Povestile Evei

Pisica in culorile curcubeului

Publicat pe

Eva mi-a spus prima poveste inventata de ea cand avea in jur de 3 ani. Suna cam asa: „A fost odata o bufnita de culoare helbe. Si manca numai ceai. Sfarsit.” Azi dimineata, la 7 ani fara un pic, ne-a si desenat o poveste, inspirata de cum ne-am pricopsit cu Picii Nelson.

POVESTE1

„A fost odata o pisica care traia intr-un tinut indepartat in culorile curcubeului. Pisica avea si ea culori de curcubeu, florile la fel, si era mereu soare. Nu venea primavara, sau toamna, sau iarna, era mereu vara.”

poveste2
„Intr-o buna zi, pisica a plecat la drum. Si a mers pana a juns in fata unei casute foarte frumoase. In curte se jucau doi copii.”

a desenat casa noastra

poveste3
„Cand s-a lasat seara si copiii au intrat in casa pisica s-a dus la usa si a inceput sa miaune. Miau-miau-miau!”

poveste4

„Dupa vreo ora, a auzit-o fetita care a iesit in pragul usii. Uite o pisica! a exclamat ea.”

doar ferestrele de la etaj sunt luminate, unde sunt camerele lor

poveste5

„Si s-a dus sa ia pisica. Baietelul a iesit si el in prag si era foarte fericit. Eva, uite! s-a bucurat si el.”

Filip este desenat in dreptul usii

poveste6

„Si au bagat pisica in casa”

Pisica doarme la fereastra de la etaj.

poveste7

„A doua zi, dimineata, pisica s-a trezit sus, pe un dulap verde, desi se culcase la fereastra. Fara sa-si dea seama umblase in somn. Eva s-a trezit si ea si a exclamat: „Filip nu a fost un vis!”

cu albastru nu este fereastra, ci raftul ei de carti, care e chiar albastru.

poveste8

„- Filip, ti-am spus eu!
– Uau, chiar nu a fost un vis!”

poveste9

SFARSIT

Povesti prostute pentru fete dragute

Publicat pe Actualizat pe

Tot sper de ceva timp ca voi ajunge la calculator sa scriu despre scaunele de masina ale copiilor, o concluzie despre scutecele textile, o poveste de suflet despre un alt Gheorghe-patriarh al copilariei mele. Nu se poate, nu se gaseste timp, ajung mereu intr-o stare de epuizare psihica, ce nu-mi permite decat sa o lalai pe FB. Dar am reusit sa-i desenez si sa-i scriu Evei una dintre povestile ei de suflet, o poveste simpla, dintr-aia cu „mami, inventeaza-mi si mie o poveste cu pisici”, si mami scoate repede din palarie niste pisici prietene. Am si desenat-o, rotunjor si gresit, fara mari pretentii dar din toata inima. Titlul este inspirat din jocurile Evei cu prietenele ei, cele cu care se cearta apoi se impaca si isi propun sa ramana prietene pentru totdeauna. „Totdeauna” este atat de tangibil la 5 ani, aproape, catifelat, cald, neincarcat de spaime, fara sa poarte povara vesniciei.
Vecinii sunt reali, subsolul e real, Eva e de poveste. Sper sa am timp si pentru inchilotatul domn conferentiar Brosc, precum si pentru floarea-copil care-si dorea sa fie prietena cu toata lumea.

poveste pisici1

Februarie rosu

Publicat pe Actualizat pe

Poate am fi mai fericiti daca am plange dupa iarna, in fiecare februarie la fel cum ni se strange inima la fiecare sfarsit de august. Mie, cel putin, imi pare rau dupa fiecare vara si mereu gonesc ultimele zile de iarna.

Visele mele intretaiate de insomniile de sarcina au preluat imediat ideea si celebrez  dormind un „februarie rosu”, se pare ca exista ironia de visare

Eu cu Eva petrecem toata ziua, Eva poarta un poncho cu pampoane multicolore, in realitate e prima data cand imi pare rau ca nu stiu sa tricotez, in vis e rosu ca numele sarbatorii

Eu m-am intors la copilarie si in loc de lenjerie comoda, totusi portocaliu-cocheta cu danteluta, port, pe dedesubt sa fim intelesi, spielhosen, care se intind excelent peste bebe. Isi mai aduce cineva aminte de caraghiosii chiloti? Chiar si in vis ma intrebam cum de au disparut din fashionul infantil.

Seara, dam petreceri in pijama intr-un urias Miffy-shop si toata lumea este invitata.

Pisicartea

Publicat pe Actualizat pe

Dupa modelul de anul trecut, dar adaptata la pasiunea recenta pentru pisici plus ferfenitit albume foto, iata ca ne-am invrednicit chiar in Ajun, sa-l ajutam pe Mos Craciun cu o noua carte personalizata. Pe motiv de depresie feroce nu prea am fost in stare sa scot un text decent, totusi a iesit simpatica, Eva a fost incantata

Această prezentare necesită JavaScript.

Furtul de creioane colorate se pedepseste cu detentie

Publicat pe

Eva a cerut o poveste cu o pisica mofturoasa, i-am spus si re-spus una in care mai aparea un personaj principal, ţiţi. Am scapat dupa vreo doua saptamani, dar astazi a venit cu alta: „vreau o poveste cu o pisica rautacioasa!”. Succes de casa rasunator, doar apare si un clofn p-acolo. Sa vedem cand se plictiseste.

A primit un tablou pictat pe lemn, cu Donald. Nimic deosebit, poate doar autorul, retinut pentru o perioada la Penitenciarul Giurgiu.

Daca va mai duceti aminte de iepurele mic, ala de a primit prin posta un plic, aflati ca i s-a adaugat si o ilustratie in stil clasa a V-a, ca mai mult nu pot, cartea pentru un singur cititor va avea 4 sau 5 sau 6 ilustratii cu iepuri mici si pisici facatoare de magiun, numai sa reusesc sa le si colorez. Pe calculator as vrea, nu ma vad pictand ascunsa prin bucatarie cu tempera copilului, oricum i-am sterpelit din creioanele colorate pentru asta.

Padurea de la marginea orasului

Publicat pe Actualizat pe

Cum ne era dor de o zi colorata de tomna si de soarele disparut acum vreo luna, ne-am grabit sa iesim la o plimbare prin padure. Am parcat la margine si am mers cat mai adanc rascolind cu pasi lejeri mormanele de frunze colorate si linistind-o pe Eva care se speria la fiecare strigat de „caaaaade” al taietorilor de lemne.

Nu ne-am dat seama ca e ceva in neregula nici cand n-am mai auzit strigatele, nici cand in jurul nostru s-au indesit copacii inalti in care cresc fructe colorate in rosu aprins, mergeam razand si povestind, bucurandu-ne de aerul proaspat si de razele soarelui.

Cand ne-am oprit obositi sa ne odihnim pe o buturuga, am observat ca in copaci erau instalate multe casute pentru pasari, nimic neobisnuit, dar toate erau locuite de papusi delicate, care iesisera in prag si se uitau la noi, putin uimite si ingrijorate.

Padurea devenise de poveste, fluturii avea feţe de zane si pe fiecare floare stateau spiridusi porniti pe pozne, nu ne-am mai fi lasat dusi de acolo dar stim ca orice loc fermecat are si o parte intunecata pe care n-am fi vrut s-o cunoastem.

Nici papusile, nici fluturii-zane, nici macar spiridusii nu stiau cum ne puteam intoarce, asa ca am hotarat sa intrebam un gandac alb-negru care rontaia o uriasa frunza stacojie. Probabil era un gandac prostanac sau rau-intentionat caci ne-a indrumat gresit, spre est

Dupa vreo ora de mers, am ajuns intr-o padure stranie de ciuperci inalte cat niste copaci, fandosite, otravitoare si hartuitoare,

sub care isi sapasera vizuini troli maraitori ce ne spionau rautaciosi cu ochii lor mici, injectati. N-am lasat sa se vada ca ne e teama, i-am ignorat curajosi si norocul ne-a suras.

Pe o buturuga ne astepta chiar regina padurii fermecate, deghizata in cea mai frumoasa libelula pe care am vazut-o vreodata, cu minunate aripi transparente, impodobite cu rubine.

Ne-a luat in zbor pe deasupra regatului ei si ne-a aratat toate minunatiile ascunse muritorilor de rand, lumea de dincolo de lume, locul de unde vine vantul si unde se nasc norii, salasul povestilor.

Lin si planat ne-a lasat la marginea unui luminis dincolo de care se vedea padurea reala si ne-a invitat  sa revenim oricand. Oricand mai prindem o zi insorita si colorata de toamna.

Nota: nu am baut, nu am fumat si nu am prizat nimic ciudat. Acum, daca spun ca m-am speriat de un iepure enorm, care s-a speriat, la randul lui, de mine, o sa ma creada cineva?

Am citit o poveste

Publicat pe

Cu ceva timp in urma, am promis ca o sa citesc o poveste. Ma tin de promisiuni, chiar si cu intarziere. Povestea este din cartea preferata a Evei, Betisorul nazdravan, scrisa de Vladimir Suteev.  O carte cu incarcatura sentimentala, a fost a co-autorului, este mazgalita, colorata si decupata, iar Eva imi arata ca „aici a scriat tati mic”