Zile de vacanta

Ne-a plăcut foarte mult: Adăpostul pentru cai ”Steaua Speranței”

Publicat pe Actualizat pe

Am fost prin primăvară la acest adăpost care culege de peste tot cai bătrâni, bolnavi, abuzați, abandonați, nedoriți de nimeni și le oferă un cămin încercând să-i dea apoi spre adopție. Sunt multe animale acolo, mai multe decât ne-am așteptat, ne-am gândit noi să le ducem morcovi și mere și ne-am dus cu prea puțin pentru că ne așteptam la 5-6 căluți.

Caii sunt, în general, blânzi, foarte bine îngrijiți, și surpriza mare au fost pentru noi lamele. Lama Mayo, o frumusețe pufoasă și încă o lamă frezată scurt, cu ochii albaștri și un pic cam nervoasă, imediat lăsa urechile pe spate, gata să scuipe.

adapost-cai-4

adapost-cai6

Au și ponei blânzi și iubitori, erau foarte geloși unul pe celălalt când îi mângâiau copii. Cei mici pot călări, există echipamente speciale, adăpostul nu oferă lecții de echitație ci mici plimbări pe cai, în mod absolut gratuit.

adapost-cai2

adapost cai8.jpg

O zi frumoasă de toamnă este perfectă pentru o vizită la adăpostul pentru cai, îi găsiți aici, copiii vor vedea animale îngrijite și respectate, iar adulții pot lua o țesală sau își pot găsi o treabă de făcut, adăpostul se bazează pe voluntariat, fără să oblige pe cineva. Nu puteți hrăni animalele, mâncarea se oprește la intrare ca să poată asigura cât de cât un program de masă, dar în afară de morcovi și mere ar mai fi bună o mână de mâncare pentru cei mai prietenoși ciobănești, eventual ceva boabe pentru găini.

adapost-cai9

adapost-cai10

Mie îmi este cam dor de Mayo, lamele sunt animalele mele preferate și abia aștept să ne întoarcem.

adapost-cai-3

Această postare nu este sponsorizată.

Anunțuri

Peștera Limanu

Publicat pe Actualizat pe

Tot au crescut copiii, zicem noi că se țin bine pe picioare, și căutăm aventuri chiar și în apropierea locurilor care ne sunt foarte familiare. Așa am pornit într-o după-amiază la peștera Limanu, una dintre puținele peșteri dobrogene.

În orice aventură, drumul și planificarea sunt cele mai importante și chiar ne-am bucurat de peisajele specifice Dobrogei, dealuri arse de soare și lanuri de mentă înflorită.

limanu3

Am găsit relativ ușor peștera, în proastă tradiție românească nu există indicatoare de nici un fel și este complet neprotejată, deși am citit că în trecut intrarea ar fi fost asigurată cu o ușă încuiată și, la cerere, venea un localnic pe post de ghid. Curajul meu adunat fărâmiță fărâmiță a început să se spulbere ușor încă de la intrarea în peșteră, iar când haloul de lumină naturală a dispărut din spatele meu, lanterna n-a fost de ajuns pentru a-mi stăpâni panica. Copiii n-aveau nici o problemă, totuși nu eu am fost cauza pentru care am ieșit, ajunsesem deja la prima ramificație.

limanu4

Mi-am promis că asta a fost chiar ultima dată când am intrat într-o peșteră, salină, sau orice altă denumire sofisticată ar mai avea gropile enorme săpate sub pământ anume ca să-i chinuie pe claustrofobi.

limanu1

La ieșire ne aștepta răcoroasa pădure de pini cu stânci pe post de scaune și drumul de întoarcere prin pâlcurile de mentă. La loc cu verdeață și frumos mirositor am găsit-o pe dumneaei, broscuța țestoasă, prea surprinsă de vizită ca să poată fugi. Noi am mângâiat-o și i-am vorbit în timp ce o studiam, dar ea tot încerca să ne muște ca să scape, așa că am eliberat-o cât ne-a lăsat curiozitatea de repede.

limanu6

Sfat: Nu vă aventurați în peșteră fără lanterne, iar dacă treceți de prima ramificație, presărați în urmă firimituri sau pietricele ca Hansel și Gretel. Sau, și mai bine, să aveți un ghem cu sfoară.

cum să dormi o noapte lângă foc

Publicat pe Actualizat pe

Probabil că n-am ales cea mai potrivită perioadă – sfârșitul verii – nici cel mai potrivit loc – zona cea mai rece din țară, între Întorsura Buzăului și Miercurea Ciuc, ba chiar și altitudinea a fost cam mare, 1000m pe Ciucaș, dar Eva își dorea încă de anul trecut să mergem și noi cu cortul.

Am plecat bine echipați, cu saci de dormit, hanorace, veste, știut fiind că pe munte este frig peste noapte. O aventură pentru copii, un pic cam stresant pentru noi, mai ales că zile întregi plouase în zonă și pământul era cam umed, nu știu de Ciucaș. dar am traversat prin zona Siriu pe care am bătut-o ani de zile și pe-acolo sunt o mulțime de urși.

Ne-am oprit într-un loc de campare foarte agreabil, curat, pe malul unui pârâu gălăgios, al cărui nume nu-l găsim nicăieri. Pârâul este alimentat printre altele de cascadele Urlătoare, sunt două, una mare și una mică, sute de izvoare care curg la vale pe un versant abrupt. O notă mare pentru cine are în grijă acest loc, e pe un drum forestier care se și înfunda în apropierea locului nostru de campare,  este foarte curat, nu am văzut sticle sau pungi în apă, deși pe la unele vetre de foc mai sunt ”uitate” diverse mizerii se vede că oamenii încearcă să respecte pădurea, și nici nu este prea greu, am găsit oarecum mascat un tomberon de gunoi.

După ce am instalat cortul, copiii au găsit foarte distractiv să se joace în apa rece ca gheața a pârâului, au strâns lemne de foc și ne-am bucurat că în apropiere au mai campat două familii, astfel încât să nu ne nimicească măreția pădurii de brazi din spatele cortului nostru, și să nu ne simțim prea singuri în seara care se lăsa plină de umbre.

urlA1

O privire spre Urlătoarea mare

urla2

cortul pus pe un dâmb în care bătuse soarele peste zi

urla3

Pârâul fără nume și locul curat de campare

Când s-a lăsat complet întunericul am alungat umbrele pădurii cu un foc de tabără și am mai bifat un punct pe bucket list-ul Evei. La fel și vecinii noștri și mi-a plăcut că nici ei nu au găsit de cuviință să facă  grătar. Ne-au ajuns gălăgia pârâului, scânteile care săreau vesel din foc și pădurea apăsătoare de pe versant, iar mai târziu în noapte miliarde de stele s-au aprins pe cer, a fost cel mai înstelat cer pe care l-am văzut vreodată.

Copiii au dormit foarte bine, noi mai puțin, ne-am trezit tot timpul să-i verificăm, iar dimineața a fost superbă, e un sentiment pe care nu l-am mai trăit, să ieși la 7 dimineața din cort  în liniștea monumentală a brazilor. Și la 7C, ceea ce înseamnă că peste noapte fusese chiar mai puțin.

urla4Se pregătește focul de tabără

urla5

Dimineața, la cules de rășină în scopuri științifice

Vadu, un loc în care să fii

Publicat pe Actualizat pe

Am reușit să ajungem anul acesta pe superba și sălbatica plajă de la Vadu, anul trecut am ratat-o și ne era dor. În fiecare an, la plecare, ne oprim pentru o zi pe una din plajele pustii ale litoralului, visând la ziua în care vom sta tot concediul la mare doar aici, zi care nu poate fi departe pentru că ne-au copiii și putem sta la cort.

Vestea bună e că acum se poate plăti taxa, Vadu fiind în rezervația Deltei Dunării, la un automat pus aproape de drum, așa că nu am mai stat cu stressul că nu suntem în regulă din punct de vedere legal. Drumul spre plajă este acceptabil, bandă de ciment cu denivelări, și copiii au avut bucuria de a se întâlni cu un trenuleț Thomas, Filip chiar a crezut că este Thomas cel adevărat. Aproape de plajă, cimentul se termină și ultima bucată este de nisip, mărginită de dune.

Este greu să prinzi în cuvinte frumusețea sălbatică a unei plaje pustii, senzația de fericire, de libertate, de copil al naturii pe care o primești odată intrat pe plaja. Intrarea în apă este prietenoasă, marea este limpede, cât de limpede poate fi Marea Neagră, țărmul este curat, pe partea de nisip ud de la mal îți vezi oglindirea. Plaja este plină cu scoici întregi, intacte, o bucurie pentru copii,  iar oamenii sunt la o distanță confortabilă, cât să știi că ești printre oameni, dar nu deranjat de o prea mare apropiere. În stânga, două cupluri își serveau cafeluța pe o masă trasă la mal, în dreapta, o fată se bronza în fața cortului.

Vadu nu este un loc pentru umbreluțe, șezlonguri și coctailuri, aici vii să stai cu picioarele în nisip, să înoți singur și să te uiți la păsări. Vadu este un loc în care să fii.

vadu1

 

vadu2

 

vadu3

 

vadu4

 

vadu5

Giurgiu neoficial

Publicat pe

12938199_1698105670469256_6972439622987178309_n

Din când în când, atunci când am timp și cred că i-ar interesa și pe ceilalți scriu pe o pagină de Facebook dedicată orașului Giurgiu. Este despre orașul ascuns, despre istoria lui necunoscută. Un oraș cu multă apă, cu o istorie fabuloasă, cu păsări și vulpi care vin până la prima stradă, acolo unde încep să-l umple oamenii. Un oraș care ar putea fi, dar nu este pentru că nimeni nu-l iubește, un Giurgiu neoficial.

Morbidul cultural

Publicat pe Actualizat pe

Am avut si o astfel de etapa in plimbarile noastre, cu scopul de a-i arata Evei ca nu tot ce misca e crestin-ortodox. Am provocat astfel lungi discutii despre religiile monoteiste, asemanarile si diferentele dintre ele. Scopul a fost sa vizitam lacasuri de cult care apartin altor religii, cimitire si eventual sa cunoastem oameni. Ne-a reusit doar partial pentru ca nu ne-am organizat bine, dar copila a inteles despre ce e vorba.

 

Primul pe lista a fost Buzaul, unde mai exista inca o comunitate evreieasca mica. (In Giurgiu mai erau in jur de 10 evrei, nu gasesc unde ar fi fost sinagoga care exista pe la inceputul secolului XX, iar peste cimitir calca orice giurgiuvean fara sa stie unde este.) Am fost sa vedem cimitirul evreiesc din Buzau, aflat in paragina, dar macar am reusit sa intram. Poarta era legata cu o sarma, am pasit inauntru cu prudenta, cartierul e rau famat si ne era teama de caini. Nimeni. Dupa vreo 10 minute a aparut si paznicul care ne-a povestit cate ceva si ne-a invitat in alta zi cand am fi putut vorbi cu un batran din comunitate.

cimitirul evreiesc Buzau

„Nu vine nimeni pe aici, ne-a spus el. Doar eu pazesc, stau aici noaptea ca sar tiganii la furat. Ziua strang mizeria pe care o arunca peste gard oamenii care stau la ocazia, aicișa, la colț si mai tai iarba. E mult de munca, dar acum arata mai bine, inainte nu puteai intra de balarii. Evrei mai sunt putini, batrani, dar de treaba.”

cimitirul evreiesc buzau1

A doua zi, ne-am oprit cateva minute la sinagoga. O cladire de vreo 200 de ani, parasita si aflata in stare foarte proasta. N-am putut intra, mai bine ca-i imprejmuita cu un gard inalt si pazita de vandalizari. Neindoielnic, frumoasa, daca e de datoria comunitatii respective sa-si ingrijeasca cimitirul, salvarea unei astfel de cladiri, cum e sinagoga Buzau, nu cred ca le mai sta in putere. Nu pricep cum de administratiile locale actuale sunt atat de indolente si de analfabete cultural incat lasa cladiri frumoase sa se degradeze pana la pieire. Da, stiu ca romanismul inca e cuprins de fiorul antisemit, desi ura lor a ramas de mult timp fara tinta, dar cladirea n-are nici o vina. S-ar putea transforma intr-un spatiu frumos pentru expozitii de arta, sala de concerte sau teatru. Nu cred ca am ramas doar un popor care construieste numai supermarketuri din prefabricate de tabla, OSB-uri sau cum le-o zice, ba chiar observ printre intelectualii din generatia mea o preocupare pentru salvarea traditiilor si a trecutului, mai ales a trecutului apropiat, ante-comunist, cel care ne-a fost ascuns.

sinagoga buzau

Urmatorul obiectiv ar fi fost sa vedem o comunitate tatara sau turca din Dobrogea, cu toate ale lor. Aici am ratat cu brio, n-am vrut sa ne deplasam prea mult si intr-o dupa amiaza am mers pe langa Mangalia spre Albesti, Akbaș pre limba lor, unde citisem eu ca in trecut au fost 3 geamii si ma gandeam ca o mai fi ramas una. N-am reusit s-o gasim, indicatiile localnicilor era atat de contradictorii, incat am mers in cerc de am trecut de 4 ori prin acelasi loc. Nu se vedea nici un minaret, asa ca am renuntat, dar am reusit la un cimitir musulman. Si acesta avea poarta legata cu sarma dar n-am mai indraznit sa intram.

cimitirul musulman albesti

Dupa o saptamana inca mai raspund la intrebarile Evei. Am discutat despre religii, monoteism si profeti, originea crestinismului si razboaiele religioase. La o intrebare de-a ei nu pot raspunde: De ce se bat oamenii pentru religie? De ce nu se lasa unul pe altul in pace?

Năeni

Publicat pe

Am mai incercat sa ajungem la Naeni si asta-iarna, pe la mijlocul lui ianuarie, luandu-ne dupa un ghid turistic care ne promitea frumuseti extraordinare. Ba chiar am urcat pana sus, in satul Varf, dar drumurile ude si alunecoase nu ne-au lasat sa vizitam nimic. Cum peisajul mi-a placut, ne-am promis sa revenim cu viitoarea ocazie.
Si iata-ne, am intrebat intai un batran cum se ajunge la diversele situri si am ajuns fix intr-o fundatura, asa ca am luat-o singuri spre biserica satului care se inalta falnica pe o coama de deal, biserica noua din piatra, imprejmuita cu gard tot din piatra, foarte frumoasa, dar in contrast neplacut cu saracia caselor. Ne-am dat jos sa admiram peisajul surprinzator pentru o zona pe care o credeam plata ca in palma, imi venea greu sa cred ca am trecut de zeci de ori pe langa Mizil si n-am cotit niciodata la stanga.

naeni4

Dinspre biserica se auzeau bocaneli si ciocaneli, mi-am zis ca se construieste si atunci au aparut ei, copiii din Naeni, itind capsoare curioase de dupa pietre. In numai doua minute s-a spart gheata si am fost potopiti de ropote de ciripeli. Stiau de toate si s-au oferit sa ne duca peste tot, ne-am bucurat, mai ales ca indicatoarele turistice vazute in iarna disparusera complet. Au amestecat fermecator informatiile corecte cu stangaciile copilaresti si ne-au dus prima data la biserica.

naeni12
„Asta este biserica dintr-o piatra. Asa ii zice, dar sa stiti ca este facuta din mai multe pietre.
Si e cineva aici? Preotul?
Nu e nimeni, doar noi, ne jucam.
Dar cine bocanea?
Noi! Ne facem masini. Vedeti? Masini ca asta, dar nu vrea sa mearga.”
Dragii de ei, isi facusera in echipa un cart dintr-o bucata de lemn stramb si ii pusesera patru roti patrate.”

naeni13
Tot ghizii cei simpatici ne-au povestit, luandu-si unul altuia vorba din gura, ca aici, „chiar aici unde stau eu cu picioarele”, este un mormant tracic nedeschis, alaturea este unul deschis in care s-a gasit o sabie si un brat, iar in cariera sunt roci cu cochilii in ele pentru ca pe acolo a fost demult o mare, Marea Sarmatica. Am primit cadou doua roci cochilifere si indicatii catre celelalte locuri, tabara de sculptura si chilia calugarului Ambrozie.
„Stiti ceva despre chilie?
Da, a stat acolo un calugar, a murit demult, a venit de la Ciolanu, l-au gonit pentru ca traia cu o calugarita.
Serios?? A venit cu tot cu calugarita la chilie?
Nu, in chilie statea cu o femeie din sat.”
Istoria spune ca Ambrozie a venit sa traiasca in sihastrie, dar nu puteam sa-i contrazic, in acest timp o fetita in rochita alba, cu parul galben ca paiul si cu cei mai fermecatori ochisori albastri imi oferea doua pietroaie de calcare cochilifere, un baietel imi povestea despre scoala lui, iar un altul, cel mai mare, incerca sa-i tina pe ceilalti la respect, pe motiv ca ar fi liderul grupului. Daca aveti 3 ore libere si sunteti pe drumul dintre Mizil si Buzau, merita sa va opriti, iar daca-i intalniti jucandu-se sus, pe coama dealului, bazati-va pe ei si neaparat sa aveti dulciuri ca sa le platiti munca de ghizi.

Dupa indicatiile lor, am ajuns la tabara de sculptura. Este a treia tabara de sculptura pe care o vad in judetul Buzau, dupa cele de la Magura si Meledic, si de departe e cea mai frumoasa, spectaculos amplasata, data fiind apropierea necropolelor tracice vechi de 2600 ani  tematica este asemanatoare. Simboluri tracice/dacice, imitatia unui mormant, toate risipite ca un Stonehange romanesc pe culmea dealului. In jos, de o parte si de alta, stane cu turme de oi, in zare culmi albastre. Desi noua, fata de celelalte atractii turistice, tabara mi-a placut cel mai mult, astia care au condus judetul prin anii 80 cand s-au organizat taberele au fost niste mintosi, pietroiele astea sculptate de elevi, studenti si sculptori in piatra la Naeni si Magura si lemn la Meledic aduc un plus urias de farmec locurilor.

naeni7

naeni5

naeni6

naeni9

Mai departe nu am ajuns, poate data viitoare mergem si la chilia calugarului Ambrozie, care e sapata tot in calcar, si vedem si grotele preistorice in care locuiau oamenii pietrei acum 7000 de ani. Venea un nor negru de ploaie, se si vedea ca ploua in zare, a si tunat, desi mai peste tot se poate ajunge cu masina, riscam sa ramanem p-acolo daca ne prindea ploaia.

naeni10

naeni11