scoala de mama

Cum am evitat al III-lea război mondial

Publicat pe

Seara târziu, ruptă de oboseală, sunt negociator de pace între Filip și prietena lui, altfel va porni războiul al 3-lea mondial din cauza unui pai de băut. Ea i-a luat lui paiul, el i-a luat ei dopul de la sticlă și nu i-l dă înapoi până nu-și recuperează paiul.
Eu storc diplomație din ultima celula glială neadormită, dar e al naibii de dificil și nici că mă vede cineva, altfel aș primi sigur Nobelul pentru pace. Îmi țin în gând discursul de mulțumire de la Stockholm, ”am făcut pace între Filip și Rada”, toți înțelepții din Middle East iau notițe. Mă trezesc brusc la realitate țipetele care se întețesc în jurul meu și profit de neatenție ca să ascund paiul, susținând apoi că o pasăre mare și colorată, cu marginile aripilor curcubeu, – amănunt adăugat pentru un plus de credibilitate – a planat deasupra mesei și a zburat cu paiul în cioc.
Pentru minciuna asta nu voi lua Nobelul, dar am făcut pace, picii m-au crezut.

3

Anunțuri

Povestea periei de haine

Publicat pe Actualizat pe

A fost odata o fetita cat se poate de obisnuita, nici frumoasa, nici urata, nici desteapta, nici proasta, nici buna, nici rea, nici grasa, nici…ei, aici trebuie sa recunoastem ca era o fetita tare slabuta, asa-i mai spunea mamaia ei, „betisor imbracat”, si-i gatea mereu cele mai delicioase mancaruri din lume ca s-o ingrase un pic. Fetita nu era mare pentru ca nu mergea inca la scoala, dar nici asa de mica incat sa nu inteleaga un pic lumea din jur, chiar daca evalua totul mai mult emotional, decat analitic. Avea cateva jucarii, nu prea multe, caci le cam strica, dar asta nu o afecta pentru ca prefera betele, noroiul, frunzele, bicicleta si mingea, pisoiul si catelul, ba chiar si cârdul de boboci de gasca ai bunicii era antrenat pentru lupte imaginare.

Dupa ce statea o perioada de timp la bunica, se intorcea acasa „rasfatata” pentru ca mamaia ei ii cam facea toate mofturile. Pe cat era fetita de banala, pe atat de multe ciudatenii avea. De exemplu, ii placea sa faca lucruri alaturi de bunica, cum ar fi sa aduca apa de la vecini. Daca bunica umplea din ciutura o galeata mare si cu o floare alba desenata pe emailul maro, trebuia sa-i umple si nepoatei o galetusa identica, doar ca mult mai mica. Apoi amandoua erau conduse la poarta de vecina, traversau ulita prafoasa carand galetile cu apa, le puneau pe buturugile lor si beau cate o cana zdravana de apa rece. Sau sa mature frunzele cu un tarn mare de nuiele, sa le stranga cu farasul, sa le puna in cos si apoi sa faca un foc strasnic, sau sa dea la pui, sau sa tina cosuletul cand mergeau sa adune rosii.

Daca se intampla ca fetita sa doarma sau sa fie prinsa cu joaca si apoi o sa vada pe mamaia ei intrand pe poarta cu galeata plina, se lasa cu mare suparare. Fetita se supara si cerea ca apa sa fie varsata, iar timpul sa fie intors pana la un moment anterior astfel incat acea actiune a bunicii, de a aduce singura apa, sa fie anulata si abia apoi sa aduca alta apa, impreuna. Sau frunzele sa fie imprastiate la loc, puii sa mai manance o data de seara…. Daca nu se intorceau un pic in timp, fetita se supara si mai tare, plangea si se tavalea pe jos, astfel incat mamaia invatase sa evite scenele si oprea timpul facand-o pe fetita sa creada ca este o persoana foarte importanta si ca parerea ei conteaza la fel ca a unui adult.

Nu asta voiam sa povestesc, era de fapt povestea periei de haine. Vara mai era de treaba si de joaca pentru fetita, dar iarna, dupa ce se mai uita cum tese bunica la razboi si mai baga un lemn pe foc, nu prea mai gasea mare lucru de facut asa ca adoptase o perie de haine drept papusa, o imbraca in petice, o dadacea si o culca.

„Oiță, du-te pana la magazin si ia-i fetii o papusa, ca doar n-om saraci, se joaca si ea cu peria aia.”

Oiță, adica tataie, si-a pus cojoaca in spinare si infruntand zapada s-a intors cu o papusa cu ochi mici, negri, ca doua puncte rautacioase. Pe fetita a cam speriat-o privirea pictata a papusii si a refuzat sa se joace cu ea argumentand ilogic ca papusa e nebuna. Dar mamaia a insistat ca seara, papusa sa vina in pat langa ele. (Uitasem sa spun de rasfatul asta, mamaia credea si ea ca umbrele proiectate de crengi pe tavan se transforma noaptea in vrajitoare si „diori” si dormea in pat cu fetita). A doua zi, dis-de-dimineata, nu mult dupa ce a cantat cocosul si s-au auzit cloncanind curcanii, fetita a iesit in usa si, fara mila, cu un gest scurt, a aruncat in zapada murdara cu papusa cea rautacioasa. S-a intors in casa, a scos peria de haine din periera si a continuat sa se joace cu ea ca si cum nimic nu se intamplase. Uimita, mamaia s-a intors in casa tinand in mana papusa cu hainele ude. Dar s-a lamurit repede, acceptand explicatiile nepoatei, ca papusa chiar era nebuna, peste noapte o batuse si o zgariase pe biata fetita, ba chiar a facut haz ani in sir pe subiectul acesta, plictisind-o uneori pe nepoata adolescenta cu povestea papusii nebune.

Dincolo de povestea cat se poate de adevarata a acestei fetite banale, am ramas cu amintirea acelei bunici extraordinare pentru ca a inteles-o atat de bine pe fetita, a respectat-o ca pe un om mare si a sustinut-o in lupta cu nebuna de papusa, fiind de partea ei. Tarziu, dupa multi ani, mi-am adus aminte de povestea periei de haine. Cand cresc si eu o fetita si spun sincer, cu mana pe inima mea de mama obisnuita, ca mi-ar fi greu poate sa nu trec de partea papusii, sa nu evaluez in minte toate tulburarile comportamentale cunoscute, sa nu dau fuga la calculator sa citesc despre Asperger sau mai stiu eu ce as gasi. Dincolo de cele mai delicioase mancaruri, de amintirea zilelor insorite cand antrenam un card de boboci sau de cea a focului duduind strasnic in soba, am primit un dar foarte pretios. Daca sunt la fel de desteapta ca ea, poate-l vor primi si copiii mei. Sarut mana, mamaie!

curtea
curtea unde se antrenau bobocii

Oda Imparatului

Publicat pe Actualizat pe

Intr-o zi am intrat intr-un magazin de jucarii si am cumparat doua papusi marionete, dintr-acelea care se baga pe mana. Nu stiu ce mi-a venit, erau urate, un imparat si un bufon cu trasaturi exagerate, nasuri mari si coroiate, barbii mult aduse in fata, ochi ficsi  desenati pe cauciucul din care le sunt facute capetele. Haioase totusi in uratenia lor, pentru ca si Eva le-a gasit nostime, desi i le-am aratat cu prudenta, sa nu se sperie. Avea pe atunci ceva peste un an, statea in scaunul de masa iar eu ma bagam sub tavita scaunului si manuiam marionetele pe deasupra, salutand, facandu-le sa se pupe sau sa bata in nasurile lor mari. Eva radea cristalin si imi cerea mereu sa ne jucam cu Minatu’ si Peacă, asa se numeau pe vremea aia, Imparatu’-Luminatu’ si Domnul-Ciupearca.

Domnul Ciupearca era cel care o spala pe dinti, manuind periuta cu manutele lui de marioneta si spunand repede povesti menite sa distraga atentia de la nesuferita activitate. Tot Domnul Ciupearca a sters o zi proasta de-a mea, cand am certat-o pe Eva ca a facut nu stiu ce gresit incercand sa ma ajute la bucatarie. Copilul meu hipersensibil s-a retras si a refuzat sa mai incerce lucruri de teama sa nu greseasca. Ii puneam in fata un puzzle incastru si spunea ca nu stie sa-l faca, asa ca aparea Domnul Ciupearca, un incredibil de natang,  punea  vaca in locul oii, gaina cu picioarele in sus si se lauda ca el a facut bine. Iar Eva radea si-l ajuta, ii arata cum se face. Ziua proasta in care am certat-o aiurea a fost stearsa de Domnul Ciupearca abia dupa cateva saptamani bune.

Cand a mers la gradinita, o asteptam nerabdatoare sa-mi spuna ce-a facut, daca-i place, daca a suparat-o ceva. Scoteam de la ea doar ca a fost „bine”, asa ca l-am chemat in ajutor pe Imparatu’-Luminatu’ care era foarte curios in privinta gradinitei si-i punea zeci de intrebari. Spre deosebire de mine, – al naibii papusoi! – obtinea tot atatea raspunsuri, ba mai era potopit si cu o gramada de descrieri si explicatii in plus. E uimitor cate ii spunea Eva acelei marionete pe care stia prea bine ca o manuiesc eu.

Zilele trecute i-am gasit prafuiti pe un raft. I-am scuturat si i-am aruncat pe pat. Imparatu’-Luminatu’, a exclamat Eva, hai sa ne jucam. Eu manuiesc marionetele, intreb, ma mir, spun povesti, cer explicatii, iar ei se implica, aduc pisica sa participe si ea, schimba cursul povestilor. Mai obtin cate o privire furisata in lumea lor, unde realul se amesteca cu fantasticul, si nu e vorba doar de Filip, ci si de Eva.

De exemplu, Imparatu’-Luminatu’, acum rebotezat la cererea publicului cu un nume mai interesant  Nabucodonosorcuckoonajerabazavangha, isi cauta sotie in lumea oamenilor. Eva nu vrea sa se marite cu el, dar vrea sa-i faca lipeala cu pisica, pe care o da drept pui de leu. Cum imparatul refuza casatoria cu o pisica, Eva ii propune sa se insoare cu mine. Chiar daca manuiesc papusile, particip si eu cu adevarata mea infatisare ca actor in piesa de teatru. Eu accept cererea in casatorie si imparatul imi spune ca va trebui sa vin cu el, in imparatia lui. Spre surprinderea mea, vizigotii se pun amandoi pe jelit cu lacrimi cat pumnul. speriati sa nu le fuga mama in lume cu o marioneta.

Sau:

Ma joc cu Filip care le aduce daruri papusilor, o curea lucitoare pe post de colier pentru imparat si o bratara pentru bufon. Papusile multumesc frumos, ii strang mana baietelului si anunta ca se vor duce in imparatie sa se laude cu minunatele daruri primite din lumea oamenilor. Filip se supara, plange, isi ia darurile inapoi si le inchide intr-un sertar.

Toate explicatiile mele ulterioare ca sunt doar niste papusi care stau la noi in casa, ca noi le manuim si par vii (!), dar altfel zac aiurea prin casa, nu prea i-au convins ca una-i realul, altul e fantasticul, pur si simplu ei traiesc povestile ca si cum s-ar deschide o poarta nevazuta si lumile astea doua s-ar amesteca.

Dar marionetele si teatrul de papusi, in care putem interactiona ludic cu copiii, sunt minunate pentru ca poti obtine niste a-ha-uri lamuritoare si poti strecura o privire in lumea lor magica. Acum vreo 2-3 ani am aflat ca marionetele sunt folosite si de psihologii care lucreaza cu copiii. Si mai minunat de atat este ca uneori se joaca doar ei amandoi, isi iau papusile si dau o mica reprezentatie.

Era sa uit! Si Domnul-Ciupearca a fost rebotezat, il cheama Dezoxiribonucleicsternocleidomastoidian, tot ca sa sune interesant.

teatru de papusi 1

Clubul

Publicat pe

Cati ani are, doamna? ma intreaba aratand cu capul spre Filip care se joaca alergand cu sora-sa si alte doua fetite mai mari.

Face 3 ani luna viitoare!

Doar atat?! Dar ce alearga, ce bine sare, nu cade deloc.

(eheee, de-ai sti tu, ii zic eu in gand)

Dar merge la gradinita, este? continua sa ma iscodeasca

Nu, poate din toamna asta.

Ei, na! Am crezut ca merge la gradinita. Si atunci de unde stie sa se joace atat de frumos?

Fetita in rochita cu fluturi este sora lui mai mare, de la ea stie.

 

Si nici nu bubui de mandrie. Intr-adevar, pe masura ce a trecut timpul, totul a devenit mai usor. Acum au si momente in care se joaca impreuna si sunt din ce in ce mai lungi si mai dese. Dar, atunci cand ai doi copii:

Se vor copia unul pe celalalt mai ales cand e vorba de prostioare. Am avut o lunga perioada in care Eva gasea amuzant sa repete – probabil credea ca vorbeste urat – la infinit „caca-pipi-pârț”, iar fratele mai mic se auzea ca un ecou.

Daca ai avut intentia sa mananci pe furis ultima bomboana, te-ai luat cu altceva si ai uitat bomboana la vedere, unul dintre ei va aparea cu bomboana in fata celuilalt, ii va face in ciuda strigand ta-na-na-nah si va baga victorios bomboana in gura. Ca sa opresti urletele celui ramas fara bomboana, fie ii scoti indulcitului bomboana din gura cu forta si o faci jumate-jumate, fie ii imbraci pe amandoi si mergeti sa cumparati bomboane, chiar daca afara e vifor sau abia se lumineaza de ziua.

Copilul mai mic il va imita pe cel mai mare cu sincera admiratie. Asa ca Filip se declara fan Barbie, poarta tutu-uri, baleteaza gratios prin parcuri si cere sa-i fac doua codite, spre mirarea celor din zona care stiu ca e baiat.

Dar si copilul mai mare il va imita pe cel mai mic. Va cere sa fie hranit cu lingurita, se va face ca nu stie sa vorbeasca si vei avea zile in care ambii copii ganguresc si arata cu degetul.

Vor prelungi inmultit cu doi timpul in care adorm. Se cearta pe povestea de culcare, vor merge in loop sa bea apa, apoi sa o elimine, si iata ca li s-a facut iarasi sete.  Apropo de WC, tocmai ce a scapat cel mic de scutec, si il apuca exact cand e sora-sa la baie.

 

Vor aparea fenomene atat de inexplicabile incat vei crede ca locuiesti cu omul invizibil. Mingea de baschet nou-nouta e spintecata, scannerul decedeaza subit, cablul TV e smuls din perete cat ai fost pana la baie, iar copiii sunt  inocenti, nu stiu ce s-a intamplat, n-au vazut pe nimeni, n-au auzit nimic. Daca nu e omul invizibil, probabil esti vizitat de vreo specie extraterestra  extrem de distrugatoare.

 

Poti uita de gramezile de jucarii scumpe care iti cad in cap si iti ocupa o sesime din viata doar sa le strangi de pe jos. Uita-te cum tipa si se bat pe un bat gasit in padure, pe o frunza sau pe o piatra cu model si colorit extraordinar.

 

Tipetele, bataile, rivalitatea, geloziile sunt provocarile pe care le infrunta parintii cu doi copii. Doar ca exista si reversul medaliei, chiar daca zi de zi o aud pe Eva spunandu-i fratelui ei „Gata! M-am suparat, nu ma mai joc cu tine” cu varianta cantata ludic „nu ma mai joc cu tine/nu mai vorbesc cu tine/nu mai sunt sora-ta”, azi, cand si-a facut un club al fetelor in parc, iar una dintre ele a zis ca Filip nu e primit, si se vor juca numai intre fete, Eva i-a replicat:

Te dau afara din club! E clubul fetelor si primim un singur baiat, pe fratele meu!

 

 

 

 

Scrisul in oglinda sau de ce scriu copiii invers

Publicat pe Actualizat pe

Eva a inceput sa scrie de cand era la gradinita, atunci a incercat cu cifrele. Spre surprinderea mea, unele cifre erau scrise invers, de exemplu 1, 3, 6, 9, nu am nici o fotografie facuta dar 3 arata ca ε (epsilonul grecesc). Scrisul in oglinda a continuat si dupa varsta de 5 ani, cand a manifestat interes pentru litere, dar nu mi s-a parut deloc o problema, desi uneori scria cuvinte intregi invers. Problemele au aparut cand a inceput scoala, unde li se atrage mult atentia asupra greselilor, iar critica este o modalitate sigura de a o bloca pe Eva, reactioneaza foarte prost la critici, dar ai in ea un aliat de nadejde care isi va da toata silinta daca este incurajata. Cu siguranta asta este o ciocnire intre educatia pozitiva primita acasa si educatia clasica din scoala.
Pe masura ce a invatat alfabetul – in clasa pregatitoare invata sa scrie literele de tipar, minusculele si majusculele – am mai observat ca face confuzii intre unele litere, cum ar fi „d” si „b” (literele mici).
De regula scrie bine pentru varsta ei, si inversarea asta a diminuat cu varsta si cu exercitiul, nu mi-am facut probleme pentru ca citeste bine si nu prezinta alte semne de dislexie, desi scrisul in oglinda poate fi un semn al dislexiei, nu este singurul. Adica scris in oglinda nu este egal cu dislexie, ba chiar este foarte des intalnit printre copiii prescolari si scolarii mici.
Ca linie generala in jurul varstei de 4-5-6 ani un copil care scrie in oglinda unele semne, cifre sau litere, este putin probabil sa fie dislexic daca poate:
– sa spuna multe dintre literele alfabetului
– sa identifice initialele cuvintelor (noi jucam un joc in timp ce urcam scarile, cine gaseste cele mai multe cuvinte care incep cu o anumita litera)
– sa detecteze cuvinte care rimeaza (aici a mers excelent, facea adevarate poezioare)
– sa recunoasca semne din mediul inconjurator (semne de circulatie scrise, firme cunoscute)

Totusi, abilitatea Evei de a scrie spontan unele litere si cifre in oglinda mi s-a parut uimitoare, pentru ca daca m-ar pune cineva pe mine sa fac asta nu as reusi fara un oarecare efort, si am cautat o explicatie. Nu doar ca este normal pentru cei mai multi scolari mici sa scrie asa, dar am gasit mai multe teorii stiintifice care incearca sa explice de ce se intampla asta.

Orton, un pionier in studierea tulburarilor legate de scris si citit, a formulat teoria engramelor in oglinda. Teoria spune ca reprezentarile visuale ale literelor si cuvintelor (engrame) sunt stocate in emisfera cerebrala dominanta pentru limbaj (de obicei cea stanga), iar engramele in oglinda sunt stocate in cealalta emisfera cerebrala, la varste mici nefiind clar definita emisfera cerebrala dominanta.
Exista mai multe incercari de a explica scrisul in oglinda, cea a lui Orton este o explicatie perceptuala dar sunt si altele motorii, care explica scrisul in oglinda coroborat cu abilitatea de a scrie cu stanga sau cu dreapta.

scris

Copiii normal dezvoltati se vor corecta in timp, pe masura ce prind experienta scriind si citind, important este ca parintele sa nu faca mare caz din asta, sa-si corecteze copilul cu blandete, sa nu-l blameze pentru ceva ce se intampla multora si sa aiba incredere.
Nu-mi amintesc sa fi scris in oglinda la gradinita sau in clasa I, dar eu am avut o educatoare foarte dura in grupa mare si o invatoare cam la fel si e posibil sa fi reprimat unele amintiri. Pe vremea aceea se facea mare caz pentru copiii stangaci, acum stiu si ma bucur ca se accepta ca fiind normal scrisul cu mana stanga.

Daca intereseaza pe cineva in amanunt exista un studiu foarte bun aici

Surse:
http://www.education.com
http://www.school.familyeducation.com
http://www.yale.edu

Ora de religie in scolile din lume

Publicat pe Actualizat pe

Am tot scris despre cat de nemultumita am fost de predarea religiei in scoala, la modul in care se preda acum. Am fost curioasa ce se intampla in alte tari si mi-am luat la intrebari prietenele care locuiesc in strainatate, mame de copii scolari. Intrebarile au fost putine si scurte, rezumandu-se la: „In programa scolara orele de religie sunt obligatorii sau optionale?”, „Cati ani se studiaza religia?”, „Cine preda religie in scoala?”. Am sa redau raspunsurile mamelor, in mare parte bazate pe experienta proprie, cat mai exact, doar am legat conversatia de tip chat de pe Facebook in fraze.

Mihaela locuieste in Suedia, este chimist medical si mama a doua fete. Scrie pe blogul Salmi si mai are un blog de calatorii foarte interesant.
„Religia intra in programa obligatorie pana la liceu, apoi, la liceu, elevii isi aleg materiile, majoritatea, deci se poate alege. Nu e optional ci un fel de obligatoriu, dar elevii isi aleg materiile pe care le studiaza, in afara de cateva obligatorii, in functie de profil. Nu e religie cum stim noi, din Romania, se studiaza lucuri generale despre fiecare religie, un fel de cultura a religiilor, am invatat si eu la scoala de limba suedeza si a fost foarte interesant.
Nu invata rugaciuni, nu separa copiii pe culte, de exemplu in clasa Silviei sunt copii musulmani, atei, protestanti, iar Silvia e ortodoxa. Aici biserica e foarte deschisa, femeile pot fi preoti, de doi ani se oficiaza casatorii intre persoane de acelasi sex. Diana a mers timp de un an la scoala de confirmare, care tine de biserica, au invatat etica, cum sa se poarte, ea si cu un coleg ateu, nebotezat, au primit doar o binecuvantare, restul au fost confirmati.”

Lavinia este medic si locuieste in Franta.
„Victor e pentru moment la o scoala publica, unde se aplica cu strictete carta laicitatii. Asta inseamna fara religie, merg pana acolo cu laicitatea, incat la cantina scolii nu fac meniu separat pentru copiii arabi care nu mananca porc, iar elevii nu au voie sa poarte simboluri religioase la scoala.”
Carta laicitatii

Mihaela preda limba romana la Universitatea din Szeged, Ungaria si este mama a doi baieti.

„În urmă cu trei ani, şcolile generale din Ungaria au cam fost scoase din administraţia şi finanţarea primăriilor. Au putut trece în subordinea unor centre educaţionale, ori la consiliile minoritare (şcolile minorităţilor naţionale), sau la biserici. Şcoala la care învaţă Felix a trecut sub admnistraţia bisericii reformate calvine. Asta înseamnă că la festivităţi este şi preotul reformat.
Tot de trei ani s-a introdus în şcoli religia. La cererea părinţilor, profesorii de religie ţin ore pentru elevii dintr-un anumit cult. Dacă şcoala e reformată, dar sunt mulţi elevi baptişti, să zicem, vine un profesor baptist. Cine nu vrea religie, face ore de etică.
Predau religie cei care au absolvit secţia pedagogică într-o facultate a unui cult, dar este şi o specializare generală: profesor de religie.
Se studiază etică sau religie în toţi anii, până la clasa a 12, o oră pe săptămână.
La orele de religie din şcoli, nu se face îndoctrinare! Am curriculum-ul, sunt teme apropiate de cele de la etică, dar nu evoluţionism se predă, ci creaţionism.
Sunt grupe diferite, fiindcă la reformaţi, de exemplu, nu sunt reprezentări, nu îşi fac cruce, un profesor catolic nu poate preda.
În Ungaria, foarte puţini copii sunt botezaţi, elevii pot frecventa orele de religie de la orice cult
pe care îl aleg părinţii.
Am mai auzit şi aici plângeri (am citit în ziare) că o profesoară catolică i-a înfricoşat pe copii cu tema păcatului. A fost schimbată.
Băieţii mei nu au studiat la şcoală religia, nu e obligatorie decât de 3 ani. Până acum a fost opţională. Însă fiind reformaţi, în jurul vârstei de 10-11 ani au dat un examen din catehismul luteran. S-au pregătit de examen un an, la şcoala duminicală. Au fost nişte cursuri foarte plăcute, au organizat şi tabără sportivă, apoi foc de tabără cu părinţii, concursuri de tras cu arcul. La noi in familie se vorbeşte despre credinţă, la biserică merg doar eu, la una baptistă. Avem şi popă ortodox în apropiere, dar preferam sa-l evitam.”
Ora de religie la o scoala sateasca din Ungaria

Paula are doi copii scolari si locuieste in Catalonia, Spania.

„Religia e o materie optionala in colegiile publice din Catalonia si e obligatorie in scolile private religioase. Nu stiu nimic despre celelalte scoli private. Scoala copiilor mei e publica si laica. Daca un singur scolar vrea sa faca religie se introduce materia pt tot cursul lui. La scoala noastra, din 475 copii cu varste intre 3 si 12 ani, nimeni nu a cerut sa faca religie.
Religia este predata de un profesor de religie, iar in scolile private religioase de catre maici/calugari.”

Petronela sta in Italia, este mama a doua fetite, cea mai mare e de-o seama cu Eva.

„In scolile publice, religia este optionala. La inceputul anului, parintele completeaza un formular unde bifeaza cu da sau nu cursul de religie, fara sa dea explicatii suplimentare. Orele de religie sunt la inceputul sau la sfarsitul programului ca sa poti aduce/lua copilul mai tarziu sau mai devreme, in cazul in care se opteaza pentru nefrecventare. Daca parintii nu au aceasta posibilitate, aduc copiii la scoala, iar la ora de religie merg toti in alta clasa si fac ce vor, liberi, dar supravegheati de un adult din personalul scolii.”

Elena este PR-organizator de evenimente si locuieste in Olanda impreuna cu cele doua fetite de 5 si 10 ani.

„Cea mica este grupa 2, aici scoala se incepe la 4 ani, iar cea mare este in grupa 6. Amandoua la aceasi scoala, publica, de cartier. Religiile: crestinism, budism, islam, judaism, se invata doar din grupa 7, optional, poti alege intre ele si Educatie Umanistica, Freya a ales Educatie umanistica pentru anul urmator. E doar informationala, o ora pe saptamana la sfarsitul orelor de vineri, cine nu vrea nici Educatie Umanistica, nici Religioasa pleaca acasa. Se studiaza doar 2 ani, grupa 7 si 8, dupa aceea copiii plecand la 12-13 ani la liceu/gimnaziu/scoala medie.”

Alexandra este informatician si o mama tanara cu trei copii, doar cel mai mare este scolar. Cam asa este din experienta Alexandrei in Belgia:

„Catalin merge la scoala catolica, e un sistem partial subventionat de primarie. Scolile catolice sunt, evident, sub patronajul bisericii catolice. Religia se studiaza incepand cu clasa I (prima clasa dupa gradinita), la inceput o data pe luna. Gradual, pana in clasa a 6-a, ajung la o ora pe saptamana. Fiind scoala catolica, nu e optionala materia. Optionala e, in schimb, serbarea de Craciun, care are loc in biserica. Nu mi-e foarte clar incepand cu ce clasa, oricum nu cu clasa I, copiii au un curs optional de cor, tinut de o maicuta. E cea care pregateste copiii si pentru colindele de la serbarea de Craciun – sunt 1-2 colinde pe care le canta toata clasa.
Cat va fi la scoala asta (maxim pana in clasa 6-a), sigur va avea religia in program. Nu stiu in ciclul secundar(6-12) cum va fi.
La ora de religie, fac multe cantece. Colinde in perioada sarbatorilor, cantece cu tematica bisericeasca in rest. Ocazional merg la sala de rugaciuni, e o incapere langa biserica, alaturata casei preotului. Aici e deschis mult mai mult timp decat la biserica. Drumurile la biserica s-ar putea sa fie si din cauza ca scoala e chiar langa, dar si ca sunt foarte putini copiii clasa.
Religia e predata de invatatoare.
Sunt copiii de multe religii – cativa musulmani, o fetita chineza, un baietel corean. Putini belgieni, si din aia doar cativa sunt catolici, aici religia predominanta fiind cea protestanta. Sigur nu se merge pe conversie.”

Cristina este inginer chimist, locuieste in Michigan, SUA, si are doi copii, o fetita de 7 ani si un baiat de 2 ani jumate.

„Aici nu se preda religie in scolile publice, in diversitatea religioasa de aici e chiar imposibil sa acomodezi religia din fiecare colt de lume. Dar mai presus de chestiunea de logistica si echitate, e problema constitutionalitatii predarii religiei in scoala publica. Constituitia prevede clar separarea statului de biserica. Scoala e o institutie guvernamentala, platita din banul public si ar incalca Primul amendament care prevede separarea. Pentru cine doreste educatie religioasa, exista scoli private pe langa diverse biserici si moschei, sau la Scoala duminicala la biserica pe care o frecventeaza.”

Aralia este inginer, s-a mutat de curand in Danemarca. Fetita ei umeaza cursuri pregatitoare, e o clasa speciala de adaptare si invatare a limbii daneze. La intrebari a raspuns Morten, un tata danez.

„Din cate stiu eu, in scolile publice si private de aici se preda „Kristendom”. Se incepe din clasa a IV-a cu legende si reprezentari din Biblie care sunt interpretate pe intelesul copiilor. Invata si despre alte religii: hinduism, islamism, iudaism, cat sa isi faca o idee. Orele sunt predate de profesori dupa carti standard pentru materia respectiva, nu de preoti sau alti clerici. Depinde mult si de scoala, unele sunt stricte in privinta asta, altele sunt mai liberale, mai ales cele din zonele in care locuiesc multi copii de alte religii, stiindu-se ca majoritatea profesorilor au origini crestine. Religia este obligatorie, dar nu exista un curriculum strict, iar in anumite zone, ca in Brabrand si Odense, unde sunt multi copii cu alta mostenire etnica decat cea daneza, orele de religie nu sunt obligatorii. Pe de alta parte, desi Danemarca este in mare o tara protestanta, crestinismul nu este privit ca un mod de viata religios ci mai degraba ca un set de reguli etice si morale, iar religia se preda in acelasi fel, fara dogma, fara incercarea de a predica. Aici, nici chiar preotii nu fac asta. Asadar, religia se preda intr-un sens larg, departe de a fi strict axata pe credinta.”

Alina Dumitru este fotograf si locuieste in Australia. Are 3 fetite, doua merg la scoala.

„Nu se preda deloc religie. Fetele-s clasa 1, respectiv 3 (dar asta inseamna echivalentul a 2, respectiv 4 ani in scoala). Se studiaza 13 ani cu totul si niciodata religie. Daca imi dai ragaz, iti scriu si cum e la scolile confesionale, sub patronaj religios, ca si aia e o comparatie interesanta (cat NU studiaza nici acolo).
Educatia religioasa e o materie care exista in unele din scolile de aici, fie ca-s publice, fie ca-s private. Dar este complet optionala, in TOATE (nici macar in cele cu denominatie religioasa, eg catolice, evreiesti, anglicane etc nu te pot obliga sa participi la orele respective, care in general sunt undeva la jumatate de ora pe saptamana, maxim). Din ce in ce mai putine scoli publice ofera orele de religie ca optiune, fiindca de ani de zile s-a observat lipsa de interes pt ele. Fie si atunci cand erau tinute de persoane acreditate intr-un soi de „religie internationala” (nu pot preda decat acreditati – preoti din cadrul organizatiilor crestine, care trec printr-un curs special, apoi cu aceasta certificare, fie diversi pastori sau misionari din felurite culte, care trec prin aceeasi poveste de certificare, dar cu alte standarde, si predau nu chiar istoria religiilor, dar pe-acolo, un fel de mix cu-de-toate, budism, crestinism, hinduism, iehovism, you name it, world of faith something organisation).
La scolile cu denominatie religioasa. Nu am cunostinte la scoli evreiesti sau baptiste sau mai de nisa, din punctul de vedere al cultului religios. Dar din cate prind de la catolici (cei mai intalniti, scolile lor au practic cea mai buna reputatie, constant, la nivel de familii cu venituri medii) si anglicani, educatia religioasa este foarte sumara in scola primara, pe ce se pune un extraordinar accent, general, nu sustinut exclusiv de materia de specialitate, este caritatea, etica, moralitatea crestina – sa fii un om bun, saritor, prietenos, sa ajuti saracii, sa participi pozitiv la comunitate. Sa nu minti, furi, inseli etc. Fara spalat de creieri, ci doar de bun simt, cu multe istorioare biblice, ceva rugaciuni, pilde samd. Culmea paradoxului – sunt scoli catolice sau anglicane (posibil din celelalte denominatii) care accepta elevi fara sa fie apartinatori cultului, bisericii respective. De obicei se suplineste cu donatii sau ceva contributie la viata comunitatii (substantiala, semnificativa). Copiii acestia nu sunt obligati in niciun fel sa se boteze in ritul catolic sau anglican (desi, desigur, le este sugerat, finut) si pot chiar opta sa nu participe la RE (religious education classes), fara sa le fie in niciun fel afectata viata scolara. Au ceva rugaciuni, minimale, la inceput si sfarsit de zi, actiuni specifice de sarbatori, dar in mare ce se face in scolile cu denominatie religioasa de aici (si nu-s deloc putine, catolicii, estimez, sunt la paritate cu scolile publice, ca numar de institutii, nu neaparat ca efectiv scolar) e fff minimal. In liceele cu denominatie religioasa se studiaza istoria religiilor, notiuni combinate de spiritualitate, in cadrul materiei acesteia, RE (deci pe langa dogma proprie, de afiliatie). Se pune mare accent, in toate, cum am zis, pe morala, pe etica, si pe faptul ca suntem toti egali, indiferent din ce religie (sau non religie) venim.
Nici pe departe discriminare, nici pe departe adaptarea istoriei umanitatii, nici pe departe sectism. E cam ceea ce om normal cu capul pe umeri si cu principialitate si-ar invata oricum copiii, acasa.”

Irene este traducator si PR la Steysha School Of Irish Dance. Are doi copii care invata acasa. A locuit o vreme in Irlanda iar copiii au studiat la o scoala „educate together”, dar cele mai multe scoli sunt sub tutela bisericii.

„Irlanda e catolica, catehismul e obligatoriu, e predat de preoti, din cate stiu. Copiii mei au avut noroc sa fie la o scoala non religioasa, dar e foarte greu sa gasesti loc. Scolile inca sunt sub tutela bisericii. La scoala unde am fost noi se facea catehism optional, pentru ca era laica, asa cum se presupune ca ar trebui sa fie si ale noastre. Indiferent de religia pe care o are elevul, asta se studiaza. Irlanda e mai catolica decat papa, noi am avut noroc chior.”
Aici, cate ceva despre religia in scolile irlandeze.

Adina, mama a doi copii de varsta scolara, locuieste in Austria.

„Copiii mei merg la o scoala publica. Se studiaza religia, insa te poti „dezanunta” de la ea. Deci nu este un optional, la optionale trebuie sa te anunti ca sa participi, de la religie trebuie sa de „dezanunti” ca sa nu mai mergi. Dezanuntul (sorry, nu-mi amintesc termenul corect) se poate face doar in prima saptamana scolara, deci ai in principiu 5 zile timp. Si trebuie refacut in fiecare an.
Copiii care nu participa stau de obicei in alte clase, iar dupa o varsta pot sta si intr-o sala de „recreatie”, comuna, fara supraveghere (asta se intampla acum la J, care e intr-a 5-a si are 10 ani). In general se alege sa nu ramana in clasa copiii care nu vor sa participe, pentru ca nu se vede sensul dezanuntarii (adica scoala nu vrea sa vada). Ramane decizia scolii ce tactica aleg.
La clasele primare, de obicei, preda o persoana care a facut cursuri in directia asta, rar cu studii. Cursuri strict cu scopul predarii la clasele primare. persoanele mai in varsta, care lucreaza mai de mult timp in domeniu, aveau nevoie de mia putina pregatire. Acum, de ceva vreme, s-au schimbat cerintele sieste mai regulamentat ce pregatire trebuie sa aiba si le trebuie mai multa pedagogie. Insa se poate intampla sa fie si predat de un preot.
Dupa scoala primara, preda ori cineva care a studiat teologia/religia, ori un preot.
Religia ramane obiect pana la bac si se poate alege si ca obiect la bac. La bac sunt obiecte fixe, obiecte care trebuie alese dintr-un grup, de exemplu limba straina, si la alegere – biologie, geografie, religie.
Daca sunt suficienti elevi care apartin unui anumit cult, si se gaseste o persoana pregatita in domeniu, deci care sa corespunda cerintelor, se ofera cultul respectiv. De exemplu, cam la fiecare scoala sunt si ore de religie alt cult. Nu stiu insa nr. exact de elevi.”

Corina locuieste in Elvetia, are un baietel de 7 ani.

„Religia se studiaza un an, obligatoriu, in clasa a VIII-a, cate ceva din fiecare religie. Politica asta difera un pic de la canton la canton. Ca impresie generala – copilul meu e mai mic si nu face religie – pot doar sa spun ca e o deschidere normala la orice confesiune sau ateism, e o optiune personala la fel ca atatea care e respectata.”

Tot punand intrebari despre religia in scolile din lume, am aflat si lucruri noi. Imi place mult cum se studiaza religia in tarile nordice, asa mi-ar surade si pentru Romania, pentru ca elevii pot invata despre ceilalti care nu sunt fundamental diferiti, pot intelege astfel niste conflicte care par vechi de cand lumea si fara de sfarsit, cum ar fi Kashmirul sau de ce s-au tot batut in Irlanda si inca mai ies scantei, pot deveni mai toleranti, isi pot insusi cunostinte generale de genul care-i diferenta dintre suniti si siiti, cred ca multi nu stim asta si-i bagam pe musulmani in aceeasi oala.

Daca s-ar preda in acest fel, studierea religiei ar fi chiar necesara, la nivel de cultura generala, si in clasele mari, incepand de exemplu din clasa a VII-a sau poate doar la liceu. Educatia religioasa in cultul la care se afiliaza familia copilului ar trebui facuta acasa, fie si cu ajutorul bisericii, daca ar exista scoli de duminica pe langa biserica. Am mai spus, asta mi se pare o solutie decenta si inteligenta, pentru ca BOR are locatii suficiente, – probabil ca exista putine sate fara biserici – si personal cu studii superioare. Scolile de duminica la care parintii isi pot duce copiii ar putea deveni un bun liant intre biserica si comunitatile respective, biserica implicandu-se activ in viata comunitatii, ceea ce n-am observat pana acum.
Nu am date despre celelalte tari ortodoxe, nu stiu pe nimeni in Grecia, Rusia sau Bulgaria, Irene mi-a zis cate ceva despre Cipru, unde se studiaza ortodoxism, religia este predata de profesoare, orele par sa fie relaxate, se merge la biserica dar fara sa stie daca exista alta optiune pentru cei care nu vor sa studieze religia.

Le multumesc celor care mi-au raspuns la intrebari, am pus profesia acolo unde am stiut cu ce se ocupa fiecare, unde nu am stiut am vrut sa fiu discreta si n-am intrebat. Am pus si un poll mai jos, este deschis timp de o luna.

Clasa pregatitoare – un pic de concluzii

Publicat pe Actualizat pe

Cred ca suntem in ultima treime a primului an scolar evesc, si m-am gandit la ce am intampinat bun si rau ca mama de scolar. Inca o perspectiva asupra scolii romanesti, cea de parinte, dupa ce am fost elev si apoi de partea cealalta a catedrei, ca profesor. Eva este la o scoala de cartier, dar la una cotata foarte bine, la o invatatoare care mi-a fost recomandata ca fiind blanda si empatica. Dupa ce am trecut de greutatile inceputului, inclin sa cred ca nu am gresit, si am sa incep intai cu bilele albe. E si ceva mai putin de scris, in caz ca nu termin postarea pana se intorc copiii de la plimbare.

Temele pentru acasa – ar trebui sa nu existe la clasa pregatitoare. Asa este, nu li se dau teme pentru acasa, tot ce e de lucrat se lucreaza in clasa. Au fost cateva exceptii insignifiante.

Calificativele – la clasa pregatitoare nu se pun calificative. Oarecum adevarat, invatatoarea foloseste acele fetisoare zambarete mai mult ca stimulent sau cate un FB si B scris pe caiet pentru a recompensa copilul. Nu mor de drag, dar macar nu sunt folosite in exces.

Integrarea in colectiv – inclin sa cred ca a fost facuta cu cap, desi am fost nemultumita initial ca ii tot schimba din banci si in fiecare saptamana avea un alt coleg de banca. Le-a dat ocazia sa se cunoasca si a ajuns la un echilibru, acum Eva are un coleg de banca cu care se potriveste foarte bine.

Banii pentru scoala – dupa cum se stie prea bine, parintii finanteaza scoala mai mult sau mai putin, asa era si „pe vremea mea”. Exista un fond al clasei si un fond al scolii administrat de parinti, dar sunt sume destul de mici. Sporadic ni s-a mai sugerat ca ar fi mai nevoie de bani pentru una sau alta, care se regasesc in clasa. Nu a fost cazul de bani pentru draperii, parchet, laptopuri, copiatoare si alte minunatii cum am auzit prin alte parti.

Atmosfera generala – e buna, copilul iese topaind si fericit de la scoala, incantat de ce a mai facut, imi povesteste vesela despre activitatile lor.

Bilele negre acum.

Siguranta copiilor – Parintii nu intra in scoala, in mod normal isi lasa copiii la usa scolii si ii asteapta tot acolo, usa fiind incuiata. Mi se pare ok, in acest fel nu circula prin scoala toti necunoscutii care s-ar putea da parinti. Dar nu exista saptamana in care sa nu vina in ghiozdan cu un biletel comercial. Ba se vand carti, reviste, CD-uri, obiecte personalizate, sedinte foto. Totusi intra necunoscuti in scoala, nu vad ce ar opri un dezaxat sa nu-si atarne la gat un aparat si sa tipareasca un maldar de fluturasi.

Comertul in scoala – a atins de mult limita nesimtirii, se mizeaza pe faptul ca toti copiii vor dori sa fie fotografiati sau sa cumpere revista X si vei da si tu bani pentru al tau, ca sa nu se simta stingher.

Ora propriu-zisa – sistemul asta, cu clasa pregatitoare este inca la inceput. Impresia mea, vorbind si cu alti parinti, este ca invatatoarele nu au fost suficient de bine pregatite pentru copii mai mici. A fost o inclestare la inceput pentru ca li se cerea copiilor sa se comporte ca niste elevi mai mari. In realitate, ora la clasa zero are 35 de minute de activitate si restul de 15 minute ar trebui sa se joace, fie ca le intercalezi printre activitati, fie ca lasi copiii sa se joace la sfarsitul orei. Prea li s-a cerut sa fie cuminti si sa stea linistiti in banci, si asta poate fi o problema cu un copil mai mic si mai zglobiu.

Limba straina – programa e facuta cu fundul. In clasa zero fac franceza – in cazul nostru cred nu se completase catedra respectiva – in clasa intai nu fac deloc o limba straina, iar in clasa a doua incep cu engleza. Ar trebui sa existe o continuitate si o flexibilitate.

Concursurile scolare – sunt toate optionale dar ii invatam cu competitia inca de mici. Se platesc si sunt niste porcarioare de teste tinute in timpul orelor, le mai da si o revistuta pe langa si gata, am trecut si concursul asta. Pe cai, luna viitoare avem altul si spune-i unui copil de 6 ani ca nu-i nevoie sa concureze atat, dupa ce le sunt prezentate in roz bombon, dulce si candid in clasa.

Ora de religie – e optionala, dragi parinti, am constat cu surprindere ca nu prea se stie asta. E optionala in sensul ca nu-i obligatorie, dar nu ti se da posibilitatea sa optezi pentru altceva. Adica nu face copilul religie si atunci se opteaza pentru pictura, dans din buric sau ora de stat in cap. Nu, copilul este inscris automat la ora de religie si apoi trebuie sa-l scoti. Si nu-i deloc usor, se lasa cu certuri si cu intimidari. Apoi ora de religie nu a fost deloc ce am crezut eu, mai desenam, mai spunem o povestioara simpatica din Biblie, ci a virat un pic spre medieval, diavoli, ingeri cazuti, pedepse divine. Acum suntem in meci cu faulturi legat de ora de religie, sper ca nu va fi nevoie sa scriu un post separat despre asta.