la o cafea

Nu oricine face baiat

Publicat pe Actualizat pe

Acum vreo 6 decenii, cand in familie s-a nascut o fata, proaspatul tatic a intrebat: „Ce a nascut? Copil sau fata?”
Si pe vremea aia oamenii se bucurau cand li se nastea un copil, dar bucuria era mai mare daca aveau baiat. Am gasit multe explicatii drept scuza pentru discriminarea din scutec. Pe vremuri, fetele nu se maritau, erau maritate si plecau sa locuiasca in casa sotului. Asta inseamna ca o cresteai timp de 16-20 ani si apoi pleca sa munceasca in alta familie, unde mai pui ca nu pleca cu mana goala, avea nevoie de zestre. O alta explicatie ar fi ca fata se marita mai bine daca era virgina si virginitatea nu se pazea chiar usor, era chiar simplu ca fata „sa te faca de rusine.”
Altul era viitorul familiei daca pruncul era baiat. Se insura si aducea in casa o fata care putea munci alaturi de familie, nu era musai sa fie virgin, ba chiar era indicat sa fie experimentat, mai circula si acum vorba „Baiatul e baiat! Ii cade palaria in țărână, o ia de jos, o scutura de praf si pleca mai departe”, al carei inteles este ca baiatul nu are o reputatie de pastrat, orice greseala ar face, se scutura de ea ca de un fir de praf.

Vremurile s-au schimbat, fetele merg la scoala, pot avea o cariera, isi castiga independenta financiara, nu mai vor sa stea cu soacrele, pot aduce in casa la fel de multi bani si nu-i mai pasa nimanui daca se marita virgine. Oamenii se bucura si azi cand li se naste un copil, afla dinainte daca-i fata sau baiat si discriminarea din scutec a palit pana la disparitie. Nici macar nu se mai pun acele funde rosii sau albastre pe caciulile bebelusilor, desi se vede fetita dupa cercei si baietelul dupa hainutele preponderent albastre.
Unele superstitii s-au pastrat insa, eu am auzit doar cateva care sugereaza ca baietii sunt altfel, mai pretiosi, mai nustiucum si – culmea! – mai delicati.

Un baietel nu trebuie sa sara, sa topaie. Am fost sfatuita sa nu-l mai las pe Filip sa sara pentru ca sariturile, socul aterizarii – si Filip este un topaitor de top – ii pot afecta „ouțele”.

Un baietel nu trebuie sa planga. Daca la Eva eram sfatuita sa o mai las sa planga, sa nu sar imediat sa o iau in brate ca se invata asa, iata ca Filip nu avea voie sa planga. Stiu, baietii mari nu plang pentru ca e rusinos sa-si exterioreze emotiile prin smiorcaieli „de fetite”, dar cei mici? Nu, nici cei mici, problema vine tot de la „ouțe”, se pare ca printr-un mecanism fiziologic necunoscut mie, lacrimile ajung la testicule si le umfla.

Bebelusii de sex masculin nu se pupa pe talpa. Toate pupicurile materne se lipesc de talpa bebelusului si se vor transforma in bataturi cand baiatul va merge in armata.

Baieteii trebuie intarcati mai devreme decat fetitele. Se pare ca alaptarea prelungita le dauneaza din punct de vedere al dezvoltarii sexuale si poate duce la un atasament bolnavicios fata de mama. Nici aici nu exista explicatii rationale, fundamentate stiintific.

Poate mai stiti si alte superstitii legate de baietei, de nasterea sau de cresterea lor.

Anunțuri

Cafeaua

Publicat pe Actualizat pe

Forfecutsa face minunatii, mestereste, arunca o mana de vopsea, presara printre degete cuvinte vrajite si-i iese mereu ceva frumos. Eu sunt cu invidia la brau dar imi trece repede pentru ca Forfecutsa e darnica si nu trebuie sa o rogi prea mult. Asa ca mi-a scris pe FB un text despre cafea, eu i-am zis de cafea, s-ar potrivi, e una dintre persoanele cu care as bea cu placere o ceasca si n-as zice ca am pierdut timpul ci l-am castigat

„Eu sunt obsedata de cafea. Nu beau apă. Nu dacă am cafea. Și se întâmplă o dată la un secol să n-am cafea. Deci nu beau apă. Dacă m-ar băga aștia în dicționar, ați vedea, în loc de-o moacă, o cafea. Când eram gravidă și mi-au pus limitare la cafea, m-a surprins un coleg cu nasul lipit de filtru, adulmecând și gemând de plăcere.
Iubesc toate acele locuri din lume unde există cafea. Ceaiul e pentru bolnavi. Sorry, am crescut cu o mamaie care adora cafeaua. Și nessul.Chiar dacă o dată i-am făcut ness dintr-un plic de scorțișoară și nu înțelegeam de ce nu face spumă. L-a băut. Atât de iubită e cafeaua la noi în familie.
Noi nu bem apă. Bem cafea. Iar ibricul de cafea nu-l spăl niciodată, ci-l clătesc, să rămână acolo uleiurile si aromele și-un pic de rest de zaț. Și-uite așa cafeaua de acum e un pic cafeaua de atunci.
Când m-am măritat, am ținut să-l învăț pe bărbati-miu cum se face cafeaua, iar eu am avut grijă să uit. Chestii de coconeturi, un răsfăț nevinovat. Uneori, când scoate ibricul pe pervaz, la răcorit, se aude câte un bâldâbâc de la resturile de pâine aruncate de porumbei. Nu mă întrebați dacă beau cafeaua și atunci, e secret. Atât numai că eu nu beau apa. Doar cafea.”

L-am oprit, copiat, pus bine si-i alatur si eu o ceasca din cafeaua mea.

„La noi cafeaua face istorie. Bunica era o cafegioaica sucita, bea cafea din cesti de pamant, dulce de lesinai si inmuia in ea un coltuc de paine. Ma pufnea rasul, imi amintea de un pasaj dintr-un roman romanesc cu boieri si iobagi – o fi Descult? – in care amaratul viseaza la necunoscuta bautura a boierului, imaginandu-si-o ca pe o strachina cu ceva bun in care plutesc bucati aurii de mamaliga fierbinte.
Mama rafinase obiceiul, nu se putea lipsi de tabietul ei, dar si aici era o suceala, cafeluta era adesea doar un ritual, ceasca, vorba si minutele de tihna, licoarea fiind un amarat de nechezol de 2.50 lei. Pe vremea aia termenul „cafea naturala” avea un inteles. Eu scriu cu sarg istoria cafelei din familie, sterg, modific, adaug”. Inainte imi placea fara zahar, si rece, ba chiar o tineam in frigider. Dupa un timp imi placea sa aud filtrul galgaind dimineata, aburii raspanditi prin bucatarie ma puneau pe picioare. Acum e momentul meu de relaxare, „ia, hai, jucati-va si voi amandoi, sa beau si eu o cafea”. Fara zahar, calduta si cu un pic de lapte. De vaca, sa nu se inteleaga altceva.”

opt

Publicat pe Actualizat pe

M e cu copiii la Kaufland, ca sa am si eu un pic de timp liber. Suna, cred ca vrea sa-mi ceara parerea despre cumparaturi.
– Alo! Ce faci?
– Nimic, ma cam doare capul ca mi-au tipat vizigotii toata ziua. Voi ce faceti? S-a intamplat ceva?
– A, nu, sunt foarte cuminti (cunosc, cum am iesit din casa se transforma in copii de dat exemplu, dar unde era sa-i scot daca a plouat indracit toata ziua?!) Auzi, tocmai am vazut un cuplu cu opt copii.
– A-ha. Cuuum? Cati?
– Opt!
– Nu se poate! I-ai numarat tu?
– Da, pe bune, discret, opt sunt, distanta de varsta e mica intre ei.
– Fugi d-aici, nu sunt ai lor, e o scoala ceva.
– Tot ce e posibil, dar nimeni nu vine seara la Kaufland cu scoala, apoi cel mai mare pare sa aiba cam 12 ani, iar cel mai mic cam un an, merge in brate la ma-sa. Cred ca-s ai lor.
– Si parintii cum arata?
– Sunt niste caracatite in costume de Superman! Cum sa arate?! Normal. Tineri.
– Eh, tineri! Cat de tineri sa fie? Mai tineri ca noi?
– Pai, noi nu mai suntem chiar tineri. Da, mai tineri decat noi.
– Aaaa, sunt imbracati ciudat? Fuste lungi, basmale pe cap, stii tu, d-astea religioase…
– Nu, sunt imbracati obisnuit.
– Dar parintii par nebuni? Poarta chiloti pe cap, le lucesc ochii ciudat, vorbesc gutural, zbiara?
– Noi parem mai nebuni sa stii.
– Ma, tu ma minti. Faci misto de mine.
– Ete na! As intra in vorba cu ei si las telefonul deschis, dar nu par romani.

De atunci ma tot gandesc. Opt. Cum ii cresc, cum ii spala, cum le face de mancare, ce le pune pe masa? Oare ce oale o avea? Cat de des spala rufe, pentru ca eu spal macar la doua zile, sunt vesnic ingropata in rufe care trebuie stranse d-afara, impaturite, puse la loc si altele le iau locul la uscat. Ei mananca vreodata? Daca le pun masa alor mei, si sunt doar eu cu ei, nu prea pot sa mananc, Filip are nevoie de ajutor, apoi incepe bataia pe farfuria Evei, el trage, ea tipa, se da jos de pe scaun, cade, unul vrea apa, altul vrea un prosop pentru ca a turnat pe el, aoleu, lasa cutitul, ce ti-am zis eu despre cutit?! Si sunt doi.
Si dupa ce i-au facut pe primii 3, hai sa zicem 4, doar se uita la ea si ramanea gravida? Cum de au mai gasit timp si resurse pentru sex?
Inainte familiile numeroase erau ceva obisnuit, mai ales in clasa de jos. Tata e al 7-lea din 8, bunicamea prima din opt, dar copiii nu erau ingrijiti ca acum, si era normal ca unul sau chiar doi dintre frati, de obicei fata cea mai mare sa fie „sacrificata”, ramanand acasa sa ingrijeasca de cei mici si sa-si ajute mama la gospodarie. Asta mi se pare inacceptabil. Stiti pozele acelea babywearing, cu un copil ce-si duce in spate fratele mai mic legat intr-un mijloc traditional de purtare? Copiii sunt draguti, babywearingul e minunat, dar nu le dau niciodata like, pentru ca acei frati mai mari fac mai mult de atat. Si daca ar fi doar asta tot e prea mult, am 60 kg dar n-as putea duce 30 kg constant in spate si sunt adult, cu structura osoasa formata.
Revin: opt copii. Cum ii cresc, ca n-am nici un scenariu.

Poftiti la salep

Publicat pe Actualizat pe

Sunt multe lucruri care-mi plac pe lumea asta, nu scumpe, nu sclipicioase, ba dimpotriva patinate, cu luciri stinse, cu povesti nespuse pe care nu le va auzi nime, niciodata, povesti care se lasa ghicite, de-ti zboara imaginatie, departe in spatiu, mult in urma timpului.
Am gasit textul de mai jos intr-un almanah care urma sa fie aruncat la gunoi – o, da, mi-ar place sa cotrobai prin poduri printre vechituri, ma uit ofticata si invidioasa la emisiunile de tipul asta de pe NG – si cum sunt atrasa de bucataria araba, fara sa stiu de ce, desi banuiesc ceva stramosi amestecati tragatori de prin partile astea care au stat cinci secole la turci, m-am oprit doar la aceasta bucatica. Almanahul se numeste „Album literar gastronomic”, e din 1982 si este un amestec de retete vechi si texte literare ale unor scriitori mai mult sau mai putin minori, obiceiuri alimentare de pe vremuri, descrieri de cafenele si cofetarii pe care nu le-au prins nici bunicile noastre.
salep 1

Asadar, I.A. Bassarabescu, un scriitor putin cunoscut, giurgiuvean la origine, despre bunatatile si gusturile sfarsitului de secol XIX.

„De pe la anul 1890 si pana azi s-au sters de pe „arena” gustului bucurestean unele bunatati foarte cunoscute in copilaria noastra, cum era salepul, warm-wurstii, bogacii si – pana la un punct – pistilul de prun si roscovele, toate in caderea negotului ambulant, destul de activ la mahala. Salepul si warm-wurstii erau marfa de noapte si de iarna. (…)
Salepul era specialitatea bragagiilor bulgari ca si braga si alvita. Bautura exclusiv de iarna, vanzarea ei incepea de pe la 5 dimineata, contopindu-se cu intunericul si cu linistea zapezii proaspete intr-o dulce armonie familiara. Zgomotul infundat de pasi pe zapada al trecatorilor rari la ceasul acela, era insotit uneori de cantecul taraganat, prelung si nu prea departe de a deveni jalnic, al vanzatorului:
– Salep! Saleeep!
Si nu o data…puteai sa auzi in dreptul ferestrei tale, decurgand aproape in soapta targul intre bulgari si musterii:
– E bun? E proaspat?
– Crema, nu altceva! Gustati sa vedeti.
Si invoiala se facea repede. N-am baut salep niciodata. M-a indemnat intr-un rand un coleg de scoala sa sorb dintr-o ceasca. De la intaia inghititura m-am cutremurat: rețină fierbinte, dulceaga si cu piper in ea. Menirea acestei bauturi, extrasa, dupa cum mi s-a spus, dintr-o anumita samanta, era sa incalzeasca si in acelasi timp sa hraneasca”

Ceva mai incolo, C.C. Giurescu descrie astfel salepul vandut de salepgii bulgari in diminetile de iarna:

„Bautura pe care-o vindeau, strigand pe ulite „salep! salep” era ceaiul celor care plecau in zori la lucru…”un fel de fiertura groasa facuta dintr-o radacina a Orientului” si, cand il oprea careva, punandu-i in mana pitacul cuvenit, „omul cu un fel de samovar mare in spate, pleca usor vasul galben, ca sa umple ceasca amatorilor, carora le presara deasupra licoarei din care ieseau aburi si putin piper macinat mare.”

Fara piper pentru mine, va rog! cred ca as spune, dar nici macar n-am auzit de bautura asta care trebuie sa fi fost destul de intalnita pe aici acum o suta si ceva de ani. Almanahul abunda in astfel de descrieri, de ramai uluit cum de s-au pierdut atatea obiceiuri, mancaruri si bauturi. Inca am prins, in prima copilarie, pe ulitele satului bunicii mele, la malul Dunarii, in dupa-amiezile prafuite de vara trecand bragagiul, cu un fel de teleguta trasa de un magar si inca aud strigatele „Braga rece, braga dulce, braaaaga!”. Si fugeam cu un leu strans in pum sa-mi iau un pahar de braga, pe care mi-o turna dintr-un fel de butoias metalic. Ani dupa aceea am cumparat o sticla de braga din Russe, dar n-a fost de baut.
Adaug pe lista mea, my bucket list „de baut salep”.
Cam asa
salep
Sursa imaginii

Grișulețul

Publicat pe

Mare subiect de studiu am avut in noaptea de Revelion, am citit un almanah frantuzesc din 1927. Am o pasiune pentru reclamele vechi si am fotografiat o gramada. Printre ele si aceste reclame la La Bledine, un fel de „grisulet” banuiesc, care ajuta mamele panicate sa iasa din panica si sa actioneze asupra copiilor lor spre rotunjirea pulpanelor. De unde se vede ca suplimentarea alimentatiei nu e chiar un obicei nou si ca, in trecut, mamele nu alaptau intr-o mare relaxare, asa cum am vrea noi sa credem. Nope, serveau imediat un grișuleț, atunci cand cantarul nu indica numarul de kile dorit.

hachette1

Tot acest grisulet – franceza mea nu e prea verde si alta traducere nu gasesc, dar banuiesc ca este echivalentul cerealelor de azi – ajuta si la intarcare. Iar oferirea de „monstre” gratuite se practica si atunci.

hachette2

Marca exista si azi si este parte a grupului Danone.

Manusa de box

Publicat pe

Fara ardei iute, fara funingine, vodka, otet, fara pedepse, umilit in public! Simlu si usor de comandat de pe Amazon, uimitorul dispozitiv de imbracat degetul mare, cel care pleaca la plimbare. Ma intreb daca functioneaza chiar si in acest fel barbar, desi ma indoiesc ca purtatorul nu observa ca i-au ramas libere celelalte degete. Propun o manusa de box.

Stoarcem lana pe FB

Publicat pe Actualizat pe

Bate vantul frunzele…
Se invartesc moristile…
Randunica pe sus zboara…
Iar eu trag zmeul de sfoara…
Mama la placinte face…
Bunicuta lana toarce
Tata trage la rindea…
Iar eu bat din palme asa
Mosul taie lemnele…
Eu adun surcelele…
O fetita da la pui…
Dar eu in copac ma sui…
Bate vantul frunzele…

Cred ca toti parintii, sau hai fie, nu toti, doar vreo 99,99% cunosc indeaproape acest cantecel, inclus intr-o cutiuta muzicala. Si eu, gravida fiind cu primul copil, mi-am adunat constiincios toate cutiutele si am asteptat plina de incantare sa i le pun copilului sa le asculte. A fost o ocazie buna sa le ascult si eu si asa am ajuns la concluzia ca unele au versuri idioate, unele sunt degeaba, si doar cateva sunt dragute, dar cat de dragute ar fi n-o sa-i pun fetei sa asculte aceeasi muzica. Si mie-mi place Pink Floyd, dar daca ii ascult mereu ma sui pe pereti.

Asa ca am terminat brusc cu cutiutele, cand nici nu incepusem bine. Iar ieri, ma trezesc ca Eva imi canta cu gesturi scenice acest cantecel, pe care il stiu si eu de cand eram de varsta ei. L-a invatat de la gradi si-l repeta ca un mic papagal dresat, pentru ca nu cunoaste multe dintre activitatile descrise acolo, cele din versurile bolduite, spre deosebire de ma-sa, care a vazut, copil fiind, cum se trage la rindea – bunicul era tamplar – cum se toarce lana – inca se mai torcea pe la porti, in serile de relaxare, la o barfa mica, dupa ce treaba era terminata – asa ca Eva adapteaza, aduce la ceva cunoscut. Bunica stoarce lana, de exemplu. O fi si vina mea, la pui a dat ea cand era mai mica, de a consumat o dubla de porumb – stie cineva ce-i aia dubla de porumb? – dar nu cred ca-si mai aminteste, o sa mergem la tara, o sa caut rindeaua bunicului, si – tineti-mi pumnii sa nu-mi tai degetele – o sa trag o scandura la rindea, o sa gasesc ceva sa ilustrez si torsul lanii.

Dar gradinita asta nu a evoluat deloc? Aceeasi muzica, aceleasi jocuri , aceleasi poezii? Nu s-au scris poezii cu „tata trage de mouse si mama comanda pulovere de lana de pe net” – ca eu sa nu le port pentru ca „ma ciupeeee, mamiii, astaaa” –  sa inteleaga si copiii din ziua de azi despre ce e vorba?! Bunica si-a facut cont pe FB, bunicul porneste centrala pe gaz, aoleu, te pomenesti ca va trebui sa sparg si vreun lemn, ca sa adune copilul surcele, deci sper sa revin acasa cu toate degetele de la maini si cu ambele picioare intacte. Wish me luck!