pe ici pe colo

Comana II (Delta Neajlovului)

Publicat pe

Reclame

Comana (partea I)

Publicat pe Actualizat pe

adica manastirea, unde am mai fost, acum doi ani. Localitatea e destul de aproape de Bucuresti, probabil 30 de km, drumul e bun, manastirea veche si frumoasa, in spate are un debarcader de lemn care coboara in mlastina, Eva s-a distrat de minune alergand p-acolo, iar eu am vazut cele mai mari libelule posibile, cam cat un pitigoi. Satul e inconjurat de mlastina, numita pompos Delta Neajlovului si de o padure maiestoasa, ramasite din codrii Vlasiei. Nu am gasit unde sa mancam, pensiunea a ars anul trecut si acum e in renovare. Am intrat intr-un fel de club, centru de recreere, n-am idee ce era, cu spatii largi, rotocol pentru cai, loc de joaca, pauni, barci si multi neni si tanti care se plimbau p-acolo cu masinute de golf, dar de mancare n-aveau, cica ofera numai mese organizate, de unde am dedus ca noi trei suntem vraiste. Probabil Eva ne da acest aspect, nu degeaba noua ei porecla e Taz.

Guns&flowers sau in no man’s land 2

Publicat pe Actualizat pe

Am fost din nou, de data aceasta cu un scop precis. Am vazut tot felul de (a)simetrii naturale

si chiar unde nu erau, am trisat un pic

Eva a adunat flori de camp si a alergat putin, asta cand nu a cerut in brate si intre doua vaitaturi ca o mananca furnicile

am admirat natura

…si m-am mirat sincer de cate pupeze exista in Giurgiu (cealalta pare sa fie mierla). Cele mai multe pasari se auzeau prin hatisuri, imi pare rau ca n-am avut nimic de inregistrat, cred ca era vreo simfonie ceva, parea un eveniment organizat

Scopul precis a fost sa trag eu cu pistolul, e pe a mea to do list, pistol adevarat, tinte miscatoare si casti la urechi, ca-n filme.

Deocamdata m-am antrenat cu bile, am tras in plopi, tare mandra am fost ca am si nimerit, cam fifty-fifty. Cand au mai ramas vreo 10 bile, m-am gandit sa-mi fac o tinta dintr-un ziar, prima faţă disponibila a fost a unui binecunoscut dilematic, scuzele mele, da’ l-am impuscat de vreo doua ori, desi mi-e simpatic

Si aici se taie in draci, cu drujbe, si un vapor incarca de pe canal. Sper sa fie cu cap, nu vad niciun motiv serios pentru care s-ar taia padurea de pe marginea Dunarii, dar mai stii?

L.E. am uitat sa ma laud ca langa macii aia am vazut 2 serpi si nu m-am speriat deloc. N-am fugit eu, ci ei, unduindu-se foarte rapid, ceea ce mi-a starnit un val de repulsie si m-a impiedicat sa-i fotografiez

In no man’s land

Publicat pe Actualizat pe

Am lasat  casa neaspirata, noul joc al Evei, cu ursuleti care se imbraca, intins pe covor, un brat de carticele aruncate in mijlocul patului si am plecat in no man’s land. Dimineata rece cu soare prietenos, cer albastru intens cu nori pufosi, aer mirosind promitator a vara si a vacanta.

Intrarea in no man’s land e printr-o poarta acum deschisa, care mai pastreaza un avertisment ruginit, scris cu rosu: accesul strict interzis. Drumul de tara, ce tine paralel cu orasul si cu Canalul Plantelor, strabate un crang presarat cu copaci argintii si rosii. E de vis. Se aud pasari cantand, apa straluceste la o privire distanta, peste tot sunt flori modeste intr-o nebunie de culori intense.

In masina, Eva isi numara degetelele: degetul mare-tata, aratatorul-Eva, miclociul-mama, inelarul-Doamne-Doamne, degetul mic-nu stie nimic, eu imi sprijin balerinii pe bord si las gandurile sa-mi colinde aiurea, iar co-autorul, ca de obicei, vede tot ce misca, mic sau mare, salbatic sau nu. Pana acum mi-a aratat prin imprejurimi: un iepure, o vulpe, harciogi, tot felul de pasari, cate un sarpe, cativa arici si …uite niste pupeze.

Cand ne-am oprit, i-am pus Evei cizmulitele inflorate din cauciuc, ca sa poate colinda libera prin iarba uda de roua. A tasnit imediat, a gasit vreo doua balti ramase de la ploia de ieri,  a vrut sa striveasca un melc, dar i-am zis ca e Winnie, a alergat dupa fluturi si a cules un buchetel de papadii, in prealabil fotografiate. De ea.

Si de mine, cat am reusit sa tin aparatul, de acum am concurenta, se agata de el si tipa: Si eu fac poze, si eu vreau, si eu pot!

I-am aratat ce ar fi putut fi o vizuina de vulpe si a strigat incantata si mirata: Vulpe, vino la mine, vulpe!, apoi s-a asezat sprijinindu-se de trunchiul unui copac (sunt batrana, ma odihnesc putin-putin)

Mergeti macar din cand in cand. Schimbati trotuarele cenusii ale orasului cu verdele patat de  culori vii, griul blocurilor comuniste cu cerul senin. Copiii au o legatura stransa cu natura, cred ca o pierd pe masura ce cresc, daca nu este intretinuta de noi.

Zidul Tabiei

Publicat pe Actualizat pe

Giurgiu este un oras destul de vechi desi asta nu se vede nicaieri. Ba ca a fost plimbat de la turci la valahi, ba ca a fost ars de cateva ori, ba ca a venit comunismul si a stricat mai mult decat toti turcii la un loc, cert e ca n-a ramas niciun vestigiu istoric sa stea bat, piatra peste piatra. Deci, turism, ioc, n-ai ce vedea, cu doua-trei exceptii, care si alea se vor spulbera cat de curand din lipsa de interes si din prea-plinul de prostie ale celor responsabili.

Toti giurgiuvenii au auzit de strada Tabiei, dar putini stiu de unde ii vine numele. Chiar p-acolo prin zona, au ridicat rusii, acum vreo 250 de ani,  un zid (zid=tabie in limba turca) care sa apere orasul. Mai inainte orasul era aparat de  Cetatea de pe insula aka Cetatea lui Mircea , care, odata cu aparitia artileriei ca arma de lupta, nu mai putea sa faca fata. Asa ca vin rusii si angajeaza nistre austrieci sa proiecteze un zid, care sa-i apere pe romani de turci. Ce incurcaleala de natii! Zidul ar fi rezistat mult si bine, dar odata trecut pericolul, locuitorii s-au apucat sa scoata piatra cu piatra si sa-si faca fundatii la case. Toate casele vechi din Giurgiu au la temelii bucatele din fostul zid de aparare al orasului.

Pana in zilele noastre cand din zid a mai ramas un morman de pietre, casa foarte primitoare pentru o puzderie de soparle. De ce nu stie mai nimeni de el? Bucata de zid supravietuitoare se afla in curtea D.A.D.P-ului, accesul e inchis publicului, da-l naibii de morman de pietre!

De ce nu au daramat si bucata asta de zid? Tine un mal de pamant care altfel s-ar prabusi. L-am intrebat pe muzeograful Paunescu (de unde am toate informatiile, doar nu va imaginati ca bubui de istorie…) daca Zidul are vreo valoare. Cica da, dar el nu poate face pentru salvarea zidului, ar fi un pestisor in lupta cu niste rechini.

Vestea buna este ca in apropiere se va ridica in curand un mare si frumos mall.