baluri si serbari princiare

Jocul nu e greu

Publicat pe Actualizat pe

Rockul e o constantă în educația copiilor, nu că am ține cu orice chip, dar asta e, sunt cântecele lor de leagăn. Au trupele și piesele lor preferate și le place mai ales rockul românesc pentru că înțeleg versurile. Mare eveniment a fost pentru Eva concertul Iris din Giurgiu, la care  co-autorul ne-a făcut surpriza să cumpere bilete. Eva a mai fost la concerte, chiar la unul cu Iris, dar în aer liber. Acum i-a văzut foarte de aproape, ceea ce a fost cât se poate de interesant și emoționant.

În pauză, s-a dus să ceară un autograf, iar Cristi Minculescu, cu modestia obișnuită a făcut poze cu copiii, și, spre încântarea Evei, a fost foarte glumeț cu ei. Filip a cam obosit și a plecat un pic supărat că Iris nu au cântat ”Spune tu, vânt”, dar să-l iertăm, nu are nici cinci ani.

iris1
Eva a dansat și a țopăit tot timpul și am adus-o acasă în plânsete prin care și-a descărcat toate emoțiile trăite.
iris

Anunțuri

Ma-caca-o

Publicat pe

zi Feli

Dupa uimirea „vai, imi canta astia, oare am mai facut ceva rau, sau ce fel de reactie mai e si asta” s-a lasat cu mari plansete, degetelul aratator al sarbatoritului acuzand tortul ca ar fi facut cu caca. Eva a insistat sa-i dea si lui o bucatica, si de aici urlete de-a dreptul, „nu-nu, ca-ca”. Si zau ca era chiar aspectuos pe langa alte produse iesite din manutele mele materne.
El e sarea si piperul, adica macul si zmeura din tort, intotdeauna cu idei nastrusnice care ne fac sa radem. Pe mine ma mai fac si sa plang cateodata, dar acum e de sarbatorit si de cantat „La multi ani” lui Filipel. Ai facut ceva, ai implinit doi ani poznasi.

Feli

Publicat pe Actualizat pe

Acum un an, ma astepta mic si cuminte, despartiti cum eram pentru scurt timp. De cand ne-am regasit nu mi-a mai dat drumul, a crescut pe mine, a dormit in brate, a privit si a invatat lumea purtat aproape de inimile noastre. A fost un an intens, scurt, a trecut repede si bebelusul gingas a devenit un baietel poznas si activ. Ne-a invatat multe, cum sa renuntam la noi mai mult decat credeam ca se poate, cum sa ne impartim si cum sa ne adunam la loc, cum sa ne bucuram de dulci clipe  disparate, ne-a crescut el pe noi, sa fim parinti de doi copii, ne-a facut mai intelepti, de zeci de ori mai rabdatori si infinit mai iubitori.

Nu stiu ce as putea sa-i urez copilului meu, cum sa scriu in cuvinte toate urarile. Vreau sa creasca puternic, sigur pe el si sa aiba intelepciunea de a fi fericit. Mai presus de orice, imi doresc sa fie fericiti. La multi ani, Filipel, Feli, Tassadar, dom’ colonel si baietelul nostru scump, cu oricate nume te-au pricopsit parintii si surioara ta! Sa cresti frumos si sa ne cresti frumos in continuare.

Pe frantura de curcubeu

Publicat pe Actualizat pe

Eva a inceput sa ne inventeze ghicitori, pe langa povestile cu pisici si luptatori (sau cu luptatori-pisici).
„ce este patrat si are o usita?”
„dar ce este patrat mic si are o usita”

Cum adica ce-s astea? Daca te uiti cu ochi de copil, din prima vezi usitele dintre sprancene. Si cine are usite la cap pentru verificare circuitelor cu micro-cipuri, procesoare si alte cele? Robotii, e atat de logic incat si un adult poate urma firul asta.
Un robot mare si unul mai mic.

Filip ne-a aratat luna, intinzand mana spre ea si strigand „aaa”, dar cu intonatie clara, diferit de aaaa-ul de somn, care-i altfel decat cel de „mi-e foame”, care-i opus total celui cu „rodeam si eu un carton si tu mi l-ai luat”, asta fiind oarecum asemanator cu aaa-ul care spune „tineam si eu o jucarie si Eva mi-a smuls-o din mana.”

Adaugat, deci, aaaa nou, pentru luna. Plesnit inima de mandrie, de parca ar fi scris un roman de Nobel. Amintit cu nostalgie ca si Eva a spus printre primele cuvinte luna, barca si lalea. Plus butoi, dar asta nu-i din familia romantica a propozitiei priveam dintr-o barca la luna, tinand o lalea in mana. Probabil i-a placut ei cum suna butoi, si mie-mi placea cum suna container, ba odata, aveam vreo 7-8 ani, am repetat cuvantul perna, pana cand si- pierdut sensul, de suna straniu, cam ca in islandeza, asa ca m-am dus la mama si-am intrebat-o „ce-i aia perna?” Iar mama s-a ingrijorat teribil, asa-s mamele, panicoase, eheee, ia sa aiba ele o usita de intrare, ca aia din desenele de mai sus, ar fi mai putin tematoare, mai curajoase si chiar si mai mandre.

Cam asta e, am intentionat sa scriu despre 1 Iunie dar mi-a iesit altceva, ce am primit eu cadou. Si, oricum, uitasem sa spun ca locuim intr-o casa facuta din curcubeu. Aici, se tropaie cu picioare mici, se smiorcaie la dublu, dar se rade tot la dublu, se mai scapa cate un pipi de miri pe unde, si se mai ciugulesc firimituri de pe jos, dar cu gesturi delicate si meticuloase.

Astea au fost cadourile mele, le meritam, sunt ca o matrioska facuta din femei mai tinere, adolescente rebele, scolarite timide si fetite firave. Eu le sarbatoresc pe toate, le sarut in gand si le pun deasupra ultima papusa sub forma de mama.

Ei au primit un cadou pentru frati care se joaca impreuna, cuminti si linistiti, adica un fel de mic miracol, infaptuit de prietenii nostri de la mallul copiilor (care nu-i reclama, chiar sunt prieteni)

Cu intarziere

Publicat pe Actualizat pe

Tare greu imi este sa ajung pe blog si sa scriu cateva cuvinte, principalul vinovat fiind Filip, care se trezeste exact cand ma apuc eu. De blog, de lucrat, de gatit, de dusat. Iar cand se trezeste, se si ridica si vrea sa si plece, cu echilibrul lui precar, straduindu-se sa-si tina funduletul rotunjor deasupra solului si agatandu-se disperat de orice ii ofera un punct de sprijin, inclusiv parul Evei. Dar si cand ii reuseste, ne rade falnic cu cei doi dintisori, asteptand mandru sa fie macar vazut daca nu chiar laudat. Vorbitul e pus pe stand-by, scopul lui principal este sa mearga. Acum. Continuu. Toata ziua. Si noaptea daca s-ar putea. Somnul i se pare o risipa, lungitul pe spate – la imbracat, la schimbat scutecul – o ofensa personala foarte grava, sanctionata imediat cu tipete. Dar tipete, nene, nu miorlaieli de pisoi lesinati.

Era vorba despre Paste, primul in formula de patru, am tinut cu incapatanare sa-l petrecem in familie, desi ar fi de asteptat ca doi adulti inocenti ca noi, crescand singuri-singurei doi talibani versati ca ei, d-abia ar astepta momentul sa-i planteze in bratele altcuiva si sa fuga disperati, fara sa se mai uite inapoi, spre o ora de libertate. Nu chiar, am vrut traditiile noastre de familie tanara, oua decorate de Eva, mancare gatita de mami, cozonaci de casa. Asta cu cozonacii a ramas pe anul viitor, dar partea cu familia ne-a reusit din plin.

In prima zi, familie+prieteni, Eva a tinut sa fie amuzamentul zilei, am adus-o de la tara tavalita toata prin noroi, din cauza unui curcan care „a tipat” la ea. Ca paranteza, Eva este o fetita foarte politicoasa, desi nu ne-am straduit deloc sa o invatam in clasicul stil parintesc vreo regula. Nu tu impins de la spate „zi saru’mana, nici „cum spunem acum?”, probabil puterea exemplului a fost mai mult decat suficienta. Saluta cu un „buna” clopotit atunci cand intra undeva si initiaza conversatii politicoase la despartire
Plec acum, dar ne mai vedem!
O sa mai vin pe la voi, dar nu maine, mai am si alti prieteni

Refuza la fel de politicos, dand explicatii suplimentare:
Nu, multumesc, eu nu stau sa ma pupe nimeni batran
Filip a fost incantat de copacii infrunziti si s-a bucurat peste poate sa stea pe iarba, sa adune floricele ca un mic Ferdinand si sa ma fenteze pe mine mancand cateva.

Fara aproape

Publicat pe Actualizat pe

Tort, îngheţată, cadou, dezmăţ, răsfăţ.
Maaaami, eu când fac 4 ani fără aproape?
Pentru ea, momentul zero, de maximă amplitudine, e ăla când suflă în lumânări (vreo 12-13, diferite modele, plus un patru roz, tronând solemn in frişcă). A suflat si apoi a răsuflat uşurată. S-a masurat si a constatat ca a mai crescut, d-acum sunt mare, mami, s-a laudat stând pe vârfuri şi ridicand bratele deasupra capului.
Am făcut patru ani fără aproape, a spus ieri, oricui o întreba ce mai face.
Copilaria mică cred că s-a terminat, duse sunt rotunjimile de bebe, stâlceala dulce a cuvintelor. Îmi pare rău şi sunt fericită că fetiţa mea a crescut.
4 ani fără aproape! Aproape ca e greu de crezut!

When you’re 37

Publicat pe Actualizat pe

Nu stiu daca la 64 vom avea 3 nepoti, exact Vera, Chuck and Dave, probabil ca eu nu voi impleti pulovere la gura sobei, dar vom avea gradina, vacante frumoase si plimbari in fiecare duminica dimineata. Mai e o viata de construit pana atunci.

La multi ani, draga cel mai grozav sot si cel mai iubit tata!