broasca

Peștera Limanu

Publicat pe Actualizat pe

Tot au crescut copiii, zicem noi că se țin bine pe picioare, și căutăm aventuri chiar și în apropierea locurilor care ne sunt foarte familiare. Așa am pornit într-o după-amiază la peștera Limanu, una dintre puținele peșteri dobrogene.

În orice aventură, drumul și planificarea sunt cele mai importante și chiar ne-am bucurat de peisajele specifice Dobrogei, dealuri arse de soare și lanuri de mentă înflorită.

limanu3

Am găsit relativ ușor peștera, în proastă tradiție românească nu există indicatoare de nici un fel și este complet neprotejată, deși am citit că în trecut intrarea ar fi fost asigurată cu o ușă încuiată și, la cerere, venea un localnic pe post de ghid. Curajul meu adunat fărâmiță fărâmiță a început să se spulbere ușor încă de la intrarea în peșteră, iar când haloul de lumină naturală a dispărut din spatele meu, lanterna n-a fost de ajuns pentru a-mi stăpâni panica. Copiii n-aveau nici o problemă, totuși nu eu am fost cauza pentru care am ieșit, ajunsesem deja la prima ramificație.

limanu4

Mi-am promis că asta a fost chiar ultima dată când am intrat într-o peșteră, salină, sau orice altă denumire sofisticată ar mai avea gropile enorme săpate sub pământ anume ca să-i chinuie pe claustrofobi.

limanu1

La ieșire ne aștepta răcoroasa pădure de pini cu stânci pe post de scaune și drumul de întoarcere prin pâlcurile de mentă. La loc cu verdeață și frumos mirositor am găsit-o pe dumneaei, broscuța țestoasă, prea surprinsă de vizită ca să poată fugi. Noi am mângâiat-o și i-am vorbit în timp ce o studiam, dar ea tot încerca să ne muște ca să scape, așa că am eliberat-o cât ne-a lăsat curiozitatea de repede.

limanu6

Sfat: Nu vă aventurați în peșteră fără lanterne, iar dacă treceți de prima ramificație, presărați în urmă firimituri sau pietricele ca Hansel și Gretel. Sau, și mai bine, să aveți un ghem cu sfoară.