucior viu? Si tu ce crezi?

Nu se poate, mami, e doar un carucior care cara laptele si cornurile, dar ei cred ca peste noapte prinde viata si colinda pe la fiecare clasa. Fura din dulapuri, e un carucior rau.

Adica e un carucior hot?!

Mai mult de atat. E viu. Colegii se apropie ziua de el, tiptil-tiptil, si apoi fug inapoi si tipa. Dar nu se poate sa fie viu, nu-i asa?!

Ne oprim pe scari sa le pun manusile, tot repetam, fiecare manusa se pune de mai multe ori, degetele mici nu nimeresc mereu culcusul cald destinat fiecaruia, si ma gandesc la toate personajele care ma inconjoara. Monstri voiosi si inofensivi care traiesc in intunericul baii, spiridusii cariei care au izgonit-o pe Zana maseluta asta iarna cand i-a cazut al 5-lea dinte, Momomo cel care locuieste pe hol si acum caruciorul viu. Cu toti m-am luptat, i-am stropit cu apa, i-am izgonit cu povesti si le-am dat suturi in fund.

Le deschid usa, cu grija, le zic, sa nu cadeti pe scari, nu fugiti in strada, nu mergeti pe langa blocuri, nu fugi, copile, ocoleste cainele ala, ai grija la bicicleta, ce-ai facut azi la scoala, a mai tipat doamna la voi, i-ai mai vazut pe copiii aia mari la toaleta….

Am 10 ochi, o suta de maini, o mie de cuvinte iscusite prin care iscodesc si scot de ciuf  din ciripeala copilareasca gesturi nepotrivite ale adultilor, posibile amenintari ale strainilor. De pe blocuri cad sloiuri mari de gheata, un biciclist goneste pe trotuare, printre oameni, poate e beat, un maidanez urias se apropie prea mult de noi, o toanta se impiedica de copii, chipuri zeci sub care se pot ascunde abuzatori, pedofili, hoti adevarati.

Auzi, iubita?! Caruciorul ala n-are cum sa fie viu, dar si daca ar fi, sa nu va speriati de el. Pana la urma ar putea doar sa patruleze noaptea pe holuri si sa fure cel mult vreun creion uitat prin banca. Ziua n-are cum sa va faca nimic.

Anunțuri

Pe vremea mea se facea scoala, nu ca acum

Publicat pe Actualizat pe

Este o afirmatie care ma surprinde si ma revolta de fiecare data, mai ales cand vine din partea cuiva din generatia mea.  Rar am intalnit oameni care sa aiba o cultura generala solida, asa cum se cuvine dupa terminarea liceului, fie se scuza ca nu au citit prea mult pentru ca au urmat un profil real, fie se lauda ca n-au nici cea mai vaga idee de chimie sau matematica pentru ca au fost la profil uman.

Am intrat in sistemul de invatamant la 3 ani, cu gradinita (daca numim asta invatamant) si am iesit la 30 de ani, pe partea cealalta a catedrei. Mai bine de jumatate din anii astia i-am petrecut in sistemul comunist, o parte la o scoala de tara, alta parte la o scoala bunicica din oras. Am fost mereu o eleva buna, am citit cu pasiune, mi-a placut la nebunie chimia si am lipsuri enorme la fizica si istorie. Sunt un produs cat se poate de obisnuit al acelor ani si sustin ca pe vremea mea nu se facea scoala, in orice caz nu mai serios decat se face acum.

Las la o parte gradinita, care ar trebui sa fie mai mult un spatiu de joaca si de socializare pentru copii, si de unde nu am prea multe amintiri, cred ca le-am reprimat pe majoritatea din cauza unei educatoare abuzatoare. Am fost soim al patriei, cu tot cu acea uniforma ridicola si cu cantecelul aferent, soimii patriei, soimii patriei, spre lumina vom zbura,  am recitat la serbari poezii cu partidul cel drag, poezii lungi si idioate, greu de memorat, carora nu le pricepeam sensul.

Scolile erau supraaglomerate. La un mment dat eram 42 de elevi in clasa, inchipuiti-va ce inseamna sa predai la 42 de copii, cat timp poti sa aloci fiecaruia dintre ei. Profesorii se ocupau doar de primii 5-6, cei mai buni din clasa, si nu se sfiau sa o arate. Invatam in 3 schimburi, programul era ridicol de scurt, orele de 35 de minute,  pauzele de 5 minute, schimbul 2 incepea de la 10.30 si se termina la 14.30, schimbul trei se termina pe la 19.30, iarna era o aventura sa vin acasa, traversand un intreg cartier neluminat, nu e vorba numai de iluminatul stradal, adesea lipseau luminile de la ferestrele blocurilor pentru ca „se lua .lumina”

Scolile nu erau incalzite. Se facea economie pentru plata datoriei externe, iarna era cumplit de frig, scriam greu cu manusi in maini, frigul nu este cel mai bun prieten al oamenilor, te incetineste, iti rupe ritmul. Pentru a evita incalzirea scolilor, vacanta de iarna se prelungea adesea pana pe la inceputul lui februarie.

Anul scolar era mult mai scurt. Daca trimestrul doi era mai scurt din cauza vacantei de iarna prelungite, trimestrul I aloca un numar ridicol de zile scolii in favoarea practicii agricole. Asa se numea un fel de munca fortata la care eram toti supusi, incepea pe 16 septembrie, chiar din a doua zi de scoala si se termina cu ploile de toamna tarzie, au fost ani in care prima fulguiala ne-a prins la cules de rosii. Stiu din experienta mea de profesor ca elevilor din ziua de azi li s-ar parea cool o astfel de „etapa” in anul scolar. Nu era nici pe departe asa, mergeam la cules de rosii, la scos arpagic, la sortat ceapa sau la depanusat porumb. Niciodata la capsuni sau la struguri pentru ca am fi mancat prea mult din recolta. Daca se nimerea o astfel de cultura delicioasa langa campul cu rosii, aceasta era pazita de brigadieri ai CAP-ului, care pareau sa ne socoteasca un fel de mici infractori. Aveam o „norma” de indeplinit, adica un anumit numar de galeti cu rosii si abia dupa aia puteam sa ne odihnim sau sa ne jucam. Profesorii umani si cu mintea pe umeri trageau de noi sa nu zorim norma, ca nu cumva sa primim alta, dar aveam si dintre cei foarte zelosi care mai ca ne fugareau cu biciul pe plantatie, ca pe negrii care culegeau bumbac. Pentru ca am facut clasele primare la sat, „am beneficiat” de aceasta munca agricola inca din clasa I, cand ne-au dus la cules spicele cazute in urma combinei, undeva prin iunie, si acum imi amintesc arsita aceea coplesitoare si apa fierbinte din sticluta cu care incercam sa racoresc. Cred ca a fost un fel de introducere, probabil un director prea zelos al scolii a nimerit peste un director la fel de cretin al CAP-ului si li s-a parut o idee buna sa nu se risipeasca nici un bob de grau. In anii care au urmat, am fost la practica agricola in programul obisnuit, din septembrie, pana in noiembrie, incarcati tranca-tranca in niste autobuze care se umpleau cu un praf  gros de nu mai puteam respira nici prin batista, intrerupti de zilele ploioase cand se mai facea un pic de scoala, ca sa revenim iarasi la rosii si arpagic. Cand nu se mai putea din cauza frigului, incepeam scoala si intram in „recuperat materia”, profesorii trebuiau sa ajunga la zi cu planificarea, se predau si cate 3 lectii in ora aia de 35 de minute si se suplimenta cu conspectarea altora. „Conspectati acasa de la pagina x la pagina y”, conspectam ridicol demonstratiile teoremelor matematice sau lectii enigmatice de fizica.

Manualele erau gratuite. Aici nu am nimic negativ de spus, pentru ca invatam foarte bine aveam dreptul sa-mi aleg manualele din teanc. Era un privilegiu al celor buni la invatatura. Pe masura ce media elevului scadea, teancul de manuale se reducea si el, ramanand cele rufoase, murdare, cu pagini lipsa, mazgalite. Asa observam noi ca „toti suntem egali in comunism” si ne scoleam in construirea unei societati multilateral dezvoltate.

Manualele erau proaste. Erau? Nu sunt foarte sigura, imi amintesc lectii cretine de limba romana, istoria era varza, nu doar pentru ca era rescrisa de comunisti, era conceputa in general prost, fara sa existe o corelatie intre evenimentele istorice din diferite tari, memoram in nestire date istorice si clisee de-ale regimului. Am crescut toti cu impresia ca am fost o forta in istoria Europei, totul era hiperbolizat, personaje istorice erau scoase fara de merit in fata, iar altele trecute intr-o tacere mai grea decat a mormantului lor. Nu mai vorbesc de lectiile care proslaveau regimul, de poeziile stupide ale lui Nicolae Tautu si ale altora pe care bine ca i-am uitat. Cred ca la stiintele exacte aveam totusi manuale bune.

Programa scolara era incarcata cu materii inutile. „Studiam” niste materii complet inutile, care nu aveau nici un aport la dezvoltarea noastra intelectuala, ba dimpotriva erau menite sa ne faca slugi pioase ale regimului, era o indoctrinare cumplita care incepea  de la gradinita. „Informare politica” se numea o astfel de materie, trebuia sa cumparam Scanteia sau un alt ziar, sa decupam activitatile tovarasului si ale soatei, si sa le lipim pe caiet. Apoi discutam la ora despre asta, in acel limbaj laudativ de lemn. Daca multi profesori isi predau materia lor in ora de dirigentie, putini indrazneau sa sara peste ora de informare politica pentru ca se temeau de colegii lor. Ca in orice colectiv existau turnatori si dupa ce s-au publicat listele de colaboratori ai securitatii, mi-am regasit cativa profesori pe acolo si nu am fost deloc surprinsa, pe unii ii banuiam chiar si noi, elevii lor.

Profesorii nu erau mai buni. Am avut profesori execrabili care nu puteau sa mentina linistea in clasa si sa faca lectia atractiva,  profesori spagari care-ti cereau de la obraz un metru de material (ai mei lucrau la o fabrica de textile), 5 kile de branza daca aveai bunici la tara, carne „la negru”, sapun, oua, becuri, hartie igienica, chibrite, orice ti-ai putea imagina ca ar lipsi din casa unui om care gaseste la Alimentara doar morcovi in apa si sampanie Zarea. Nu condamn si nu judec, viata era foarte grea si acei oameni trebuiau sa puna ceva pe masa copiilor lor, evitau o coada de doua ore, faceau rost, se descurcau, era o calitate de nepretuit in vremurile acelea.

Am avut profesori care ne bateau in masa, cu rigla la palma, profesori care-i bateau crunt pe baieti, profesori de sport care le ajutau pe fete sa sara „pe aparat” cu o mana bine plasata intre picioare. Am avut cativa profesori exceptionali, care mi-au insuflat o adevarata pasiune pentru materia lor, n-au fost multi dar scoala capata sens cand ei intrau in clasa.

Scoala nu era mai sigura. Bullying-ul, hartuirea, mi-au fost foarte cunoscute. Nu am fost o victima standard,  nici nu m-au ocolit, eram o tinta datorita siluetei mele desirate, dar am reusit cumva sa ma apar.

Uniforma urata, bluza bleu-ciel si sarafanul de supraelastic pe care profesorii se straduiau sa-l mentina sub genunchi, parul strans in coada si urechile chinuite de cordeluta, toata acea infatisare de fata cuminte pe care multi o regreta cand se uita la tinuta elevilor de azi, nu le-au protejat pe colegele mele de maritis in gimnaziu si nici de sarcini la 14 ani.

Tragedii se intamplau si atunci, imi amintesc de o fetita de 13 ani rapita de la scoala si violata, de o alta eleva ucisa in lift, toate astea se auzeau intr-un oras mic, dar nu erau mediatizate la nivel national. Aveam un coleg de clasa a 8-a care invata deasupra clasei noastre, il vedeam zilnic cazand prin fata ferestrei, din teribilism sarea de la etajul I. Zilnic! cateodata in timpul orelor, in fata profesorului. Nu am vazut nimic de genul asta la scoala Evei, as fi cat se poate de revoltata, desi am alte motive, voci imberbe de baietei isi baga si-si scot ce inca n-au, fetele de 13-14 ani vorbesc mai urat decat o pot face eu cand sunt nervoasa si injur. Asta nu prea e treaba scolii, tine de familie, de acasa.

Nu mai stiu, cred ca am mai multe zeci de motive pentru care cred ca pe vremea mea nu se facea scoala, mi-a mai ramas de vorbit despre temele pentru acasa pe care le faceam la lampa de gaz, adesea necontrolate de parintii prea ocupati sa stea pe la cozi, despre cadourile din partea clasei care se dadeau si atunci, despre promovarea la norma ca sa dovedim ca alfabetizarea a atins cele mai inalte cote samd. Cel mai grav e ca nu am avut modele, traiam intr-o societate care ne scotea in fata doar doua personaje de care si noi, copiii, ne indoiam. Da, acum sunt si mai multe, dar  ca adult am gasit si oameni pe care sa-i admir, adevarate personalitati, nu jalnice personaje construite din minciuni inlantuite. Poti selecta, atunci cand ai de unde, poti citi pentru ca se gasesc carti la librarie, exista reviste bune si avem acest internet care poate fi folosit drept comoara sau hazna.

Drag soim al patriei, iubit pionier, tovarase utecist, daca ai citit un roman de-al lui Dostoievski, bajbai inteligibil o limba straina, stii sa definesti chimia organica in trei cuvinte, sa rezolvi o ecuatie de gradul doi, sa-l legi pe Louis al XIV-lea intr-un context istoric, daca  pozitionezi 90% din tarile lumii pe o harta fizica, il scoti pe V din pV=nRT, nu scoala de pe vremea aia te-a adus aici, ci este meritul tau, probabil cu aportul parintilor si al catorva, prea putini profesori adevarati.

scoala1

Cum sa eviti bolfele si seul de pe trupul noului nascut

Publicat pe Actualizat pe

Se stie ca perioada sarcinii, nasterea si lehuzia este tutelata de tot felul de supersitii. Unora nu le mai cunoastem sensul, ni se spune de catre cei mai varstnici ca „nu este bine sa…”, sunt enigmatice si infricosatoare. Altele au explicatii comice, de exemplu cand eram insarcinata cu Eva mi-a zis cineva sa nu ma uit in dreapta.

„Sa nu intorci capul spre dreapta!

Dar de ce? am intrebat eu, evident uitandu-ma spre dreapta.

Pentru ca trece un om foarte urat! ”

Explicatia a fost ca daca o gravida vede un om cu o oarecare diformitate risca sa faca un copil care sa-i semene acelui om.

Prin superstitii oamenii incercau sa-si explice inexplicabilul, sa se fereasca de accidente si probleme si, sincera sa fiu, mie mi se pare de invidiat aceasta credinta naiva, are si o latura induiosatoare, pe langa cea hilara.

Sarcina apare in  credinte legate de ploaie, cu legatura intre fertilitatea femeii si a pamantului, sau de coacerea painii, prin asemanarea intre fatul din pantec si painea din cuptor.

„Pentru ca sa ploaie, sa furi o oala de la o femeie ingreunata, sa-i faci in fund noua borti, sa torni mac si s-o arunci in fantana si indata o sa ploua.

Femeia ingreunata, care va manca pîne de cea intoarsa in cuptor, i se intoarce copilul in pântece. Tare sa se pazeasca femeiele sa nu manance, caci au nastere grea.

Femeia ingreunata sa nu bata cu cociorva, ca nu se poate naste copilul.

Femeia, cat e ingreunata, sa nu sada pe sacul cu faina, ca e copilul cu său pe trup.”

O datina cunoscuta si practicata si in zilele noastre prin care se ghiceste sexul copilului este cea cu sarea turnata in capul mamei.

„Ca sa stii ce sex va fi copilul pe care-l poarta mama in pantece, sa o presuri fara ca ea sa stie pe cap cu sare si, de se va prinde cu mana de gura va avea o fata; de se va prinde de nas, va avea baiat; sau de alte parti, precum: ochii, sprancenele, inchipuie gen femeiesc; capul, barbatesc etc.”

„Femeia ingreunata sa nu manance de dupa foc, caci i-i copilul talhar. Fara sa vrea, fura ce vede cu ochii.”

Aici apare o modalitate haioasa de a scuza furturile. Nu vrea bietul sa fure. Dar a mancat ma-sa de pe foc cand era grea cu el si d-aia.

„Din farmaturile de Pasti, daca le ingropi, se face „cucoana”, o planta numita si marunca, buna de baut pentru a face copii.”

marunca
Am cautat daca marunca (iarba-raiului sau vetrice) poate stimula fertilitatea si se pare ca nu, ba chiar este toxica. Ar fi folosita intens in trecut, in toata Europa, in ciuda toxicitatii ei, pentru tot felul de efecte medicale, dar in timp a cazut in dizgratie.

Altele sunt de-a dreptul poetice.
„Daca o femeie ingreunata n-ar manca ceapa si n-ar manca toata viata nici fata care o va face, atunci copilul acestei fete vede vantul.”

Visurile, ca si in zilele noastre, prevestesc sexul copilului, desi mi se pare putin probabil sa te pui pe  visat  gaini sau cocosi asa cum e aproape imposibil sa te intalnesti cu un uliu.

„Cuc de visezi, faci copil.
Hulubi de visezi, sunt copii – adeca vor veni sufletele.
Cucos de visezi, faci baiat; gaina, fata faci.”

„Femeia ingreunata sa nu manance din gura uliului, ca face copilul cu o bucata de carne crescuta pe dansul sau rupta, asa cum e pasarea incoltita. Ca sa-l tamadui pe copil, sa-l ungi cu sange, iar de la asa o gaina, apucata de ulii.”

„Femeia ingreunata sa nu duca oua in poale sau in san, ca capata bolfe la grumaz.”

„Cand o femeie e ingreunata, ca sa nu se apropie ursita, isi pune ac in camesa, la piept, sau in carpa, in cap, pe 3 fire sau pe 3 ori cate 3.”

Daca va vine sa radeti, nu uitati ca aveti de partea voastra cunostinte de medicina moderna care nu existau pe vremea aceea. Oamenii incercau doar sa ocroteasca femeia insarcinata  si sa-si protejeze urmasii prin cunostintele pe care le aveau atunci la indemana.

Sursa: Datele si credintele poporului roman, autor Elena Niculita Voronca

Sursa imaginii

Despre marunca

Pliculetul gratuit

Publicat pe Actualizat pe

Evei i-a cazut al treilea dinte, asa ca am avut-o in vizita pe translucida si invizibila Zana-maseluta. Zana asta are un ritual inventat de Eva. Ia dintele si lasa in loc un ban deosebit, poate fi din argint sau din tinichea, important e sa nu fie vreo moneda in circulatie cu care sa-si poate cumpara macar o bomboana. Dupa ce il admira si il poarta dupa ea cateva zile, Eva uita de ban si noi il putem recupera pana la un alt dintisor cazator. Avem cateva monede de argint din timpul monarhiei si p-alea i le dam prin rotatie. Daca stau sa ma gandesc, sunt putin ingrijorata ca fii-mea apreciaza mai degraba lucrurile simbolice decat pe cele cu valoare materiala. Asadar ii dam copilul un ban fara valoare dupa care i-l luam inapoi. Dupa ce ca primul copil nu trage nici o invatatura care sa-i dea o filosofie potrivita vremurilor in care traim, al doilea copil a tras niste concluzii cat se poate de gresite. Azi-dimineata, cat imi luam o cafea de la automat, el a subtilizat un pliculet de zahar, chiar sub privirea albastra a vanzatoarei. Eu nu i-am zis nimic, dar vanzatoarea s-a gandit ca e nevoie totusi de o mana ceva mai ferma in educatia pruncului. Nu mai manca zaharul ala ca or sa-ti cada dintii! Din acel moment, copilul mic s-a luminat la fata de parca ar fi pus reflectorul pe el si a inceput sa piuie pe limba lui, povestindu-ne incantat ca o sa manance atat de mult zahar incat ii vor cadea dintii asa cum ii cad sora-sii, va veni Zana si pentru el si va primi si el un ban. El manca cu pofta pliculetul cu tot cu hartie, eu ma faceam ca sorb din cafea, inghitind, de fapt, discursul pe care-l planuisem privitor la furatul din magazine – mai ales cand vanzatoarea se uita la tine – si mancatul zaharului, care se stie ca-i otrava, in rand cu alte otravuri, Eva radea cu toti dintii minus 1. Vanzatoarea, insuficent de familiara cu noi cat sa priceapa filipeasca, ma intreaba: Ce zice? Zice sa nu ma supar ca mi-a luat zaharul pentru cafea. Vai, doamna, dar se poate?! Luati altul! E gratis!

miez de vara

Publicat pe Actualizat pe

Mami, e adevarat ca toate visele devin realitate?
Cele mai multe, draga mea.
Dar toate-toate? Cum a venit Gheruta la noi la usa, a fost ca in povestea ta cu pisicuta care pleca sa-si gaseasca o familie, o fetita si un baietel. Sa ne-o spui iar diseara, da?

A fost odata o fetita cu unghiile-buburuze care visa ca povestile se implinesc. Si un baietel care inca mai visa sanul cu strop de lapte si cu fluviu de iubire. El visa cu adevarat, in afara somnului era prea ocupat si il uitase. Si un pisic care dormea pe perna mea, miscand din labute ca sa ucida monstrul pe care doar l-a scuipat infoiat in balcon. Si o mama care citea o carte jerpelita de bucate, visand lichioruri mentolate si vinuri de macese.
Visuri de dupa-amieze de miez de vara cand afara ropoteste racoritor si in casa miroase a placinta cu mere.

1

2

Marul

Publicat pe Actualizat pe

Unde esti, suflete? Nu te simt in ploaia rece de iulie, te-as da plecat demult. Nu-ti place cand picura pe vatra in care ardeau vreascuri vesele, nici cand ninge unde era soba alba din huma pe gatul careia iarna-ti lenevea o pisica. Ca suiera vantul prin camerele in care-ti dormeau copiii, ca se urca melcii prin paturile prin care ti se iubeau stapanii.
Chiar, mi-ai raspunde cati s-au nascut aici, cati au iesit de-a busilea pe prispa de pamant cu acoperis tinut in doi pari zdraveni din lemn, care sunt acum prabusiti, putreziti la picioarele mele? Eu sunt dintre ei, aici am facut primii pasi, de geamul asta spart imi lipeam nasul de bebelus, poate aici am ras stirb la primul copac inflorit.
Cati s-au iubit, cati s-au zamislit, cati au zacut si cati au murit. Toti au plecat, s-au risipit in zarile pamantului si te-au uitat demult. Nu esti, nu mai esti, suna a moarte, miroase a gol si a pustiu.
Si toata viata asta care rabufneste incolacindu-se salbatic in jur….Cresti prune zemoase, gutui si mere imbujorate. Oh, ai si alune? Sunt bune, aproape coapte. O sa iau un pumn si pot sa iau cateva mere pentru copiii mei? Imi zambesti, si ei se trag putin d-aici. O sa iau mai multe, maine o sa coc o placinta cu mere, sa se duca aroma spre tine, in locul unde se odihnesc sufletele caselor batranesti parasite, un loc unde mai trosnesc vreascuri in foc, in care se mai aud rasete de copii, sa simti cand se rastoarna fierbinte mamaliga pe masa scunda in 3 picioare si ei navalesc la masa, zbenguindu-se si impingandu-se.
Am mai lasat mere zambitoare, multe mere, poate mai vine vreunul din ai tai, sa te mai caute, sa-i mai vorbesti.

1

Faunistica de parc

Publicat pe Actualizat pe

Mi s-a luat de fauna de parc, de cand a inceput vacanta stau si ma minunez de tipologiile dubioase in care se incadreaza – singuri, nu-i incadrez eu – cei care-i insotesc pe copii in parc, fie ca sunt parinti, bunici sau bone.

Prapastioasa sau prinzatoarea drobului de sare imaginar. Ea si-l paseaza, ea il prinde, dar copilul este victima angoaselor ei. Nu poate nici sa respire fara sa ceara voie, il urmareste ca o umbra peste tot si il admonesteaza la fiecare pas. Daca se urca pe tobogan, o sa cada. Daca rupe o frunza, o sa se raneasca, daca se da mai tare in leagan, o sa alunece pe sub bara de protectie si i-ar putea fi fatal. Intervine ingrijorata daca copilul intentioneaza sa se joace cu altul. Jucaria celuilalt l-ar putea lovi direct in ochi, copiii mai mari sunt periculosi pentru ca sunt prea activi, aia mai mici nu sunt prea stabili. Prapastioasa pare sa fi facut vreo facultate secreta de medicina prin subteran pentru ca detine informatii nemaiauzite despre cum se transmit bolile. Datul in leagan se executa cu gura inchisa pentru ca aerul intra in viteza pe gatlej si provoaca rosu in gat. Tot leaganul pare sa fie de vina si pentru otite, curentul provocat intra prin urechi, bantuie prin niste cavitati necunoscute medicinii actuale si sfarseste prin a provoca inflamatii. In fine, absolut totul in jur este teribil de infectat si de infestat, iarba geme de capuse, nisipul de germeni oribili si aerul are varsat de vant. Se recunoaste usor dupa pachetul de servetele umede cu care sterge obsesiv totul in jur, banci, leagane si copil si daca ar putea i-ar lustrui temeinic si pe ceilalti. Copilul cu care iese poarta vara un puloveras pentru ca vremea e hoata si trage, il vezi doar de doua ori pe iarna si atunci abia il recunosti echipat pana-n gene, priveste prin fular si are miscari de robotel. Bietul de el nu mananca inghetata pana la liceu, bea numai apa calda si poarta sosete si la 40C.

Sacrificata. Aici nu prea am gasit parinti, mai mult bunici sau bone. Are mereu un aer de martir, e teribil de obosita si isi atentioneaza copilul ca vor sta foarte putin pentru ca are multa treaba acasa si n-are timp numai de curul lui. Nu ii vorbeste copilului, ii latra un fel de ordine scurte printre dinti. Daca se aseaza langa tine, va incepe conversatia printr-un oftat prelung, intai se va plange ca ala mic e teribil de rau, e prost crescut si nu-i da apa la moara, imediat iti va spune ca s-a pensionat pentru el sau ca e platita prea putin si va sfarsi prin a-si barfi nora/fiica/angajatoarea.Transmite multa energie negativa, pare sa sufere de un PMS permanent si se revarsa asupra copilului cu imbranceli, smucituri sau chiar palme. O fetita care vine in parc cu o Sacrificata i-a urlat din senin lui Filip: „M-am saturat de tine pana peste cap. Nu mai vreau sa stau cu tine nici o secunda, sa te duci acasa neascultatoareo ce esti”.

Nepasatoarea. Este exact opusul Prapastioasei. Are in permanenta un mobil lipit de urechi si fundul tintuit de banca. E atat de absorbita de vorbitul la telefon incat nu observa ca ala mic a plecat din parc si vrea sa traverseze pe rosu, ca vajaie printre leagane sau ca fuge un caine cu el in gura. Daca nu mai vorbeste la mobil, isi gaseste altceva important de facut. Bea cafea si fumeaza discutand cu Sacrificata iar daca e atenta cu sanatatea ei si s-a lasat de fumat sparge seminte. O recunosti dupa mobil, hahait si stii ca a fost acolo dupa covorul de coji de seminte din dreptul bancii.