usborne

Ce ascunde intunericul sau Peep inside night time

Publicat pe Actualizat pe

peep1

„Don’t judge e book by its cover” nu se aplica in cazul cartilor pentru copii. Ba dimpotriva coperta, ilustratiile, calitatea hartiei sunt cu atat mai importante cu cat grupa de varsta careia i se adreseaza cartea scade. Pentru cititorii mici – asa cum sunt si copiii la care au ajuns cartile stranse prin „O carte pentru gradinita” – cartile trebuie sa fie rezistente, cu ilustratii frumoase, captivante si cu text scurt. Asa este „Peep inside night time” pe care am primit-o de la Cufarul Cartilor, o carticica fermecatoare despre ce se intampla noaptea, atunci cand toti copiii dorm. Ca sa nu-si mai imagineze ca noaptea este bantuita de bau-bau, copiii pot ridica ferastruici cartonate si pot afla ce ascunde intunericul. Soricei care dorm sub frunze, insecte care lumineaza, iar zgomotele apartin unor vietati inofensive ca bufnitele si broastele.

peep2

Aici, sub oblonul ferestrei de la etajul 1, un bebelus s-a trezit si este tinut in brate de mama lui, daca deschizi usa patiseriei de peste drum vezi cum se coc cornuri calde pentru micul dejun, poti intra in locomotiva sa-l privesti pe mecanicul care conduce trenul cu pasageri adormiti. Noaptea nu este inspaimantatoare si neagra, este plina de activitate si de viata, nu e populata de bau-bau si vrajitoare, ci de vietati dragalase si de oameni care muncesc. Munca minunata a Simonei Dimitri care deseneaza o intreaga serie pentru Editura Usborne, in cateva pagini pline de culoare, cu ferastruici, ba chiar si gaurele prin care pot intra degetele curioase, promite sa-i incante pe copii.

peep3

Chiar asa s-a intamplat la gradinita, cartea a dus la formarea unei gramezi, copiii se strigau „veniti, veniti sa vedeti ce frumoasa e cartea asta.”

peep 4

Sursa foto 1, 2, 3 – Editura Usborne

Anunțuri

Povesti cu pirati, comori si papagali grasuni

Publicat pe Actualizat pe

Am mana buna la concursuri, mi s-a intamplat sa castig in mai multe randuri, spre bucuria vizigotilor care primesc mai mereu cate un colet. Probabil as putea sa particip mai des dar nu vreau sa-mi fortez norocul, il pastrez pentru cand voi juca la loterie, pana atunci ma multumesc cu cate o carte.

cufarul cartilor 8

The Big Book of Holiday este o carte foarte potrivita pentru mame nepricepute, te invata pas cu pas sa faci minunatii impreuna cu copiii. Soricei, harti ale piratilor, oua decorate, felicitari pop-up, dar poate fi folosita si de copiii mai mari de 6-7 ani datorita imaginilor care explica totul foarte clar. Am lasat-o pe Eva singura si a pictat un papagal roz si grasun. I s-a parut foarte distractiv, a folosit si palmele si a fost mandra de rezultat.

cufarul cartilor 5

cufarul cartilor 6

cufarul cartilor 7

Impreuna cu Filip am facut o harta a piratilor. Aici a fost mai laborios, dar nu dificil, in sensul ca materialele se pregatesc de cu seara. O foaie de hartie se ciupeste pe margini. Apoi se face un ceai, se pune intr-o farfurie si se scufunda foaia in ceai. Se pune la uscat si ta-na-na, dimineata, dupa ce Eva pleaca la scoala, avem o hartie care pare veche.

cufarul cartilor 3

Am desenat apoi o harta cum ne-am priceput, nu-i de speriat, exista suficiente idei in carte si am pus la cale o poveste in care ursuletul Ipi si pisica Eva cauta o comoara.

cufarul cartilor 2
Ei pleaca pe mare dupa ce gasesc o harta in scorbura unui copac de langa casa lor. Huhurezul care locuieste in scorbura ii cheama sa le dea harta si le povesteste despre pericolele pe care trebuie sa le infrunte.

(La casa avem un huhurez care are cuib prin apropiere, de aici a pornit toata povestea.)

cufarul cartilor 4

cufarul cartilor1

Povestea inca se scrie, copiii gasesc amanunte pe harte si-si imagineaza noi intamplari prin care trec cei doi eroi.

Basca stickere, dar le-am spus din start ca este cartea mea si nu au voie sa dezlipeasca toate stickerele deodata, altfel racaiam doua-trei zile la parchet si mobila si gata, ba cred ca e prea mult, intr-o zi terminau de lipit 600 de stickere.

Carti foarte frumoase de la Usborne gasiti pe pagina de Facebook „Cufarul cartilor”, iar detalii pe blogul Rasfrangeri. Toate cartile sunt in engleza, chiar acum au carti cu 4 lei pentru invatarea limbii engleze, structurate pe niveluri de dificultate.