Filip

cum să dormi o noapte lângă foc

Publicat pe Actualizat pe

Probabil că n-am ales cea mai potrivită perioadă – sfârșitul verii – nici cel mai potrivit loc – zona cea mai rece din țară, între Întorsura Buzăului și Miercurea Ciuc, ba chiar și altitudinea a fost cam mare, 1000m pe Ciucaș, dar Eva își dorea încă de anul trecut să mergem și noi cu cortul.

Am plecat bine echipați, cu saci de dormit, hanorace, veste, știut fiind că pe munte este frig peste noapte. O aventură pentru copii, un pic cam stresant pentru noi, mai ales că zile întregi plouase în zonă și pământul era cam umed, nu știu de Ciucaș. dar am traversat prin zona Siriu pe care am bătut-o ani de zile și pe-acolo sunt o mulțime de urși.

Ne-am oprit într-un loc de campare foarte agreabil, curat, pe malul unui pârâu gălăgios, al cărui nume nu-l găsim nicăieri. Pârâul este alimentat printre altele de cascadele Urlătoare, sunt două, una mare și una mică, sute de izvoare care curg la vale pe un versant abrupt. O notă mare pentru cine are în grijă acest loc, e pe un drum forestier care se și înfunda în apropierea locului nostru de campare,  este foarte curat, nu am văzut sticle sau pungi în apă, deși pe la unele vetre de foc mai sunt ”uitate” diverse mizerii se vede că oamenii încearcă să respecte pădurea, și nici nu este prea greu, am găsit oarecum mascat un tomberon de gunoi.

După ce am instalat cortul, copiii au găsit foarte distractiv să se joace în apa rece ca gheața a pârâului, au strâns lemne de foc și ne-am bucurat că în apropiere au mai campat două familii, astfel încât să nu ne nimicească măreția pădurii de brazi din spatele cortului nostru, și să nu ne simțim prea singuri în seara care se lăsa plină de umbre.

urlA1

O privire spre Urlătoarea mare

urla2

cortul pus pe un dâmb în care bătuse soarele peste zi

urla3

Pârâul fără nume și locul curat de campare

Când s-a lăsat complet întunericul am alungat umbrele pădurii cu un foc de tabără și am mai bifat un punct pe bucket list-ul Evei. La fel și vecinii noștri și mi-a plăcut că nici ei nu au găsit de cuviință să facă  grătar. Ne-au ajuns gălăgia pârâului, scânteile care săreau vesel din foc și pădurea apăsătoare de pe versant, iar mai târziu în noapte miliarde de stele s-au aprins pe cer, a fost cel mai înstelat cer pe care l-am văzut vreodată.

Copiii au dormit foarte bine, noi mai puțin, ne-am trezit tot timpul să-i verificăm, iar dimineața a fost superbă, e un sentiment pe care nu l-am mai trăit, să ieși la 7 dimineața din cort  în liniștea monumentală a brazilor. Și la 7C, ceea ce înseamnă că peste noapte fusese chiar mai puțin.

urla4Se pregătește focul de tabără

urla5

Dimineața, la cules de rășină în scopuri științifice

Reguli

Publicat pe Actualizat pe

juniorLa patru ani nu cred că-i plac cuiva regulile, probabil că adulții le respectă pentru că așa s-au obișnuit – uneori e trist că nici nu mai încearcă să vadă ce e dincolo de ele – sau se simt mai în siguranță mișcându-se între niște coordonate impuse. Dar copiii încă au nevoie să exploreze și chiar când regulile sunt pentru siguranța lor –  adesea tradus prin liniștirea spaimelor de care suferă părinții – vor încerca să le încalce sau măcar să împingă un pic limitele, să le forteze ca să vadă dacă sunt elastice.

Nu fac pe psihologul, am pornit de la cu totul altceva, de la regulile gramaticale. Greu de învățat, la patru ani nici nu par prea logice. Filip e în faza caraghioasă a conjugării verbelor, iar eu nu-l corectez niciodată – mi se pare suficient să-i vorbesc corect – îmi place să ascult cum ar suna verbele dacă ar avea și ele niște reguli stricte.

a merge; a sparge

când am mergut eu cu tine în parc;

am spărgut farfuria;

dar a înfige?

am înfigat lumânarea în prăjitură:

a pune; a spune

am punat mâncarea în frigider;

n-am spunat eu așa.

Când jalea-i mare

Publicat pe

Copiii mei busesc brusc in plans. Chiar asa, te intorci cu spatele o secunda si apoi ii vezi plangand.
De ce plangi, Eva?
Filip mi-a dat una in dinti.
A vrut? Te doare?
N-a vrut, nu ma doare.
Păi, si de ce plangi?
Putea sa mi-i scoata si p-aia pe care-i mai am. Si asa mai am putini.
Sau:
Ce-ai patit, Filip? (Filip plange cu lacrimi rotunde si-mi intinde farfuria). Nu-ti place farfuria? Vrei alta?
Nu, pisica mi-a furat felia de pizza.
Iti dau alta. Tu unde erai, de-ti fura pisica din mana? N-auzi ca-ti dau alta, acum de ce mai plangi?
Vreau sa bati pisica.

pisici

Floarea de trifoi

Publicat pe Actualizat pe

Îmi cere o foaie și un pix și se apucă să deseneze, trăgând linii curbe care se unesc în cercuri strâmbe.

„ce ai desenat aici? e vreun animal? o floare?

am chiat!

serios? ce scrie aici?

Bianca, io bibi mut tu!

ah, e pentru o fată!”

Câteva luni mai târziu, liniile curbe au rămas constante, iubirea s-a volatilizat fără suferința, dar cu evoluție verbală.

„Bianca, nu te mai iubec!”

Concentrația de iubire probabil că rămâne aceeași, doar direcția se schimbă:

„Mă iubești când țipi la mine?”

„Ma iubești când țip la tine?”

Asigurat că-l iubesc oricum, respiră ușurat: „nu tiam! Uitai”

Tot eu sunt ținta invectivelor:

Ce? nu înțelegi? sunt sudă tu?

Iar dacă râd, o dă pe jigniri supreme.

Cap de pijima!

Eva e vag iritată de stângăciile lui verbale.

Încerc să-l învăț cum se vorbește corecte și el tot zice „am aiat”, „am spargat”, băiatul ăsta nici nu vorbeste românește!

Chiar dacă ea vorbește corect, frumos și ne pune în fund la fraze de genul:

Tu și cu tati ați comunicat non-verbal! V-am văzut cum v-ați uitat unul la altul! Vreau să știu acum ce v-ați zis!

Sau:

Filip, tu  încerci să fii în centrul atenției dar obtii atenție negativă. Încearcă să atragi asupra ta atenție pozitivă.

noi tot râdem pentru că Eva și-a găsit o nouă pasiune, cea de analist politic:

Offf, nu-și mai dă odată demisia! A distrus țara asta!

Dar de ce zici că a distrus-o? Ce crezi că a făcut?

Ne pune să facem careu în fiecare dimineață!

Seara, pleacă pe uliță, la furat, ținându-se de mânuțe.

Se întorc chicotind și, îmbulzindu-se care să intre primul pe poartă, îmi aduc o floare de trifoi roșu.

Uite, mami! Pentru tine! E furată, am luat-o de pe drum, din fața curții vecinului!

Iar  eu mi-o prind în păr ca să le arăt că-mi place noua lor camaraderie.

Ipiostaze – 3 ani

Publicat pe

ipi4
Fratele mai mic. Incercand mereu sa-i taie fața, sa para mai mare, cat mai mare, la fel de mare ca ea, dar lipit, nelipsit de langa sora-sa, cerandu-i ajutorul prin gesturi, implorand din priviri. Sigur pe el in casa, dar pierdut in spatiile necunoscute unde o cauta si se linisteste, devine el abia cand a gasit-o. E in siguranta, sunt amandoi.

ipi5

Curajos, kamikaze ii spun eu. Se arunca inainte fara sa calculeze riscurile, Eva rade cand spun ca la Filip prudenta s-a casatorit cu instinctul de conservare si au plecat intr-un concediu de miere pe termen nelimitat. Se catara, sare, se strecoara, devine zglobiu pe neasteptate, inventeaza cate o trasnaie datatoare de infarct cand tocmai credeai ca l-ai convins sa o elimine pe ultima din repertoriul improvizat de saltimbanc fara atestat.

ipi2

De mare ajutor oricand ai nevoie. Si oricand nu ai si ai vrea sa-ti faci treaba cat mai repede, el apare fixandu-te cu doi ochisori negri si tintindu-te cu intrebarea: „țe e?” Si se ofera sa ajute, sa care, sa impinga, sa duca, sa aduca, maldar de bune intentii cu rezultate dezastruoase. Țe e? Pe mă-ta e! îi mai răspund căteodată plina de naduf.

ipi3
O frica are si el. Apa. Ca e mare, fluviu sau lac, ca tasneste sau izvoraste, se opreste plin de respect si nu-l putem convinge sa ia parte la distractie.

ipi6
Iubitor. Sub apucaturile de haiduc neimblanzit se ascunde un baietel-inima. Conversatie de ieri, la iubaceli-pupaceli de trezire:

„Pe cine iubeste mami mult?
Io!
Si pe mai cine iubeste mami mult?
A (Eva)!
Si pe mai cine iubeste mami mult?
Tata!”

Dupa ce eu cred ca am incheiat conversatia, el ii pune puncte-puncte, se gandeste un pic si ma intreaba ingrijorat:
„Picii?
O, da, sigur, am uitat de pisica. Pe cine mai iubeste mami mult?
Picii! raspunde luminandu-se, doar si pisica face parte din familie”

ipi9
Super-eroul nostru ne-a invatat cumva ca timpul este cel mai pretios bun. A crescut mai incet dandu-ne ocazia sa ne bucuram de el si sa ne intristam vazand in urma greselile pe care le-am facut ca parinti ai unui singur copil. Neindoielnic, am facut altele noi, ca parinti de doi copii. Pentru timp in plus, numai al lui, se lupta si el si tot din timpul ala trecut, din amintirile care plutesc nevazute in haosul din casa noastra cu doi copii mici a pescuit cumva si pasiunea pentru Paidă, pe care a avut-o si sora-sa la varsta lui.

Vara ca un balon de sapun

Publicat pe

Cand incepe vara, incep si eu sa ma tem ca o sa se termine. Ma bucur de mai – la mine mai e luna de vara – , il ador pe iunie, dar din iulie incepe sa ma intepe toamna imaginara iar august e deja o disperare de satraimperepedeinainte pana la prima ploaie rece.

O simt cu toti porii si cu toate organele. Mai e rosu, de la maci si de la cirese, iunie e galben, iulie e fierbinte, august e dulce. Intai infloresc teii, apoi vine mirosul usor pucios al florilor de castan, caldura coplesitoare cu iz de Sahara, prima ploaie cu soare, primul curcubeu de pe anul acesta, primul pepene care paraie usor sub presiunea cutitului. Copiii cu obrajii manjiti de dude, Eva presandu-si pe nas un trandafir sa-i absoarba mirosul cu ochii inchisi, pielea lor sarata de mare.

E si mai usor, nu mai imbrac la ei cate o ora ca sa stam afara 15 minute, Filip isi poate turna oricata apa pe el, imi cumpar 5 minute de liniste cu o inghetata. Sau poate au crescut. Dimineata cobor cu ei in parcul din spatele blocului, ii dau in leagan si apoi le dau bani sa-si ia ceva dulce de la magazin. Trebuie sa traverseze o parcare, iar ei pleaca prudenti, cu pasi mici, Eva se uita-n stanga si-n dreapta si-l tine strans de mana pe Filip. Ies din magazin tot de mana, Filip imi zambeste larg si vrea sa fuga spre mine, dar sora-sa il tine strans si-l cearta. Si se intorc tot cu pasi mici, zambind din ochi, sa-si manance pe banca, langa mine, ceva-ul dulce.

Avem la noi creta si baloane de sapun. Le fac baloane iar ei alearga sa le prinda. Se cearta pe cel mai mare balon de sapun, se minuneaza de cel mai colorat si striga dupa cel care s-a inaltat cel mai sus.

E la 4!

ba e la 3!

o sa urce mai sus decat blocul!

hai balonasule suie, suie!

Eva are jurnal, un carnet roz cu 3 fluturi prinsi pe el. Scrie secrete, tinand limba intre dinti, rotunjeste literele de tipar si se opreste doar sa ma intrebe daca b are burtica spre stanga sau spre dreapta. E fericita ca aici poate sa greseasca, nu o mai cearta nimeni si ne-a interzis tuturor sa ne uitam in jurnalul ei.

Vara asta e ca un balon colorat de sapun sau ca un jurnal in coperti roz cu fluturi.

As fi scris „viata e ca un balon de sapun…….” dar suna ridicol de pretios.

 

4

 

Despre chineza vorbita si deloc despre scoala

Publicat pe Actualizat pe

Imi place ca blogul a ajuns ca un caiet uitat pe un raft, de care imi aduc din cand in cand aminte. Dar tot trebuie sa mai notez cate ceva despre vizigoti.

Filip se apropie de 3 ani, este extrem de activ, foarte afectuos si teribil de frustrat ca nu vorbeste bine. Dintre toti, sora-sa il intelege cel mai bine. Formuleaza propozitii dar suna mai degraba a chineza, ba chiar este foarte fluent si se repede potopindu-ne cu un fluviu de silabe, apoi se supara cand nu intelegem. Suna cam asa:

Filip, stii unde este telefonul meu? (da, daca primiti apeluri repetate de la mine, a pus mana Filip pe telefon)

Nuciu!

Esti sigur?

Oto, ata ete! (uite, acolo este!) si mi-l arata sus pe dulap, intr-un loc in care nu-l putea pune el, dar Filip este si iedul ispasitor al familiei.

(De ce e ud aici? Filip, ai facut pipi pe parchet? ai turnat apa?)

Compenseaza vorbirea prin niste abilitati sportive de invidiat, bun alergator, excelent catarator, aterizeaza bine cu daune minime.

Eva a terminat clasa pregatitoare si daca ar fi sa o iau de la inceput as amana un an. S-a descurcat excelent, nu de ea sunt dezamagita ci de scoala. Mi-e teribil de greu sa dezvolt asta, mai mult mi-e scarba si astept sa se sedimenteze totul, poate indulcesc un pic tonul. Pentru vacanta si-a propus sa citeasca multe carti, ca sa invete sa citeasca cursiv si isi da silinta zi de zi. Scrie destul de greu si se supara cand mai scrie cate o litera o oglinda, dar nu-mi vine sa pun accentul pe scris, pentru ca au invatat sa scrie cu litere de tipar si nu mi se pare neaparat util.

Relatia dintre ei pare ca a evoluat de la o ciondaneala continua la o ciondaneala cu intreruperi in care se mai joaca impreuna. Isi tin partea cand ii cert si se mangaie reciproc cand unul dintre ei da in plans ceea ce intra in contradictie totala cu momentele in care unul incearca sa-l faca pe celalalt sa planga prin metode specifice de necajeala si de sacaiala. Eva exceleaza aici, Filip e mai mic si rabufneste fizic dand la gioale (la propriu).

Azi am adormit la pranz, chiar dupa ce s-a trezit Filip. Dupa vreo 10 minute, m-am trezit si i-am urmarit printre gene. Eva a venit si m-a invelit cu un cearceaf, apoi s-au jucat amandoi la calculator, indemnandu-se reciproc sa faca liniste.  S-au dus la bucatarie, si Eva i-a dat apa lui Filip, apoi au planuit cum sa se bage langa mine in pat fara sa ma trezeasca.

Au crescut si e nu neaparat mai usor, cat intampin altfel de greutati. Cand mergem la curte, au si cate o ora in care nu-i simt, se duc printre copaci, aduna fructe si flori, fac cuiburi pentru fluturi, vin doar sa-mi arate cate o minunatie sau sa parasca pentru vreo greseala. Seara ne intoarcem cu vreo galetusa de „ceva” adunate din gradina noastra, obositi si cadem lati. Dimineata o luam de la capat, intr-o succesiune de momente magice si clipe in care-ti vine sa-ti iei campii.

 

IMG_0034