scoala

Scrisul in oglinda sau de ce scriu copiii invers

Publicat pe Actualizat pe

Eva a inceput sa scrie de cand era la gradinita, atunci a incercat cu cifrele. Spre surprinderea mea, unele cifre erau scrise invers, de exemplu 1, 3, 6, 9, nu am nici o fotografie facuta dar 3 arata ca ε (epsilonul grecesc). Scrisul in oglinda a continuat si dupa varsta de 5 ani, cand a manifestat interes pentru litere, dar nu mi s-a parut deloc o problema, desi uneori scria cuvinte intregi invers. Problemele au aparut cand a inceput scoala, unde li se atrage mult atentia asupra greselilor, iar critica este o modalitate sigura de a o bloca pe Eva, reactioneaza foarte prost la critici, dar ai in ea un aliat de nadejde care isi va da toata silinta daca este incurajata. Cu siguranta asta este o ciocnire intre educatia pozitiva primita acasa si educatia clasica din scoala.
Pe masura ce a invatat alfabetul – in clasa pregatitoare invata sa scrie literele de tipar, minusculele si majusculele – am mai observat ca face confuzii intre unele litere, cum ar fi „d” si „b” (literele mici).
De regula scrie bine pentru varsta ei, si inversarea asta a diminuat cu varsta si cu exercitiul, nu mi-am facut probleme pentru ca citeste bine si nu prezinta alte semne de dislexie, desi scrisul in oglinda poate fi un semn al dislexiei, nu este singurul. Adica scris in oglinda nu este egal cu dislexie, ba chiar este foarte des intalnit printre copiii prescolari si scolarii mici.
Ca linie generala in jurul varstei de 4-5-6 ani un copil care scrie in oglinda unele semne, cifre sau litere, este putin probabil sa fie dislexic daca poate:
– sa spuna multe dintre literele alfabetului
– sa identifice initialele cuvintelor (noi jucam un joc in timp ce urcam scarile, cine gaseste cele mai multe cuvinte care incep cu o anumita litera)
– sa detecteze cuvinte care rimeaza (aici a mers excelent, facea adevarate poezioare)
– sa recunoasca semne din mediul inconjurator (semne de circulatie scrise, firme cunoscute)

Totusi, abilitatea Evei de a scrie spontan unele litere si cifre in oglinda mi s-a parut uimitoare, pentru ca daca m-ar pune cineva pe mine sa fac asta nu as reusi fara un oarecare efort, si am cautat o explicatie. Nu doar ca este normal pentru cei mai multi scolari mici sa scrie asa, dar am gasit mai multe teorii stiintifice care incearca sa explice de ce se intampla asta.

Orton, un pionier in studierea tulburarilor legate de scris si citit, a formulat teoria engramelor in oglinda. Teoria spune ca reprezentarile visuale ale literelor si cuvintelor (engrame) sunt stocate in emisfera cerebrala dominanta pentru limbaj (de obicei cea stanga), iar engramele in oglinda sunt stocate in cealalta emisfera cerebrala, la varste mici nefiind clar definita emisfera cerebrala dominanta.
Exista mai multe incercari de a explica scrisul in oglinda, cea a lui Orton este o explicatie perceptuala dar sunt si altele motorii, care explica scrisul in oglinda coroborat cu abilitatea de a scrie cu stanga sau cu dreapta.

scris

Copiii normal dezvoltati se vor corecta in timp, pe masura ce prind experienta scriind si citind, important este ca parintele sa nu faca mare caz din asta, sa-si corecteze copilul cu blandete, sa nu-l blameze pentru ceva ce se intampla multora si sa aiba incredere.
Nu-mi amintesc sa fi scris in oglinda la gradinita sau in clasa I, dar eu am avut o educatoare foarte dura in grupa mare si o invatoare cam la fel si e posibil sa fi reprimat unele amintiri. Pe vremea aceea se facea mare caz pentru copiii stangaci, acum stiu si ma bucur ca se accepta ca fiind normal scrisul cu mana stanga.

Daca intereseaza pe cineva in amanunt exista un studiu foarte bun aici

Surse:
http://www.education.com
http://www.school.familyeducation.com
http://www.yale.edu

Ora de religie in scolile din lume

Publicat pe Actualizat pe

Am tot scris despre cat de nemultumita am fost de predarea religiei in scoala, la modul in care se preda acum. Am fost curioasa ce se intampla in alte tari si mi-am luat la intrebari prietenele care locuiesc in strainatate, mame de copii scolari. Intrebarile au fost putine si scurte, rezumandu-se la: „In programa scolara orele de religie sunt obligatorii sau optionale?”, „Cati ani se studiaza religia?”, „Cine preda religie in scoala?”. Am sa redau raspunsurile mamelor, in mare parte bazate pe experienta proprie, cat mai exact, doar am legat conversatia de tip chat de pe Facebook in fraze.

Mihaela locuieste in Suedia, este chimist medical si mama a doua fete. Scrie pe blogul Salmi si mai are un blog de calatorii foarte interesant.
„Religia intra in programa obligatorie pana la liceu, apoi, la liceu, elevii isi aleg materiile, majoritatea, deci se poate alege. Nu e optional ci un fel de obligatoriu, dar elevii isi aleg materiile pe care le studiaza, in afara de cateva obligatorii, in functie de profil. Nu e religie cum stim noi, din Romania, se studiaza lucuri generale despre fiecare religie, un fel de cultura a religiilor, am invatat si eu la scoala de limba suedeza si a fost foarte interesant.
Nu invata rugaciuni, nu separa copiii pe culte, de exemplu in clasa Silviei sunt copii musulmani, atei, protestanti, iar Silvia e ortodoxa. Aici biserica e foarte deschisa, femeile pot fi preoti, de doi ani se oficiaza casatorii intre persoane de acelasi sex. Diana a mers timp de un an la scoala de confirmare, care tine de biserica, au invatat etica, cum sa se poarte, ea si cu un coleg ateu, nebotezat, au primit doar o binecuvantare, restul au fost confirmati.”

Lavinia este medic si locuieste in Franta.
„Victor e pentru moment la o scoala publica, unde se aplica cu strictete carta laicitatii. Asta inseamna fara religie, merg pana acolo cu laicitatea, incat la cantina scolii nu fac meniu separat pentru copiii arabi care nu mananca porc, iar elevii nu au voie sa poarte simboluri religioase la scoala.”
Carta laicitatii

Mihaela preda limba romana la Universitatea din Szeged, Ungaria si este mama a doi baieti.

„În urmă cu trei ani, şcolile generale din Ungaria au cam fost scoase din administraţia şi finanţarea primăriilor. Au putut trece în subordinea unor centre educaţionale, ori la consiliile minoritare (şcolile minorităţilor naţionale), sau la biserici. Şcoala la care învaţă Felix a trecut sub admnistraţia bisericii reformate calvine. Asta înseamnă că la festivităţi este şi preotul reformat.
Tot de trei ani s-a introdus în şcoli religia. La cererea părinţilor, profesorii de religie ţin ore pentru elevii dintr-un anumit cult. Dacă şcoala e reformată, dar sunt mulţi elevi baptişti, să zicem, vine un profesor baptist. Cine nu vrea religie, face ore de etică.
Predau religie cei care au absolvit secţia pedagogică într-o facultate a unui cult, dar este şi o specializare generală: profesor de religie.
Se studiază etică sau religie în toţi anii, până la clasa a 12, o oră pe săptămână.
La orele de religie din şcoli, nu se face îndoctrinare! Am curriculum-ul, sunt teme apropiate de cele de la etică, dar nu evoluţionism se predă, ci creaţionism.
Sunt grupe diferite, fiindcă la reformaţi, de exemplu, nu sunt reprezentări, nu îşi fac cruce, un profesor catolic nu poate preda.
În Ungaria, foarte puţini copii sunt botezaţi, elevii pot frecventa orele de religie de la orice cult
pe care îl aleg părinţii.
Am mai auzit şi aici plângeri (am citit în ziare) că o profesoară catolică i-a înfricoşat pe copii cu tema păcatului. A fost schimbată.
Băieţii mei nu au studiat la şcoală religia, nu e obligatorie decât de 3 ani. Până acum a fost opţională. Însă fiind reformaţi, în jurul vârstei de 10-11 ani au dat un examen din catehismul luteran. S-au pregătit de examen un an, la şcoala duminicală. Au fost nişte cursuri foarte plăcute, au organizat şi tabără sportivă, apoi foc de tabără cu părinţii, concursuri de tras cu arcul. La noi in familie se vorbeşte despre credinţă, la biserică merg doar eu, la una baptistă. Avem şi popă ortodox în apropiere, dar preferam sa-l evitam.”
Ora de religie la o scoala sateasca din Ungaria

Paula are doi copii scolari si locuieste in Catalonia, Spania.

„Religia e o materie optionala in colegiile publice din Catalonia si e obligatorie in scolile private religioase. Nu stiu nimic despre celelalte scoli private. Scoala copiilor mei e publica si laica. Daca un singur scolar vrea sa faca religie se introduce materia pt tot cursul lui. La scoala noastra, din 475 copii cu varste intre 3 si 12 ani, nimeni nu a cerut sa faca religie.
Religia este predata de un profesor de religie, iar in scolile private religioase de catre maici/calugari.”

Petronela sta in Italia, este mama a doua fetite, cea mai mare e de-o seama cu Eva.

„In scolile publice, religia este optionala. La inceputul anului, parintele completeaza un formular unde bifeaza cu da sau nu cursul de religie, fara sa dea explicatii suplimentare. Orele de religie sunt la inceputul sau la sfarsitul programului ca sa poti aduce/lua copilul mai tarziu sau mai devreme, in cazul in care se opteaza pentru nefrecventare. Daca parintii nu au aceasta posibilitate, aduc copiii la scoala, iar la ora de religie merg toti in alta clasa si fac ce vor, liberi, dar supravegheati de un adult din personalul scolii.”

Elena este PR-organizator de evenimente si locuieste in Olanda impreuna cu cele doua fetite de 5 si 10 ani.

„Cea mica este grupa 2, aici scoala se incepe la 4 ani, iar cea mare este in grupa 6. Amandoua la aceasi scoala, publica, de cartier. Religiile: crestinism, budism, islam, judaism, se invata doar din grupa 7, optional, poti alege intre ele si Educatie Umanistica, Freya a ales Educatie umanistica pentru anul urmator. E doar informationala, o ora pe saptamana la sfarsitul orelor de vineri, cine nu vrea nici Educatie Umanistica, nici Religioasa pleaca acasa. Se studiaza doar 2 ani, grupa 7 si 8, dupa aceea copiii plecand la 12-13 ani la liceu/gimnaziu/scoala medie.”

Alexandra este informatician si o mama tanara cu trei copii, doar cel mai mare este scolar. Cam asa este din experienta Alexandrei in Belgia:

„Catalin merge la scoala catolica, e un sistem partial subventionat de primarie. Scolile catolice sunt, evident, sub patronajul bisericii catolice. Religia se studiaza incepand cu clasa I (prima clasa dupa gradinita), la inceput o data pe luna. Gradual, pana in clasa a 6-a, ajung la o ora pe saptamana. Fiind scoala catolica, nu e optionala materia. Optionala e, in schimb, serbarea de Craciun, care are loc in biserica. Nu mi-e foarte clar incepand cu ce clasa, oricum nu cu clasa I, copiii au un curs optional de cor, tinut de o maicuta. E cea care pregateste copiii si pentru colindele de la serbarea de Craciun – sunt 1-2 colinde pe care le canta toata clasa.
Cat va fi la scoala asta (maxim pana in clasa 6-a), sigur va avea religia in program. Nu stiu in ciclul secundar(6-12) cum va fi.
La ora de religie, fac multe cantece. Colinde in perioada sarbatorilor, cantece cu tematica bisericeasca in rest. Ocazional merg la sala de rugaciuni, e o incapere langa biserica, alaturata casei preotului. Aici e deschis mult mai mult timp decat la biserica. Drumurile la biserica s-ar putea sa fie si din cauza ca scoala e chiar langa, dar si ca sunt foarte putini copiii clasa.
Religia e predata de invatatoare.
Sunt copiii de multe religii – cativa musulmani, o fetita chineza, un baietel corean. Putini belgieni, si din aia doar cativa sunt catolici, aici religia predominanta fiind cea protestanta. Sigur nu se merge pe conversie.”

Cristina este inginer chimist, locuieste in Michigan, SUA, si are doi copii, o fetita de 7 ani si un baiat de 2 ani jumate.

„Aici nu se preda religie in scolile publice, in diversitatea religioasa de aici e chiar imposibil sa acomodezi religia din fiecare colt de lume. Dar mai presus de chestiunea de logistica si echitate, e problema constitutionalitatii predarii religiei in scoala publica. Constituitia prevede clar separarea statului de biserica. Scoala e o institutie guvernamentala, platita din banul public si ar incalca Primul amendament care prevede separarea. Pentru cine doreste educatie religioasa, exista scoli private pe langa diverse biserici si moschei, sau la Scoala duminicala la biserica pe care o frecventeaza.”

Aralia este inginer, s-a mutat de curand in Danemarca. Fetita ei umeaza cursuri pregatitoare, e o clasa speciala de adaptare si invatare a limbii daneze. La intrebari a raspuns Morten, un tata danez.

„Din cate stiu eu, in scolile publice si private de aici se preda „Kristendom”. Se incepe din clasa a IV-a cu legende si reprezentari din Biblie care sunt interpretate pe intelesul copiilor. Invata si despre alte religii: hinduism, islamism, iudaism, cat sa isi faca o idee. Orele sunt predate de profesori dupa carti standard pentru materia respectiva, nu de preoti sau alti clerici. Depinde mult si de scoala, unele sunt stricte in privinta asta, altele sunt mai liberale, mai ales cele din zonele in care locuiesc multi copii de alte religii, stiindu-se ca majoritatea profesorilor au origini crestine. Religia este obligatorie, dar nu exista un curriculum strict, iar in anumite zone, ca in Brabrand si Odense, unde sunt multi copii cu alta mostenire etnica decat cea daneza, orele de religie nu sunt obligatorii. Pe de alta parte, desi Danemarca este in mare o tara protestanta, crestinismul nu este privit ca un mod de viata religios ci mai degraba ca un set de reguli etice si morale, iar religia se preda in acelasi fel, fara dogma, fara incercarea de a predica. Aici, nici chiar preotii nu fac asta. Asadar, religia se preda intr-un sens larg, departe de a fi strict axata pe credinta.”

Alina Dumitru este fotograf si locuieste in Australia. Are 3 fetite, doua merg la scoala.

„Nu se preda deloc religie. Fetele-s clasa 1, respectiv 3 (dar asta inseamna echivalentul a 2, respectiv 4 ani in scoala). Se studiaza 13 ani cu totul si niciodata religie. Daca imi dai ragaz, iti scriu si cum e la scolile confesionale, sub patronaj religios, ca si aia e o comparatie interesanta (cat NU studiaza nici acolo).
Educatia religioasa e o materie care exista in unele din scolile de aici, fie ca-s publice, fie ca-s private. Dar este complet optionala, in TOATE (nici macar in cele cu denominatie religioasa, eg catolice, evreiesti, anglicane etc nu te pot obliga sa participi la orele respective, care in general sunt undeva la jumatate de ora pe saptamana, maxim). Din ce in ce mai putine scoli publice ofera orele de religie ca optiune, fiindca de ani de zile s-a observat lipsa de interes pt ele. Fie si atunci cand erau tinute de persoane acreditate intr-un soi de „religie internationala” (nu pot preda decat acreditati – preoti din cadrul organizatiilor crestine, care trec printr-un curs special, apoi cu aceasta certificare, fie diversi pastori sau misionari din felurite culte, care trec prin aceeasi poveste de certificare, dar cu alte standarde, si predau nu chiar istoria religiilor, dar pe-acolo, un fel de mix cu-de-toate, budism, crestinism, hinduism, iehovism, you name it, world of faith something organisation).
La scolile cu denominatie religioasa. Nu am cunostinte la scoli evreiesti sau baptiste sau mai de nisa, din punctul de vedere al cultului religios. Dar din cate prind de la catolici (cei mai intalniti, scolile lor au practic cea mai buna reputatie, constant, la nivel de familii cu venituri medii) si anglicani, educatia religioasa este foarte sumara in scola primara, pe ce se pune un extraordinar accent, general, nu sustinut exclusiv de materia de specialitate, este caritatea, etica, moralitatea crestina – sa fii un om bun, saritor, prietenos, sa ajuti saracii, sa participi pozitiv la comunitate. Sa nu minti, furi, inseli etc. Fara spalat de creieri, ci doar de bun simt, cu multe istorioare biblice, ceva rugaciuni, pilde samd. Culmea paradoxului – sunt scoli catolice sau anglicane (posibil din celelalte denominatii) care accepta elevi fara sa fie apartinatori cultului, bisericii respective. De obicei se suplineste cu donatii sau ceva contributie la viata comunitatii (substantiala, semnificativa). Copiii acestia nu sunt obligati in niciun fel sa se boteze in ritul catolic sau anglican (desi, desigur, le este sugerat, finut) si pot chiar opta sa nu participe la RE (religious education classes), fara sa le fie in niciun fel afectata viata scolara. Au ceva rugaciuni, minimale, la inceput si sfarsit de zi, actiuni specifice de sarbatori, dar in mare ce se face in scolile cu denominatie religioasa de aici (si nu-s deloc putine, catolicii, estimez, sunt la paritate cu scolile publice, ca numar de institutii, nu neaparat ca efectiv scolar) e fff minimal. In liceele cu denominatie religioasa se studiaza istoria religiilor, notiuni combinate de spiritualitate, in cadrul materiei acesteia, RE (deci pe langa dogma proprie, de afiliatie). Se pune mare accent, in toate, cum am zis, pe morala, pe etica, si pe faptul ca suntem toti egali, indiferent din ce religie (sau non religie) venim.
Nici pe departe discriminare, nici pe departe adaptarea istoriei umanitatii, nici pe departe sectism. E cam ceea ce om normal cu capul pe umeri si cu principialitate si-ar invata oricum copiii, acasa.”

Irene este traducator si PR la Steysha School Of Irish Dance. Are doi copii care invata acasa. A locuit o vreme in Irlanda iar copiii au studiat la o scoala „educate together”, dar cele mai multe scoli sunt sub tutela bisericii.

„Irlanda e catolica, catehismul e obligatoriu, e predat de preoti, din cate stiu. Copiii mei au avut noroc sa fie la o scoala non religioasa, dar e foarte greu sa gasesti loc. Scolile inca sunt sub tutela bisericii. La scoala unde am fost noi se facea catehism optional, pentru ca era laica, asa cum se presupune ca ar trebui sa fie si ale noastre. Indiferent de religia pe care o are elevul, asta se studiaza. Irlanda e mai catolica decat papa, noi am avut noroc chior.”
Aici, cate ceva despre religia in scolile irlandeze.

Adina, mama a doi copii de varsta scolara, locuieste in Austria.

„Copiii mei merg la o scoala publica. Se studiaza religia, insa te poti „dezanunta” de la ea. Deci nu este un optional, la optionale trebuie sa te anunti ca sa participi, de la religie trebuie sa de „dezanunti” ca sa nu mai mergi. Dezanuntul (sorry, nu-mi amintesc termenul corect) se poate face doar in prima saptamana scolara, deci ai in principiu 5 zile timp. Si trebuie refacut in fiecare an.
Copiii care nu participa stau de obicei in alte clase, iar dupa o varsta pot sta si intr-o sala de „recreatie”, comuna, fara supraveghere (asta se intampla acum la J, care e intr-a 5-a si are 10 ani). In general se alege sa nu ramana in clasa copiii care nu vor sa participe, pentru ca nu se vede sensul dezanuntarii (adica scoala nu vrea sa vada). Ramane decizia scolii ce tactica aleg.
La clasele primare, de obicei, preda o persoana care a facut cursuri in directia asta, rar cu studii. Cursuri strict cu scopul predarii la clasele primare. persoanele mai in varsta, care lucreaza mai de mult timp in domeniu, aveau nevoie de mia putina pregatire. Acum, de ceva vreme, s-au schimbat cerintele sieste mai regulamentat ce pregatire trebuie sa aiba si le trebuie mai multa pedagogie. Insa se poate intampla sa fie si predat de un preot.
Dupa scoala primara, preda ori cineva care a studiat teologia/religia, ori un preot.
Religia ramane obiect pana la bac si se poate alege si ca obiect la bac. La bac sunt obiecte fixe, obiecte care trebuie alese dintr-un grup, de exemplu limba straina, si la alegere – biologie, geografie, religie.
Daca sunt suficienti elevi care apartin unui anumit cult, si se gaseste o persoana pregatita in domeniu, deci care sa corespunda cerintelor, se ofera cultul respectiv. De exemplu, cam la fiecare scoala sunt si ore de religie alt cult. Nu stiu insa nr. exact de elevi.”

Corina locuieste in Elvetia, are un baietel de 7 ani.

„Religia se studiaza un an, obligatoriu, in clasa a VIII-a, cate ceva din fiecare religie. Politica asta difera un pic de la canton la canton. Ca impresie generala – copilul meu e mai mic si nu face religie – pot doar sa spun ca e o deschidere normala la orice confesiune sau ateism, e o optiune personala la fel ca atatea care e respectata.”

Tot punand intrebari despre religia in scolile din lume, am aflat si lucruri noi. Imi place mult cum se studiaza religia in tarile nordice, asa mi-ar surade si pentru Romania, pentru ca elevii pot invata despre ceilalti care nu sunt fundamental diferiti, pot intelege astfel niste conflicte care par vechi de cand lumea si fara de sfarsit, cum ar fi Kashmirul sau de ce s-au tot batut in Irlanda si inca mai ies scantei, pot deveni mai toleranti, isi pot insusi cunostinte generale de genul care-i diferenta dintre suniti si siiti, cred ca multi nu stim asta si-i bagam pe musulmani in aceeasi oala.

Daca s-ar preda in acest fel, studierea religiei ar fi chiar necesara, la nivel de cultura generala, si in clasele mari, incepand de exemplu din clasa a VII-a sau poate doar la liceu. Educatia religioasa in cultul la care se afiliaza familia copilului ar trebui facuta acasa, fie si cu ajutorul bisericii, daca ar exista scoli de duminica pe langa biserica. Am mai spus, asta mi se pare o solutie decenta si inteligenta, pentru ca BOR are locatii suficiente, – probabil ca exista putine sate fara biserici – si personal cu studii superioare. Scolile de duminica la care parintii isi pot duce copiii ar putea deveni un bun liant intre biserica si comunitatile respective, biserica implicandu-se activ in viata comunitatii, ceea ce n-am observat pana acum.
Nu am date despre celelalte tari ortodoxe, nu stiu pe nimeni in Grecia, Rusia sau Bulgaria, Irene mi-a zis cate ceva despre Cipru, unde se studiaza ortodoxism, religia este predata de profesoare, orele par sa fie relaxate, se merge la biserica dar fara sa stie daca exista alta optiune pentru cei care nu vor sa studieze religia.

Le multumesc celor care mi-au raspuns la intrebari, am pus profesia acolo unde am stiut cu ce se ocupa fiecare, unde nu am stiut am vrut sa fiu discreta si n-am intrebat. Am pus si un poll mai jos, este deschis timp de o luna.

Clasa pregatitoare – un pic de concluzii

Publicat pe Actualizat pe

Cred ca suntem in ultima treime a primului an scolar evesc, si m-am gandit la ce am intampinat bun si rau ca mama de scolar. Inca o perspectiva asupra scolii romanesti, cea de parinte, dupa ce am fost elev si apoi de partea cealalta a catedrei, ca profesor. Eva este la o scoala de cartier, dar la una cotata foarte bine, la o invatatoare care mi-a fost recomandata ca fiind blanda si empatica. Dupa ce am trecut de greutatile inceputului, inclin sa cred ca nu am gresit, si am sa incep intai cu bilele albe. E si ceva mai putin de scris, in caz ca nu termin postarea pana se intorc copiii de la plimbare.

Temele pentru acasa – ar trebui sa nu existe la clasa pregatitoare. Asa este, nu li se dau teme pentru acasa, tot ce e de lucrat se lucreaza in clasa. Au fost cateva exceptii insignifiante.

Calificativele – la clasa pregatitoare nu se pun calificative. Oarecum adevarat, invatatoarea foloseste acele fetisoare zambarete mai mult ca stimulent sau cate un FB si B scris pe caiet pentru a recompensa copilul. Nu mor de drag, dar macar nu sunt folosite in exces.

Integrarea in colectiv – inclin sa cred ca a fost facuta cu cap, desi am fost nemultumita initial ca ii tot schimba din banci si in fiecare saptamana avea un alt coleg de banca. Le-a dat ocazia sa se cunoasca si a ajuns la un echilibru, acum Eva are un coleg de banca cu care se potriveste foarte bine.

Banii pentru scoala – dupa cum se stie prea bine, parintii finanteaza scoala mai mult sau mai putin, asa era si „pe vremea mea”. Exista un fond al clasei si un fond al scolii administrat de parinti, dar sunt sume destul de mici. Sporadic ni s-a mai sugerat ca ar fi mai nevoie de bani pentru una sau alta, care se regasesc in clasa. Nu a fost cazul de bani pentru draperii, parchet, laptopuri, copiatoare si alte minunatii cum am auzit prin alte parti.

Atmosfera generala – e buna, copilul iese topaind si fericit de la scoala, incantat de ce a mai facut, imi povesteste vesela despre activitatile lor.

Bilele negre acum.

Siguranta copiilor – Parintii nu intra in scoala, in mod normal isi lasa copiii la usa scolii si ii asteapta tot acolo, usa fiind incuiata. Mi se pare ok, in acest fel nu circula prin scoala toti necunoscutii care s-ar putea da parinti. Dar nu exista saptamana in care sa nu vina in ghiozdan cu un biletel comercial. Ba se vand carti, reviste, CD-uri, obiecte personalizate, sedinte foto. Totusi intra necunoscuti in scoala, nu vad ce ar opri un dezaxat sa nu-si atarne la gat un aparat si sa tipareasca un maldar de fluturasi.

Comertul in scoala – a atins de mult limita nesimtirii, se mizeaza pe faptul ca toti copiii vor dori sa fie fotografiati sau sa cumpere revista X si vei da si tu bani pentru al tau, ca sa nu se simta stingher.

Ora propriu-zisa – sistemul asta, cu clasa pregatitoare este inca la inceput. Impresia mea, vorbind si cu alti parinti, este ca invatatoarele nu au fost suficient de bine pregatite pentru copii mai mici. A fost o inclestare la inceput pentru ca li se cerea copiilor sa se comporte ca niste elevi mai mari. In realitate, ora la clasa zero are 35 de minute de activitate si restul de 15 minute ar trebui sa se joace, fie ca le intercalezi printre activitati, fie ca lasi copiii sa se joace la sfarsitul orei. Prea li s-a cerut sa fie cuminti si sa stea linistiti in banci, si asta poate fi o problema cu un copil mai mic si mai zglobiu.

Limba straina – programa e facuta cu fundul. In clasa zero fac franceza – in cazul nostru cred nu se completase catedra respectiva – in clasa intai nu fac deloc o limba straina, iar in clasa a doua incep cu engleza. Ar trebui sa existe o continuitate si o flexibilitate.

Concursurile scolare – sunt toate optionale dar ii invatam cu competitia inca de mici. Se platesc si sunt niste porcarioare de teste tinute in timpul orelor, le mai da si o revistuta pe langa si gata, am trecut si concursul asta. Pe cai, luna viitoare avem altul si spune-i unui copil de 6 ani ca nu-i nevoie sa concureze atat, dupa ce le sunt prezentate in roz bombon, dulce si candid in clasa.

Ora de religie – e optionala, dragi parinti, am constat cu surprindere ca nu prea se stie asta. E optionala in sensul ca nu-i obligatorie, dar nu ti se da posibilitatea sa optezi pentru altceva. Adica nu face copilul religie si atunci se opteaza pentru pictura, dans din buric sau ora de stat in cap. Nu, copilul este inscris automat la ora de religie si apoi trebuie sa-l scoti. Si nu-i deloc usor, se lasa cu certuri si cu intimidari. Apoi ora de religie nu a fost deloc ce am crezut eu, mai desenam, mai spunem o povestioara simpatica din Biblie, ci a virat un pic spre medieval, diavoli, ingeri cazuti, pedepse divine. Acum suntem in meci cu faulturi legat de ora de religie, sper ca nu va fi nevoie sa scriu un post separat despre asta.

Vacanta pe ulita

Publicat pe

iarna pe ulita

Si o poezie pentru azi, cand incepe iarasi scoala

ORA DE DICTARE
Jacques Prévert

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece…
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece…
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el…
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcînd?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rînd
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cît pot mai curînd.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cîntînd
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rîndul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cîntă
şi copilul cîntă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe cînd pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stîncă lîngă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare

Echilibrul! uite-l! nu-i!

Publicat pe

In clasa I, mi-a pus mama pachetel la scoala o felie de cozonac si un ou rosu, banuiesc ca era dupa Pasti, si pe vremea aceea de Pasti nu se dadea vacanta. Stateam cu o colega sub un cauciuc mare pe jumatate ingropat in pamant si ne pregateam sa mancam, intai am ciocnit ouale si cand sa le curatam a venit tovarasa invatatoare. Ne-a spus sa nu cumva sa aruncam cojile pe jos si sa nu mai venim cu oua rosii la scoala. Am inteles perfect prima jumatate dar m-a nedumerit a doua, nu intelegeam cu ce ar deranja culoarea cojii. Din ce stiam eu oul nu trebuia sa fie vechi, fiert prea tare sau prea moale, dar coaja? Cu ce putea deranja coaja? Am intrebat acasa de ce nu e voie cu oua rosii la scoala si raspunsul nu m-a lamurit complet dar am inteles ca e vorba despre „astia”. „Nenorocitii astia mama, arde-le-ar sufletul sa le arda, ca nu mai voie sa faci nimic, sunt in stare sa te lege din orice”. Stiam cine-s „astia”, erau oameni rai daca-i suparau pe ai mei, basca lipsiti de umor, pentru ca trebuia sa rupem in bucatele ziarele cu chipurile conducatorilor carora le desenam mustati sau cacatei pe fata.
Mult mai tarziu am inteles ca nimic legat de religie nu era permis in scoala, nu trebuia sa povestim in compuneri ca am fost la slujba de Inviere, desi nu m-a afectat pentru ca mersul la biserica era dupa mine indatorirea bunicilor, mi s-a parut nedrept. Dar nu aveai voie sa spui o mie de alte lucruri marunte la scoala, nici ca vecinul a avut un vitel pe care l-a taiat in toiul noptii, nici ca purceii dati de stat spre crestere si care trebuiau predati tot la stat s-au inecat intr-un butoi cu var, nici macar ultimul banc politic auzit, chiar daca era foarte nostim. Nu dadeai din casa, tineai gura inchisa, sa nu spui, auzi, ca ne bagi in puscarie.
Dupa mai mult de treizeci de ani mi se pare ca scoala este cazuta in cealalta extrema. Daca atunci nu aveai libertatea de a fi tu insuti, religios daca proveneai dintr-o familie practicanta, acum nu ai libertatea de a fi ne-religios, provenit dintr-o familie altfel.
Cand Eva a refuzat la scoala sa cante un colind cu tema religioasa si invatatoarea a intrebat-o de ce nu canta, copilul a raspuns ca i se pare plictisitor. Aici este vorba despre invatatoare si despre o ora obisnuita, nu despre profesoara de religie la ora de religie. Urmarea m-a socat. Invatatoarea ne-a intrebat de ce copilul nostru se comporta asa si de ce nu luam masuri. Ce masuri? Nu stiu, sa o aducem pe calea cea buna, probabil, desi e un pic de curaj aici, sa iesi din rand spunand ca nu canti ceva ce nu-ti place. Ne-a sugerat chiar si o solutie, sa o lasam in vacanta la bunici, care probabil ar scoate-o din negura ateista/agnostica/ortodox nepracticanta – pur si simplu mi se pare nepotrivit sa dau explicatii cuiva despre apartenenta religioasa a familiei – in care se zbate.
Cum nu pot urma sfaturile doamnei pentru ca mi se par proaste, ramane sa ma gandesc la o alta solutie. Fie ii spun sa taca si sa nu spuna ce aude in casa – cum ar fi explicatiile pe care mi le cere despre sarbatorile crestine, pentru ca m-a intrebat despre Craciun, i-am povestit despre nasterea lui Isus, magi, iesle, dar i-am spus si ca este o sarbatoare veche, ca la aceasta data oamenii au celebrat intotdeauna solstitiul de iarna, doar crestinismul a schimbat semnificatia – ceea ce ar insemna ca scoala laica romaneasca ne ingradeste iarasi de la varste mici libertatea de gandire, fie o las sa fie ea insasi, chiar daca asta deranjeaza convingerile religioase ale celor din jur.
Ma intreb daca aici este vorba despre o lipsa de echilibru sau eu ma situez mereu in neconcordanta cu scoala romaneasca la una dintre extreme. E greu sa-ti schimbi convingerile pentru ca asa vor altii, convingerea mea este ca educatia religioasa ar trebui sa se faca acasa, iar scoala sa-i lase pe elevi sa se manifeste religios sau nereligios, asa cum doreste fiecare, fara sa condamne, fara sa judece, fara sa-si bage nasul.

Stiloul

Publicat pe Actualizat pe

26 oct
Procrastinez.
In bucatarie, mai multe oale ma asteapta sa le umplu cu mancarea familiei pe week-endul acesta, si n-am terminat decat orezul cu lapte, stafide si nuca de cocos.
Am de pus la punct structura atelierului Picturici, mai putin pretentios spus ce voi face cu picii timp de o ora jumate. Sa fie frumos,sa fie distractiv, sa fie relaxant pentru ei. Si-mi doresc asta si pentru mine. Aici, am scuza ca nu merge netul, asa ca nu am cum sa cotrobai dupa Miro si portrete gen Picasso.
In dulap, ma asteapta un tricou de pictat cu un bebe zambaret si poznas care sa se suprapuna peste locul in care creste un bebe nenascut.
M-am refugiat in fata calculatorului si scriu offline, desi mi-as dori un stilou si o agenda, macar sa verific daca mai stiu sa scriu de mana. As putea cotrobai dupa stiloul pe care i l-am cumparat ieri copilei. Am asteptat-o in fata scarilor, supraveghind un Filip sturlubatic in soarele miezos de octombrie, si a iesit cu scurta atarnand stramb pe ea si cu cordeluta pe frunte, tinandu-se de mana cu o fetita la fel de aranjata, in spatele unei alte fetite care tinea la vedere o foaie A4 pe care scria mare “Luni sa avem cu toti stiloul”. Cand am intrebat-o de stilou, a izbucnit in plans si a trebuit sa ne asezam pe o banca ca sa prind printre hohote o farama de sens. Dezarmata, am scos repede o ciocolatica din buzunar, ciocolatelele cat degetul mare au efect fulminant de uscare a lacrimilor asupra fetitelor de clasa zero, iar pe baieteii sturlubatici ii linistesc pret de 2-3 minute. Cat sa scoti la iveala legatura stranie dintre stilou si apa data la soricei.
Am incercat sa-i povestesc despre stiloul meu Senator cu care am scris toata facultatea, despre penita care aluneca usor pe foaie, desenand cu rapiditate litera dupa litera, astfel incat sa tii ritmul cu unii profesori care vorbeau turbat de repede. Il gasisem in campus, zacand julit pe jos, strigand dupa mine.
“Nu pot sa sterg daca gresesc ce am scris cu stiloul”
Imi imaginez ca stiloul a fost folosit ca amenintare de o invatatoare care nu le da voie cu guma de sters, are doar ea o guma, iar copilul care a gresit cere voie sa stearga. Copiii “gresitori” – exista acest adjectiv, Eva l-a invatat din prima saptamana de scoala – au si ei gumite ilegale prin buzunare si le scot pe furis, transformand in faramele mici si murdare greseala cea grava si suflandu-le pe ascuns, astfel incat fisa lor de lucru sa para perfecta. Doamna desigur ca observa si atunci le zice pe ton aspru:
“Lasa, ca o sa vedeti voi, cand o sa scrieti cu stiloul, n-o sa mai puteti sterge ce ati gresit!”
I-as fi spus de toate stilourile mele de eleva, primele isi cracanau penita sub apasarea stangace a unei maini mici, curgeau inexplicabil murdarind unghiile roase care trebuiau sa fie mereu curate si mansetele albe cu danteluta, frumos calcate de mama. Ba nu, primele erau stilouri “scumpe”, chinezesti, cu penita de aur, primul-primul a fost stilou de 200 lei, facut cadou de bunica, l-am pierdut dupa doua zile. Dupa ce am fost strasnic certata, am primit altul de 100 lei, care a avut aceeasi soarta cu predecesorul lui. Iarasi cearta, – tu, intr-o zi, ai sa-ti pierzi capul cu totul! – alt stilou, eram ca Danila Prepeleac, unul mai ieftin de 50 lei. Preturile mi le aduc bine aminte, stiloul mi se inmana cu codul de bare verbal, in speranta ca voi fi mai grijulie. Asta, ultimul, de 50 lei, era violet, avea un fel de cauciuc la capat, apasam ritmic pe el, in timp ce il cufundam cu grija in sticluta cu cerneala. Nu stiu ce i s-a intamplat, de atunci si pana la facultate am avut stilouri ieftine, romanesti, cu penita din metal ordinar, “ toc rezervor” , apoi pixuri care nu-mi dadeau nici un fel de bataie de cap.
Ciocolatica doar a uscat lacrimile, pana acasa am vorbit despre ingrijorarea pe care i-o dadea noua unealta de scris. Pe seara, am iesit sa cautam stilou. Echivalentul stiloului de 200 lei, din primele zile de scolarita ar fi pentru ea un Parker sau un Senator, pe care sa i-l inmanez spunandu-i pretul si repetandu-I sa nu-l piarda, sa nu apese prea tare pe penita si sa aiba grija sa nu greseasca, pentru ca toate greselile insumate fac din copilul normal un scolar gresitor. Apoi se aduna undeva intr-un catastif, in care se noteaza:
de cate ori ai uitat fundele in banca,
cate pete ai pe mansetele albe si ingrijit calcate,
cate lacrimi ti-au murdarit caietul “de curat”,
toate, absolut toate, literele si cifrele pe care le-ai scris urat la ora de caligrafie, de ai ajuns atat de rau la maturitate, scriind ca un doctor, sa nu inteleaga nimeni nimic din notitele de curs.
Am luat un stilou modern cu capat de pix, pe care poate apasa pana inteapa foaia, ba chiar sa dea si o gaura mica in lemnul bancii. In celalalt capat are o guma, o inventie minunata care sterge orice greseala. Am adaugat cateva abtibilduri cu pisici si am obtinut fericire cu zambete.
D-aia scriu acum la calculator, de drag si-a luat stiloul cu ea, de fapt cred ca a si dormit cu el azi-noapte.
Nota: Trebuie sa verific daca am scris corect “procastinez” si “abtipilduri”, dar n-am net. E posibil sa fie scris gresit, sunt sigura ca ma veti ierta iar daca nu, nu-i nimic, nu se mai noteaza nicaieri, am rupt demult catastiful cu toate greselile mele de scolarita.

Stresul la gaini

Publicat pe Actualizat pe

Suntem deja in a doua saptamana de scoala si nu e zi sub soare in care sa nu ma mir, sa nu injur, sa nu ma inchin, fac vreo 5 temenele si ma intreb daca exista intr-adevar atat prostie sub soare sau numai eu dau peste ea.
Episodul 1 deocamdata pentru ca mai am si altele.

Scoala a inceput pe 16, trecem direct a doua zi, pe 17, marti. In clasa Evei, a venit o echipa medicala, stiti voi, oameni in halate albe. Le-a facut un mic control. Ceva total nevinovat am putea zice. Ei bine, nu-i deloc asa. Conform legii drepturilor pacientului, a codului de etica al Colegiului medicilor si unui cod asemanator al moaselor si asistentelor, minorul nu poate fi examinat fara acordul tutorelui legal/parintelui.
Pe langa asta, minorul este om cu maini, cap, picioare, sentimente si frici. Si dragii de ei, au multe frici si le gestioneaza mai greu decat noi. Fiind om, are dreptul sa fie tratat omeneste, adica examinat intr-un cadru intim. La examinare, parintele poate cere sa fie de fata, insotit de o alta ruda.
Asadar, trei indvizi in halate albe intra in clasa si se apuca pe examinat 27 de prichindei de 6 ani. Ajung la Eva care are o alergie, noi oscilam intre alergie la insecte – purici de la maidanezii care strabat curtea la tara, pentru ca pe Nero l-am despuricat – si alergie la detergent. Alergie inseamna bubite pe burtica. Si se pun pe holbat si pe dat cu parerea ca-i una, ca-i alta, ba pojar, ba varicela. Copilul sta stingher, cu bluza ridicata, speriat. Dupa care se uita in parul ei, strans legat in doua codite impletite si „li se pare” ca ar vedea ceva oua de paduchi.
Mi se pare ca exista acest diagnostic „mi se pare”. In urma unei asemenea acurateti profesionale, o despletesc acasa, si o puric cu atentie, scotand din parul ei fix doua fire de nisip, ramase de cand s-a dat peste cap pe plaja si a fost masiv infestata. Cu nisip.
Co-autorul ii comunica invatatoarei sa stea linistita ca e o alergie (sub tratament) si o alarma falsa, pardon chioara, pentru ca nu-mi imaginez ce au vazut halatele albe in parul Evei. Se duce apoi la cabinetul asistentei si-i spune sa nu mai examineze niciodata copilul fara sa ne informeze in prealabil si fara sa aiba acordul nostru. Asistenta lesina cand aude asta, lesina de mirare pentru ca dumneaei nu si-a imaginat ca ar putea veni vreun parinte cu pretentia asta. Dupa care da vina pe doctor.
Pe Eva am intrebat-o cum s-a simtit.
Rau, mami, m-au pus sa-mi ridic tricoul si apoi se uitau toti la burtica mea.

colegiu

Sa recapitulam:
Copilul e om si are dreptul sa-i fie protejata intimitatea si demnitatea. Vaccinarile si examinarile medicale n-are trebui sa se faca in nici un caz in clasa. Nu sunt purcei de la ferma, sunt copii.
Si explicatia titlului. In urma mai multor cercetari s-a ajuns la concluzia ca gainile ouatoare se streseaza foarte usor, rezultatul fiind scaderea ouatului.
Pasarile alea proaste sunt atat de sensibile incat aparitia unei echipe de medici le face sa innebuneasca de stres. In multe ferme s-a dispus ca medicii sa nu mai intre in hale imbracati in halate albe.
Copiii nostri destepti nu merita atata consideratie.
Parintii lor n-au dreptul sa fie respectati nici cat negru sub unghie.